Real Estate. Afaceri nobile
Pasionată de cultura franceză şi de arhitectura clădirilor istorice, Loredana Preda s-a aventurat, alături de soţul ei, în renovarea unei astfel de clădiri din Capitală. Chiar dacă investiţia de timp, de bani, dar şi eforturile lor au depăşit previziunile iniţiale, dacă ar da timpul înapoi, ar repeta această experienţă.
Palatul Noblesse este o clădire istorică datând din 1881, prima pe stil eclectic din centrul Bucureştiului, construită de arhitectul Alexandru Săvulescu. Este o casă pe care am găsit-o pe un site numit Casele care plâng din Bucureşti. M-a emoţionat profund, eu fiind îndrăgostită de tot ce înseamnă arhitectură, clădiri istorice şi cultura franceză. Am lucrat într-o companie franceză timp de aproape nouă ani şi am studiat în limba franceză, aşa că dragostea mea pentru tot ce ţine de cultura şi arhitectura franceză este parte din mine”, a povestit Loredana Preda, cofondator Noblesse, în una dintre ediţiile recente ale emisiunii ZF Real Estate by Storia.ro.
Căutarea unei astfel de case a început în 2010, iar procesul a durat aproape doi ani. „Am vizitat multe clădiri istorice abandonate din Bucureşti, iar experienţa a fost pe cât de interesantă, pe atât de marcantă. Bucureştiul are o colecţie impresionantă de clădiri cu o arhitectură autentică şi o istorie valoroasă, dar multe sunt abandonate şi lăsate în ruină din diverse motive – fie probleme de proprietate, fie dificultăţi legate de consolidare sau investiţiile mari pe care le necesită”, adaugă ea. Prima clădire pe care a văzut-o a fost, de fapt, Palatul Noblesse, şi tot aceasta a fost cea la care s-a întors, urmând să o achiziţioneze. „Am cumpărat clădirea de la o bancă după un proces de achiziţie care a durat mai mult de un an. În decembrie 2012, am finalizat achiziţia, dar clădirea era într-o stare jalnică – fusese abandonată timp de 20 de ani şi era practic o ruină”, îşi aminteşte Preda.
Deşi clădirea fusese lăsată în paragină, planul său era clar: să o transforme într-un sediu care să reflecte valorile Noblesse Group, compania pe care o conduce şi care este dedicată arhitecturii şi designului interior. „Tot procesul de restaurare a durat aproape trei ani şi jumătate, cu foarte multe lucrări de consolidare, restaurare şi amenajare. Am început restaurarea demisolului şi am mutat studioul nostru de proiectare acolo, ceea ce mi-a permis să fiu prezentă zilnic pe şantier şi să supraveghez fiecare detaliu. Într-un an şi jumătate am inaugurat parterul şi am început să organizăm evenimente, iar în al doilea an am finalizat etajul. Ultima etapă a fost demisolul, un spaţiu dedicat industriei creative, amenajat în stil industrial, care a devenit un loc foarte co-creativ”, spune Loredana Preda.
Carte de vizită:
1. De meserie economist, Loredana Preda a început să lucreze încă din primul an de facultate în cadrul unui producător francez de mobilă cu activităţi în Bacău, unde s-a angajat pe poziţia de asistentă a directorului.
2. Loredana Preda a rămas timp de nouă ani în cadrul firmei, perioadă în care a fost la curent cu ce se întâmpla la târgurile de mobilă şi cu noutăţile din domeniu, ce aveau să stea la baza dezvoltării pro-priei afaceri. În 2005, a lansat (alături de soţul ei) afacerea cu mobilă de lux Galeriile Noblesse în Bacău, în urma unei investiţii de 50.000 de euro.
3. Primii colaboratori au fost producătorii din Franţa, pe care îi cunoştea cel mai bine, iar noile parteneriate au venit apoi după vizitele în alte ţări. Compania a ajuns astfel la venituri de mai bine de 3 milioane de euro anul trecut.
Provocările nu au lipsit însă, iar Preda menţionează că restaurarea unei clădiri vechi implică un cost de două-trei ori mai mare decât construirea uneia noi, din cauza necesităţii de a consolida structura şi de a restaura detalii artistice, imposibil de reprodus astăzi. „De exemplu, la Palatul Noblesse am folosit peste 80 de tone de metal pentru consolidare, iar aceasta este doar o parte din provocările tehnice pe care le-am întâlnit. În plus, costurile manoperei sunt mult mai mari, deoarece trebuie să lucrezi cu meşteri şi artizani care ştiu cum să restaureze detalii autentice precum stucaturile sau tâmplăria veche. Am lucrat cu meşteri care cunosc tehnici vechi de lucru şi am avut un atelier de stucaturi în cadrul şantierului timp de aproape doi ani. Ne-am asumat responsabilitatea de a restaura aceste detalii, şi cred că rezultatul final este o operă de artă, nu doar o clădire.”
Pe lângă consolidarea structurală şi restaurarea elementelor originale, o altă provocare a fost integrarea tehnologiei moderne într-o clădire istorică. „Am vrut să păstrăm toate elementele originale ale clădirii, dar în acelaşi timp să aducem amprenta modernă. Am instalat sisteme moderne de iluminat arhitectural pentru a scoate în evidenţă detaliile de stucatură, sisteme de sonorizare şi instalaţii antiincendiu, toate acestea fiind integrate cu grijă pentru a nu afecta farmecul autentic al casei.” Din perspectiva businessului, Loredana Preda mărturiseşte că a trebuit să valorifice cât mai rapid clădirea pentru a susţine financiar investiţia masivă. „Am început să organizăm evenimente încă din primul an, pentru că investiţia trebuia susţinută. În al doilea an am finalizat etajul, iar în al treilea, demisolul, unde am creat un spaţiu co-creativ dedicat industriilor creative. În primii ani, evenimentele corporate au fost principalele surse de venit, dar odată cu pandemia ne-am deschis şi către evenimente private – nunţi, botezuri, cununii – şi am descoperit că acest segment poate fi la fel de ofertant şi plin de satisfacţii.” Întrebată despre lecţiile învăţate pe parcursul acestui proiect, Loredana Preda spune că unul dintre cele mai importante aspecte a fost formarea unei echipe pasionate şi implicate: „O echipă de succes este esenţială. Am lucrat atât cu artişti restauratori, cât şi cu constructori, şi este important să ştii cum să colaborezi cu toţi aceşti oameni pentru a forma o echipă care să dea tot ce are mai bun. Asta a fost una dintre cele mai mari provocări, dar şi una dintre cele mai mari satisfacţii.”
Astăzi, Palatul Noblesse găzduieşte evenimente corporate şi private, dar şi iniţiative culturale, expoziţii şi serate artistice. „Este mai mult decât o clădire restaurată, este un centru cultural şi creativ care reflectă pasiunea noastră pentru design interior şi artă. În viitor, ne dorim să dezvoltăm şi Academia Noblesse, un proiect care vizează educaţia prin arte şi dezvoltarea personală şi profesională prin creativitate”, dezvăluie Loredana Preda, anticipând o extindere a activităţilor Palatului în direcţii educaţionale. Chiar dacă restaurarea unei clădiri istorice este un proiect dificil şi costisitor, Preda consideră că beneficiile sunt incomensurabile. „La final, ceea ce ai reuşit să creezi nu este doar o clădire, ci o moştenire culturală pentru generaţiile viitoare. Este o lucrare de artă care va dăinui şi care, sper, va inspira şi alţi investitori să salveze aceste comori arhitecturale.”
Trei întrebări şi răspunsuri din interviul cu Loredana Preda, cofondator, Palatul Noblesse
Care au fost cele mai greu de gestionat aspecte legate de renovarea clădirii?
Cred că a fost partea de necunoscut, pentru că aproape zilnic aveam informaţii noi care trebuiau gestionate, iar al doilea aspect ţine de partea aceasta de a duce o tehnologie modernă într-o clădire veche - aici a trebuit să am foarte mult grijă de cum se combină cele două, pentru că am vrut foarte mult să păstrez detaliile originale, autentice ale casei, să le restaurez, dar în acelaşi timp să aduc şi amprenta modernă, contemporană, atât prin tehnologie cât şi prin detalii noi pe care le-am adăugat.
Cât de profitabil este să readuci la viaţă o clădire istorică a Capitalei?
Având mai multe businessuri, fiind în primul rând un studio de arhitectură interioară, cumva procesul nostru de amortizare a investiţiei a fost mai rapid. Dacă ar fi fost o locaţie doar pentru evenimente, cred că ar fi fost greu ca în 10 ani, de când funcţionăm noi pe piaţă, să amortizăm investiţia bine, nici în prezent nu este amortizată, dar oricum ciclul este mai rapid atunci când valorifici cât mai mult şi cu mai multe businessuri complementare o clădire istorică, la fel ca orice investiţie, mai ales că dacă sunt şi etape cum au fost de exemplu pandemia, când n-am putut să mai facem evenimente, am avut businessul de design care ne-a ajutat în continuare până la urmă să supravieţuim şi să aducem venituri pe această clădire. Deci întrebarea în cât timp cred că depinde de fiecare antreprenor şi de modelul de business pe care îl aplică, dar în general trebuie gândit ca un business pentru care în mai puţin de 20 de ani e greu să iei în calcul amortizarea şi trebuie gândit ca un business pe care îţi doreşti să îl laşi moştenire. Iar atunci, partea aceasta financiară nu ştiu dacă este pe primul loc.
Care sunt planurile dvs. de dezvoltare a grupului Noblesse în continuare?
Îmi doresc foarte mult să dezvoltăm o academie – în care să organizăm cursuri, ateliere în zona aceasta de dezvoltare prin arte, dezvoltare personală, profesională, în care artele să-şi aduce un rol principal, de educaţie a unui stil de viaţă frumos. Lipsesc activităţile din zona aceasta şi sper ca la anul să fie anul în care să am timp să mă dedic şi acestui proiect. Timpul lipseşte în primul rând să mă dedic şi acestui proiect.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro