În parfumerie se spune că esenţele tari se ţin în sticluţe mici, iar cumva, acelaşi principiu se poate aplica şi în agricultură. Aici este însă vorba de bani. Profitul uriaş al culturilor de nişă în comparaţie cu cele tradiţionale creează o categorie nouă de agricultori care au dat lanul de porumb pe aronia, afine de cultură, cătină, goji, şofran, sparanghel, cartof violet sau broccolini. Aşa că faceţi cunoştinţă cu cei care au înţeles primii că banii mulţi se fac din culturi mici.

Hobby-ul preferat al unei familii de IT-işti din Bucureşti în anul 2010 era să îngrijească o cultură de goji, cunoscut ca plantă folosită în medicina chinezească, care la acel moment era „în vogă” în România. Însă, programul de la corporaţie nu le-a permis să se dedice 100% culturii, astfel că au fost nevoiţi să renunţe la ea. Apoi, un an mai târziu, după ce au cercetat mai bine piaţa şi s-au documentat şi despre alte plante, ce se dezvoltă mai uşor, au descoperit aronia, o plantă originară din America de Nord, rezistentă chiar şi la ger. „Investiţia minimă într-o cultură de aronia este de 40.000-60.000 de lei (8.000-12.000 euro/hectar – n. red.), în funcţie de facilităţile terenului, sursa de apă, metoda pe care o vei folosi pentru recoltare – manuală sau cu utilaje, împrejmuirea sau nu a culturii şi de locul din care îţi cumperi butaşii. În medie, costă 10 lei un butaş, iar pentru un hectar se plantează 3.500”, spune Ion Conăcel, care, alături de soţia sa, a pus aronia în urmă cu 10 ani pe o suprafaţă de 1.000 mp din localitatea Glodeanu-Siliştea, judeţul Buzău, şi acum se îndreaptă spre 20.000 mp. El spune că nu s-a lăsat descurajat de primul său eşec antreprenorial şi a înfiinţat plantaţia de aronia, pentru că este o plantă foarte versatilă, nu este pretenţioasă, preferă solurile uşoare şi presupunea intrarea pe o piaţă de nişă, aşadar promitea venituri mai mari în comparaţie cu culturile convenţionale. Extinderea suprafeţei a venit în contextul în care „pentru o afacere profitabilă cu aronia trebuie să ai între 5.000-10.000 mp”. Totodată, compania Aronia de Buzău, şi-a extins culturile cu mure şi zmeură, pe 10.000 mp. Prima recoltă a avut loc după patru ani de la plantarea butaşilor şi, în medie, producţia este de 5-6 tone/hectar, dar în cazul unei culturi intense, cu mai mulţi butaşi plantaţi, producţia poate ajunge la 8 tone/hectar. De altfel, Conăcel subliniază că producţia optimă se obţine după al cincilea an de producţie. „Preţul se stabileşte în funcţie de producţie. Marii producători, pentru 8 tone vândute deodată primesc 8-10 lei/kg din retail, dar un producător mic, care vinde direct, îl dă şi cu 30 lei/kg”, a explicat Conăcel. Următorul pas, spune el, este să proceseze aronia, pentru a-i da o valoare adăugată mai mare.

Compania Aronia Charlottenburg din comuna Bogda, din judeţul Timiş, care a plantat pentru prima dată aronia acum zece ani, iar în prezent are o suprafaţă cultivată de 15 hectare şi o producţie anuală de 100.000 de tone, face deja suc de aronia. Acesta este comercializat în Germania, ţară cu tradiţie în această cultură, dar şi către alte ţări vestice, iar în România compania vinde o mică parte, deoarece nu este prea cunoscută planta pe piaţa locală, iar clienţii sunt reticenţi, potrivit lui Cristian Tircuş, unul dintre asociaţii companiei Aronia Charlottenburg.

Sparanghelul, considerat drept „hrana regilor” şi apreciat în special în Europa de Vest, este o altă cultură care prinde avânt şi în România, pe măsură ce tot mai mulţi fermieri decid să îl cultive, mai ales că în patru ani o astfel de cultură poate aduce un profit de patru ori mai mare decât investiţia iniţială. Mai exact, pentru o investiţie de 25.000 de euro într-o plantaţie de un hectar, după patru ani, timp în care planta ajunge la productivitatea maximă, profitul poate ajunge la circa 100.000 de euro cu o recoltă de cel puţin 10 tone la hectar. Preţul de vânzare al unui kilogram de sparanghel de la producător este 22 de lei. Daniel Toma, care cultivă în prezent circa 1,5 hectare de sparanghel în localitatea Amara, judeţul Buzău, îşi aminteşte că atunci când a început – în 2015, nici măcar nu ştia ce gust are, pentru că nu a mâncat vreodată sparanghel. „Am fugit din Bucureşti la bunici la Buzău şi am plantat într-o grădină, pentru că am văzut că este cerere pentru el în Germania.” El a adus seminţe şi rădăcini din Olanda şi Germania, iar de cinci ani este îşi procură rădăcinile, din care o parte o comercializează ulterior către alţi investitori în domeniu. Sparanghelul se adaptează uşor la solul nisipos, spune fermierul, dar acesta trebuie să fie bine drenat. În primăvară, se plantează fie seminţele, din care iese planta în aproximativ doi ani, fie rădăcina, din care iese sparanghel într-un an. Rădăcina are 20-25 cm, iar sparanghelul ajunge la înălţimea de 1 m în trei ani şi poate fi recoltat de la începutul lunii aprilie până la sfârşitul lunii martie. „Pentru o cultură de minimum un hectar ai nevoie de 20.000-25.000 de rădăcini, iar preţul unui rădăcini este 3 lei, dar investiţia totală diferă de la investitor la investitor, pentru că depinde de teren. De altfel, anumite persoane cumpără rădăcini doar să planteze în grădină pentru consumul propriu”, povesteşte Daniel Toma. El vinde producţia de sparanghel în hoteluri, restaurante şi băcănii din Bucureşti, dar şi către persoane fizice. „La sparanghel, problema cea mai mare este să găseşti piaţa de desfacere. Înainte de pandemia de COVID-19 vindeam în HoReCa majoritatea cantităţii produse, dar acum nu. Între timp, am început să testăm o nouă cultură – o încrucişare dintre varza kale din China şi broccoli”, a explicat Toma. Există trei tipuri de sparanghel: alb, verde şi violet. Cultura este fixă, iar durata de viaţă a acesteia este de aproximativ 20 de ani, dar dă randament numai 10-15 ani, apoi, dacă nu este reînoită, nu mai este profitabilă.

Valentin Stoica, cultivator de sparanghel din localitatea Goldeanu Sărat, judeţul Buzău, produce aproximativ 2,5 tone de sparanghel anual, pe care în primii doi ani îl dădea către restaurante, angrosişti sau persoane fizice. El a lucrat în Anglia, fiind de la simplu culegător la şef de echipă, iar în urmă cu cinci ani s-a întors acasă, să investească ce a agonisit şi să producă ce a învăţat. Un alt fermier, Nelu Ciurea, cultivă şofran pe o întindere de 1.000 mp. El a început cu o suprafaţă de 500 mp, iar investiţia totală în cele 1.000 mp a fost de 7.000-8.000 de euro. Şofranul este plantat în august şi la sfârşitul lui octombrie începe floarea, care este în jur de două săptămâni, maxim trei săptămâni, înflorind eşalonat. El produce şi bulbi acum, pe care îi vinde către alţi potenţiali producători, cu 2-5 lei/bucata, care se înmulţesc an de an şi produc la rândul lor alţi 3-4 bulbi. Pentru un hectar, antreprenorul consideră că este nevoie de 100.000 de bulbi. „Cultura de şofran este profitabilă, dar nu mă pot lăuda că obţin sumele pe care le-am auzit înainte de a începe. Eu vând 1 g cu 50 de lei”, a spus Nelu Ciurea. Teoretic, preţul ajunge şi la 30.000 euro/kg, de altfel, şofranul fiind numit şi „aurul roşu al gastronomiei”.

În antiteză cu şofranul, cătina, chiar dacă nu este o cultură la fel de profitabilă, este preferată de către cei care aleg să investească într-o cultură de nişă, pentru că este o cultură foarte rezistentă şi la secetă şi la ploi, este permisivă, nu necesită atenţie şi se vinde foarte uşor, a spus Mădălina Giurescu, preşedinte al Cooperativei Agricole Bio Cătina. Cooperativa Agricolă Bio Cătina, formată din peste 10 fermieri din judeţele Vâlcea, Dâmboviţa, Vaslui, Buzău, Olt, Constanţa, Arad şi Călăraşi, care cultivă în total circa 200 de hectare cu cătină. Ei au început în 2016 cu un sfert din această suprafaţă. Investiţia într-o cultură de cătină este de 5.000 de euro la hectar şi antreprenoarea crede că un producător ar trebui să înceapă cu o suprafaţă de 10 hectare. Planta dă roade după anul trei de la plantaţie, iar producţia începe cu circa 2 tone/hectar şi poate ajunge la 10 tone/hectar, excepţional 12 tone/hectar în al şaptelea an de recoltare. Investiţia iniţială pentru o plantaţie de fructe goji sau cătină de garduri, cum mai este numit, pe un teren de un hectar se ridică la aproximativ 15.000-18.000 de euro, iar primele roade apar după trei ani de la plantaţie,  a spus Adrian Nicolae, un producător de goji cu o experienţă de zece ani pe piaţă. El este de profesie economist şi deţine o afacere integrată cu fructe goji – pepinieră şi plantaţie – din 2012, în comuna Augustin, situată la 50 de kilometri de Braşov. În 2019, a investit aproximativ 100.000 de euro în cea de-a doua plantaţie-pepinieră de goji, situată în localitatea Codlea, din acelaşi judeţ. Plantaţia se întinde pe 2,5 hectare, iar pepiniera se întinde pe 1,2 hectare. Producţia de fructe goji pentru un hectar ajunge până la 7 tone, ceea ce înseamnă venituri de aproape 50.000 de euro, la preţul actual al pieţei, de circa 6-7 euro/kilogram. Compania Nirom Trade SRL, care deţine brandul Goji Bio Braşov, comercializează material săditor, butaşi sau seminţe, care pornesc de la 10-12 lei şi ajung până la 20-22 de lei. Antreprenorul spune că în prezent sunt circa 1.000 de producători de fructe goji în România. Adrian Nicolae îşi propune să deschidă şi o fabrică anul viitor, unde să prelucreze fructele, pornind de la producţia de sucuri. Cartoful mov, tot mai des întâlnit în magazinele mari de comerţ modern, popular în America de Sud, este, de asemenea, o cultură de nişă, care prinde rădăcini tot mai adânci în România. Mădălin Ilie, administratorul Agro Violette, povestea anterior pentru Business Magazin că ideea de a-şi face propriul business cu cartofi mov, din soiul „Purple Majesty“, a apărut în primăvara lui 2015, după ce soţia sa a văzut un articol pe internet despre proprietăţile medicinale ale acestora, iar acum are peste 1,5 hectare în Budeasa Mare, din judeţul Argeş. „Este cerere în România pentru cartoful violet, de aceea acum cultiv 4 hectare. Am o producţie de 6-8 tone la hectar şi în această perioadă, de exemplu, vând 2 tone de cartofi violeţi săptămânal către o reţea de supermarketuri, ambalaţi în saci de 1,5 kg”, spune Mihail Mucsi, fondatorul Producţie Agrico-M din Târgu Secuiesc. Compania produce şi cartofi albi, grâu, rapiţă şi muştar. Mucsi şi-a cumpărat prima dată sămânţă din Olanda, cu 12 lei/kg, iar acum produce propria sămânţă, pe care o şi vinde cu 3 lei/kg. Modul de îngrijire al culturii necesită aceleaşi etape de producţie ca şi în cazul cartofilor albi. Dincolo de acestei apariţii oarecum exotice, România este în continuare un producător important la nivel european când vine vorba despre grâu, porumb, floarea-soarelui sau rapiţă.