Ce idee de afacere de succes i-a venit unui român în timp ce cutreiera munţii în lung şi-n lat

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 21 mai 2021 2397 afişări

Grigore Mocreac este originar din Chişinău şi s-a stabilit în Braşov în 2017. O idee născută parcă de nicăieri, din obiceiul lui de a cutreiera munţii în lung şi-n lat, l-a purtat către antreprenoriat, care a luat forma Zen Rituals Product, o gamă de sare de baie şi săpunuri naturale. Până la listarea pe Amazon a mai fost un singur pas, iar acum, împreună cu asociatul lui – Zgureanu Stanislav – Grigore vrea să crească portofoliul şi veniturile odată cu el.

Într-o zi, eram în vizită în Sovata la lacul Ursu, după o competiţie montană. Aveam febră musculară în picioare şi muşchii tensionaţi, iar după o oră de bălăceală în apa sărată din lacul Ursu, am simţit o uşurare. În acel moment mi-a venit ideea de a crea un produs pentru sportivi”, îşi aminteşte Grigore Mocreac.

Prinsese deja fascinaţia pentru platformele online şi îl atrăgea gândul că produsele făcute de el ar putea ajunge la orice utilizator din lume, aşa că s-a documentat şi nu a fost nevoie de mai mult de jumătate de an până la prima vânzare pe Amazon. Nu fără peripeţii însă. „La primele două loturi de produse trimise prin Amazon, am avut pierderi colosale, pentru că nu am optimizat ambalajul produselor, astfel că 30% au ajuns sparte din depozitele Amazon la clienţi.”

A început să îmbunătăţească treptat etapele, iar din anul 2018 până în vara lui 2020, totul se făcea manual – de la dozarea sării în recipient până la aplicarea etichetelor. 2018 a fost şi anul accesării fondurilor Start Up Nation, iar finanţarea s-a concretizat într-o linie de producţie care ajută la malaxarea sărurilor cu uleiurile esenţiale, etichetarea recipientelor, dozare şi montarea capacelor. Din noiembrie 2020, sărurile Zen Rituals Product se vând şi prin intermediul eMag.

„Pentru 2021 avem planuri mai îndrăzneţe, deja ştim exact ce produse trebuie să trimitem către Amazon şi în ce perioadă, pentru a avea vânzări bune. Ne bucurăm foarte mult şi pentru dinamica vânzărilor pe eMag. Planificăm să lansăm încă o serie nouă de produse.”


Un recipient de un kilogram de sare Epsom este în medie 25 de lei, un set cu trei recipiente de un kilogram ajunge la 89 de lei, iar setul din trei recipiente de un kilogram plus trei săpunuri naturale costă 109 lei.


Zen Rituals Product a adus în 2020 o cifră de afaceri de 445.000 de lei, businessul funcţionând, în decembrie anul trecut, cu cinci angajaţi. Tot procesul de producţie are loc în Braşov, într-o hală de mici dimensiuni, unde se află şi depozitul cu materie primă.

„Clientul nostru este orice persoană care îşi doreşte un răsfăţ sau relaxare, dar şi persoanele care fac sport şi au nevoie de refacere după antrenamente. Noi producem patru tipuri de sare – săruri din salinele din România, care conţin cele mai multe minerale benefice pentru sănătatea noastră; sare de Himalaya, de asemenea bogată în minerale; sare de mare şi sarea-minune, aşa-numita Epsom sau sare amară, care are cel mai mare conţinut de magneziu. Toate sunt benefice pentru orice persoană de orice vârstă”, spune Grigore Mocreac.

Pe Amazon, un recipient de un kilogram costă în medie 19,9 dolari, un set cu trei recipiente cu sare ajunge la 39,99 dolari, iar unul cu trei recipiente de un kilogram şi trei săpunuri naturale ajunge la 49,99 dolari. Pe eMag, preţurile sunt mult mai mici, deoarece nici costurile logistice nu sunt la fel de ridicate. Astfel, un recipient

de un kilogram de sare Epsom costă în medie 25 de lei, un set cu trei recipiente de un kilogram ajunge la 89 de lei, iar setul din trei recipiente de un kilogram plus trei săpunuri naturale costă 109 lei.

După un an extrem de dificil, antreprenorul se arată totuşi mulţumit de reuşitele obţinute până acum. „Anul 2020 a început destul de prost, toţi furnizorii s-au oprit şi nu am reuşit să trimitem produse prin Amazon, dar ceea ce nu ne omoară ne face mai puternici. Datorită proiectului Start Up Nation şi creditului IMM Invest, am reuşit să reanimăm afacerea şi, pentru prima dată după doi ani de muncă, vedem că produsele noastre încep să se vândă şi să aducă profit”, spune Grigore Mocreac.

„Pentru 2021 avem planuri mai îndrăzneţe, deja ştim exact ce produse trebuie să trimitem către Amazon şi în ce perioadă, pentru a avea vânzări bune. Ne bucurăm foarte mult şi pentru dinamica vânzărilor pe eMag. Planificăm să lansăm încă o serie nouă de produse.” Grigore Mocreac, cofondator Zen Rituals Product



Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Speeread – platformă de optimizare a cititului (Sibiu)

Fondator: Călin Dragoman

Investiţie iniţială: 150.000 de lei (circa 31.000 de euro)

Cifră de afaceri în 2020: 65.000 de lei (circa 13.500 de euro)

Prezenţă: online


DifferentCut – brand de modă (Bucureşti)

Fondatori: Florin Negulici şi Roxana Fostea

Investiţie iniţială: 5.000-10.000 de euro

Cifră de afaceri în 2020: 300.000 de lei (circa 62.500 de euro)

Prezenţă: online şi în Bucureşti


SoferOnline – aplicaţie pentru pregătirea examenului auto (Cluj-Napoca)

Fondator: Andrei Ciceu

Investiţie iniţială: 2.000 de euro

Cifră de afaceri în 2020: 50.000 de euro

Prezenţă: online


Burger Story – restaurant specializat în burgeri (Bucureşti)

Fondator: Bogdan Iacovenco

Investiţie iniţială: 10.000 de euro

Cifră de afaceri în 2020: 60.000 de euro

Prezenţă: Bucureşti


Phi Design – studio de amenajări interioare (Bucureşti)

Fondatoare: Mădălina Ion şi Alina Stan

Cifră de afaceri estimată pentru 2021: 50.000 de euro

Prezenţă: Bucureşti


ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.