Înapoi la corporaţie: De ce unii antreprenori aleg să lase businessul propriu pentru un job stabil

Autor: Bogdan Alecu Postat la 27 martie 2025 302 afişări

De la pandemie încoace, trecem printr-o perioadă cu schimbări semnificative, iar provocările economice şi financiare îi determină pe mulţi antreprenori să reevalueze viitorul lor profesional. Stabilitatea, accesul la resurse şi posibilitatea de a lucra pe mai multe pieţe sunt printre avantajele luate în calcul de aceştia în momentul în care din antreprenori au decis să redevină angajaţi.

Andreea Comşa, Mircea Cotiga şi Laurenţiu Duică sunt trei antreprenori din imobiliare care au decis în ultimele luni să revină în corporaţii. Aceştia au mizat în ultimii ani pe propriile proiecte, însă acum s-au alăturat unor mari companii prezente pe piaţa locală. Sorin Faur, fondator al Academiei de HR, un centru de training, recrutare şi consultanţă în HR, explică faptul că de la pandemia de COVID încoace, trecem printr-o perioadă cu schimbări semnificative, iar provocările economice şi financiare îi determină pe mulţi antreprenori să reevalueze viitorul lor profesional. „Vedem statistici îngrijorătoare privind numărul în creştere al firmelor aflate în dificultate sau care chiar se închid găsindu-se în imposibilitatea de a-şi mai continua activitatea. Motivele pentru care antreprenorii renunţă la antreprenoriat şi revin în corporaţii sunt evidente – instabilitatea pieţei imobiliare, povara administrativă şi financiară, lipsa beneficiilor şi securităţii financiare, excesul de muncă şi dorul de colaborare”, a spus Sorin Faur.

 

În octombrie 2024 Speedwell Development, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de pe piaţa locală, a recrutat-o pe Andreei Comşa în funcţia de director comercial. Andreea Comşa a deţinut timp de 16 ani poziţia de managing director în cadrul companiei de consultanţă imobiliară Premier Estate Management. Parcursul său în real estate a început în timpul crizei financiare din 2008, când a demonstrat că performanţa vânzărilor poate fi obţinută chiar şi în condiţii economice dificile. De numele său sunt legate proiecte precum Asmita Gardens, Cartierul Solar sau ISHO din Iaşi. „Speedwell este o multinaţională care investeşte mult în România. Nu externalizează vânzările şi acum trecem printr-un blocaj din punctul de vedere al autorizaţiilor de construire. Era o provocare să ai mai multe proiecte în portofoliu, având în vedere că în piaţă nu sunt în derulare prea multe. Din discuţiile cu Speedwell, noi colaborând anterior, a apărut această propunere. Din antreprenoriat înveţi anumite lecţii, dar în corporaţii sunt altele.

Pentru cariera mea este un pas înainte deoarece învăţ lucruri la care nu aveam acces înainte. Acum sunt oameni de la care pot învăţa, proceduri pe care le aplic “, a spus Andreea Comşa, în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România! realizată de ZF & CEC Bank. În noul său rol, Andreea Comşa coordonează operaţiunile departamentului comercial, fiind responsabilă de echipele de vânzări şi leasing. De asemenea, Mircea Cotigă revine în sistemul bancar, preluând pozitia de CEO al TechVentures Bank, fosta Banca Feroviară, în timp ce Rock Development lucrează alături de Kempinski la proiectul viitorului hotel din Poiana Braşov. „Am acceptat acest proiect din dorinţa de a transforma TechVentures Bank într-o bancă digitală şi orientată spre nevoilor clienţilor săi şi ale pieţei financiare din România. Trăim în era tehnologiei, iar sistemul bancar trece prin multiple transformări.

Îmi propun ca împreună cu echipa mea să aliniem TechVentures Bank la noile reglementări şi cerinţe ale pieţei prin investiţii agile în digitalizare, inovare şi simplificare a proceselor bancare. Urmărim să creăm soluţii bazate pe tehnologie şi accesibile online pentru a îmbunătăţi experienţa clienţilor, dar şi pentru o mai bună eficienţă operaţională. De asemenea, ne dorim să sprijinim antreprenoriatul românesc oferind servicii competitive şi adaptate nevoilor acestuia“, a spus noul CEO al TechVentures Bank. Mircea Cotigă a fost CEO al Unicredit Leasing România între 2016 şi 2018, iar anterior a lucrat în domeniul bancar, din 2005, întâi în cadrul Bancpost, după care 7 ani în cadrul UniCredit. În anul 2021 el a fondat compania de dezvoltare imobiliară Rock Development Holding, după un mandat de doi ani în funcţia de senior partner în cadrul Impetum Group.

În paralel, el continuă proiectul Rock Development Holding, dezvoltatorul proiectului Kempinski din Poiana Braşov. Proiectul viitorului hotel este în lucru, după cum a declarat anterior Mircea Cotigă, însă până la definitivarea acestuia, terenul din Poiană rămâne unul liber. Dezvoltatorul a anunţat că va construi viitorul hotel Kempinski pe malul lacului din Poiana Braşov, în faţa hotelului Aurelius, dar şi un aparthotel, a doua parte a proiectului anunţat de investitor. Pentru hotel nu există autorizaţie de construire, dar pentru aparthotel există o autorizaţie obţinută de fostul proprietar al terenului. Cele mai recente mutări în piaţă au fost realizate de Global Vision, dezvoltator şi proprietar de spaţii de birouri, retail şi industrial. Compania fondată de Sorin Preda a recrutat-o pe Antoanela Comşa în funcţia de Deputy CEO, cea care din funcţia de preşedinte al dezvoltatorului Gran Via, a construit aproape 3.000 de apartamente în Bucureşti şi Constanţa. În cadrul noii sale funcţii, Antoanela Comşa va juca un rol esenţial în definirea şi implementarea direcţiilor strategice ale grupului, coordonând proiectele majore şi accelerând dezvoltarea platformei de investiţii şi dezvoltare recent lansate, care se concentrează pe sectoarele rezidenţial, retail şi industrial. De asemenea, tot la început de 2024 Global Vision l-a recrutat pe Laurenţiu Duică, unul dintre cei mai experimentaţi consultanţi de industrial din piaţă, pentru funcţia de managing partner pentru industrial şi retail. Cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniul imobiliar din România, Antoanela Comşa s-a remarcat printr-o expertiză solidă în livrarea de proiecte complexe şi în conducerea iniţiativelor strategice. De-a lungul carierei, a coordonat livrarea a mai mult de 2.800 de apartamente, a contribuit la dezvoltarea a 300.000 de metri pătraţi de spaţii construite şi a gestionat investiţii de peste 190 de milioane de euro în diverse proiecte pentru grupul spaniol Gran Via Real Estate.

Laurenţiu Duică a fondat anterior Winstone Real Estate Services, companie de consultanţă imobiliară în ianuarie 2022, după aproape un an în cadrul Avison Young şi patru ani şi jumătate în cadrul Colliers. Oana Popescu, managing director al companiei de resurse umane Humangest Group, explică faptul că pentru mulţi antreprenori, decizia de a reveni într-o corporaţie vine după ani de muncă intensă, încercări curajoase şi lecţii învăţate pe parcurs. La început, entuziasmul de a construi ceva propriu este suficient pentru a trece peste incertitudini, dar, pe termen lung, lipsa unui venit stabil, stresul constant şi responsabilitatea uriaşă pot deveni copleşitoare. În astfel de momente, siguranţa şi structura unei companii mari par mai atrăgătoare decât libertatea de a fi propriul şef. „Nu este vorba doar despre stabilitate financiară, ci şi despre dorinţa de a lucra într-un mediu mai organizat, unde accesul la resurse şi suport permite o creştere mai sustenabilă. Mulţi antreprenori descoperă că le place mai mult să creeze, să inoveze sau să lucreze cu oameni, fără povara administrării unei afaceri în fiecare detaliu. În plus, piaţa se schimbă rapid, iar companiile mari devin tot mai atractive prin tehnologiile şi oportunităţile pe care le oferă”, explică Oana Popescu. În domeniul imobiliar, aceste provocări sunt cu atât mai intense. Un sector puternic influenţat de ciclurile economice, de reglementări şi de dinamica pieţei poate amplifica presiunea asupra antreprenorilor. În astfel de contexte, revenirea într-o companie mare nu este o capitulare, ci o strategie inteligentă de a naviga un mediu imprevizibil, beneficiind de stabilitate şi de resurse care să susţină dezvoltarea profesională pe termen lung. „Pentru un middle sau top manager, munca într-o corporaţie nu este doar despre salariu, ci despre un întreg ecosistem care îi permite să performeze şi să evolueze într-un mediu competitiv. De cele mai multe ori, aceşti lideri nu caută doar stabilitate, ci şi provocări care să le pună în valoare experienţa, să le ofere vizibilitate şi să le permită să ia decizii cu impact real asupra companiei. Unul dintre cele mai importante avantaje este accesul la resurse. Într-o corporaţie, un manager are la dispoziţie echipe de specialişti, tehnologii avansate şi infrastructură care îi permit să implementeze idei la scară mare, fără a fi blocat de limitările unui business independent. Această capacitate de a influenţa piaţa, de a lucra cu bugete mari şi de a avea un impact real asupra unei industrii este un factor puternic de atracţie”, a spus Oana Popescu. Un alt aspect esenţial este autonomia în luarea deciziilor. Managerii de top nu se mulţumesc doar să execute strategii prestabilite, ci îşi doresc să fie parte din procesele decizionale, să aibă un cuvânt greu de spus în direcţia de dezvoltare a companiei şi să îşi lase amprenta asupra organizaţiei. Oportunitatea de a conduce echipe mari şi de a gestiona proiecte complexe într-un cadru stabil este un avantaj greu de replicat în antreprenoriat. „Dezvoltarea profesională este şi ea un factor decisiv. Expunerea la pieţe internaţionale, accesul la traininguri de leadership, participarea la conferinţe de top şi posibilitatea de a lucra direct cu alţi lideri influenţi le oferă managerilor un mediu dinamic, în care pot învăţa şi creşte constant”, a spus consultantul. Sorin Faur concluzionează cu faptul că anul 2025 va continua să fie marcat de schimbări economice şi incertitudini, şi sunt deja vizibile statistici îngrijorătoare. „În funcţie de ce se întâmplă în următoarele luni în plan politic şi geopolitic, s-ar putea să vedem un trend în creştere în ceea ce priveste revenirea la corporaţii, mai ales în domenii afectate de instabilitatea pieţei, precum imobiliarele. Decizia de a face această tranziţie nu este usoara – mulţi o percep ca un esec personal, dar în lipsă de alternative reprezintă singurul pas logic pentru a-şi asigura stabilitatea profesională şi financiară pe termen lung”, a concluzionat Sorin Faur.

 

Motivele pentru care antreprenorii renunţă de obicei la antreprenoriat şi revin în corporaţii

Œ1. Instabilitatea pieţei imobiliare – Creşterea dobânzilor, dificultăţile în accesarea finanţării şi scăderea cererii afectează profiturile şi predictibilitatea în imobiliare.

2. Povara administrativă şi financiară – Gestionarea taxelor, salariilor, documentaţiei legale şi a cash flow-ului devine o presiune constantă pentru antreprenori.

Ž3. Lipsa beneficiilor şi securităţii financiare – În antreprenoriat, nu există un venit garantat, iar antreprenorii trebuie să îşi asigure singuri asigurările medicale, pensia şi alte beneficii pe care le-ar avea într-o corporaţie.

4. Dorul de echipă şi colaborare – Mulţi antreprenori ajung să simtă izolarea, mai ales dacă au fost obişnuiţi să lucreze în echipe mari. În corporaţii, networkingul şi colaborarea sunt mult mai structurate.

5. Excesul de muncă şi burnoutul – Antreprenoriatul vine cu un nivel ridicat de stres, iar mulţi preferă să renunţe la presiunea gestionării propriei afaceri în favoarea unui job mai echilibrat într-o companie mare.

Avantajele cele mai căutate de antreprenori care revin într-o corporaţie

1.Œ Stabilitate financiară – Un salariu fix, bonusuri, beneficii şi siguranţa veniturilor lunare sunt factori importanţi.

2. Acces la resurse şi suport – Într-o companie, managerii nu trebuie să facă totul singuri; au echipe, procese şi structuri de suport care le uşurează munca.

Ž3. Oportunităţi de creştere profesională – Unele corporaţii oferă programe de leadership, dezvoltare continuă şi promovare internă, aspecte care pot lipsi în antreprenoriat.

4. Echilibru între viaţa personală şi cea profesională – Un job bine definit şi programul de lucru predictibil sunt aspecte care îi atrag pe foştii antreprenori.

5. Potenţialul de a influenţa o industrie la scară mare – În corporaţii, managerii pot lucra la proiecte mari, cu impact major, ceea ce nu este întotdeauna posibil în afaceri mici.

Trecerea de la antreprenoriat la corporaţie are loc, de obicei, în anumite etape ale carierei:

1. După 3-5 ani de antreprenoriat – Când un business nu generează profitul dorit sau devine prea stresant de administrat (există o statistică celebră ce spune că 90% din initiaţivele antrenoriale eşuează în primii 5 ani iar dacă trec de această perioadă, atunci vor avea o crestere accentuată)

2. După un exit din afacere – Unii antreprenori îşi vând businessul şi caută un nou început într-o corporaţie, unde pot folosi experienţa acumulată. Din păcate nu întotdeauna această experienţă este apreciată, unii angajatori se tem că foştii antreprenori/manageri au devenit prea independenţi şi nesupuşi pentru a se mai putea integra în programul ordonat al unei corporaţii

Ž3. După un eşec în afaceri – Mulţi aleg să revină în corporaţii după ce un proiect antreprenorial nu a avut succes, pentru a recăpăta stabilitatea financiară.

4. În jurul vârstei de 40-45 de ani – Mulţi antreprenori se gândesc la viitor şi la siguranţa pensiei, alegând să revină într-un sistem corporatist bine structurat.

5. În perioade de recesiune sau criză economică – Când piaţa devine volatilă, antreprenorii caută siguranţa oferită de companiile mari pentru că pur şi simplu nu au resursele să continue.

 

1.Œ Andreea Comşa

Fost antreprenor: A deţinut timp de 16 ani poziţia de Managing Director la Premier Estate Management.

Unde este acum: Din octombrie 2024, s-a alăturat companiei Speedwell Development ca Director Comercial.

Rol actual: Coordonează operaţiunile departamentului comercial, gestionând echipele de vânzări şi leasing.

Motivele schimbării: Piaţa imobiliară instabilă şi dorinţa de a învăţa noi proceduri şi sisteme într-o companie mare.

 

2. Mircea Cotigă

Fost antreprenor: Fondator al companiei Rock Development Holding în 2021, după o carieră în domeniul bancar.

Unde este acum: A revenit în sistemul bancar ca CEO al TechVentures Bank (fosta Banca Feroviară).

Rol actual: Transformă TechVentures Bank într-o bancă digitală modernă, axată pe inovaţie şi servicii pentru antreprenori.

Proiecte în paralel: Continuă să lucreze la dezvoltarea hotelului Kempinski din Poiana Braşov prin Rock Development Holding.

 

3.Ž Laurenţiu Duică

Fost antreprenor: Fondator al Winstone Real Estate Services în 2022, cu experienţă în consultanţă imobiliară la Avison Young şi Colliers.

Unde este acum: Din 2024, s-a alăturat Global Vision ca Managing Partner pentru industrial şi retail.

Rol actual: Coordonează proiectele industriale şi de retail, contribuind la extinderea companiei pe piaţa imobiliară românească.

 

4. Sorin Faur, Fondator, Academia de HR

„În funcţie de ce se întâmplă în următoarele luni în plan politic şi geopolitic, s-ar putea să vedem un trend în creştere în ceea ce priveşte revenirea la corporaţii, mai ales în domenii afectate de instabilitatea pieţei, precum imobiliarele. Decizia de a face această tranziţie nu este uşoară – mulţi o percep ca un eşec personal, dar în lipsă de alternative reprezintă singurul pas logic pentru a-şi asigura stabilitatea profesională şi financiară pe termen lung.”

5. Oana Popescu, Managing Director, Humangest Group

„Nu este vorba doar despre stabilitate financiară, ci şi despre dorinţa de a lucra într-un mediu mai organizat, unde accesul la resurse şi suport permite o creştere mai sustenabilă. Mulţi antreprenori descoperă că le place mai mult să creeze, să inoveze sau să lucreze cu oameni, fără povara administrării unei afaceri în fiecare detaliu.”

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Analiza,
imobiliare,
antreprenori,
hotel,
recrutare
0 of 1 minute, 15 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:01
01:13
01:15
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Ne luăm adio de la săptămâna de lucru de cinci zile? Ce experimentează mai nou companiile din întreaga lume?