Care este produsul fără care acum 10-15 ani, industria frumuseţii nu putea funcţiona, iar acum se apropie de dispariţie şi care sunt soluţiile ce îl înlocuiesc
Pentru mulţi dintre milenialii români ai prezentului, Oriflame a fost una dintre primele companii cosmetice cu care au interacţionat, datorită răspândirii prin intermediul catalogului Tipărit care ajungea şi în cele mai retrase zone ale ţării. Din ce este format businessul acum, în era digitală, care sunt aşteptările noilor clienţi şi cine este Remus FlorIAN, executivul care conduce businessul în România şi Republica Moldova?
Dinamica este una foarte rapidă, piaţa însăşi este într-o continuă schimbare, oamenii sunt în căutare de oportunităţi şi fiecare etapă este diferită. Anii 2010 – 2020 au constituit o explozie de leadership şi de creştere, iar schimbările din şi postpandemie au dus afacerea extrem de mult înspre sfera digitală, păstrând însă modelul de business”, descrie Remus Florian, directorul general al businessului Oriflame în România şi Republica Moldova, dinamica pieţei frumuseţii sau „de beauty”, aşa cum o denumesc mai ales reprezentanţii acesteia.
Cunoscută pe piaţa locală mai ales prin intermediul catalogului care ajungea şi în cele mai îndepărtate căsuţe poştale ale ţării, Oriflame este în continuare o afacere tip network marketing sau multi-level marketing, lansată în România în anul 1996. Dacă în urmă cu mai bine de 25 de ani, businessul era reprezentat exclusiv de parcursul acestui catalog tipărit de produse şi de interacţiunea directă dintre partenerii de brand ai companiei (colaboratorii care realizau vânzările prin intermediul catalogului - n.red.) şi consumatori, acum şi acest business s-a aliniat trendurilor şi a evoluat în ritm cu piaţa, o parte importantă din businessul companiei digitalizându-se. „Ne-am adaptat şi am evoluat odată cu consumatorul, îndreptându-ne către social selling în online.
Acum, orice iubitor de beauty poate consulta, pe site-ul Oriflame, catalogul digital, interactiv, de unde îşi poate comanda oricând şi de oriunde produsele preferate, acestea fiind livrate direct la domiciliu sau la orice punct easybox din România”, explică Remus Florian. În prezent Oriflame România are 44 angajaţi, cu o vârstă medie de 41 ani. La aceştia se adaugă cei aproximativ 70.000 de parteneri de brand activi.
Acest tip de business se bazează pe utilizarea personală şi pe recomandarea directă a produselor de către partenerii de brand – aceştia au parte atât de posibilitatea de a testa produsele, cât de acces şi instrumente de business, cum ar fi traininguri, evenimente, venituri suplimentare, argumentează directorul general al Oriflame România beneficiile celor care aleg să colaboreze cu ei. „Partenerii de brand primesc un comision atât pentru vânzările proprii, cât şi pentru vânzările generate de echipele lor.
Cu cât se dezvoltă mai mult şi îşi dezvoltă şi echipele, cu atât cresc şi beneficiile, care pleacă de la 1.000 de dolari şi pot ajunge până la 1 milion de dolari.” Totuşi, businessul nu se mai bazează exclusiv pe aceştia: pentru a anticipa efectele digitalizării, în ultimii ani şi în perioada următoare, toate eforturile lor sunt concentrate în educarea şi dezvoltarea liderilor astfel încât ei să îşi poată adapta şi migra businessul şi în mediul online şi să poată ţine pasul cu trendurile. La nivel global, compania investeşte în extinderea departamentelor de cercetare şi dezvoltare, precum şi în relocarea sectorului de producţie în regiuni noi, în condiţiile noilor contexte politico-economice.
Pe plan local, ei continuă să investească în oameni şi planul de afacere, având în vedere aceleaşi coordonate principale stabilite la nivel global, respectiv digitalizarea şi tehnologizarea, pe care Remus Florian le descrie drept „instrumente puternice de business care fac diferenţa”. Precizează că prezenţa în online este absolut necesară şi îi influenţează în mod pozitiv şi în offline, de aceea concentrarea lor este pe optimizarea şi pe folosirea la maximum a platformelor de e-commerce şi social media. „Cea mai mare oportunitate pentru businessul Oriflame în perioada următoare constă în dezvoltarea de noi instrumente digitale pentru partenerii noştri de brand. Cu ajutorul instrumentelor potrivite, pe pieţele potrivite, potenţialul Oriflame de a creşte rapid este într-adevăr enorm, mai ales când intervine şi cultura noastră specială.”
Remus Florian este de părere că independenţa şi flexibilitatea sunt principalele aspecte căutate astăzi la un loc de muncă, în special de către tineri, or, în cultura lor şi în tipul de activitate, aceste coordonate sunt esenţiale. „Dacă înainte oamenii îşi doreau mai presus de toate un job sigur de 8 ore, astăzi, antreprenoriatul, prin flexibilitatea pe care o oferă, reprezintă aspiraţia tot mai multor tineri. Cu siguranţă este o oportunitate, inclusiv prin exemplele de tineri din echipa noastră - oameni foarte tineri care au evoluat remarcabil, reuşind să ajungă în topul liderilor din Europa şi să se realizeze financiar aşa cum poate părea neverosimil pentru alţii la 20 de ani. Aici, tinerii au posibilitatea să îşi folosească energia, creativitatea, imaginaţia pentru a-şi împlini visurile, în plus, se bucură de libertatea de a deveni antreprenori.”
Cifrele din spatele frumuseţii
Piaţa produselor cosmetice a ajuns în România, potrivit celor mai recente date disponibile, la 1,629 miliarde de lei, în creştere cu 5,7% faţă de anul 2020. Remus Florian observă că, după declinul dat de pandemie în 2020, începând cu anul 2021, vânzările de parfumuri, produse de machiaj sau de îngrijire a pielii au revenit pe plus odată ce oamenii au început să meargă iar la birou sau să iasă în oraş. „În perioada următoare, se estimează că piaţa cosmeticelor va creşte cu 2,3%, în medie, anual până în 2026, un ritm uşor mai scăzut decât în perioada 2015-2021. Industria de frumuseţe este destul de rezilientă şi a recuperat rapid pierderea înregistrată în perioada pandemiei. Atât în România, cât şi la nivel internaţional, principalii factori de creştere au fost influenţaţi în mod pozitiv de modificările demografice, de creşterea veniturilor şi a numărului de persoane din clasa de mijloc, completate de gradul de penetrare a experienţelor de achiziţie din mediul online.” În ceea ce priveşte particularităţile pieţei locale de beauty, Remus Florian spune că aceasta esta una foarte competitivă, într-o schimbare extrem de dinamică, în care contează mult capacitatea de a anticipa. „Înainte, era suficient să îţi faci treaba bine pentru a avea succes. Astăzi trebuie să te gândeşti la cum va arăta lumea peste 3, 5, 10 ani şi la ce va reprezenta compania ta pe piaţă. Sunt branduri care nu mai există pe piaţă pentru că nu au putut anticipa schimbarea. Astăzi, rezultatele bune nu sunt suficiente. Cercetarea pieţei şi a tendinţelor acesteia este o nevoie continuă. Trebuie să fii cu câţiva paşi înainte, să anticipezi nevoile consumatorilor.” Adaugă că pandemia a accentuat dorinţa cumpărătorilor de calitate, eficienţă şi confort şi a crescut, de asemenea, angajamentul faţă de cumpărăturile online, lucru ce a dus către noi soluţii de digitalizare şi inovare: „Astăzi, pentru a ne impune pe piaţă, provocarea constă în a găsi echilibrul ideal care să combine canalele digitale şi cele fizice”. La aceasta, se adaugă, desigur, provocările socio-economice: „Inflaţie în creştere, pandemie, pericolul războiului, toate acestea determină o schimbare a priorităţilor consumatorului, acesta devenind mai prudent în achiziţii. În medie, consumatorul român cheltuie mai puţin pentru produsele cosmetice comparativ cu alte ţări europene, iar acest lucru reprezintă şi o provocare, dar şi o mare oportunitate de business, deoarece există potenţial de creştere.” El identifică o zonă de potenţial mare mai ales în categoria de îngrijire a pielii şi wellness, trend datorat schimbării obiceiurilor consumatorilor. „Aceştia caută produse cu beneficii multiple şi cu o valoare mai profundă, investim mai mult în starea lor de bine. Acest lucru se reflectă şi în alte categorii de cosmetice şi prodsue de înfrumuseţare – consumatorii optează pentru produse cosmetice sigure, ce conţin ingrediente naturale, sustenabile, vegane.” Şi aici îşi spune cuvântul nivelul de educare şi de informare din ce în ce mai mare al consumatorilor, a căror decizie de cumpărare este puternic influenţată de experienţe relevante şi de produsele care construiesc o poveste în jurul lor. „Aici intervine foarte mult componenta de influencer marketing, un trend care a luat amploare în ultimii ani şi care este în continuă creştere. Un brand trebuie să comunice cu publicul sau printr-o diversitate de canale, iar influencerii şi-au consolidar poziţia în industria cosmeticelor, prin faptul că reprezintă atât consumatorul, cât şi brandul. Conţinutul personalizat şi cât mai divers ajută companiile să anticipeze şi să adreseze eficient nevoile şi dorinţele clienţilor.”
Avocatul care pledează pentru frumuseţe
Remus Florian conduce afacerea Oriflame în România de la începutul anului 2018, din rolul de director general, însă cariera lui în cadrul companiei şi-a început-o în anul 2011, când s-a alăturat echipei de vânzări. A absolvit Colegiul Naţional Andrei Şaguna din Brasov, apoi Facultatea de Drept a Universităţii Transilvania din Braşov în 2003. Nu a ales însă parcursul profesional setat la nivel teoretic în facultate, ci şi-a construit întreaga carieră în domeniul frumuseţii, în trei companii de vânzări. A început ca reprezentant de vânzări la o companie de distribuţie din Braşov unde a învăţat practic ce înseamnă vânzările şi care este diferenţa pe care industria frumuseţii o face în viaţa oamenilor, promovând, în principal, produsele companiei Coty. Apoi, a preluat responsabilităţi şi arii mai mari de acoperire în cadrul aceleiaşi companii, iar ulterior, s-a alăturat Avon România. A petrecut câţiva ani în companie ca area sales manager, iar din 2011 lucrează în cadrul Oriflame, unde cariera sa a început în acelaşi rol. Rolul de CEO l-a preluat şapte ani mai târziu şi, din toamna anului trecut, a devenit responsabil şi de businessul din Republica Moldova. „Motivul pentru care sunt aici şi simt că jobul nu este un job, ci mai degrabă un stil de viaţă, sunt oamenii şi valorile care coincid perfect cu valorile mele umane”, descrie el felul în care se raportează la aceste responsabilităţi. Ce înseamnă însă să fii un lider bărbat într-o industrie dedicată, mai ales, femeilor? Să lucrez într-o companie pentru femei a fost dintotdeauna deopotrivă un privilegiu şi o mare responsabilitate. Dincolo de produsele pe care le vinde, Oriflame lansează trenduri, formează mentalităţi şi oferă oportunităţi milioanelor de femei din întreaga lume. Femeile îşi pun toată inima în acţiuni, au acel can-do attitude care le ajută să ducă până la capăt cele mai îndrăzneţe proiecte. Sunt lideri puternici, sunt intuitive, empatice, reuşesc să lege echipe solide care le devin familii extinse, iar acest lucru se vede în rezultatele lor”, răspunde el. Remus Florian crede, de asemenea, că modelul de afacere în sine favorizează femeile fiindcă, prin posibilitatea de a deveni partener de brand, pot să îşi conducă propria afacere, având posibilitatea de a lucra de oriunde, de a se dezvolta fără a renunţa la maternitate sau la alte responsabilităţi. „Mă simt norocos să lucrez în compania unor femei puternice de la care învăţ în fiecare zi. Dar nu vreau să omit faptul că bărbaţii au şi ei un rol important în desfăşurarea acestei afaceri, de multe ori aceştia lucrează activ alături de partenerele lor de viaţă, ajungând în poziţii de top în structura de vânzări”, adaugă directorul general al Oriflame.
„Înainte, era suficient să îţi faci treaba bine pentru a avea succes. Astăzi trebuie să te gândeşti la cum va arăta lumea peste 3, 5, 10 ani şi la ce va reprezenta compania ta pe piaţă. Sunt branduri care nu mai există pe piaţă pentru că nu au putut anticipa schimbarea. Astăzi, rezultatele bune nu sunt suficiente. Cercetarea pieţei şi a tendinţelor acesteia este o nevoie continuă. Trebuie să fii cu câţiva paşi înainte, să anticipezi nevoile consumatorilor.”
Remus Florian, director general al Oriflame România şi Republica Moldova
Remus Florian are câteva principii simple de leadership, care ţin, mai ales, de felul în care atât el, cât şi colegii lui se raportează la muncă. „În primul rând, cred că este important să îţi placă ceea ce faci. Cred că doar aşa îţi poţi face treaba bine. De aceea, mă preocupă în primul rând ca angajaţii şi partenerii noştri să fie fericiţi. Puterea mea este aceea de a construi echipe şi de a motiva. Sunt mândru de oamenii din această companie şi mai ales de faptul că unii şi-au schimbat viaţa în bine, deopotrivă angajaţi şi parteneri de brand”, spune el. În plus, este de părere că un lider trebuie să aibă aspiraţii pe care să le transpună în acţiuni şi puterea de a insufla celorlalţi motivaţia pentru a le transforma în realitate. „În calitate de lider, este la fel de important să recunoşti meritele celor din echipa ta, pentru ca aceştia să se simtă co-autori ai succesului, ceea ce sunt de fapt. Eu cred mai degrabă în puterea leadershipului decât în puterea managementului, aşa am simţit şi am observat cu echipele mele. Principala diferenţă dintre lideri şi manageri este că liderii au oameni care îi urmează, în timp ce managerii au oameni care lucrează pentru ei. Conducătorul unui business de succes trebuie să fie atât un lider puternic, cât şi un manager bun, pentru ca echipa lui să fie prezentă şi să îl urmeze în viziunea lui despre succes.” Un lucru pe care insistă ţine şi de dezvoltarea abilităţilor interpersonale. Apoi, motivarea oamenilor din echipă este la fel de importantă pentru el precum recunoaşterea meritelor. „Unul dintre rolurile managerilor mei este să creeze un mediu ce permite asumarea riscurilor şi chiar a eşecului. În cazul unui eşec, nu căutăm vinovaţi, ci doar tragem concluzii împreună. Pentru a dezvolta ceva nou este nevoie de o atmosferă de încredere în echipă. Alte elemente, la fel de importante, sunt curajul şi pasiunea. Succesul nu se obţine uşor, există întotdeauna obstacole, provocări, de aceea este esenţial să îţi placă ceea ce faci.”
În ceea ce priveşte calităţile pe care le caută la un viitor coleg, Remus Florian spune că înainte de toate, consideră valoros un om cu dorinţa de a munci cu dedicaţie pentru lucrurile pe care şi le doreşte. Însă, precizează el, în egală măsură este important să ţină pasul cu schimbările, să îşi dorească constant să evolueze, să înveţe şi să inoveze. „Apreciez fair-play-ul la un om, atitudinea pozitivă în cadrul echipei, calităţi care creează un cadru favorabil tuturor membrilor echipei pentru a-şi aduce propria contribuţie. Consider că o echipă valoroasă este formată din indivizi diverşi, cu abilităţi şi talente diferite, iar dacă fiecare membru îşi depăşeşte liderul pe aria lui de specializare, atunci liderul este unul norocos.” Unde se vede el peste ani? Remus Florian nu exclude posibilitatea de a schimba geografia unde îşi desfăşoară activitatea, echilibrul însă fiind obiectivul indiferent de viitoarele alegeri: „Îmi place mult unde sunt, iubesc industria de beauty şi România, dar nu exclud posibilitatea de a experimenta în viitor şi alte pieţe Oriflame world-wide. Cred că viaţa înseamnă echilibru şi de aceea cred cu tărie că este extrem de important să te simţi bine acolo unde eşti, să iei energie de la oamenii lângă care lucrezi, de la familie, de la copii, ca apoi să dai mai departe această energie.”
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro