Cine a fost supranumit „regele mezelurilor din Transilvania” şi cu ce afacere face acum milioane de euro, după ce a fost nevoit să îşi vândă afacerea care l-a consacrat

Postat la 02 august 2024 1277 afişări

I s-a spus „regele mezelurilor din Transilvania” după ce a reuşit să pună Elit Cugir pe harta celor mai mari jucători din domeniu. A trecut cu fabrica printr-o insolvenţă şi a ajuns să vândă businessul din sectorul mezelurilor către gigantul chinez Smithfield. Dorin Mateiu nu a repornit motoarele în sectorul alimentar cum ar fi făcut mulţi antreprenori, ci s-a implicat în imobiliare şi, în trei ani, a câştigat câteva milioane de euro. Doar dintr-o vânzare.

Dorin Mateiu are aproape 55 de ani şi este originar dintr-o localitate din judeţul Alba, zonă în care şi-a dezvoltat majoritatea afacerilor, de la investiţii în zona centrelor comerciale până la industria alimentară. Este un om de afaceri discret, care de-a lungul timpului a avut puţine declaraţii în presă sau ieşiri la conferinţe de presă. Businessul care l-a consacrat la nivel naţional este producătorul de mezeluri Elit Cugir, pe care l-a antreprenorul l-a pus pe picioare în 2002.

După câţiva ani, presa a ajuns să îl numească „regele mezelurilor din Transilvania” având în vedere că în 2008 businessul Elit se îndrepta spre 100 de milioane de euro, plasându-se între cei mai mari producători de mezeluri. Totodată, Elit a fost şi una dintre cele mai mari afaceri antreprenoriale din judeţul Alba, dar în 2017 antreprenorul a făcut exit şi a vândut businessul către gigantul chinez Smithfield.

Vânzarea către Smithfield a venit imediat după ce producătorul de mezeluri a ieşit din insolvenţă. Dacă înainte de insolvenţă, Dorin Mateiu vorbea de câteva ori pe an despre producătorul de carne şi de planurile de dezvoltare, insolvenţa a redus considerabil numărul de declaraţii ale antreprenorului. „Da, suntem în discuţii cu Smithfield”- a fost singura declaraţie a lui Dorin Mateiu pentru Ziarul Financiar atunci când tranzacţia a apărut în publicaţia New York Times, care cita datele de pe Bursa de Valori din Hong Kong, acolo unde este listată compania care controlează Smithfield.

Conform estimărilor ZF, tranzacţia, care a implicat şi compania de distribuţie Vericom 2001, s-a ridicat la peste 30 de milioane de euro. Deşi mulţi antreprenori precum Jean Valvis, Raul Ciurtin sau Levente Bara au reinvestit o parte din banii câştigaţi după ce au vândut companiile tot în aceleaşi domenii sau în domenii asemănătoare din sectorul alimentar, fondatorul Elit a mizat pe imobiliare. La aproape doi ani după acest exit, în 2019, Dorin Mateiu a făcut o primă tranzacţie importantă în sectorul imobiliar din Bucureşti şi a cumpărat clădirea de birouri din piaţa Victoriei în care are sediul First Bank. Antreprenorul din Alba a bătut palma cu Piraeus Bank pentru clădire, valoarea tranzacţiei depăşind 20 de milioane de euro, conform surselor ZF de la acea vreme. Trei ani mai târziu, adică în iulie 2022, Dorin Mateiu vinde clădirea de birouri către One United Properties (simbol bursier ONE), valoarea tranzacţiei fiind de aproximativ 28 de milioane de euro.

Astfel, omul de afaceri din Alba a câştigat, conform calculelor Business MAGAZIN, câteva milioane de euro din vânzarea unei singure clădiri. Clădirea de birouri are o suprafaţă închiriabilă totală de aproximativ 12.000 metri pătraţi şi este închiriată în totalitate către First Bank pentru o perioadă rămasă de aproximativ 12 ani, cu opţiune de întrerupere după 7 ani. Venitul anual din chirie generat de clădire este de aproximativ 1,9 milioane euro, conform unui raport One United Properties. Tot în 2019, Dorin Mateiu a cumpărat şi proiectul Rahmaninov Residence din zona Lacului Floreasca, dezvoltat de Gheorghe Stelian şi Dinu Pescariu. Ulterior, în decembrie 2020 One United a preluat administrarea proiectului şi l-a transformat în One Rahmaninov.

De altfel, Dorin Mateiu este şi acţionar în cadrul One United Properties, ajungând recent la o deţinere de 6,63% din totalul acţiunilor. Însă, acestea nu sunt singurele afaceri din domeniul imobiliar pentru care este cunoscut Dorin Mateiu. Antreprenorul din Alba a dezvoltat o clădire de apartamente pe locul fostului cinema Griviţa, pe Calea Griviţei. Contactat de Business MAGAZIN, Dorin Mateiu nu a răspuns întrebărilor despre investiţiile din sectorul imobiliar. În plus, antreprenorul mai are afaceri în sectorul imobiliar prin intermediul societăţii MCM Plaza Center, unde are 50% din părţile sociale. De asemenea, Dorin Mateiu a intrat recent şi în sectorul industrial, fiind investitor prin intermediul companiei Mado Center într-un business dezvoltat de Ionuţ Dumitrescu şi Sacha Dragic. Revenind la judeţul Alba, una dintre cele mai importante afaceri pe care Dorin Mateiu a dezvoltat-o împreună cu alţi antreprenori şi pe care astăzi o deţine integral, conform platformei Confidas, este Alba Mall.

În câteva businessuri, inclusiv cel cu centrul comercial din Alba - Iulia, mâna dreaptă a lui Dorin Mateiu este Voicu Vuşcan, managerul care conduce Elit Cugir şi care a stat la cârma producătorului şi în „era Mateiu”. Conform Confidas, Voicu Vuşcan este administrator al Alba Mall. De asemenea, Dorin Mateiu mai controlează prin intermediul companiei La Stejari, hotelul Golf Hotel Pianu, de patru stele, situat în localitatea Pianu de Jos, judeţul Alba, conform datelor publice. În plus, antreprenorul din judeţul Alba este proprietar al Mado SRL, companie care se ocupă cu transporturi rutiere de mărfuri. În total, Dorin Mateiu este acţionar în 17 companii, conform datelor de pe platforma Confidas, cu un total de peste 200 de milioane de lei cifră de afaceri.

O altă zonă în care antreprenorul a investit este cea financiară, fiind asociat minoritar în Bankata, o platformă digitală de agregare a produselor financiare fondată de antreprenorii Diana Seredenciuc şi Andrei Perianu. Astfel, deşi a stat într-un con de umbră în ultimii ani, preferând să-şi dezvolte afacerile discret, cu puţine menţiuni despre planurile de viitor,  Dorin Mateiu continuă să fie unul dintre cei mai mari antreprenori din judeţul Alba, de unde mai vin nume precum Raul Ciurtin (cunoscut pentru Albalact, dar astăzi dezvoltă producătorul de alimente pe bază de proteină vegetală –Verdino), Levente Bara – omul care a pus bazele Supremia Group şi astăzi dezvoltă procesatorul de nuci Transilvania Nuts, Ioan Popa, fondatorul grupului din industria cărnii Transavia sau Ioan Tecar, antreprenorul care a pus bazele producătorului de hârtie Pehart-Tec, controlat în prezent de fondul de investiţii Abris. Pariul lui Dorin Mateiu pe imobiliare vine în contextul în care mulţi antreprenori aleg să se întoarcă în domeniile unde au acumulat experienţă, deşi investesc şi în alte businessuri precum cele din domeniul de imobiliare. Va fi pariul lui Dorin Mateiu pe imobiliare câştigător?

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.