ZF 25 de ANI. Dan Şucu, Mobexpert: Climatul în care suntem, cum suntem întâmpinaţi de decidenţi, de birocraţie nu a fost niciodată mai agresiv
Dan Şucu, fondatorul Mobexpert şi preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, care reuneşte companii care fac 30% din economia României, a ţinut un speech la conferinţa aniversară ZF 25 de ANI, care s-a organizat la Banca Naţională a României (BNR), locul unde ZF a fost lansat acum 25 de ani.
O parte din declaraţiile lui Dan Şucu:
Nu am nicio îndoială că oamenii de afaceri din România vor găsi drumul de creştere. Stau alături de oameni care au realizat lucruri extraordinare.
Când a pornit Ziarul Financiar acum 25 de ani, eu aveam 35 de ani, pornisem firma de 5 ani şi aveam deja 4.000 de angajaţi. În 5 ani am ajuns cel mai mare producător de mobilă, exportator, cel mai profitabil. Ceea ce vreau să scot în evidenţă este cu totul altceva.
Niciodată climatul de afaceri din România nu a avut nevoie de Ziarul Financiar mai mult decât în acest moment. De când a apărut, a fost o referinţă, dar în momentul de faţă niciodată nu a fost nevoie mai mult. Climatul în care suntem, cum suntem întâmpinaţi de decidenţi, de birocraţie nu a fost niciodată mai agresiv. Nu este suficient să ştim că putem să construim, avem nevoie de ZF să explicăm câte lucruri bune facem pentru societatea de astăzi.
Niciodată nu am avut nevoie de ZF mai mult decât acum. Anul trecut, pe vremea asta, România a scris un buget. Noi facem de 30 de ani bugete la virgulă. Ei au scris un buget în care s-au estimat grosolan veniturile, pe baza veniturilor s-au supraestimat cheltuielile.
De 30 de ani aud că nu sunt suficiente taxe. Nu răspund cum cheltuiesc banii, ci spun că dumneavoastră nu aţi plătit suficient. Dacă îi lăsăm, vor face la fel, de aceea, există Concordia. Există o lege a dialogului social golită de conţinut şi pe care trebuie să fim capabili să-i forţăm să-i bage în seamă. O fundaţie în care nu putem să influenţăm nişte decizii care se iau pentru mediul economic, fără ca noi să punem pe masă cifrele, este anormal să trăim. Noi avem obligaţia să creăm această fundaţie pentru următorii 25 de ani. Am făcut paşi uriaşi.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro