Valentina Bojocea, Dedal: „Anul trecut cred că am vândut peste 2.000 de roboţei de curăţat. Cel mai vândute produse în 2020 au fost purificatoarele de aer şi roboţii de curăţat geamuri şi podele”
Pentru Dedal, expansiunea pe mai multe pieţe prin online a venit la momentul potrivit. Anul trecut, compania axată pe vânzarea de produse pentru curăţenia casei a înregistrat o creştere de 400% faţă de 2019.
Anul trecut, în urma pandemiei care a dus la mutarea tuturor în mediul online, volumul comenzilor a crescut substanţial, chiar am fost luaţi prin surprindere, mai ales în timpul stării de urgenţă, când lumea stătea acasă şi făcea achiziţii online”, a povestit Valentina Bojocea, responsabil cu vânzările în cadrul companiei Dedal, în cea mai recentă ediţie a emisiunii ZF Ecosistemul Marketplace. Compania şi-a început activitatea exclusiv cu produse de papetărie şi birotică, dar şi-a extins portofoliul de produse în 2005, când reprezentanţii companiei au comandat pentru uz personal un robot de curăţat geamuri şi podele şi au intuit utilitatea acestuia, dar şi cererea care urma să vină.
„Anul trecut cred că am vândut peste 2.000 de roboţei de curăţat. Cel mai vândute produse în 2020 au fost purificatoarele de aer şi roboţii de curăţat geamuri şi podele.” De asemenea, businessul şi-a început activitatea în mediul offline, pe piaţa din Bulgaria, urmând ca în timp să diversifice canalele de vânzare. Astfel, primul pas spre mediul online a fost făcut în 2015, când Dedal şi-a deschis propriul site online. „Am deschis prima dată propriul magazin online, iar apoi am listat produsele şi pe platforma eMAG Marketplace Bulgaria. Doi ani mai târziu am intrat în România tot prin eMAG Marketplace”, a adăugat Valentina Bojocea.
În timp, businessul Dedal şi-a extins prezenţa în patru ţări, iar momentan compania este activă în România şi Bulgaria - pentru vânzare directă - şi în Cehia şi Macedonia - pe segmentul de distribuţie. „Suntem deschişi la comenzi din diferite colţuri ale lumii. În fiecare zi primim câte o comandă din alte ţări, spre exemplu din Germania, din Franţa. Cele mai vândute produse în 2020 au fost purificatoarele de aer şi roboţii de curăţat geamuri şi podele.” De asemenea, compania nu a renunţat la prezenţa din mediul offline astfel că, în prezent Dedal deţine şi două magazine fizice în Bulgaria, care pe parcursul anului trecut au fost mai mult închise, pe fondul pandemiei şi a măsurilor de limitare a răspândirii noului coronavirus, impuse de autorităţi.
În prezent, Valentina Bojocea a mai spus că aproximativ 60% din cifra de afaceri a businessului Dedal este reprezentantă de vânzările înregistrate în platforma eMAG Marketplace, iar circa 40% din canalele proprii de vânzare – site, magazine fizice şi distribuţie. „Zilnic, Dedal înregistrează în medie între 10 şi 15 comenzi în mediul online. Produsele noastre au preţuri între 700 de lei şi 2.000 – 2.300 de lei”, a menţionat reprezentanta companiei. Printre cel mai bine vândute produse comercializate de Dedal se regăsesc roboţii pentru curăţatul geamurilor, compania fiind distribuitor direct al brandului Tibot în România.
Produsele comercializate de Dedal sunt fabricate în China, însă, chiar dacă pe fondul pandemiei de COVID-19 au fost restricţii şi au fost închise graniţele anul trecut, Valentina Bojocea spune că aceşti factori nu au afectat activitatea companiei.
„Produsele noastre vin din China, din Taiwan. Nu pot spune că ne-am confruntat cu probleme, au fost mici întârzieri de două – trei săptămâni. Însă, oricum produsele noastre vin în cantităţi mari, folosind transport maritim, ceea ce înseamnă automat că durează între o lună şi trei luni până ajunge marfa. Nu pot spune că am avut probleme majore anul trecut.” De asemenea, cel mai mare numărul de comenzi este înregistrat în Bulgaria, având în vedere că Dedal a luat naştere pe acea piaţă şi este mai cunoscut în rândul consumatorilor.
În prezent, în cadrul businessului Dedal lucrează 20 de persoane, iar pe parcursul anului trecut compania nu a mai făcut recrutări. De asemenea, depozitul este tot în Bulgaria. „Am făcut faţă cererii şi nu a fost nevoie să mărim echipa. Ne-am ajutat unii pe ceilalţi când am avut nevoie.”
În ceea ce priveşte preţurile produselor comercializate, acestea diferă în funcţie de ţara din care sunt cumpărate. Astfel, dacă în Bulgaria un produs este listat cu un anumit preţ, în România acelaşi produs va fi mai ieftin cu aproximativ 100 - 150 de lei.
„Eu cred că în România este concurenţa mai mare şi de aceea şi preţurile sunt mai mici. Alte diferenţe între cele două pieţe ar fi cea legată de brandurile cele mai căutate sau de faptul că românii sunt mult mai informaţi când caută un produs, se documentează mai mult când vor să achiziţioneze un produs”, a explicat Valentina Bojocea.
Planurile reprezentanţilor Dedal vizează dezvoltarea canalului de distribuţie. Astfel, anul acesta, compania are ca ţintă să ajungă la 40-50 de distribuitori pe piaţa din România. „Ne dorim să dezvoltăm canalul de distribuţie pentru comercianţi care să vândă spre clientul final. Avem o listă cu potenţiali parteneri – atât în România, cât şi în Bulgaria. În România lucrăm cu trei companii şi avem în plan să creştem acest număr.”
Valentina Bojocea a mai spus că pandemia i-a „prins” cu stocurile pline, ceea ce i-a ajutat să răspundă cererii în creştere, mai ales în timpul primăverii, când autorităţile au impus starea de urgenţă şi unele ţări au închis graniţele. Anul trecut compania şi-a majorat cifra de afaceri, a adăugat ea, care nu a oferit mai multe detalii despre datele financiare ale Dedal. De asemenea, reprezentanta businessului Dedal consideră că mediul online o să se „impună” ca principalul mod de achiziţie, având în vedere că anul trecut populaţia a făcut această schimbare şi a văzut beneficiile. „Cred că o să rămână doar mediul online pentru comerţ pentru că deja ne-am obişnuit să facem cumpărături online, acum ne este şi dificil cumva să mergem până la magazinul fizic pentru a achiziţiona ceva”, a mai spus Valentina Bojocea.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro