Vă prezentăm o poveste despre lupta dintre David şi Goliath, dintre un start-up perturbator şi doi giganţi ai industriei fast-foodului. Despre un război pentru un banal cornet cu îngheţată. Şi un necrolog, cel mai probabil, al lui David.

Dintre toate misterele şi nedreptăţile care înconjoară automatul de îngheţată din restaurantele McDonald’s, cel asupra căruia Jeremy O’Sullivan a insistat este codul său secret de operare, scrie revista Wired.

„Apăsaţi pictograma con de pe ecranul aparatului digital Taylor C602”, explică el, „apoi atingeţi butoanele care arată un fulg de zăpadă şi un milkshake pentru a seta cifrele de pe ecran la 5, apoi 2, apoi 3, apoi 1”. După această serie precisă de cel puţin 16 apăsări de butoane, un meniu se deblochează ca prin magie.

Numai cu acest cod de cheat pot fi accesate semnele vitale ale maşinii: totul, de la setarea vâscozităţii pentru ingredientele din lapte şi zahăr şi până la semnificaţiile numeroaselor mesaje de eroare. „Nimeni de la McDonald’s sau Taylor nu va explica de ce există un meniu secret”, a scris O’Sullivan într-unul din primele mesaje text criptate trimise către Wired la începutul acestui an.

După cum spune O’Sullivan, acest meniu nu este menţionat în niciun manual al utilizatorului pentru aparatele digitale de îngheţată Taylor, care sunt echipamente standard în mai mult de 13.000 de restaurante McDonald’s din SUA şi alte zeci de mii în întreaga lume. Şi această opacitate neprietenoasă pentru utilizator este departe de a fi singura problemă cu automatele, care şi-au câştigat reputaţia de a fi absurd de fragile.

Datorită unei multitudini de decizii inginereşti îndoielnice, ele pot fi găsite atât de des defecte în restaurantele McDonald’s din întreaga lume încât au devenit un meme de social media. Însă, după ani de zile de studiere a acestei maşini complexe şi a numeroaselor sale modalităţi de a se defecta, O’Sullivan rămâne cel mai indignat de faptul că gigantul echipamentelor alimentare Taylor vinde dispozitivele de îngheţată McFlurry proprietarilor de restaurante McDonald’s pentru aproximativ 18.000 de dolari pe unitate şi totuşi păstrează secret modul în care funcţionează automatele.

Mai mult chiar, Taylor menţine o reţea de distribuitori autorizaţi care îi taxează pe proprietarii de francize cu mii de dolari pe an pentru contracte de întreţinere scumpe, cu tehnicieni care nu fac decât să vină şi să introducă acel cod de acces la meniul secret de operare.

Meniul secret dezvăluie un model de afaceri care trece de problema legată de dreptul la reparare, susţine O’Sullivan. Producătorul se înfruptă din profitul comercianţilor prin reparaţii. „Este o mare sursă de profit să ai un client care este orbit intenţionat şi care nu poate face modificări în propriile echipamente”, spune O’Sullivan. Iar McDonald’s este tartorul peste toate acestea, spune el.

Aşadar, în urmă cu doi ani, după îndelungi şi dureroase încercări cu dispozitivele Taylor, O’Sullivan, în vârstă de 34 de ani, şi partenera sa, Melissa Nelson, de 33 de ani, au început să vândă un gadget de dimensiunea unei cărţi mici, pe care o îl numesc Kytch. Instalat în aparatul de îngheţată Taylor şi conectat la Wi-Fi, în esenţă acesta  piratează aparatul ostil şi oferă acces la secretele sale.

Kytch acţionează ca un bug de supraveghere în interiorul maşinii, interceptând şi ascultând comunicaţiile dintre componentele sale şi trimiţându-le către o interfaţă mult mai prietenoasă cu utilizatorul decât cea oferită de Taylor. Dispozitivul nu numai că afişează toate datele interne ascunse ale maşinii, ci le înregistrează şi chiar sugerează soluţii de reparare, toate prin internet sau printr-o aplicaţie.

În ceea ce îi priveşte pe Nelson şi O’Sullivan, aceştia nu îşi fac iluzii că eforturile lor vor proteja în cele din urmă Kytch de încercările McDonald’s şi Taylor de a-l distruge. O’Sullivan a recunoscut că a văzut chiar acest articol drept un epitaf postmortem pentru compania sa, după ce aceasta a fost ucisă de superputerile fast-food-ului. Un fel de necrolog.

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL