Ce impact va avea seceta din ultimii ani şi falimentul City Insurance asupra pieţei asigurărilor agricole
Pentru prima dată în ultimii cinci ani este posibil ca piaţa asigurărilor agricole – care acoperă aproape 2,5 milioane de hectare – să stagneze, în loc să fie pe un trend ascendent. Ce impact va avea seceta din ultimii ani şi falimentul City Insurance asupra acestei nişe?
Luând în calcul nivelul ridicat al daunelor din ultimii ani, dispariţia unuia dintre jucători, City Insurance, politica prudentă a asiguratorilor şi, dacă mai adaugăm şi faptul că plata subvenţiilor se face cu întârziere – încă sunt la acest moment fermieri care nu au încasat subvenţia – este puţin probabil ca piaţa asigurărilor agricole să fie pe un trend ascendent în acest an”, spune Alinda Bănică, consultant principal şi fondator al Alinda Bănică Business Consultancy, companie care are două obiecte de activitate – asistenţa în brokerajul de asigurări şi consultanţa financiară. Ea are o experienţă de 20 de ani în domeniul asigurărilor şi financiar. La sfârşitul celui de-al treilea trimestru din 2021, primele brute subscrise pe clasa de asigurări agricole reprezenta puţin peste 2% din totalul primelor brute subscrise pentru asigurările generale, explică Alinda Bănică. Primele brute subscrise au fost de 157 de milioane de lei, în creştere cu 11% comparativ cu cel de-al treilea trimestru din 2020, iar numărul contractelor de asigurare a crescut cu 6% în aceeaşi perioadă.
Piaţa asigurărilor agricole a evoluat în ultimii cinci ani, pe de o parte pentru că mai mulţi fermieri au dobândit încredere în sistemul de asigurări private, iar pe de altă parte ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile, în special, secetă, dar şi grindină, ploi torenţiale sau furtuni. Astfel, Georgiana Rusu, director executiv al Clubului Fermierilor Români Broker de Asigurare, estima o creşte de 10% a pieţei asigurărilor agricole în 2021, suprafaţa îndreptându-se spre 2,5 milioane de hectare. În 2020, cel mai secetos an din istoria României, suprafaţa asigurată a fost de 2,2 milioane de hectare. Săptămâna trecută, Adrian Chesnoiu, ministrul agriculturii, a anunţat că România riscă o secetă severă în anul agricol 2021-2022 din cauza lipsei precipitaţiilor din sol, iar fermierii sunt îngrijoraţi de evoluţia situaţiei.
„România lucrează doar 50% din suprafaţa agricolă (circa 5 milioane de hectare – n.red.). Dacă fermierii ar avea-o pe aceasta asigurată corect, nu ar mai fi atât de vulnerabili din punct de vedere financiar. Sunt mai multe măsuri pe care fermierii ar fi indicat să le ia pentru propria stabilitate financiară: de la un comportament bun la plată, la achiziţionarea de echipamente şi utilaje adaptate nevoilor lor şi nu supradimensionate, achiziţionate în leasing sau credit, ceea ce le măreşte gradul de îndatorare, la o deschidere mai mare spre a învăţa despre produse financiare şi despre cum se pot proteja de clauze abuzive în contracte”, consideră Alinda Bănică.
Ea susţine că asigurătorii îşi doresc să îmbunătăţească produsele financiare sau să vină cu unele noi pe piaţă. Un exemplu de produs nou apărut pe piaţă este cel pentru asigurarea culturilor de sfeclă de zahăr, al companiei Agra Asigurări, singura firmă din România dedicată exclusiv asigurărilor agricole. Acesta acoperă pierderile cantitative şi de randament de zahăr ale plantelor, produse de particule de nisip sau pământ antrenate de vântul puternic, grindină, îngheţ, ploi torenţiale prin daune produse de spălarea solului sau crustă, precum şi daunele produse de dăunătorii specifici ai culturii, potrivit reprezentanţilor companiei. În situaţia producerii daunei, fermierii sunt despăgubiţi de la plafonul de 7.000 de lei, cu posibilitatea de majorare a despăgubirii de la 10% cu până la 50% din suma asigurată iniţial, din 10 în 10 puncte procentuale. Însă, atât Alinda Bănică cât şi Georgiana Rusu observă că au crescut foarte mult procentual daunele şi sunt asigurători care au rata de daunalitate foarte mare, dar şi unii care au restricţionat anumite culturi din cauza daunalităţii foarte mari, produsă în principal de secetă.
Firma austriacă Agra Asigurări este una dintre puţinele companii de asigurări din Europa care are în portofoliu o asigurare pentru secetă încă din anul 2000. Astfel, anul 2021 a adus o creştere a numărului poliţelor de asigurare cu 20-30% pentru compania Agra Asigurări. Pentru a încuraja fermierii să-şi asigure culturile, statul, prin Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR), le oferă o subvenţie prin care li se rambursează 70% din prima de asigurare plătită, dar, chiar şi aşa „există încă fermieri care nu îşi încheie poliţe de asigurare şi există şi fermieri care, deşi încheie poliţe de asigurare, nu mai depun dosare la AFIR. Este necesară simplificarea ghidului solicitantului, ţinând cont de faptul că în fiecare an de la implementarea sa au rămas fonduri disponibile”, crede Alinda Bănică. De asemenea, ea observă că este nevoie de grupuri consultative cu fermierii şi autorităţile, iar în urma acestora discuţiile să se transforme în acţiuni concrete şi rapide. Ea spune şi că una dintre cele mai importante aşteptări ale fermierilor de la companiile de asigurare este o mai mare transparenţă a modalităţii de calcul a daunelor. „Aş adăuga la acest lucru faptul că ne dorim în piaţa de asigurări agricole mai multe tipuri de clauze/produse, care sunt prezente în Vest, dar nu sunt disponibile pentru fermierii români: despăgubiri pentru daune calitative sau asigurări parametrice.”
Cum se implică statul în relaţia dintre fermier şi asigurători în alte ţări? În Austria, riscul de grindină este foarte prezent şi este subvenţionat 50% de către stat, potrivit Georgianei Rusu. În Franţa este subvenţionată primă de asigurare totală, dar de către Uniunea Europeană. Israelul are o societate de asigurări agricole, dar la care coproprietar este 50% statul, iar 50% sunt asiguratorii şi există o cotaţie peste care nu se trece momentul în care fermierii doresc o asigurare.
ALINDA BĂNICĂ, consultant principal şi fondator, Alinda Bănică Business Consultancy: „România lucrează doar 50% din suprafaţa agricolă (circa 5 milioane de hectare – n.red.). Dacă fermierii ar avea-o pe aceasta asigurată corect, nu ar mai fi atât de vulnerabili din punct de vedere financiar.”
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro