Ziarul Financiar propune un guvern al oamenilor din business

Postat la 18 decembrie 2012 21 afişări

Ziarul Financiar a făcut un exerciţiu, propunând pentru cele mai importante ministere trei nume din zona de specialitate care în mediul privat s-au făcut remarcate prin prestaţia lor.

Premierul Victor Ponta a anunţat ieri după ce a fost desemnat de pre­şe­dintele Traian Băsescu să formeze Guvernul că va prezenta joi structura Cabinetului care va avea trei vicepremieri şi cel puţin 22 de miniştri. Anul 2013 şi următorii s-ar putea dovedi extrem de grei, caz în care actuala putere ar putea pierde din încredere, drept urmare calitatea viitorilor miniştri şi calitatea actului de guvernare vor cântări extrem de mult în asigurarea suportului public pentru eventualele măsuri administrative nepopulare. Asemenea numelor propuse de ZF, viitorii miniştri va trebui să aibă experienţă în management, să fi lucrat în mari proiecte de restructurare şi dezvoltare, să ştie să gestioneze bugete şi să fie performanţi, să-şi asume responsabilităţi, dar şi să cunoască mecanismele de funcţionare a statului pentru a le putea îmbunătăţi. Premierul desemnat Victor Ponta (40 de ani) va prezenta joi structura noului Cabinet, iar votul de învestitură în Parlament va avea loc vineri dimineaţă. Astfel, epoca frământărilor politice care a ţinut o vară şi o toamnă întregi se încheie înainte de sărbătorile de iarnă, mai devreme decât cele 10 zile pe care un premier desemnat le are la dispoziţie din ziua desemnării sale pentru a veni în faţa Parlamentului cu structura guvernului şi programul de guvernare.

Mai multe pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ziarul financiar,
guvern,
business,
media
/actualitate/ziarul-financiar-propune-un-guvern-al-oamenilor-din-business-10399372
10399372
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.