Cele mai inovatoare companii din lume: "Statele care investesc astăzi masiv în inovaţii vor controla mâine economia globală“
Inovaţia este recunoscută atât de guverne, cât şi de corporaţii ca fiind un punct cheie al creşterii economice. În timpul discursului său despre starea naţiunii din acest an, preşedintele Statelor Unite Barack Obama a spus că „statele care investesc astăzi masiv în inovaţii vor controla mâine economia globală“.
În cadrul Convenţiei Europene pentru Inovaţie, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a declarat, la rândul său, că „inovaţia nu este doar o politică ce apare în atribuţiile unui comisar sau director general de companie, este o stare de fapt ce trebuie transpusă într-o politică general valabilă“. În Asia, premierul japonez Shinzo Abe a lansat de curând reforma economică numită „a treia săgeată“, care include politici fiscale menite să încurajeze investiţiile în inovaţie.
Pentru a putea fi numită o inovaţie, o idee trebuie să poată fi pusă în practică şi să satisfacă o anumită nevoie. În afaceri, inovaţia apare atunci când compania pune în practică aceste idei pentru a satisface cerinţele clienţilor sau propriile sale nevoi. Organizaţiile care creează produse sau tehnologii revoluţionare îşi asumă şi riscuri, pentru că trebuie să creeze, de multe ori, noi pieţe de desfacere.
Ideea de inovaţie poate avea sensuri diferite, dar în contextul creşterii economice se referă la convertirea unui concept într-un bun tangibil, proces esenţial pentru crearea de locuri de muncă. Un element esenţial în cadrul acestui proces este protejarea conceptului prin patente.
Prin urmărirea activităţii de patentare la nivel global, se poate măsura, cel puţin relativ, nivelul de inovaţie prezentat de o organizaţie. Metodologia trebuie să includă şi o analiză asupra calităţii inovaţiei, raza de impact a acesteia (la nivel local sau global) precum şi recunoaşterea de către alţii a inovaţiei.
Una dintre cele mai importante credinţe în business este aceea că un produs sau serviciu poate schimba în mod radical o întreagă industrie sau că poate schimba obiceiurile consumatorilor.
Chiar dacă sunt diferite din punctul de vedere al produselor sau serviciilor oferite, companiile de succes prezintă însă o serie de caracteristici care arată de ce ocupă o poziţie dominantă pe piaţă; una dintre aceste caracteristici este dorinţa continuă de a inova. Cum ajunge însă o companie să fie inovatoare?
Inovaţia este o unealtă prin care compania să poată ajungă la obiectivul strategic asumat. Astfel, cea mai importantă trăsătură a unei companii inovatoare este trasarea unei strategii unice şi relevante. Companii precum Google, Facebook sau Apple au strategii bine definite pe care le urmează în permanenţă. O strategie precum „ajungerea în primii trei“ nu va fi niciodată la fel de eficientă precum „dezvoltarea constantă a unor tehnologii mobile inovatoare“ sau „construirea celei mai sigure maşini din lume“.
Principalul avantaj pe care inovaţia îl aduce este recunoaştere din partea celorlalte companii. Acest lucru nu înseamnă în mod necesar şi un grad crescut de profitabilitate: Amazon a fost una din companiile cele mai inovatoare pe segmentul comerţului online, însă a devenit profitabilă după mai mulţi ani. Există, desigur, şi exemple ale unor companii care au câştigat din produsele inovatoare pe care le-au prezentat, precum Apple sau Google. În anul 2010, BusinessWeek a realizat un studiu pentru a determina care sunt problemele pe care managerii le întâmpină atunci când vine vorba de inovaţie. Cei care au răspuns solicitării au notat ca obstacole timpul lung ce trebuie alocat pentru cercetare şi dezvoltare, lipsa coordonării interne, riscurile legate de diversitatea culturală şi lipsa feedback-ului din partea consumatorilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro