Aceasta este întrebarea pe care arhitecţii Irina Niculescu şi Alexandru Belenyi, fondatorii studioului BAAB, şi-au pus-o în colaborare cu Storia, în cadrul unui proiect ambiţios menit să redefinească spaţiul urban din România. Într-un interviu pentru emisiunea ZF Real Estate by Storia, cei doi arhitecţi au expli-cat viziunea lor asupra unui nou model de locuire, bazat pe accesibilitate, interacţiune şi un mediu mai prietenos cu toţi locuitorii săi.

Conceptul de Cartier Perfect nu este doar un ideal îndepărtat, ci un model urban realist, construit pe date concrete. Studiul TRAI, realizat de Storia, a analizat patru factori esenţiali pentru calitatea vieţii într-un cartier: traficul, reperele urbane, aerul şi imobiliarele. Pe baza acestui studiu şi a sondajului Vocea Car-tierelor, la care au participat peste 

100.000 de oameni, arhitecţii au putut identifica priorităţile locuitorilor. „Pentru noi, ca urbanişti şi arhitecţi, acest eşantion este extrem de important, pentru că, de obicei, lucrăm cu date de la 10.000 de oameni. Aici am putut colecta informaţii directe despre ce îşi doresc oamenii în cartierele lor”, explică arhitecta Irina Niculescu. De multe ori, proiectele urbane încep cu planificarea clădirilor, iar spaţiul pub-lic rămâne secundar.

Arhitecţii de la BAAB propun o schimbare de perspectivă. „Cartierele trebuie să fie proiectate dinspre stradă către clădiri. Mai întâi trebuie să ştim cum arată spaţiul comun, unde ne întâlnim, unde ieşim din casă, şi abia apoi să vină clădirile”, explică şi Alexandru Belenyi. Un astfel de model poate părea contraintuitiv pentru dezvoltatori, însă el pune accent pe calitatea vieţii şi pe inter-acţiunea dintre oameni. Problema principală a cartierelor rezidenţiale actuale, mai ales în marile oraşe, este că au fost gândite ca dormitoare urbane, lipsite de spaţii comune generoase, unde locuitorii să poată socializa şi să se simtă parte dintr-o comunitate. „Cartierul Perfect nu este o utopie, ci un spaţiu în care viaţa la comun este prioritizată. Ne uităm la spaţiul dintre clădiri, la spaţiul public şi încercăm să modelăm această idee de perfecţiune, care poate fi aplicată oriunde, indiferent de cultură sau de carac-teristicile zonei”, adaugă Irina Niculescu. O componentă interesantă a proiectului este faptul că se ba-zează pe elemente preluate din cartierele socialiste. Deşi acestea au fost adesea criticate pentru as-pectul lor monoton, ele au şi câteva atuuri importante, cum ar fi distanţele generoase dintre clădiri şi prezenţa unor spaţii verzi. „În multe cartiere socialiste, distanţa dintre clădiri permite existenţa unor zone verzi şi a unor spaţii de joacă. Spre deosebire de noile ansambluri rezidenţiale, unde clădirile sunt înghesuite, aceste cartiere mai vechi oferă o calitate mai bună a vieţii prin simplul fapt că permit crearea unor spaţii comune aerisite”, explică Alexandru Belenyi. Un aspect esenţial al proiectului este ideea de cartier prietenos cu copiii. Această alegere nu a fost întâmplătoare, ci reflectă un principiu urbanistic solid: atunci când un oraş este gândit pentru copii, el devine automat accesibil pentru toată lumea. „Ne-am ales ca «client» copilul. Dar nu ne referim doar la copiii mici, ci la întreg spectrul de vârstă, de la 0 la 18 ani. Ne-am gândit la locurile de joacă, la spaţiile pentru adolescenţi, care sunt adesea ignorate în planificarea urbană. Un trotuar suficient de lat pentru un cărucior de copil este şi un trotuar accesibil pentru o persoană în scaun cu rotile sau pentru un vârstnic”, mai spune Irina Niculescu. Această abordare se bazează pe exemple de succes din alte ţări. De exemplu, după Al Doilea Război Mondial, Amsterdamul a investit în 700 de locuri de joacă răspândite strategic în oraş, pentru a reconstrui relaţia locuitorilor cu spaţiul public. Acest proiect a avut un impact uriaş asupra calităţii vieţii urbane şi este astăzi un model pentru multe oraşe europene. O altă idee inovatoare din proiect este redefinirea rolului şcolii în cartier. În loc să fie un punct periferic, la care părinţii trebuie să ajungă cu maşina, şcoala ar trebui să fie un element central, uşor accesibil pe jos. „În multe oraşe din România, părinţii îşi înscriu copiii la şcoli din alte cartiere, ceea ce generează trafic şi haos. În Cartierul Perfect, şcoala este nucleul comunităţii. Dacă părinţii şi copiii pot ajunge uşor la şcoală, se reduce poluarea, scade stresul cotidian, iar copiii au un mediu mai sănătos în care să crească”, spune Alexandru Belenyi.

Irina Niculescu, arhitect, cofondator, BAAB: „Ne-am ales ca «client» copilul. Dar nu ne referim doar la copiii mici, ci la întreg spectrul de vârstă, de la 0 la 18 ani. Ne-am gândit la locurile de joacă, la spaţiile pentru adolescenţi, care sunt adesea ignorate în planificarea urbană. Un trotuar suficient de lat pentru un cărucior de copil esten şi un trotuar ac-cesibil pentru o persoană în scaun cu rotile sau pentru un vârstnic.”

Într-un oraş aglomerat precum Bucureştiul, ideea de Cartier Perfect poate părea un vis greu de realizat. Cu toate acestea, arhitecţii de la BAAB sunt convinşi că schimbarea este posibilă, dacă oraşele sunt gâ-ndite pornind de la nevoile reale ale locuitorilor. „Nu trebuie să acceptăm ideea că oraşul este o junglă urbană unde fiecare trebuie să se descurce singur. Putem proiecta cartiere care să fie mai prietenoase, mai sigure şi mai plăcute pentru toată lumea, de la copii la vârstnici”, crede rina Niculescu.

Proiectul Cartierului Perfect pleacă de la nevoile locuitorilor săi şi îşi propune să creeze o reţea urbană funcţională, bazată pe accesibilitate şi proximitate. Oamenii trebuie să aibă în apropiere tot ce le este necesar pentru o viaţă confortabilă, fără să fie nevoiţi să depindă de maşină sau să se simtă izolaţi în propriul cartier.

30% dintre români regretă achiziţia unei locuinţe: unde greşim? Unul dintre cele mai interesante as-pecte discutate a fost gradul ridicat de insatisfacţie al celor care cumpără locuinţe în România. 30% din-tre cumpărători regretă decizia luată, iar un motiv major este lipsa unei vieţi de cartier bine conturate. Proiectul Cartierului Perfect îşi propune să reducă acest procent, oferind un ghid de educaţie imobiliară, care să ajute cumpărătorii să facă alegeri informate. Alegerea unei locuinţe nu înseamnă doar o in-vestiţie într-un apartament, ci într-un întreg ecosistem urban care îţi va defini viaţa de zi cu zi. Un punct central al discuţiei a fost despre posibilitatea replicării acestui model în mai multe oraşe. Răspunsul a fost pozitiv: da, Cartierul Perfect este replicabil, iar multe dintre soluţiile propuse pot fi implementate rapid, cu investiţii minime, dacă există voinţă politică şi sprijin din partea comunităţii. „Nu este nevoie de bugete imense. Multe dintre schimbările despre care vorbim – mobilier urban, plantări de copaci, ex-tinderea trotuarelor – pot fi realizate cu fonduri mici, dar impactul lor este uriaş”, crede Alexandru Belenyi. Un aspect important este finanţarea, care nu ar trebui să vină exclusiv de la autorităţi sau de la dezvoltatori imobiliari, ci din parteneriate public-private şi chiar proiecte de urbanism finanţate prin crowdfunding de către comunitate.

Deşi multe iniţiative urbane sunt inspirate din modelele vestice, Cartierul Perfect nu îşi propune să cop-ieze, ci să valorifice ce avem deja. Cartierele construite în perioada comunistă au fost gândite pentru o viaţă comunitară activă, cu spaţii verzi, pieţe, magazine şi transport public bine integrat. „Avem deja această bază. Nu trebuie să construim ceva nou de la zero, ci doar să adaptăm, să refacem, să îmbunătăţim ceea ce există deja”, observă Irina Niculescu. Astfel, Cartierul Perfect nu este o utopie, ci un proiect realist, bazat pe îmbunătăţirea oraşului pas cu pas, într-o strategie pe termen lung. Cine trebuie să se implice? Primăriile, dezvoltatorii sau comunităţile? 

Un alt punct esenţial discutat a fost rolul fiecărui actor în dezvoltarea urbană. Momentan, relaţia dintre administraţie, dezvoltatorii imobiliari şi grupurile civice nu este clar definită, ceea ce îngreunează im-plementarea unor proiecte coerente. „Primăriile sunt responsabile pentru oraş, dar dezvoltatorii trebuie să colaboreze mai strâns cu administraţia. Trebuie să existe un dialog clar, organizat, între toţi actorii im-plicaţi”, crede Alexandru Niculescu.  Un exemplu de bună practică este modelul oraşului Praga, unde primăria a creat Institutul de Proiectare 

Urbană, cu peste 200 de angajaţi – arhitecţi, urbanişti, sociologi – care lucrează împreună pentru planifi-carea inteligentă a oraşului. Rezultatul? 

Un oraş cu standard ridicat de viaţă, infrastructură bine gândită şi transport public eficient. În România, primăriile au departamente de urbanism subdimensionate, cu doar câţiva specialişti, ceea ce face im-posibilă gestionarea eficientă a oraşului. Soluţia propusă este extinderea acestor departamente şi crearea unor structuri administrative capabile să planifice dezvoltarea oraşului pe termen lung.  ■

Carte de vizită:

1. Alexandru Belenyi şi Irina Niculescu sunt cofondatorii biroului de arhitectură şi urbanism BAAB.

2. Alexandru Belenyi a absolvit în 2010 programul de master în arhitectură la Universitatea Tehnică din Delft, Olanda. Între 2011 şi 2015, a lucrat în Londra în domeniul planificării urbane la Chora Architecture and Urbanism, iar ulterior la Aecom Bucureşti. 

3. În noiembrie 2015, şi-a susţinut teza de doctorat intitulată „Educaţia în arhitectură. Dinamica dintre cadru şi conţinut”. Paralel cu practica profesională, este implicat în mediul academic din 2011 până în prezent. 

4. Irina Niculescu a efectuat în 2009 un stagiu profesional la Mecanoo Architects în Delft, Olanda, şi a absolvit în 2011 programul de master în arhitectură la aceeaşi universitate. Între 2012 şi 2015, a activat în domeniul cinematografiei în Bucureşti. 

5. Împreună, Alexandru şi Irina conduc echipa tânără de arhitecţi de la BAAB, asumându-şi rolul de aliaţi ai fiecărui client în drumul spre materializarea unui ideal. Ei asigură un proces riguros care conduce la realizarea unor obiecte construite de calitate. 

Sursa: baab.ro

Cinci întrebări şi răspunsuri din discuţia cu Irina Niculescu şi Alexandru Belenyi: 

1. Cât de realistă este implementarea modelului urban de cartier perfect în România?

Alexandru Belenyi: Nu doar că e replicabil, dar l-am gândit în aşa fel încât o parte din proiectele din el pot fi făcute oriunde mâine. Cu o minimă voinţă politică şi o sumă destul de mică, aceste schimbări pot fi implementate rapid.

2. Cine ar trebui să finanţeze astfel de proiecte urbane?

Irina Niculescu: Banii ar trebui să provină din parteneriate mai complexe, nu doar dintr-o singură sursă. Se pot face colaborări între autorităţi, dezvoltatori şi chiar comunităţi, prin proiecte de urbanism fi-nanţate prin crowdfunding.

3. Ce obstacole există în dezvoltarea unui astfel de proiect?

Alexandru Belenyi: Mai degrabă o prejudecată legată de dezvoltarea spaţiului public mi se pare mai prob-lematică. Primăriile au fonduri pentru astfel de schimbări, dar colaborarea între administraţie, dezvolta-tori şi comunităţi este încă deficitară.

4. Ce schimbări ar trebui să se facă la nivelul administraţiei locale pentru a sprijini astfel de iniţiative?

Alexandru Belenyi: Primăriile din România sunt masiv subdimensionate. Au nevoie de departamente de planificare urbană cu mult mai mulţi specialişti – arhitecţi, urbanişti, sociologi – care să lucreze îm-preună la dezvoltarea oraşului.

5. Există exemple internaţionale de administraţii care funcţionează mai eficient?

Irina Niculescu: Un exemplu foarte bun este Praga. Primăria are Institutul de Proiectare Urbană cu peste 200 de angajaţi, care asigură o planificare coerentă a oraşului. Asta se traduce printr-un standard ridicat de viaţă, un transport public eficient şi un oraş uşor de iubit.