Viena a pornit într-o aventură de încorporare a surselor de energie alternativă şi regenerabilă în emblematicul sis-tem de apă caldă şi încălzire. Aceasta era o prioritate încă dinainte ca Europa să fie lovită de criza energetică.

Angajamentul Vienei faţă de eficienţa energetică începe în 2006, când capitala austriacă a lansat Programul de Efi-cienţă Energetică, ajustat în 2019. Însă oraşul şi-a dat seama că doar prin eficienţă energetică nu va ajunge acolo unde vrea: reducerea emisiilor de carbon şi a dependenţei de combustibilii fosili, poluanţi, în special de gazele nat-urale. Astfel sună descrierea făcută eforturilor Vienei de a-şi încălzi locuitorii cât mai curat în iniţiativa UE numită Covenant of Mayors – Europe, care îşi propune oraşe mai sănătoase prin eficienţă energetică mai mare şi scoaterea carbonului şi gazelor naturale din sistemele de apă caldă şi încălzire.

Fiind capitala unei ţări care a acceptat printre ultimele din UE să renunţe la gazele ruseşti, progresul şi soluţiile găsite de Viena au atras atenţia. Capitala Austriei are un plan de 20 de miliarde de euro pentru a pune capăt dependenţei de gazul natural importat, folosind pompe de căldură uriaşe, foraje după apă termală şi iniţiative de eficienţă energetică, scrie Bloomberg.

Pe un teren viran, situat între fabrici şi blocuri înalte de apartamente de la periferia Vienei, inginerii sondează la adâncimi de 3 kilo-metri pentru a cerceta un vast rezervor de apă fierbinte. „De obicei, la locurile de foraj ajung cu elicopterul sau cu vehicule 4x4”, spune Bernhard Novotny, care conduce divizia de energie geotermală a colosului de petrol şi gaze de stat OMV din Austria, care se ocupă de foraje pe amplasamentul proiectului. „Este prima dată când pot veni la muncă cu metroul.” Exploatarea Conglomeratului Aderklaaer, aşa cum este cunoscut rezervorul de apă caldă, face parte din planul de 20 de miliarde de euro de transformare a sistemului de încălzire al Vienei, în timp ce oraşul încearcă să depăşească şocul provocat de războiul pornit de Rusia contra Ucrainei. 

Timp de mai bine de jumătate de secol, Viena s-a bazat pe gazul rusesc transportat prin conductele de pe teritoriul Ucrainei pentru a-şi încălzi cetăţenii. Oraşul a anunţat că va renunţa la această sursă în septembrie anul trecut, ca răspuns la atacul armatei Kremlinului asupra vecinului. Câteva luni mai târziu, şi restul Austriei a pierdut accesul la gazele ruseşti, după ce guvernul de la Kiev a refuzat să prelungească un acord care permitea tranzitul gazului rusesc spre Europa Centrală.

Acum, cu preţurile combustibilului mai mari cu 40% din trimestrul al treilea, traderii de gaze avertizează că Europa se poate confrunta cu penurii când vine vremea rece. Reacţia Vienei a fost aceea de a accelera planul îndrăzneţ, pe termen lung, de a asigura în mod durabil căldură pe timp de iarnă pentru cele 2 milioane de locuitori ai săi, prin ex-tinderea a ceea ce este deja una dintre cele mai mari reţele de termoficare locală din Europa şi prin găsirea de noi surse de energie care să o alimenteze.

Este un plan care se confruntă cu provocări tehnice şi economice, precum şi cu vânturi politice potrivnice, după ce Partidul Libertăţii, prietenos cu Rusia şi sceptic faţă de schimbările climatice, a fost însărcinat cu formarea unui nou guvern naţional în ianuarie. „Este un pic ca şi cum ai încerca să ajungi la Lună”, spune Jürgen Czernohorszky, consilierul pe teme de climă al social-democraţilor din Viena. „Dar datoria noastră este să venim cu misiuni îndrăzneţe pentru a transforma oraşul pentru secolul care urmează.” 

Capitala Austriei are un plan de 20 de miliarde de euro pentru a pune capăt dependenţei de gazul natural importat, folosind pompe de căldură uriaşe, foraje după apă termală şi iniţiative de eficienţă energetică, scrie Bloomberg.

Chiar dacă încălzirea globală a ridicat temperaturile medii anuale din Austria cu o cincime în ultimul secol, locuitorii capitalei încă se confruntă cu pusee de frig capabile să acopere oraşul cu zăpadă. Cât timp e ger, patinatorii alunecă pe lacurile îngheţate aflate de-a lungul fluviului Dunărea, care şerpuieşte prin cartierele muncitoreşti, botezate cu drag de localnici Riviera vieneză. Pentru a face faţă frigului sezonier, în anii 1960, guvernul vienez a început să constru-iască o reţea de termoficare, inspirată de un sistem din New York care transporta aburul din Manhattanul de jos către blocurile rezidenţiale aflate la distanţe mari. Astăzi, reţeaua Vienei este una dintre cele mai mari din Europa, cu 1.300 de kilometri de ţevi care pompează aer cald şi apă în peste 200.000 de case.

Această reţea este unul dintre cele mai valoroase atuuri ale oraşului în lupta sa împotriva capriciilor vremii. Wien Energie, compania de utilităţi a oraşului, intenţionează să dubleze, la 400.000, numărul de locuinţe pe care schema de termoficare le acoperă, ajungând astfel la aproximativ două treimi din fondul de locuinţe al Vienei. Cea mai mare sursă de căldură din reţea este, în prezent, incineratorul de deşeuri Spittelau, un punct de reper al oraşului creat de arhitectul Friedensreich Hundertwasser, cu un coş de fum proeminent, acoperit cu plăci reflectorizante colorate şi o punte de observaţie pentru turiştii care vin să admire artă cu tematică ecologică. 

Filosofia din spatele unităţii de la Spittelau, cunoscută sub numele de Noul Bauhaus european, prioritizează utiliz-area materialelor din surse locale şi se bazează pe convingerea că structurile ar trebui să aibă mai mult de un scop economic. Urbaniştii din Viena adoptă aceeaşi abordare în privinţa surselor de căldură. Proliferarea recentă a cen-trelor de date în jurul oraşului a fost o binefacere. Căldura reziduală de la fermele de servere ale Agenţiei Inter-naţionale pentru Energie Atomică şi ale Universităţii din Viena intră în reţeaua municipală. Cel mai mare centru de date din Austria, operat de Digital Realty Trust din Texas, asigură aproape toată încălzirea necesară unuia dintre cele mai mari spitale ale oraşului. Această strategie de căutare de surse de căldură nu este complet nouă. În urmă cu un deceniu, oficialii oraşului l-au abordat pe producătorul de prăjituri Josef Manner & Comp, care operează o fabrică cu şase etaje într-un cartier rezidenţial din apropierea centrului Vienei, şi l-au întrebat dacă căldura de la cuptoarele sale ar putea fi folosită pentru a încălzi apartamentele din apropiere. De atunci, Christian Froemmel, directorul fab-ricii, a lansat un proiect de 40 de milioane de euro pentru a creşte producţia brutăriei şi pentru a-i recicla excesul de căldură. Manner îşi completează acum veniturile prin vânzarea a aproximativ 5.600 de megawaţi-oră de căldură reziduală – suficientă pentru 600 de case – în reţeaua de termoficare a Vienei. „Investiţia s-a amortizat de la sine într-un an”, a povestit Froemmel în timpul unui tur al fabricii sale superautomatizate, unde aerul cald se îmbină cu miros de cozonac, cacao prăjită şi lămâie. Pe lângă aceste iniţiative mai mici, la nivel de comunitate, oraşul in-vesteşte în infrastructură la scară largă, cum ar fi forajele în Aderklaaer Konglomerate. 

Pentru a face faţă frigului sezonier, în anii 1960 guvernul vienez a început să construiască o reţea de termoficare, inspirată de un sistem din New York care transporta aburul din Manhattanul de jos către blocurile rezidenţiale aflate la distanţe mari. Astăzi, reţeaua Vienei este una dintre cele mai mari din Europa, cu 1.300 de kilometri de ţevi care pompează aer cald şi apă în peste 200.000 de case. Această reţea este unul dintre cele mai valoroase atuuri ale oraşului în lupta sa împotriva capriciilor vremii.

Rezervorul era binecunoscut geologilor, fiind prospectat cuprinzător în secolul trecut în căutarea combustibililor fosili. După ce au ajuns la rezervor cu tehnici de foraj în adâncime dezvoltate pentru fracturare hidraulică, com-paniile intenţionează să folosească apa fierbinte pentru a alimenta pompe de căldură enorme, livrând apă caldă la suprafaţă şi mai departe către 20.000 de locuinţe din Viena. Pompele de căldură, care preiau căldura ambientală din aer, apă sau sol şi o concentrează, sunt de obicei mai eficiente în generarea de căldură decât sistemele pe gaze, dar până de curând erau concepute în principal doar pentru case unifamiliale şi întreprinderi mici. Creşterea dimensiunii echipamentelor pentru a furniza căldură pentru blocuri întregi de apartamente a necesitat reproiectare şi lanţuri de aprovizionare noi. „Cu zece sau 15 ani în urmă, tehnologia pompelor de căldură nu era suficient de dez-voltată pentru a fi utilizată cu adevărat pentru aceste proiecte mari”, a spus Linda Kirchberger, geofizician şi director de decarbonizare şi tehnologii noi la Wien Energie. Centrul principal de tratare a deşeurilor din Viena foloseşte acum o pompă de căldură gigantică pentru a genera mai multă energie decât consumă. Mai multe unităţi mari sunt instalate la incineratoarele de deşeuri Wien Energie pentru a extrage energie suplimentară din gunoi. Dar chiar dacă aceste proiecte devin viabile din punct de vedere tehnic, ele se confruntă în continuare cu provocări economice. Preţul de piaţă al căldurii este încă legat de preţul gazelor naturale, ceea ce înseamnă că, în timpul crizei energetice din 2022, declanşată de războiul Rusiei contra Ucrainei, creşterea costurilor cu combustibilul a fost totuşi transfer-ată către clienţii serviciilor de termoficare. Aceasta înseamnă că, pentru a face strategia Vienei viabilă, furnizorii de căldură vor avea nevoie de contracte de cumpărare pe termen lung care să ofere stabilitate şi sustenabilitate eco-nomică. „Aveţi nevoie de condiţiile termice subterane şi de un flux al apei potrivit pentru a realiza acest lucru”, a declarat Berislav Gašo, directorul energetic al OMV, pe 16 decembrie, când a început forajul pe prima sondă ge-otermală din Viena. „Dar ai nevoie şi de un contract de preluare care să fie suficient de lung pentru a-l face viabil economic – atunci această soluţie devine cu adevărat competitivă cu gazele.” Iar aici intervine primăria oraşului, precizează consilierul Czernohorszky. 

Viena are o lungă istorie de investiţii în proiecte de infrastructură ambiţioase, care au durat decenii sau mai mult. În secolul al XIX-lea a construit apeducte pentru a alimenta capitala cu apă din munţi; mişcarea pentru locuinţe pub-lice Viena Roşie din secolul al XX-lea a transformat primăria într-unul dintre cei mai mari proprietari unici din Europa până în prezent. „Este vorba de stabilitate politică”, a spus Czernohorszky. Partidul său social-democrat a condus oraşul în cea mai mare parte a secolului trecut, cu excepţia celor 11 ani de stăpânire nazistă din perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial. Acesta se va confrunta cu noi alegeri municipale pe 27 aprilie. Guvernul condus de Partidul Libertăţii ar putea aduce, de asemenea, noi riscuri pentru schemă, după ce bugetul prezentat pe 16 ianuarie a propus reducerea cheltuielilor anuale pentru lupta cu schimbările climatice cu 500 de milioane de euro. În timp ce oficialii oraşului spun că aceste planuri ar putea afecta ritmul expansiunii termoficării locale, direcţia Vienei, către un viitor mai sigur din punct de vedere energetic şi mai durabil, va rămâne. Resursele au fost deja bugetate, iar blocul naţionalist-conservator rămâne cu mult sub tipul de majoritate parlamentară de care ar avea nevoie pentru a anula politica municipală.