Neaoş, la mic dejun. Cum au reuşit doi antreprenori români să reinventeze prima masă a zilei
Unii îi spun după englezescul „porridge”, în vreme ce alţii îl denumesc cu mai neaoşul „terci”. Este una dintre variantele cele mai la îndemână de mic-dejun, iar pentru cei mai comozi dintre comozi, doi antreprenori au conceput o alternativă gata preparată. Şi i-au dat numele Terci & Yummy.
Am lansat pe piaţă nouă sortimente de terci cu 100% ingrediente naturale, oferind o experienţă mereu nouă pentru rutina de dimineaţă. Toate sortimentele conţin mixuri de fulgi de ovăz, fructe de pădure, fructe exotice, nuci şi seminţe, bucăţi de cacao şi avem şi două sortimente overnight la care am adăugat şi chia. Prin aceste reţete ne-am dorit să oferim nu doar un terci de ovăz, ci un mic-dejun complet din punct de vedere nutriţional”, povesteşte Mădălina Voicu, unul dintre antreprenorii care se ocupă de Terci & Yummy. Celălalt este Bogdan Ferariu, un tânăr cu opt ani de experienţă în publicitate, în cadrul unor agenţii din Bucureşti, Amsterdam şi Berlin. Mădălina, la rândul ei, lucrează de 12 ani în Germania, în IT, ca manager global de proiect, pe implementări SAP Resurse Umane. A coordonat proiecte globale în EMEA, America şi Asia. Cu un interes comun pentru sport şi mâncare echilibrată, ei au gândit Terci & Yummy ca pe un brand pe bază de fulgi de ovăz bio, speciali pentru terci, fără zahăr adăugat sau alţi îndulcitori. „Brandul Terci & Yummy a fost fondat cu o misiune clară: să oferim o alternativă sănătoasă, gustoasă, variată, românească şi uşor de preparat pentru micul dejun, printr-un mix de fulgi de ovăz bio, seminţe, nuci şi fructe. Terciul este o bază atât de simplă, atât de naturală! Ceva neaoş şi lipsit de pretenţii.”
Conceptul a luat naştere în 2021, cu nouă sortimente de terci de ovăz, în pachete cu preţuri ce variază între 33 şi 45 de lei, pentru cantităţi între 300 şi 400 de grame.
Conceptul a luat naştere în 2021, cu nouă sortimente de terci de ovăz, în pachete cu preţuri ce variază între 33 şi 45 de lei, pentru cantităţi între 300 şi 400 de grame. Ingredientele provin din România şi Germania, apoi sunt amestecate şi ambalate în Bucureşti. Există un magazin online dedicat Terci & Yummy, cu livrare în toată ţara, însă produsele se pot găsi şi la magazinele Ototo din Bucureşti şi Melioara din Braşov. Mădălina şi Bogdan sunt cei care se ocupă de comenzi, amestecat şi ambalat produsele, strategie de piaţă şi produse noi. „Terci & Yummy s-a lansat pe piaţă în noiembrie 2021, cu încasări de 4.000 de lei în prima lună. Mult peste aşteptări, ţinând cont că suntem un brand nou pe piaţă. Investiţia iniţială a fost de 90.000 de lei.” Profilul consumatorului Terci & Yummy abia începe să se contureze şi se înscrie în tiparele pe care cei doi antreprenori le-au gândit când au creat brandul: persoane cu vârste între 25 şi 49 de ani, din mediul urban, cu studii medii şi superioare, oameni care vor să aibă grijă de sănătatea lor şi investesc în produse premium. „Toate încasările şi energia noastră vor fi investite în produse noi, extinderea sortimentului şi colaborarea cu cât mai mulţi parteneri pentru a aduce produsele cât mai aproape de clienţii noştri. În februarie lansăm produse noi tot pentru categoria mic-dejun, iar în primăvară planificăm lansarea unor sortimente limitate pentru vară.” Mădălina Voicu şi Bogdan Ferariu spun că nu s-au lăsat descurajaţi de contextul pandemic în care au fost nevoiţi să-şi lanseze businessul, ci din contră, sunt de părere că acum este un moment bun pentru a veni pe piaţă cu produse considerate benefice pentru sănătate. „Nu am dorit să amânăm lansarea pe piaţă, deoarece acum, într-o perioadă aşa dificilă, clienţii noştri au şi mai mare nevoie de un mic-dejun sănătos şi rapid. De asemenea, pe profilul nostru de instagram încercăm să oferim cât mai multe sfaturi de nutriţie sănătoasă şi să scoatem în evidenţă cât de important este un mic-dejun sănătos.”
Mădălina şi Bogdan sunt cei care se ocupă de comenzi, amestecat şi ambalat produsele, strategie de piaţă şi produse noi.
Cinci idei de afaceri de la zero
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.
Velar – brand de brăţări (Bucureşti)
Fondator: Sorin Ţandără
Investiţie iniţială: 2.000 de euro
Prezenţă: online
GIYA – brand de modă (Bucureşti)
Fondatoare: Georgiana Băcioiu
Investiţie iniţială: 1.000 de euro
Prezenţă: online
Deneplagiat.ro – platformă de verificare a conţinutului plagiat
Fondatori: Radu Pupezeanu, Andrei Rădulescu şi Carina Deaconu
Investiţie iniţială: 4.000 de euro
Prezenţă: online
Caligrafeel – produse scrise caligrafic (Bucureşti)
Fondatoare: Eliza Bălaşa
Investiţie iniţială: 1.500 de euro
Cifră de afaceri în 2021: 25.000 de lei (5.000 de euro)
Prezenţă: naţională
Jujube Atelier – magazin cu aranjamente florale (Sibiu)
Fondatori: Simona Sterca şi Grigore Popescu
Investiţie iniţială: 21.000 de euro
Cifră de afaceri în 2021: 75.000 de euro
Prezenţă: Sibiu
ZF, Banca Transilvania şi Vodafone au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de
70-80 mld. euro.
Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro