Statul român a alocat, în 2017, numai 3,7% din PIB pentru finanţarea sistemului de educaţie, cu un punct procentual mai puţin decât media europeană (de 4,7% din PIB) şi cu mult sub media din state dezvoltate precum Belgia, Finlanda sau Danemarca, unde cheltuielile cu învăţământul depăşesc 6% din PIB anual.

„Educaţia din România nu este subfinanţată de 25 - 30 de ani, de la Revoluţie, subfinanţarea învăţământului este de vreo 40 de ani, de la criza din anii '70 şi de la plata datoriei externe. De atunci este în declin învăţământul românesc“, spune Vasile Mih, directorul Colegiului Naţional „Dragoş Vodă“ din Sighetu Marmaţiei (jud. Maramureş). În opinia lui, cel mai mare impact în rezolvarea deficienţelor din educaţia românească l-ar avea alocarea celor 6% din PIB educaţiei – prevăzuţi în lege – care ar permite sistemului să crească şi să se modernizeze.

„Nu este o poveste a tranziţiei, este o poveste a României. Iar societatea civilă şi mediul de afaceri au început să găsească soluţii pentru asta, ca să aibă oameni pregătiţi într-un anumit fel în viitor, oameni capabili să se angajeze. Eu am găsit termenul «employability» (angajabilitate - n.red.) într-un singur document şcolar din România, în legea calităţii; în Anglia acest termen este pe fiecare perete din fiecare şcoală“,  a mai spus Vasile Mih, care conduce un liceu cu 1.000 de elevi. Mih este unul dintre cei 40 de directori de şcoală din România care au fost selectaţi pentru un program de leadership organizat de Asociaţia pentru Valori în Educaţie, un ONG din domeniul educaţional.

Sistemul de învăţământ a fost unul dintre cele mai „reformate“ sisteme din ultimele decenii: peste 100 de modificări au fost aduse în aproape 30 de ani la legile învăţământului. În plus, noul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a ocupat această funcţie şi în trecut (de numele ei se leagă desfiinţarea şcolilor profesionale), a venit săptămâna trecută cu câteva idei noi de reformă, printre care se află şi introducerea aşa-numitului bacalaureat „profesional“ sau tehnologic“, care să nu permită accesul absolvenţilor la facultate, ci doar într-o formă de educaţie duală.

Găsirea unei căi de rezolvare a problemelor complexe din sistemul de învăţământ nu este o sarcină uşoară, mai ales în contextul în care niciodată n-a fost mai greu pentru angajatori să definească ce înseamnă forţă de muncă bine pregătită, spune Ramona Jurubiţă, country managing partner în cadrul firmei de audit şi consultanţă KPMG.

„În secolul precedent, întrebarea «ce vrei să te faci când vei fi mare?»˃ era prima întrebare pe care o puneau părinţii, rudele, cunoştinţele unui copil. Şi majoritatea copiilor aveau răspunsuri clare sau cel puţin îşi imaginau cum ar arăta meseria pe care vor dori să o facă. Acum auzim din ce în ce mai rar astfel de întrebări. Acesta este contextul absolut bulversant în care se pune problema reformei sistemului de educaţie românesc, despre care ştim cu certitudine că este inadecvat pentru nevoile copiilor astăzi“, adaugă Jurubiţă.

Modelul Coreei: „Talentul nu contează, dacă munceşti vei deveni bun la orice“

Ramona Jurubiţă a dat exemplele sistemelor de educaţie finandez şi coreean, recunoscute, la nivel global, ca fiind modele de urmat, pentru că au dovedit că au adus rezultate foarte bune în dezvoltarea copiilor. Astfel, şcoala finlandeză este concentrată pe dezvoltarea unei identităţi pentru copil, de aceea peste 30% din materiile studiate sunt opţionale, iar metodele bazate pe experimentare sunt favorizate. De asemenea, şcoala coreeană este concentrată pe performanţă prin efort uriaş de învăţare.

„Talentul nu contează, dacă munceşti vei deveni bun la orice, îţi spune şcoala coreeană, iar societatea bazată pe meritocraţie şi valoarea educaţiei o confirmă apoi din plin. La acest moment, amândouă sistemele de învăţământ – finlandez şi coreean – par să răspundă adecvat propriilor nevoi sociale, cele două ţări devenind economii puternice şi datorită valorii pregătirii şcolare“, adaugă Jurubiţă.

În opinia ei, românii sunt deficitari astăzi la acest capitol, dar România îşi poate propune măcar să reducă în următorii ani rata analfabetismului funcţional, definită prin incapacitatea de a înţelege un text citit şi de a utiliza într-un context adecvat informaţia asimilată. Într-adevăr, circa 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeţi funcţional, potrivit unui studiu al Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale, în contextul în care media acestui indicator la nivelul statelor Uniunii Europene este de 20%.

„Unii dintre aceşti elevi devin studenţi. Şi chiar reuşesc să obţină diplome universitare sau de master. De ce cred că acesta trebuie să fie obiectivul principal? Fiindcă toate muncile care presupun seturi de instrucţiuni repetitive sau de memorie vor fi din ce în ce mai automatizate. Nu cred că în secolul XXI un om va rămâne relevant pe piaţa muncii dacă nu poate înţelege şi pune în aplicare sarcini complexe, fiindcă este analfabet funcţional“, mai spune Jurubiţă, atrăgând atenţia asupra faptului că, potrivit unor studii, 85% din meseriile care vor fi în anul 2030 încă nu au fost inventate.

De altfel, rezultatele testelor PISA (Programme for International Student Assessment) din 2015 (cele mai recente) arată că elevii români au performanţe care îi plasează cu mult sub media restului statelor care au participat la această evaluare realizată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. PISA este o evaluare internaţională care măsoară competenţele de bază ale elevilor în trei domenii principale: citire/lectură, matematică şi ştiinţe. Deşi rezultatele din 2015 arată o îmbunătăţire faţă de anul 2006, prin comparaţie cu anul 2012 elevii români au înregistrat un regres. În 2018, România va participa din nou la acest program de evaluare internaţională.

„Noi aplicăm teste elevilor după nişte metode de acum 40 de ani, de aceea avem rezultate atât de slabe la testele PISA, iar schimbarea trebuie să pornească de la noi. Atâta vreme cât te duci la clasă şi spui doar nişte formule chimice, copiii nu au cum să gândească, să experimenteze“, explică Violeta Dascălu, directoarea Şcolii Ferdinand I din Capitală, care şcolarizează în prezent 729 de copii.

Reducerea abandonului şcolar trebuie să devină prioritate

Violeta Dascălu a fost, de asemenea, selectată pentru un program de leadership organizat de Asociaţia pentru Valori în Educaţie. Programul, care are o durată de un an, are ca scop dezvoltarea abilităţilor de leadership ale directorilor pentru a creşte performanţele acestora şi ale şcolilor şi pentru a îmbunătăţi calitatea predării şi rezultatele elevilor.

„Schimbarea a început, deoarece prin programe de tipul Academiei de Leadership pentru directorii de licee putem găsi soluţii şi le putem împărtăşi cu colegii noştri şi cu alţi profesori. Spre exemplu, în cadrul Şcolii Ferdinand, ea a reuşit o scădere a abandonului şcolar de la 6,5% în 2010 la 1,5% în prezent, printr-un set de măsuri simple, care nu au implicat eforturi financiare.

„Noi ne-am dat seama că, deşi aveam şi noi rezultate academice bune – nu foarte multe, dar existau –, dacă mergem doar pe ideea aceasta de a scoate olimpici riscăm să îi pierdem pe ceilalţi copii sau să nu ne mai ocupăm de ei. Pentru că am avut copii care nu veneau la şcoală din diverse motive: aveam copii cu părinţi plecaţi în străinătate care absentau, cu părinţi şomeri sau la limita sărăciei, copii crescuţi de alte persoane decât părinţii lor etc. Sunt adevărate poveşti în spatele abandonului şcolar al copiilor şi noi ne-am străduit ca în primul rând de aceşti copii să ne ocupăm, să îi aducem la şcoală şi să încercăm să îi reţinem cât mai mult“, a mai spus Violeta Dascălu. Astfel, aceasta a apelat la ajutorul ONG-urilor din sectorul educaţiei pentru a face anchete sociale chiar acasă la familiile copiilor care absentau.

Abandonul şcolar este una dintre marile vulnerabilităţi ale României, având în vedere că aproape unu din cinci copii abandonează în fiecare an şcoala, România fiind astfel pe penultimul loc în Uniunea Europeană la rata abandonului şcolar din 2017. Astfel, aproape 270.000 de tineri români părăsesc timpuriu şcoala în România, rata abandonului şcolar – de 18,1% –  fiind de aproape două ori mai mare decât media UE – de 10,6%.

Dacă aş fi ministrul educaţiei...

În contextul în care România se află pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte cei mai importanţi indicatori ai sistemului de învăţământ, Business MAGAZIN i-a întrebat pe liderii din business ce măsură ar adopta astăzi dacă ar fi la conducerea Ministerului Educaţiei, pentru a avea o forţă de muncă mai bine pregătită în viitor.

„Ministerul Educaţiei are 300.000 de angajaţi prost plătiţi, demotivaţi şi, parte dintre ei, incompetenţi. În consecinţă, i-aş cere premierului să respecte legea şi să acorde educaţiei 6% din PIB. În paralel, m-aş înconjura de consilieri competenţi care să mă ajute să instaurez meritocraţia pe toate palierele. Cu o resursă umană de calitate, corect plătită, sistemul s-ar regenera din interior şi ar găsi cele mai bune soluţii“, crede Andrei Goşu, managing partner în cadrul Ascendis, cea mai mare companie de training de pe piaţa locală.

Într-adevăr, statisticile arată că, în ciuda creşterilor de salarii din ultimii ani, angajaţii din învăţământ au rămas cenuşăresele sectorului bugetar: câştigă, în medie, 2.700 de lei net pe lună (în septembrie 2018), cu mult sub nivelul salariului mediu al funcţionarilor publici, care au salarii de peste 4.200 de lei net sau al angajaţilor din sănătate, care au ajuns la o medie de 3.500 de lei net lunar.

În opinia Ramonei Jurubiţă de la KPMG, una dintre măsurile de urgenţă pe care le-ar lua dacă ar fi la conducerea Ministerului Educaţiei ar fi obligativitatea ca orice dascăl din România să primească pregătire specială pentru învăţarea metodelor de învăţare participativă, care combat analfabetismul funcţional (nu memorare, ci înţelegere în context şi aplicare a cunoştinţelor dobândite, gândire critică), indiferent dacă predă matematică, chimie sau limbi străine.

„Pentru evaluarea profesorilor, aplicarea cu succes a acestor metode ar trebui să fie în topul criteriilor utilizate. Cu ce fonduri să facem aceste lucruri şi poate multe altele? Încercând să implic şi mediul privat“, mai spune ea. Un potenţial obstacol pentru această măsură ar putea fi, adaugă Jurubiţă, cele 87% dintre firmele româneşti care nu pot acorda sponsorizări şcolilor.

În prezent, sunt plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor 87% din totalul companiilor active, dar acestea pot efectua sponsorizări numai pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în timp ce unităţile de învăţământ nu se încadrează pentru a beneficia de astfel de sponsorizări.

„Care este potenţialul impact? Şcolile pierd accesul la 20% din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Despre ce sumă vorbim? Estimez această sumă la 700 milioane de euro, în mod prudent. Întreg bugetul educaţiei pe 2018 este de aproximativ 5,11 mld. euro, deci contribuţia ar fi semnificativă“, spune Jurubiţă.

Teodor Blidăruş, preşedinte al ANIS – Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii – şi CEO & cofondator al companiei de dezvoltare de soluţii IT pentru industria financiară Fintech OS, spune că, dacă ar fi ministrul educaţiei, ar pune accent pe informatică în primul rând.

„Această disciplină implementată în curricula şcolară de la cele mai mici clase, chiar din preşcolar, are rezultate deosebite. Nu numai că performanţele elevilor vor fi mai bune la matematică, citire sau scriere, dar vor dezvolta o gândire structurată şi analitică“, crede Blidăruş.

Competenţele din zona informaticii i-ar face pe elevi să înţeleagă tehnologia şi cum le poate ajuta/schimba vieţile, pe toate segmentele ei. De asemenea, studierea informaticii şi a domeniilor conexe le va dezvolta creativitatea şi spiritul de iniţiativă, iar procesul de învăţare va fi mult mai rapid, mai ales că o parte se studiază sub forma jocurilor.

„Impactul direct va fi că România şi-ar utiliza mai bine şi cu valoare adăugată talentele, conducând invariabil la o creştere semnificativă a numărului de absolvenţi în facultăţile tehnice, precum şi o încurajare naturală a dezvoltării tehnologiilor emergente, care vor defini viitorul, dar ne-ar oferi şi o populaţie consumatoare avizată de tehnologie, aptă a discerne beneficiile de capcane“, adaugă Blidăruş. O a două măsură-cheie este cea legată de lucrul în echipă şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a colabora. Focusul exclusiv pe performanţă individuală nu mai este neapărat de actualitate“, mai spune preşedintele ANIS.

Un alt obstacol care stă în faţa schimbării de care are nevoie sistemul de educaţie este mentalitatea, spun liderii din business, pentru că există o presiune socială puternică de a fi în rândul lumii“, dar cu primul loc în UE la capitolul analfabetism funcţional nu suntem în medie. Prin urmare, profesorii ar trebui să considere normal să facă parteneriate cu firme din mediul privat, având ca obiectiv rezolvarea acestei probleme, iar atunci când evaluările profesionale vor depinde semnificativ de acest indicator, vom avea un factor motivant suplimentar, mai spune Ramona Jurubiţă.

„Pe de altă parte, profesorii, ca de altfel părinţii şi copiii, sunt deja afectaţi negativ de lipsa de predictibilitate în ceea ce priveşte programa şcolara, aceasta schimbându-se în fiecare an, iar schimbarea nu pare a răspunde nevoilor pieţei muncii. Programa şcolară nu ar trebui să fie o decizie politică, ci ar trebui să fie pregătită şi cu consultarea profesorilor şi a reprezentanţilor mediului privat“, adaugă Jurubiţă.

De asemenea, ar trebui introduse testări obligatorii, standardizate la nivel naţional, în fiecare clasă gimnazială şi de liceu din România, pentru evaluarea nivelului de alfabetism funcţional, pentru a identifica evoluţia acestui indicator esenţial.