LIVE: ZF Real Estate by Storia - Ce trebuie să ştii ca să devii agent imobiliar?

Cine este femeia ce este responsabilă de dezvoltarea celui mai mare portofoliu rezidenţial premium de vânzări al unui dintre cei mai mari dezvoltatori din ţară

Autor: Ioana Matei Postat la 05 noiembrie 2024 732 afişări

Beatrice Dumitraşcu, CEO, Residential Division One United Properties, are un rol din care este responsabilă pentru administrarea celui mai mare portofoliu rezidenţial premium de vânzări al dezvoltatorului imobiliar. Cu o carieră de peste 20 de ani în vânzări şi marketing, ea şi-a dedicat ultimii 18 ani industriei imobiliare, devenind un nume reper în rândul specialiştilor din domeniu, şi nu numai.

Beatrice Dumitraşcu este unul dintre profesioniştii cu cea mai vastă experienţă de pe piaţa de real estate din România. Backgroundul său include nume importante din domeniu, iar în prezent este asociat cu cel mai activ şi puternic dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, mixte şi de birouri, One United Properties.  În 2013 s-a alăturat companiei One United Properties, mai întâi ca manager de vânzări, iar în prezent fiind CEO Residential Division. Cu alte cuvinte, este responsabilă pentru administrarea celui mai mare portofoliu rezidenţial premium de vânzări al One United Properties, generând venituri importante pentru companie şi menţinând servicii de calitate superioară atât pentru clienţi, cât şi pentru parteneri de business.

Abilităţile sale remarcabile şi experienţa vastă în domeniu, precum şi o atitudine profesională etică şi o preocupare permanentă pentru valorile companiei atât în interiorul acesteia, cât şi în relaţiile externe o fac un model în businessul imobiliar. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism, dar a simţit imediat că domeniul real estate este potrivit pentru ea. A lucrat pentru companii importante precum Forum Invest România, Anchor Group, Eurisko Consulting, Ţiriac Imobiliare, Coldwell Banker şi şi-a consolidat abilităţile profesionale de-a lungul anilor în proiecte care implică vânzări, marketing, comunicare, management de proiect, evenimente şi vânzări imobiliare.

Ce perspectivă aveaţi în urmă cu 20 de ani în ce priveşte evoluţia profesională?

Cu 20 de ani în urmă, visul meu era să-mi construiesc o carieră în marketing şi comunicare. Îmi doream să explorez lumea fascinantă a strategiilor de promovare şi a relaţiilor publice şi nu mă vedeam niciodată ca un simplu „vânzător”. Am fost ferm convinsă că acest domeniu implică mult mai mult decât persuadarea oamenilor să cumpere un produs sau un serviciu. Am avut încredere că pot aduce contribuţii valoroase şi creativitate în acest domeniu. Astăzi, sunt sigură că succesul meu se datorează şi pregătirii mele în zona comunicării. Am învăţat că vânzările merg mână în mână cu marketingul. Este o combinaţie între a şti cum să creezi un mesaj puternic şi cum să-l transmiţi eficient pentru a influenţa deciziile de cumpărare ale clienţilor.


Beatrice Dumitraşcu

CEO Residential Division, One United Properties

Cifră de afaceri consolidată (2023): 1,5 mld. lei

Profit net: 443,2 mil. lei

Număr de angajaţi: 121


Realitatea a coincis cu gândurile de atunci?

Este adevărat că uneori există diferenţe semnificative între teorie şi practică, mai ales în domenii precum marketingul şi comunicarea. Experienţa pe teren poate oferi învăţăminte nepreţuite, care nu sunt întotdeauna acoperite în cadrul academic. Este important să fii deschis la învăţarea continuă şi să fii pregătit să te adaptezi şi să îţi ajustezi abilităţile în funcţie de cerinţele şi schimbările din industrie.

În ce priveşte următorii 20 de ani, cum vă aşteptaţi să se schimbe lumea / domeniul în care activaţi / compania pe care aţi clădit-o sau în care lucraţi acum?

Previziuni precise despre cum se va schimba lumea în următorii 20 de ani sunt greu de făcut, deoarece viitorul este influenţat de o multitudine de factori interconectaţi, inclusiv progresele tehnologice, schimbările sociale, evoluţiile politice şi economice şi impactul schimbărilor climatice. Cu toate acestea, există câteva tendinţe şi direcţii generale care ar putea să-şi facă simţită prezenţa în următoarele două decenii, cum ar fi: avansarea tehnologică accelerată, schimbări climatice şi creşterea importanţei practicilor sustenabile, schimbări demografice şi migraţie, precum şi impactul acestora în economie, procesul muncii, sănătate şi medicină. La rândul său, sectorul imobiliar nu face excepţie de la influenţa acestor factori.

Eu şi echipa mea privim cu optimism piaţa locală, cel puţin în următorii ani, pentru că vedem aici potenţial de dezvoltare, sunt încă foarte multe lucruri care pot fi facute pentru Bucureşti. Iar una dintre strategiile One United Properties este să continue să investească în creşterea potenţialului Bucureştiului, atât ca îmbunătăţire a aspecului oraşului prin construcţii sustenabile noi şi restaurarea clădirilor de patrimoniu, cât şi prin atragerea de noi investitori şi companii internaţionale care găsesc la noi huburi office moderne şi prin susţinerea turismului în oraş prin implicarea în sectorul ospitalităţii.   


BUSINESS Magazin a lansat şi anul acesta anuarul 100 Cele mai puternice femei de afaceri, ediţia 2024.

Ne-am propus ca în cadrul ediţiei de anul acesta a catalogului să descoperim împreună cu reprezentantele mediului de afaceri cum au fost cei 20 de ani pe care i-am trăit şi la ce ne aşteptăm pentru următoarele două decenii. Beatrice Dumitraşcu, CEO, Residential Division One United Properties, este una dintre doamnele prezentate în ediţia din acest an a acestui proiect.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.