Povestea unei românce care a muncit aproape 20 de ani în mai multe ţări pentru o companie gigant şi care a plecat de acolo pentru că dorul de casă a a devenit tot mai puternic

Autor: Andra Stroe Postat la 31 august 2022 592 afişări

Şi-a petrecut aproape două decenii din carieră în aceeaşi companie, Michelin, unde a avut o evoluţie ca pe roate, marcată de diverse roluri pe mai multe continente. Într-un final însă, dorul de casă a făcut-o să schimbe macazul şi să aleagă să îşi bea cafeaua de zi cu zi la cârma companiei De’Longhi România. Ce responsabilităţi şi-a asumat odată cu această numire?

„A fost dificil să plec dintr-o companie în care am crescut, am învăţat lucruri incredibil de frumoase, dar am vrut să vin acasă. E pentru mine o oportunitate foarte frumoasă să valorific într-o echipă nouă tot ce am învăţat, sunt acasă din multe puncte de vedere. De’Longhi mi-a oferit această şansă şi mă bucur cu adevărat”, spune Carmen Petcu, director general pentru De’Longhi Group în România, adăugând că prelucrarea rolului actual a însemnat nu numai reîntoarcerea în România şi, evident, o schimbare de cultură, dar mai ales contactul cu un spirit antreprenorial remarcabil.

„Eu veneam dintr-o corporaţie mare şi structurată, cu reguli scrise, cu un precedent pentru orice şi cu experienţă deja analizată pentru orice situaţie, iar spiritul acesta mai independent şi mai dinamic a fost, cel puţin la început, pentru mine, o provocare”, adaugă ea. Compania pe care o conduce din 2019, şi care are o echipă de peste 3.500 de angajaţi, spune că a crescut în piaţa locală ca Făt-Frumos, din ziua zero, nonstop apoi, vreme de 10 ani. Astfel, la un deceniu de la intrarea pe piaţa locală, De’Longhi România a ajuns al doilea cel mai mare producător de electrocasnice, după Arctic şi înaintea Philips Orăştie, potrivit informaţiilor publicate în ediţia din acest an a topului Cei mai mari jucători din economie, realizat de ZF, compania înregistrând anul trecut o cifră de afaceri de 2,26 miliarde de lei.

Carmen Petcu consideră că sintagma care i-ar defini cel mai bine cariera este: „Dacă n-ai găsit soluţia, înseamnă că n-ai definit bine problema”. Cu toate că „nu ţin liste, nu ţin contabilitatea greşelilor, mi se pare nociv să trăiesc rememorând eşecul”, spune că şi-a însuşit, pe parcurs, şi lecţiile eşecurilor. „Sunt suma tuturor greşelilor şi a învăţăturilor de până acum.” Şi cum are în spate o experienţă profesională „destul de cuprinzătoare”, nu a dus lipsă nici de provocări. Dintre acestea, le enumeră chiar pe cele legate de schimbările culturale. „Am lucrat mulţi ani departe de ţară – în India, China, Franţa, America, Spania. Să trăieşti şi să munceşti într-o altă ţară decât cea natală e o experienţă de viaţă de mare intensitate, complexă, care trebuie gestionată cu atenţie, cu intenţia de a reuşi – de la lucrurile simple: relaţii sociale, obiceiuri culturale, documente de lucru, să faci mâncare ca la mama acasă, la cele majore: carieră profesională, cutume organizaţionale, educaţie, legislaţie şi nu numai.”


Am lucrat mulţi ani departe de ţară – în India, China, Franţa, America, Spania. Să trăieşti şi să munceşti într-o altă ţară decât cea natală e o experienţă de viaţă de mare intensitate, complexă, care trebuie gestionată cu atenţie, cu intenţia de a reuşi – de la lucrurile simple: relaţii sociale, obiceiuri culturale, documente de lucru, să faci mâncare ca la mama acasă, la cele majore: carieră profesională, cutume organizaţionale, educaţie, legislaţie şi nu numai.

Carmen Petcu, director general pentru De’Longhi Group în România


Responsabilitatea care a venit odată cu preluarea conducerii companiei din România a fost aceea de a creşte businessul, de a păstra flexibilitatea şi dinamismul, chiar dacă crescuse şi complexitatea. Printre cele mai importante borne atinse de companie sub mandatul său se numără deschiderea a două fabrici noi, pe lângă cea de la Jucu, care trece printr-o modernizare semnificativă. La Salonta, în Bihor, se efectuează centralizarea producţiei echipamentelor de mic dejun sub marca Braun, fabrica fiind deschisă în 2020, iar în curând, va fi inaugurată o capacitate nouă la Satu Mare. Noua fabrică, în care vor lucra aproape 400 de angajaţi, va funcţiona într-o clădire industrială de 50.000 de metri pătraţi, achiziţionată în februarie 2022, şi în care producţia va debuta începând cu 2023. Valoarea investiţiei, scrie Ziarul Financiar, va ajunge la circa 28 de milioane de euro, jumătate din sumă fiind primită la finele anului trecut, ca ajutor de stat. Pentru acest proiect vor fi angajaţi 375 de oameni. „În 2019 aveam o uzină, cea din Cluj, acum avem trei. Uzina de la Salonta a început în februarie 2020 şi are deja rezultate frumoase, robuste, a început să lanseze produse noi în gama sa de producţie. (...) A devenit cea mai puternică şi mai complexă capacitate de producţie a grupului De’Longhi.”

În termeni strategici, Carmen Petcu spune că responsabilitatea sa este aceea de a construi un echilibru între noua dimensiune a companiei – cu trei unităţi de producţie şi cu responsabilităţi de livrare în întreaga lume – şi spiritul antreprenorial pe care-l are echipa, „şi care cred că ne defineşte şi ne diferenţiază. Şi precizez, ce îmi doresc să găsesc este un echilibru, nu un compromis între cele două”.

Potrivit ei, echipa din România a învăţat să aibă iniţiativă, „ne-am construit în anii aceştia de criză autonomie, agilitatea de a gestiona situaţii imprevizibile. Autonomia noastră înseamnă atitudinea constant dinamică în faţa noului, disponibilitate, creativitate, capacitate de soluţionare a problemelor de orice fel, încredere a oamenilor în ei înşişi şi în partenerii lor de echipă. Autonomia e rezultatul disponibilităţii noastre intelectuale şi emoţionale de a gestiona orice situaţie ne poate aduce în faţă evoluţia tumultoasă, chiar dramatică, a mediului de business.”

Cu cât a fost mai greu, adaugă executivul, cu atât „antrenamentul” echipei a fost mai intens, cu atât au învăţat mai mult. „Drept pentru care, după aproape trei ani de situaţii neobişnuite, nu mai vrem să ne întoarcem la normalitate, nu mai vrem să ne întoarcem în general. Noi ne uităm înainte, viitorul e pentru noi următoarea normalitate.”


Carte de vizită

Carmen Petcu, director general pentru De’Longhi Group în România

Œ Este, din 2019, director general pentru De’Longhi Group în România, ocupându-se de operaţiunile industriale în cele trei fabrici ale grupului;

 Este inginer chimist de profesie şi are o vastă experienţă managerială internaţională în domeniul industrial, lucrând în multe companii multinaţionale;

A lucrat peste 18 ani în industria auto, în compania Michelin, cu misiuni în diferite colţuri ale lumii – Franţa, Ungaria, China, Serbia, SUA, Mexic, dar lucrul de care este mândră este uzina pe care a construit-o în India, la Chennai;

 A absolvit Institutul Politehnic Iaşi, cursuri de management la CODECS-Open University şi Stanford Business University;

 Este o susţinătoare activă a feminismului, ca opţiune pentru modernizarea şi performanţa businessului în România. Din 2019, împreună cu Asociaţia Professional Women Network Romania, lucrează la lansarea Muzeului Femeilor Remarcabile din România, pe care îl descrie drept „un muzeu manifest al generaţiei noastre, care îşi propune să aducă la măsura cuvenită femeile din România deschizatoare de drum, pioniere în «domenii interzise femeilor» şi care confirmă, prin destinul lor excepţional, identitatea noastră naţională”.


O echipă unită, scut în faţa crizelor. Despre ultimii ani, dominaţi de incertitudine, spune că i-au confirmat că bunul simţ şi echilibrul te ajută să depăşeşti orice problemă; de asemenea, atunci când ţi-e greu, găseşti ajutor la cineva în jurul tău. În opinia sa, nu există obstacol pe care să nu poţi să-l depăşeşti cu un pic de sprijin. „În plus, observ că perspectiva contează şi la evaluarea nivelului dramei şi la identificarea soluţiei – parcurgem toţi situaţii similare, din poziţii diferite, unora le poate fi mult mai greu decât altora. Dar dacă analizezi perspectivele diferite, constaţi de cele mai multe ori că problemele tale aparent insurmontabile sunt mult mai simple şi devin rezolvabile, aşa că repoziţionarea într-o perspectivă sau într-o lumină diferită schimbă totul.”

În ultimii ani, completează Carmen Petcu, a constatat că avem referinţe mult mai dramatice asupra situaţiilor personale, că ne închidem perspectiva, când de fapt, în loc să cerem ajutor, putem, dimpotrivă, de cele mai multe ori să ajutăm noi pe alţii. „O altă lecţie a seriei de crize pe care o parcurgem este aceea că o echipă unită e esenţială ca să te ajute să reuşeşti. Pentru o echipă construită cu răbdare şi tenacitate, cu prietenie şi încredere, nu există obstacole, ci doar disponibilitatea să construim o nouă dimensiune de abordare sau să ne uităm la o soluţie care vine dintr-o direcţie neobişnuită.”

Vorbind şi despre comportamentul consumatorilor din ultimii doi ani, ea crede că aceşti ani nu au legătură cu ce va urma în viitor. „Aceştia ne-au arătat că lumea se schimbă acum mai repede, mai uşor şi mai puţin fundamental decât în urmă cu câteva decenii.” Schimbarea, adaugă Carmen Petcu, a devenit o stare de fapt, iar factorii care o influenţează sunt mereu mai mulţi şi mai puţin previzibili. „În aceste condiţii, e o greşeală să generalizezi, să gândeşti în şabloane. Dar trebuie să rămâi permanent cu clienţii tăi, să diversifici şi să dezvolţi mediile de contact cu aceştia pentru ca adaptarea ta să fie pe măsura aşteptărilor. Numai în ultimele luni, de la ridicarea restricţiilor postpandemie, am trecut de la familii centrate pe confortul de acasă la o febră a evenimentelor, a călătoriilor, a adunărilor în aer liber. Cel mai probabil, nici această tendinţă nu va fi de durată, iar influenţa economică a conflictului de la graniţă va începe să fie din ce in ce mai complexă si se va resimţi în lunile care vor urma”, preconizează ea, adăugând că totul influenţează comportamentul consumatorilor, priorităţile lor. „De aceea trebuie să fim atenţi, să fim agili, să fim creativi.”

Un spirit activ. Agenda zilnică a executivului din fruntea De’Longhi România e în general bine organizată, „dar cam plină”. De dimineaţă, ziua începe devreme, cu întâlniri şi discuţii, şi abia după 16:30 se dedică e-mailurilor, rapoartelor şi proiectelor noi. „Cafeaua o beau la birou şi e slăbiciunea mea… am ajuns aici în locul potrivit, pentru că mor după cafea – beau cafea foarte scurtă, foarte neagră şi amară.”

Pentru vacanţa din această vară, Carmen Petcu a optat să evadeze în Corsica, „la marea din margine de munte, într-o zonă sălbatică.” Ea spune că alege zonele sălbatice tocmai în încercarea de a se deconecta şi a-şi reîncărca bateriile. Dar în general, oaza sa de energie este familia şi echilibrul pe care l-a construit împreună cu aceasta, iar pe cea fizică o găseşte în grădină şi în sport. „Dar energia pentru depăşirea unei crize e altceva, într-o criză trebuie să analizezi situaţia, să fii atent la oamenii implicaţi, la oamenii din jurul tău, la instrumentele pe care le ai la dispoziţie, la modul în care te raportezi tu la criză şi la modul în care criza te afectează. După ce te-ai lămurit, schimbi perspectiva. Schimbările de perspectivă sunt de natură să-ţi simplifice dramele, să îţi arate ce contează cu adevărat, să te ajute să activezi, să lupţi, cu soluţii la îndemâna ta. Acesta e stilul meu, nu cred în pasivitate, ci în contribuţie. Cu siguranţă, manualele de management de criză spun mult mai bine, mai structurat, mai deştept ce să faci. Maniera mea nu e relevantă. Dar e testată.”

Regula celor trei. La capitolul calităţi care ar trebui să caracterizeze un bun lider, enumeră trei, „foarte importante toate:  curaj, respect, generozitate”. Aceleaşi atuuri spune că ar trebui să le deţină, de altfel, orice persoană care se alătură echipei sale. Iar sfatul său pentru un tânăr aflat la începutul carierei este să încerce orice şi să nu-i fie frică. „Şi vezi cum ne întoarcem la curaj, calitatea pe care o găsesc absolut esenţială. La respect, care începe de la cei din jurul tău şi se întoarce la tine îmbogăţit. La generozitatea de a dărui energie, efort, creativitate înainte de a întreba ce primeşti la schimb.”

Avându-le pe acestea în vedere, îşi propune la rândul său ca pentru anul acesta şi pentru 2023, „să facem faţă furtunii, având grijă de oamenii noştri. Vine furtuna şi e grea.”

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
LEADERSHIP,
cafea,
De’Longhi România

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.