În 2017, hotelurile din România au avut un număr record de peste 20 de milioane de înnoptări

Autor: Andra Stroe Postat la 06 martie 2018 1006 afişări

O analiză realizată de consultantul imobiliar Cushman & Wakefield Echinox arată că piaţa hotelieră din România a avut în 2017 cel de-al şaptelea an consecutiv de creştere, în cele aproape 100.000 de camere de hotel fiind înregistrate peste 20 de milioane de înnoptări, un avans de 4% faţă de anul precedent, respectiv 57% faţă de anul 2010.

Indicele net de utilizare a locurilor de cazare în hoteluri a avansat cu 60 de puncte procentuale, până la 39,4%, faţă de un nivel de 29,9% în 2010. Unităţile de cazare din Romania au primit în 2017 peste 12 milioane de turişti, dintre care 2,75 milioane (23%) reprezintă turiştii străini. În ceea ce priveşte hotelurile, acestea au primit 8,56 milioane de turişti, dintre care 2,37 milioane (27,6%) reprezintă turiştii străini.

Cushman & Wakefield Echinox a realizat un prim studiu cu privire la piaţa hotelieră din România, analizând cele mai importante opt oraşe, inclusiv Bucureşti, în funcţie de capacitatea şi clasificarea hotelieră, indicele net de utilizare a acestora, prezenţa lanţurilor internaţionale şi evoluţia numărului de turişti cazaţi.

Bucureştiul este depăşit de Constanţa în ceea ce priveşte numărul de camere şi capacitatea hotelieră, dar ca urmare a duratei scurte, de aproximativ trei luni, a sezonului estival, în hotelurile din Capitală se cazează de aproape patru ori mai mulţi turişti decât în Constanţa.

Piaţa hotelieră din Bucureşti este dominată de hoteluri de 4* şi 5*, care reprezintă peste 70% din capacitatea totală, în timp ce hotelurile de 1* şi 2* au o pondere de doar 10%. Totodată, aproape 47% din camerele hotelurilor din Bucureşti sunt operate sub sigla lanţurilor internaţionale, faţă de o medie de doar 7,5% la nivel naţional. În această ierarhie, Capitala este urmată de Sibiu (37,6%), Oradea (27,3%) şi Cluj-Napoca (18,9%).

Între oraşele analizate, cel mai ridicat indice net de utilizare a locurilor de cazare în hoteluri s-a înregistrat anul trecut în Iaşi (45,6%), Bucureşti (44,7%) şi Cluj-Napoca (44,6%), iar cele mai mari creşteri ale numărului de sosiri în hoteluri au fost consemnate în Cluj-Napoca (24,2%), Oradea (19,8%) şi Braşov (11,3%). Cu o creştere de doar 3,5%, numărul de sosiri în hotelurile din Bucureşti a crescut sub media naţională, de 8%.

În ceea ce priveşte sectorul de tranzacţii, piaţa hotelieră locală a fost în 2017 a doua cea mai atractivă din regiune, după Polonia, fiind consemnate două tranzacţii majore cu o valoare cumulată de 183 de milioane de euro, şi anume vânzarea complexului Radisson Blu din Bucureşti şi a Hotel Vienna House Easy Airport (fostul Angelo Otopeni).

Bucureştiul rămâne în continuare o destinaţie preponderent de business, fapt reliefat şi de durata medie de şedere în hotelurile din oraş, de doar 1,63 zile, indicator aflat la un nivel comparabil pieţei hoteliere din Varşovia. În schimb, hotelurile din Praga îşi primesc turiştii, în medie, pentru 2,35 zile, în timp ce în Budapesta cazarea medie are o durată de 2,25 zile, cele două oraşe fiind destinaţii mai atractive pentru turismul de tip city-break.

Piaţa hotelieră locală va continua să se dezvolte în următorii ani, fiind susţinută şi de dinamica traficului aerian, care s-a dublat în ultimul deceniu, aeroporturile din România depăşind în 2017 pragul de 20 de milioane de pasageri.

În următorii trei ani, estimăm o creştere de minimum 10% a capacităţii de cazare a hotelurilor din Bucureşti, ţinând cont de proiectele planificate sau aflate deja în construcţie, hoteluri noi urmând a fi dezvoltate şi în majoritatea oraşelor mari ale ţării.

Hotelurile noi vizează fie mediul de afaceri, precum Courtyard by Marriott, dezvoltat pe bd. Dimitrie Pompeiu din Bucureşti, sau ISHO Radisson Blu din Timişoara, fie turismul de agrement, cum este cazul Hotelului Nymphaea Resort, aflat în vecinătatea parcului avcatic Nymphaea din Oradea, sau Mercure Hotel & Spa Braşov.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.