Din generaţie în generaţie: cum a devenit business o idee inspirată de bunici
În limba daneză, „Pernille” este un prenume feminin care s-ar putea traduce prin „piatră”. Corespondentul său în limba română este prenumele Petra, adică chiar numele bunicii Cristinei Căpitan, cea care a făcut din Pernille o poveste de business pentru şi despre copii, creând pentru ei o linie de piese vestimentare care să contribuie la conturarea personalităţii lor de la cele mai fragede vârste.
Pernille a luat naştere în anul 2021, din dorinţa de a aduce un strop de magie în garderoba copiilor prin haine stilate, durabile şi ecologice. Povestea brandului este profund personală şi legată de amintiri dragi şi influenţe de familie. „Bunica Petra a fost un pilon de stabilitate şi iubire în viaţa mea. Îmi amintesc cu drag de zilele petrecute alături de ea, de povestirile şi sfaturile ei, de felul în care îmi vorbea despre importanţa tradiţiilor şi valorilor familiale. Prin acest brand, am vrut să păstrez vie amintirea ei, care mi-a marcat atât de frumos copilăria, şi să transmit aceleaşi valori şi emoţii prin designurile noastre”, povesteşte Cristina Căpitan.
A pornit pe acest drum având sprijinul soţului, al familiei şi al prietenilor, un element esenţial în etapa de început. În primul an era însărcinată cu cel de-al treilea copil şi, în ciuda dificultăţilor de a echilibra sarcinile materne cu cele de antreprenor, motivaţia nu i-a lipsit. „Copiii mei – o fetiţă şi doi băieţei – sunt o sursă constantă de inspiraţie. Împreună, alegem ţinutele şi ei se implică în deciziile de design, ajutându-mă să creez piese care să reflecte inocenţa şi bucuria copilăriei.”
Cristina are la bază studii în Drept şi Comunicare şi Relaţii Publice la SNSPA, unde a dobândit o bază solidă în domeniile legale şi de comunicare. Cu toate acestea, pasiunea ei pentru modă şi estetică a fost mereu o sursă de inspiraţie şi creativitate. „Investiţia iniţială a fost de aproximativ 5.000 de euro, fonduri folosite pentru dezvoltarea produselor, achiziţia de materiale şi lansarea pe piaţă, dezvoltarea site-ului nostru, şedinţa foto de prezentare, tiparele de bază. Investiţia afost minimă, dar am pornit cu o inimă plină de vise şi determinare.” În 2023, Pernille a generat o cifră de afaceri de trei ori mai mare decât în anul anterior, cu un profit care este reinvestit permanent pentru dezvoltare. Produsele vestimentare sunt realizate în colaborare cu artizani locali din România, care aduc la viaţă designul autohton folosind materiale naturale. Pe lângă asta, unele broderii sunt produse în India.
„Colaborările cu magazine din Statele Unite, Regatul Unit şi Israel au fost printre cele mai importante proiecte ale anului trecut.“ - Cristina Căpitan, fondatoarea Pernille
Vânzările au loc atât online, prin intermediul propriului site, cât şi în câteva magazine, precum şi la evenimente sau târguri de modă. „Colaborările cu magazine din Statele Unite, Regatul Unit şi Israel au fost printre cele mai importante proiecte ale anului trecut.” Preţurile hainelor care poartă eticheta Pernille variază în funcţie de produs şi de complexitatea designului, dar în general se situează între 150 şi 500 de lei. Clienţii sunt părinţi care caută haine de calitate pentru copiii lor, oameni care apreciază moda sustenabilă şi durabilă. „Pentru 2024, ne propunem să ne extindem pe piaţa asiatică şi din Emiratele Arabe Unite. Vom lansa noi colecţii care să reflecte sustenabilitatea şi etica noastră în producţie, vom introduce broderia handmade şi cusăturile decorative de asemenea handmade. Intenţionăm să dezvoltăm parteneriate strategice şi să participăm la evenimente internaţionale pentru a creşte vizibilitatea brandului.” Pentru Cristina Căpitan, cele mai mari provocări în aventura Pernille includ gestionarea creşterii rapide, menţinerea unui echilibru între calitate şi costuri şi adaptarea la schimbările din piaţă. „Am învăţat că este esenţial să fim flexibili, să investim constant în relaţiile cu clienţii şi partenerii noştri şi să comunicăm eficient în echipă. Suportul familiei şi al prietenilor a fost crucial, mai ales în momentele dificile. Am învăţat că pasiunea, dedicarea şi munca asiduă sunt esenţiale pentru succesul pe termen lung.”
Preţurile hainelor care poartă eticheta Pernille variază în funcţie de produs şi de complexitatea designului, dar în general se situează între 150 şi 500 de lei.
Cinci idei de afaceri de la zero
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.
Iorgoni – atelier de pălări (Arad)
Fondatori: Radu şi Alin Iorgoni
Prezenţă: în Timişoara şi online
Laneria – brand de haine (Piatra Neamţ)
Fondatoare: Carmen Zamfir
Investiţii: 100.000 de euro
Prezenţă: online şi în câteva buticuri din ţară, din oraşe ca Timişoara, Cluj-Napoca, Piteşti, Târgu-Mureş, Bacău şi, evident, Piatra Neamţ.
Miam – siropuri şi dulceaţă artizanale (Câmpulung Muscel)
Fondatori: familia Bădescu
Investiţie iniţială: 60.000 de euro
Prezenţă: în câteva băcănii
AstronautulRoz – soluţii software personalizate (Bucureşti)
Fondatori: Octavia şi Sabin Briciag
Cifră de afaceri în 2023: 197.000 de lei (39.400 de euro)
Prezenţă: Bucureşti
Stycle – atelier de obiecte din sticlă reciclată (Mediaş)
Fondator: Horaţiu Oltean
Investiţie iniţială: 20.000 de euro
Prezenţă: naţională şi internaţională
ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro