Strategie şi consolidare, cuvintele cheie pentru 2025

Pentru DRS Architects, expansiunea dincolo de Bucureşti devine o direcţie strategică, pe fondul dificultăţilor legislative din Capitală, iar proiecte majore în oraşe precum Bacău sau Sfântu Gheorghe reflectă această adaptare la noile realităţi ale pieţei. În paralel, sectorul de retail şi modernizarea centrelor comerciale rămân o prioritate, alături de analiza oportunităţilor din domeniul reconversiei spaţiilor de birouri.
Am avut patru ani consecutivi cu creşteri mari, inclusiv dublări ale cifrei de afaceri, dar în 2025 dorim să ne concentrăm pe stabilitate şi consolidare”, a declarat Andrei Lefter, fondatorul şi managing partnerul DRS-Architects, în cadrul celei mai recente ediţii a emisiunii ZF Real Estate by Storia. Într-un context economic marcat de instabilitate şi blocaje administrative în Bucureşti, DRS-Architects îşi concentrează eforturile pe optimizarea portofoliului existent şi consolidarea echipei. Planul pentru acest an include finalizarea proiectelor aflate în dezvoltare şi o monitorizare atentă a evoluţiei pieţei pentru a putea lua decizii strategice în a doua jumătate a anului. „Avem un portofoliu solid de proiecte în desfăşurare, iar obiectivul nostru principal este consolidarea acestora.
Suntem prudenţi, dar pregătiţi pentru o eventuală revenire a pieţei”, a adăugat Lefter.
Din cauza dificultăţilor legislative şi birocratice din Capitală, DRS Ar-chitects a ales să-şi diversifice proiectele în afara oraşului. „Majoritatea proiectelor noastre a fost în 2024 în afara Bucureştiului, unde dinamica investiţiilor este vizibil mai ridicată decât în Capitala afectată de blocaje administrative. Cererea există, însă lipsa de decizii împiedică înaintarea acestora într-un ritm natural. În acest context, am profitat de oportunităţile din alte zone ale ţării, unde investitorii sunt activi, iar proiectele au avansat mai rapid”, a precizat Andrei Lefter. Cea mai mare creştere a DRS-Arhitects a fost înregistrată în 2024 pe segmentul comercial, care se reflectă în 45% din cifra de afaceri a compa-niei. Cel mai de amploare proiect la care a lucrat echipa DRS-Architects în 2024 este extinderea Arena Mall Bacău, care îşi va mări suprafaţa actuală cu 70%.
Lucrările la acest complex comercial au început în a doua parte a anului trecut şi sunt estimate să se încheie în 2026. Extinderea mallului din Bacău reprezintă însă doar o parte a acestui amplu proiect de investiţie, care include şi dezvoltarea a două an-sambluri rezidenţiale, precum şi a primului hotel de lanţ internaţional din regiune, sub brandul Mercure. Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 65 milioane de euro şi se va desfăşura etapizat. În ceea ce priveşte segmentul rezidenţial, în Bucureşti, echipa a continuat să lucreze la proiecte de con-solidare şi reabilitare a clădirilor istorice.
Unul dintre aceste proiecte, o casă construită în 1942 în car-tierul Dorobanţi, a fost premiat în cadrul Anualei de Arhitectură. Reabilitarea clădirilor istorice şi aduc-erea lor în contemporaneitate este o alternativă reală pentru Capitală. Însă cu un astfel de proiect nu schimbăm faţa Bucureştiului. Este nevoie de o strategie coerentă în acest sens, dar, din păcate, astfel de planuri lipsesc, la fel ca perspectivele concrete privind evoluţia proiectelor noi, a precizat Andrei Lefter. De asemenea, proiectele din zonele periferice ale Bucureştiului, cum ar fi sudul Capitalei, devin tot mai atractive. Cererea pentru cartiere de case individuale şi ansambluri rezidenţiale în oraşe precum Sfântu Gheorghe indică o tendinţă de dezvoltare urbanistică dinamică în afara marilor centre urbane. Un aspect esenţial al pieţei imobiliare, care pare să marcheze anul acesta, ţine de evoluţia preţurilor. Lefter confirmă o creştere a costurilor între 2023 şi 2024, dar explică că aceasta este justificată atât de creşterea cererii, cât şi de blocajele administrative din Bucureşti, care limitează numărul de proiecte noi.
„Există un deficit de apartamente de calitate, iar preţurile cresc din cauza lipsei de proiecte noi şi a reglementărilor stricte din Capitală”, explică Lefter. „Totuşi, această creştere vine şi cu o îmbunătăţire a calităţii spaţiilor locative.” Sectorul de retail rămâne, de asemenea, un segment cheie pentru DRS-Architects. Studioul continuă colaborările cu branduri internaţionale precum Primark şi Penny (REWE), având în dezvoltare mai multe proiecte de modernizare şi reamenajare a centrelor comerciale. „Vom ve-dea o expansiune a reţelelor de retail, în special în afara Bucureştiului, unde investitorii văd un potenţial mai mare de creştere”, spune Lefter. Un alt trend analizat este reconversia spaţiilor de birouri, pe fondul scăderii cererii pentru aceste imobile. Cu toate acestea, Andrei Lefter consideră că nu asistăm la o tendinţă masivă de conversie în rezidenţial, ci mai degrabă la reconfigurarea anumitor clădiri pentru funcţiuni publice sau instituţionale.
Carte de vizită Andrei Lefter:
1. Este fondator şi arhitect principal al DRS-Architects, birou de arhitectură românesc fondat în 2014 sub numele Droid Studio;
2. Absolvent al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, cu diplomă de licenţă în arhitectură (B.Arch.), promoţia 2002 – 2008;
3. A fost senior partner la Lef Proiect (2008-2018), unde a coordonat biroul din Bucureşti şi a supervizat proiecte majore;
4. A dezvoltat Droid Studio ca o companie independentă, specializată în randări arhitecturale realiste şi aplicaţii de realitate virtuală pentru mari investitori imobiliari; în 2017, a extins activitatea studioului pentru a include proiectare de clădiri, colaborând cu investitori privaţi pentru proiecte de dimensiuni mai mici.
5. În 2018, a condus procesul de transformare prin care Lef Proiect Bucureşti a devenit o entitate inde-pendentă, preluând echipa şi proiectele locale.
5. A fuzionat Lef Proiect Bucureşti şi Droid Studio sub noua identitate DRS-Architects, combinând ex-pertiza în proiectare arhitecturală cu tehnologiile inovatoare în domeniu.
• A contribuit la un portofoliu de peste 100 de proiecte în România, incluzând:
• Extinderea City Park Mall Constanţa
• Vulcan Value Center şi Mega Mall Bucureşti
• Modernizarea sediului British Council
• Clădiri rezidenţiale şi hoteluri
• Proiecte complexe precum Hotelul Aeroport Tuzla
Sursa: LinkedIn, site-ul companiei
Trei întrebări şi răspunsuri din interviul cu Andrei Lefter, fondator, DRS-Architects
1. Cum a fost activitatea DRS-Architects în 2024 şi cum anticipaţi că va fi în 2025?
Activitatea noastră a fost foarte intensă în 2024 şi continuă în acelaşi ritm şi în 2025. Am avut mai multe proiecte de mari dimensiuni, în special în afara Bucureştiului, într-o dezvoltare accelerată. În principal, ne concentrăm pe proiecte de retail, dar avem şi multe proiecte rezidenţiale. În prezent, avem un număr considerabil de proiecte în dezvoltare, ceea ce indică o continuare a creşterii pe segmentele în care ac-tivăm.
2. Cum afectează blocajul autorizaţiilor din Bucureşti activitatea DRS-Architects?
Bucureştiul este, în prezent, blocat din punct de vedere al autorizaţiilor, ceea ce a determinat o parte dintre proiectele noastre să se dezvolte în afara capitalei. Ca arhitect, consider că este necesară o reglementare clară pentru a opri dezvoltarea fără o viziune de ansamblu asupra oraşului. Acest blocaj duce la o stagnare a dezvoltării urbane şi direcţionează piaţa către alte oraşe. Cu toate acestea, avem câteva proiecte interesante în Bucureşti, iar investitorii sunt în continuare interesaţi de proiecte aici, aşteptând clarificarea reglementărilor.
3. Credeţi că inteligenţa artificială va avea un impact semnificativ asupra arhitecturii?
Da, inteligenţa artificială este un instrument extrem de util şi ne ajută să ne eficientizăm procesele de proiectare. În biroul nostru, avem chiar un proiect pilot dezvoltat în colaborare cu un cercetător de la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”, prin care testăm integrarea unor soluţii de AI pentru automa-tizarea anumitor procese. De exemplu, putem genera rapid texte, imagini şi chiar iteraţii de proiecte, ac-celerând procesul de luare a deciziilor. Nu cred că arhitecţii vor fi înlocuiţi, ci mai degrabă că munca no-astră va deveni mai specializată, iar AI ne va ajuta să ne concentrăm mai mult pe creativitate şi inovaţie.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA