Deşi cumpărăturile online câştigă tot mai multă putere, mallul este tot la mare căutare şi numărul vizitatorilor creşte tot mai mult

Postat la 12 septembrie 2023 56 afişări

Deşi cumpărăturile online câştigă tot mai multă putere, mallul este tot la mare căutare şi numărul vizitatorilor creşte tot mai mult

Preţurile în creştere generate de inflaţie nu i-au speriat pe clienţii centrelor comerciale, care petrec din ce în ce mai mult timp în spaţiile acestora şi nu reduc nici din valoarea coşului de cumpărături. Ce îi aduce pe aceştia la mall, dincolo de shopping?

Ne bucurăm foarte mult ca după perioada de pandemie să observăm o revenire destul de puternică a oamenilor înapoi în spaţiile comerciale, iar timpul pe care ei îl petrec în malluri este din ce în ce mai mare, de aproape două ore în medie, în creştere semnificativă”, a spus Roxana Baias, group head of marketing la NEPI Rockcastle, în cadrul unei ediţii recente a emisiunii ZF Real Estate by Storia.ro.

NEPI Rockcastle este operatorul principal de malluri din Europa Centrală şi de Est – au centre comerciale în nouă ţări, iar în România sunt cel mai mare operator de astfel de unităţi, cu peste 20 de centre comerciale diferite ca suprafeţe, adaptate comunităţilor unde se află. Pe 5 octombrie, compania va deschide un nou centru comercial la Craiova, care se va întinde pe o suprafaţă de 70.000 de metri pătraţi. Roxana Baias observă cum inflaţia nu a influenţat deocamdată comportamentul clienţilor, traficul în unităţile NEPI Rockcastle fiind în continuare pe un trend de revenire postpandemică.

„Avem încă o surpriză destul de mare să vedem cifrele de după pandemie – şi anul acesta, bineînţeles, în contextul destul de dificil cu un război la graniţă, cu inflaţie - ce observăm noi este nu doar că traficul şi ritmul în care clienţii au revenit la mall este în continuă creştere, dar nu vedem reduse nici coşurile de cumpărături - bineînţeles acest lucru probabil se întâmplă datorită acestui val de revenire. Aş putea spune că deocamdată inflaţia nu se reflectă în tendinţele  vânzărilor noastre. Din punctul de vedere al businessului absolut, încă de anul trecut noi am  văzut cifre pozitive faţă de pandemie. Şi anul acesta rezultatele sunt foarte bune, creşterea este peste nivelul inflaţiei.”

Baias mai explică şi cum nu doar shoppingul este esenţial când vine vorba de funcţionare unui centru comercial, ci construirea unui mix de activităţi potrivit cu profilul clienţilor din comunitatea unde se află acestea. „Există centre comerciale unde entertainmentul şi experienţa generaţiilor tinere sunt în prim-plan, precum şi altele în mijlocul cartierelor sau la marginea oraşelor, destinate în principal cumpărăturile lor, în care ne concentrăm mai mult pe familii, care vor să vină la mall mai frecvent pentru cumpărăturile săptămânale. Ne uităm la consumatori, ne uităm la comunitatea pe care o deservim şi încercăm să să ne apropiem cât mai mult de dorinţele lor”, a detaliat Roxana Baias, referindu-se la diferitele funcţiuni ale centrelor comerciale.

Care sunt pilonii după care NEPI Rockcastle se ghidează atunci când vine vorba de activităţile de dincolo de shopping? „Spaţiile comerciale pe care le administrăm nu sunt doar destinate cumpărăturilor, alături de acestea vin şi entertainmentul, şi serviciile, sunt un hub social. Astfel, pe lângă calendarul clasic de shopping care dictează comportamentul consumatorilor, ne axăm pe alte patru direcţii: evenimente/entertainment (concerte de muzică, pentru diferite profiluri), sport (găzduiesc evenimente sportive de diferite feluri, cum ar fi ciclismul), tehnologia (evenimente de e-sports – au organizat prima ediţie a unui astfel de competiţii în şapte dintre centrele lor comerciale), CSR (proiecte educaţionale pe diferite teme).   

Carte de vizită:

1.Roxana Baias a acumulat experienţă în marketing strategic, branding şi inovaţie;

2. A avut diferite poziţii de conducere şi a fost responsabilă de construirea şi gestionarea mai multor protofolii de branduri în retail, FMCG, Telecom;

3. Deţine rolul actual din septembrie 2022.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.