Zgonea: Votul în diaspora pentru alegerile prezidenţiale, prioritate pentru Comisia de cod electoral

Autor: Liviu Dadacus Postat la 26 noiembrie 2014 31 afişări

Membrii Comisiei de elaborare a legilor electorale au stabilit, miercuri, prin consens, să discute cu prioritate capitolul legat de votul cetăţenilor români din diasporă la alegerile prezidenţiale, a declarat preşedintele acestui for, Valeriu Zgonea.

”Se degajă prin consens analizarea unui capitol cu rapiditate legat de votul din diasporă, ţinta fiind votul pentru alegerile prezidenţiale”, a precizat Zgonea, care a arătat că în cadrul lucrărilor comisiei se vor discutat toate cele trei legi privind alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale.

El a arătat că la şedinţa de miercuri a comisiei au participat reprezentanţii tuturor partidelor reprezentate în Parlament, cu excepţia reprezentantului grupului minorităţilor naţionale, şi că discuţiile au privit principiile de bază ale activităţii acestui for.

”Am stabilit ca partidele să propună membrilor comisiei principiile care stau la baza elaborării legilor. E o cutumă parlamentară. Principiile se votează cu două treimi, restul textelor se votează cu jumătate plus unu din numărul membrilor. Comunicarea publică se va face de către preşedinte sau unul din vicepreşedinţi iar discuţile se vor face prin consens pentru fiecare text”, a spus Zgonea.

El a mai arătat că a cerut secretarului general al comisiei ca, în timp de două săptămâni, să elaboreze un raport comparativ pentru ţările din Europa, dar care să includă şi SUA, cu privire la votul cetăţenilor din diasporă.

Zgonea a arătat că a rugat liderii partidelor să discute cu forurile de conducere ale partidelor despre prioritizarea celor trei texte de lege privind alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, astfel încât săptămâna viitoare, comisia să ştie cu ce text începe discuţiile.

Totodată, Zgonea a precizat că susţine ideea ca la discuţiile din comisia de cod electoral să se modifice şi Legea alegerilor parlamentare, în sensul reducerii la 300 a numărului de parlamentari, el menţionând că, dacă va exista consens, se va discuta şi despre revenirea la votul pe liste.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, în cadrul unei dezbateri, în plenul Camerei, pe tema organizării alegerilor prezidenţiale în străinătate, că regretă că cetăţeni din diaspora nu au putut vota, că a plătit preţul politic şi a făcut apel la partide să adopte cadrul legislativ necesar: votul electronic şi desemnarea unei instituţii nepolitice pentru organizarea votului.

El a arătat că partidele politice trebuie să adopte legislaţia necesară pentru participarea la vot, arătând că votul electronic este soluţia tehnologică care trebui decisă.

La ambele tururi ale alegerilor prezidenţiale, românii din străinătate au ieşit la vot în număr record. În mai multe capitale europene, cozile au fost uriaşe, iar mii de oameni nu au mai putut vota.

Problemele de votul din diaspora au dus la demisia ministrului de Externe, Titus Corlăţean. Înlocuitorul lui, Teodor Meleşcanu, a făcut apel, înaintea turului 2, ca românii din diaspora să vină la vot devreme, el menţionând că dacă declaraţiile pe propria răspundere sunt completate din timp şi dacă cei şapte membri ai secţiei sunt prezenţi, numărul celor care vor vota se va dubla.

După scrutin, Meleşcanu şi-a cerut scuze românilor din diaspora care nu au putut vota şi a declarat că trebuie identificate soluţii legislative pentru a asigura condiţiile ca românii să-şi exercite dreptul de vot oriunde s-ar afla în străinătate.

La două zile după turul 2, şi Meleşcanu a demisionat, el precizând că face acest lucru pentru că nu toţi românii din diaspora au putut vota şi că a luat această decizie ca "om de onoare", "într-o ţară în care nimeni nu prea-şi asumă responsabilităţile".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PARLAMENT,
COMISIE,
COD ELECTORAL
/actualitate/zgonea-votul-in-diaspora-pentru-alegerile-prezidentiale-prioritate-pentru-comisia-de-cod-electoral-13646394
13646394
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.