Prinţul Prospero: Foamete, molimă, război, boală şi moarte! Astea conduc această lume.

Francesca: Dar există şi iubire şi viaţă şi speranţă.

Prinţul Prospero: Este foarte puţină speranţă, te asigur.

(Masca Morţii Roşii - The Masque of the Red Death, a fantasy, Edgar Allan Poe, 1842)

Lumea a trecut printr-o pandemie şi încă mai sunt ţări care n-au ieşit din ea. Războiul a ajuns în Europa. Acestea două au adus şi aduc moarte. O nouă boală îi uimeşte pe cercetători. Iar foametea, se spune, bate tare la uşă: „Catastrofa alimentară care vine”; „Apocalipsa acum? Efectele alarmante ale crizei alimentare globale”; „Lumea se află la o confluenţă a calamităţilor”; „…colaps alimentar global”.

Frica se vinde bine, în filme, în parcurile de distracţii, în cărţi, în presa alarmistă. Catastrofele şi apocalipsa fascinează. Dar aceste titluri nu sunt din filme, de pe postere, din cărţi.

Sunt, este adevărat, din presă, dar dintre cele mai respectate ziare sau reviste. Astfel de avertismente vin şi de la strategi şi chiar de la Fondul Monetar Internaţional şi ar trebui să pună în alertă pe toată lumea. Iar semnele rele sunt peste tot în jur: fenomene meteo extreme, secetă, inundaţii, valuri de căldură prelungite, război între doi dintre principalii exportatori de cereale, tensiuni în creştere între cele mai mari puteri economice ale lumii, care sunt şi mari consumatori de alimente şi resurse, interdicţii de export, energie scumpă, alimente tot mai scumpe.

The Guardian face o comparaţie de excepţie. „Producători uriaşi de alimente deţin prea multă putere – iar instituţiile de supraveghere cu greu înţeleg ce  se întâmplă. Sună familiar?” Este vorba de o analogie cu colapsul marilor bănci din 2008 şi apoi a întregului sistem financiar global. Acum, sistemul alimentar este pe cale să facă acelaşi lucru. În ultimii ani, oamenii de ştiinţă au emis avertismente pe care guvernele nu au vrut să le audă: sistemele globale alimentare încep să arate ca sistemul financiar global în ajunul crizei din 2008, scrie comentatorul George Monbiot. În timp ce un colaps financiar ar avea efecte devastatoare – şi a avut – asupra bunăstării oamenilor, prăbuşirea sistemului alimentar ar avea consecinţe atât de urâte încât puţini îndrăznesc să se gândească la ele.

Dovezile că ceva rău se întâmplă  se adună de ceva vreme şi în ultimul timp apar tot mai des. Explozia recentă a preţurilor alimentelor este cel mai recent semnal al instabilităţii sistemului. Guvernatorul Băncii Angliei a avertizat recent asupra creşterilor apocaliptice ale preţurilor alimentelor. El s-ar putea să fi încurcat înţelesul cuvintelor, dar mulţi spun că are dreptate, chiar dacă n-a vrut. FMI a avertizat şi el, tot recent, că lumea riscă să se confrunte cu foamete şi cu migraţii în masă. Foametea întotdeauna a pus pe drumuri mase mari de oameni.

A produs războaie. Războiul din Ucraina va duce la o catastrofă alimentară, iar lumea va ajunge la o „confluenţă a calamităţilor” în condiţiile în care diferite ţări impun restricţii asupra consumului de energie şi exporturilor de alimente, în special de grâu, notează The Telegraph. Chiar secretarul general al ONU, António Guterres, a spus că lumea este pândită de spectrul unor penurii de alimente. The Economist a deschis un dosar editorial special dedicat „Catastrofei alimentare care vine”. Invadând Ucraina, scrie prestigioasa publicaţie britanică, rusul Vladimir Putin va distruge vieţile unor oameni aflaţi departe de câmpul de luptă – şi la o scară la care până şi el ar putea să regrete. Războiul loveşte un sistem alimentar global slăbit de Covid-19, de schimbările climatice şi de un şoc energetic. Exporturile Ucrainei de cereale şi seminţe oleaginoase s-au oprit în mare parte, iar cele ale Rusiei sunt ameninţate. Împreună, cele două ţări furnizează 12% din caloriile alimentare comercializate la nivel mondial. Preţurile grâului, în creştere cu 53% de la începutul anului, au urcat cu încă 6% pe 16 mai, după ce India a anunţat că va suspenda exporturile din cauza unui val de căldură alarmant. Ideea larg acceptată a unei crize a costului vieţii nu surprinde nici măcar o frântură din gravitatea a ceea ce ar putea urma. António Guterres, secretarul general al ONU, a avertizat pe 18 mai că lunile următoare sunt ameninţate de „spectrul unei penurii alimentare globale” care ar putea dura ani de zile. Costul ridicat al alimentelor de bază a crescut deja numărul persoanelor care nu pot fi sigure că vor mânca suficient cu 440 de milioane, la 1,6 miliarde. Aproape 250 de milioane de oameni sunt în pragul foametei. În Yemen se moare de foame. Dacă, aşa cum este probabil, războiul se va prelungi, iar rezervele din Rusia şi Ucraina sunt limitate, sute de milioane de oameni ar putea cădea în sărăcie. Tulburările politice se vor răspândi, copiii vor fi subdezvoltaţi şi mai mulţi oameni vor muri de foame, este scenariul sumbru propus de The Economist. Putin nu trebuie să folosească mâncarea ca pe o armă, deşi după toate aparenţele, foloseşte colapsul alimentar ca pe un instrument pentru a forţa implicarea Occidentului în război. Sunt deja lideri politici europeni care cer Ucrainei să-i dea Rusiei ceea ce-i cere. Dar penuria nu este rezultatul inevitabil al războiului. Liderii lumii ar trebui să vadă foametea ca pe o problemă globală care necesită urgent o soluţie globală.

Rusia şi Ucraina furnizează 28% din grâul comercializat la nivel mondial, 29% din orz, 15% din porumb şi 75% din uleiul de floarea soarelui. Rusia şi Ucraina contribuie cu aproximativ jumătate la importurile de cereale ale Libanului şi Tunisiei; pentru Libia şi Egipt cifra este de două treimi. Exporturile de alimente ale Ucrainei hrănesc 400 de milioane de oameni.

Războiul întrerupe acest lanţ de aprovizionare deoarece Ucraina şi-a minat apele pentru a descuraja un asalt rusesc, iar Rusia blochează portul Odessa. Statele vecine Ucrainei o ajută cu exportul, dar livrările sunt mai lente şi mai scumpe. Dar ce se va întâmpla după ce aceste rezerve se termină? Unii fermieri ucraineni promit că vor continua să muncească atât timp cât au cu ce, chiar dacă războiul le pune vieţile în pericol. Greul a căzut acum pe micii fermieri deoarece marile corporaţii agricole au plecat de îndată ce ruşii au pus bocancul pe pământul Ucrainei. Chiar înainte de invazie, Programul Alimentar Mondial a avertizat că 2022 va fi un an teribil. China, cel mai mare producător de grâu, a anunţat că, după ce ploile au întârziat însămânţările anul trecut, culturile din acest sezon ar putea fi cele mai slabe de foarte mult timp. Acum, pe lângă temperaturile extreme din India, al doilea cel mai mare producător de grâu din lume, şi un uriaş consumator, lipsa ploii ameninţă să distrugă recoltele din alte grânare, de la centura de grâu a Americii până în regiunea Beauce din Franţa. Cornul Africii este devastat de cea mai cruntă secetă din ultimele patru decenii. Bun venit în era schimbărilor climatice!

Toate acestea vor avea un efect grav în special asupra săracilor.

Gospodăriile din economiile emergente îşi cheltuiesc 25% din buget pe alimente – iar în Africa subsahariană până la 40%. În Egipt, pâinea oferă 30% din toate caloriile consumate.

În multe ţări importatoare, guvernele nu îşi pot permite subvenţii pentru a spori ajutorul pentru cei săraci, mai ales dacă importă şi energie – o altă piaţă agitată. Criza ameninţă să se înrăutăţească. Ucraina a livrat deja o mare parte din recolta de vara trecută înainte de război. Rusia încă reuşeşte să-şi vândă cerealele, în ciuda costurilor suplimentare şi a riscurilor pentru expeditori. Totuşi, acele silozuri ucrainene care nu sunt deteriorate de lupte sunt pline de porumb şi orz. Fermierii nu au unde să-şi depoziteze următoarea recoltă, care urmează să înceapă la sfârşitul lunii iunie şi, prin urmare, poate putrezi. Şi le lipsesc carburanţii şi forţa de muncă pentru noi însemânţări şi recolte. Rusia, la rândul ei, ar putea să rămână fără unele provizii de seminţe şi pesticide pe care le cumpără de obicei de la Uniunea Europeană.

În ciuda creşterii preţurilor la cereale, fermierii din alte părţi ale lumii ar putea să nu poată compensa deficitul. Un motiv este că preţurile sunt volatile. Mai rău, marjele de profit se micşorează din cauza creşterii preţurilor la îngrăşăminte şi la energie. Acestea sunt principalele costuri ale fermierilor şi ambele pieţe sunt perturbate de sancţiuni şi de războiul gazelor naturale. Dacă fermierii reduc cantităţile de îngrăşăminte utilizate, randamentele globale vor fi mai mici la momentul nepotrivit. Răspunsul politicienilor îngrijoraţi ar putea înrăutăţi o situaţie şi aşa  proastă. De la începutul războiului, peste 20 de ţări, de la Kazahstan şi până în Kuweit, au declarat restricţii severe la exporturile de alimente care acoperă 10% din caloriile comercializate la nivel global. Mai mult de o cincime din toate exporturile de îngrăşăminte sunt restricţionate. Dacă comerţul se opreşte, urmează foametea. Scena este pregătită pentru un joc de-a datul vina, în care Occidentul îl condamnă pe Putin pentru invazia sa, iar Rusia condamnă sancţiunile occidentale. Într-adevăr, perturbările sunt, în primul rând, rezultatul invaziei ordonate de Putin şi unele sancţiuni le-au exacerbat. Argumentul ar putea deveni cu uşurinţă o scuză pentru inacţiune. Între timp, mulţi oameni vor fi înfometaţi, iar unii vor muri.

În schimb, statele trebuie să acţioneze împreună, începând prin a menţine pieţele deschise.

Când Indonezia a restricţionat exporturile de ulei de palmier, s-au scumpit toate uleiurile alimentare în toată lumea. Europa ar trebui să ajute mai mult Ucraina să-şi livreze cerealele pe calea ferată şi rutieră către porturile din România sau din ţările baltice, deşi chiar şi cele mai optimiste prognoze spun că doar 20% din recoltă ar putea fi astfel exportată. Şi ţările importatoare au nevoie de sprijin, astfel încât să nu ajungă să fie paralizate de facturi enorme. Rezervele de urgenţă cu cereale ar trebui să meargă doar către cei mai săraci. Pentru alţii, finanţarea importurilor în condiţii favorabile, poate cu bani de la FMI, ar permite dolarilor donatorilor să meargă mai departe. Iertarea de datorie poate ajuta, de asemenea, la eliberarea resurselor vitale.Resurse vitale pot fi eliberate şi altfel.

Aproximativ 10% din toate cerealele sunt folosite pentru a produce biocombustibil; iar 18% din uleiurile vegetale merg la biodiesel. Finlanda şi Croaţia au slăbit mandatele care impun ca benzina să includă combustibilul din culturi vegetale. Alţii ar trebui să le urmeze exemplul. O cantitate enormă de cereale este folosită pentru hrănirea animalelor. Potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură, cerealele reprezintă 13% din hrana uscată pentru bovine. În 2021, China a importat 28 de milioane de tone de porumb pentru a-şi hrăni porcii, mai mult decât exporta Ucraina într-un an.

O detensionare imediată ar veni din ruperea blocadei din Marea Neagră. Aproximativ 25 de milioane de tone de porumb şi grâu, echivalentul consumului anual al tuturor economiilor cel mai puţin dezvoltate din lume, sunt imobilizate în Ucraina. Trei ţări trebuie făcute să colaboreze: Rusia trebuie să permită transporturile ucrainene; Ucraina trebuie să demineze apele din apropiere de Odesa; iar Turcia trebuie să lase escortele navale să treacă prin Bosfor.

Efortul pare imposibil. Rusia încearcă să sugrume economia Ucrainei, iar scumpirea vieţii în statele occidentale pare o armă în lupta Moscovei cu Vestul. Putin loveşte în lipsa de griji cu care s-au obişnuit vesticii şi acutizează sărăcia din est. Sărăcia, nemulţumirea şi inegalitatea hrănesc populismul în politică. Ucraina este reticentă în a-şi înlătura minele. Nu are încredere şi ar avea nevoie de garanţii pentru siguranţă pe care Occidentul încă nu i le-a putut oferi. A-i convinge să cedeze va fi o sarcină pentru ţări, inclusiv India şi China, care au stat până acum şi au privit de pe margine. Convoaiele vor necesita escorte armate susţinute de o coaliţie de state şi forţe cuprinzătoare. Hrănirea unei lumi fragile este treaba tuturor.

Indonezia, sursa a 60% din uleiul de palmier al lumii, a ridicat interdicţia temporară de export impusă după o explozie a preţurilor pe piaţa internă. Preţurile au crescut chiar dacă producţia a fost estimată în creştere, ceea ce denotă probleme se sistem – practici de tip cartel, speculă, corupţia şi incopetenţa autorităţilor, toate cu consecinţe asupra întregii lumi.