Câţi bani face un cuplu cu o cafenea deschisă în Calea Victoriei
Beatrice Leca şi Dorin Dumitrana au fost parteneri de viaţă înainte de a fi parteneri de business. Lumea afacerilor i-a adus la aceeaşi masă când au preluat o franciză a reţelei de cafenele Handsome Monk Coffee, ancorându-se cu businessul lor chiar pe Calea Victoriei, cel mai efervescent bulevard al Capitalei.
Handsome Monk Coffee Victoriei este prima franciză a brandului românesc Handsome Monk Coffee. Povestea noastră a început în anul 2017, când am obţinut finanţarea prin programul StartUp Nation, prima ediţie. Căutam o oportunitate, iar aceasta a venit în momentul în care am aflat despre programul StartUp Nation”, povesteşte Beatrice Leca.
Au investit peste 100.000 de euro şi au deschis cafeneaua în august 2018, amândoi având background pe această piaţă. Beatrice Leca a fost brand manager chiar pentru Handsome Monk Coffee şi a asistat în mod direct la naşterea brandului, iar Dorin Dumitrana a activat în trecut pe piaţa de distribuţie de cafea.
„Planul iniţial era să deschidem locaţia într-o clădire de birouri sau în vecinătatea unui conglomerat de clădiri de birouri. Între timp, am analizat mai bine această variantă şi ne-am dat seama că am fi destul de constrânşi în activitatea pe care urma să o desfăşurăm de programul de lucru al companiilor, lipsa traficului pietonal în weekend etc. Astfel, ne-am reorientat şi am început căutarea de spaţii comerciale în zonele centrale ale oraşului. Timp de patru-cinci luni, am luat la pas tot centrul oraşului şi am căutat cea mai bună variantă pentru noi.”
Calea Victoriei au redescoperit-o, practic, în timpul căutărilor. Au simţit o energie aparte în plimbările lor şi şi-au dat seama că artera are un potenţial de dezvoltare foarte mare în viitorul apropiat, mai ales datorită numărului mare de turişti care o tranzitează. Au resimţit cumva aceeaşi atmosferă pe care au experimentat-o în alte capitale europene şi şi-au dorit să fie parte din ea.
„Am reuşit să închiriem spaţiul într-o perioadă în care Calea Victoriei nu redevenise încă «la modă». Erau destul de multe spaţii disponibile spre închiriere. Dificultatea constă în bugetul pentru chirie, pe care îl setezi când porneşti pe acest drum. Iniţial, am bugetat un cost mult mai mic, pentru ceea ce ne propusesem (clădire de birouri), iar spaţiile din centrul oraşului depăşeau cu mult ceea ce aveam noi în plan. Diferenţa a fost undeva la 30-40%.”
Cu toate astea, au luat decizia de a se poziţiona pe Calea Victoriei privind spre viitor şi către potenţialul real al acestei artere din centrul Capitalei. Astăzi este mult mai greu să închiriezi un spaţiu în aceeaşi zonă, spun cei doi antreprenori, întrucât cererea este foarte mare şi nu prea mai există spaţii disponibile. De asemenea, cota zonei a crescut foarte mult, iar costurile pe chirie sunt mult mai greu de negociat şi de susţinut.
„Cursul firesc al lucrurilor era să mai deschidem o locaţie Handsome Monk Coffee şi ne conturăm asta în minte, însă impactul pandemiei de Covid-19 a fost atât de puternic încât nu am mai avut resursele necesare să facem un plan concret de dezvoltare. În existenţa noastră de trei ani pe piaţa HoReCa, aproape doi ani i-am traversat prin pandemie. A fost dificil să mai privim în perspectivă, însă ne păstrăm optimismul şi sperăm ca în următorul an să putem spune că lucrurile merg din ce în ce mai bine.”
Pentru 2021, cei doi antreprenori estimează că cifra lor de afaceri a ajuns la 500.000 de lei, cu circa 50% mai mult comparativ cu anul precedent, o creştere similară cu cea din 2020, pentru cafeneaua Handsome Monk Coffee de pe Calea Victoriei lucrând doi angajaţi.
„Categoria principală de vârstă (din care vin clienţii – n. red.) este 18-24 ani. Avem mulţi elevi şi studenţi care ne calcă pragul zilnic, însă avem într-o mare măsură şi oameni care vin să lucreze din cafenea – freelanceri, antreprenori. În weekenduri, clienţii sunt mult mai diversificaţi, din toate categoriile de vârstă.” Preţurile produselor din cafenea variază între 9 şi 20 lei, în funcţie de complexitatea băuturilor, când vine vorba de preparatele pe bază de cafea. În meniu se regăsesc însă şi băuturi alcoolice, deserturi şi snacksuri.
Cinci idei de afaceri de la zero
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.
Cashmere Aroma – parfum şi balsam pentru haine (Joiţa, jud. Giurgiu)
Fondatoare: Cristina Codiţă
Investiţie iniţială: 20.000 de euro
Cifră de afaceri estimată pentru primul an de activitate: 400.000 de euro
Prezenţă: online
Get Lit – brand de lumânări parfumate (jud. Prahova)
Fondatori: Alex Costiug şi Bianca Sipu
Cifră de afaceri: 10.000 de lei (2.000 de euro) pe lună
Prezenţă: online
Centrul educaţional Unicorn (Mamaia Nord)
Fondatoare: Lauza Popazan
Investiţie iniţială: 20.000 de euro
Prezenţă: Mamaia Nord, jud. Constanţa
Arami – atelier de obiecte de mobilier (Cluj-Napoca)
Fondatori: Adrian şi Răzvan Andreica
Investiţie iniţială: 5.000 de euro
Prezenţă: naţională
Pivniţa Bunicii – brand de produse alimentare (Saschiz, jud. Mureş)
Fondator: Jim Turnbull
Investiţie iniţială: 50.000 de lei
(10.000 de euro)
Cifră de afaceri în 2021: 2,2 mil. lei (440.000 de euro)
Prezenţă: naţională şi internaţională
ZF, Banca Transilvania şi Vodafone au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro