Sindicatul United Auto Workers a obţinut printre cele mai mari majorări salariale din istorie pentru zecile de mii de membri ai săi de la principalii constructori auto americani. Preşedintele sindicaliştilor, Shawn Fain, a devenit unul dintre cei mai puternici oameni din SUA, fiind curtat chiar şi de şeful statului, Joe Biden, şi după victoriile iniţiale – „contra salariilor de sărăcie şi executivilor lacomi” - şi-a îndreptat armele către alţi constructori auto, cum ar fi Toyota şi Tesla. Fain face istorie şi ar putea reda sindicatelor gloria de odinioară. Cum a reuşit?

În primul rând condiţiile economice şi sociale sunt ideale pentru mişcările sindicale – o inflaţie care a lovit cu o forţă nemaivăzută de generaţii, o criză a costului vieţii şi profituri record în sectorul corporate. Dar şi tactica folosită a avut ceva special. Greva orchestrată de Fain a fost prima îndreptată concomitent împotriva celor trei mari constructori auto din SUA, Ford, General Motors şi Chrysler (din cadrul Stellantis). A fost o rupere a tradiţiei. Dar şi abordarea a fost neconvenţională. Şeful de sindicat a luat la ţintă câte o fabrică a fiecărui constructor de maşini şi apoi a extins treptat greva în funcţie de ceea ce se întâmpla la masa de negocieri, scrie Bloomberg.

Acest lucru i-a permis să lovească fabrici profitabile fără a consuma prea mult din fondul de grevă al sindicatului. În cele din urmă, strategia sa a adus victorii considerabile, inclusiv beneficii de pensionare mai generoase, majorări salariale care să compenseze pentru creşterea costului traiului şi eliminarea nivelurilor inferioare de salarizare. UAW a obţinut în general creşteri de salarii de 25% pe perioada mai multor ani, cu un salt de 11% în primul an. Este cea mai mare creştere obţinută de sindicat în acest secol.

„Este revoluţionar, dacă nu chiar un cutremur”, spune Robert Reich, fostul secretar al muncii din SUA, despre acordul UAW cu producătorii de automobile. Salariile au stagnat, chiar dacă productivitatea a urcat substanţial, a explicat el. „Aceasta a dus la o dorinţă foarte puternică şi consolidată din partea muncitorilor – şi din partea publicului în general – de a majora salariile acestor oameni. Victoriile lui Fain sunt uimitoare şi pentru că sindicatul său are doar  380.000 de membri, faţă de 1,5 milioane în vremurile de glorie.

Iar UAW nu acoperă doar industria auto. Peste un sfert dintre membri lucrează în sistemul de educaţie superior. În urmă cu un an, aproape nimeni nu auzise de Fain. El a preluat postul de preşedinte al UAW acum jumătate de an. În această toamnă, 145.000 de sindicalişti l-au urmat în mai mult de şase săptămâni de grevă. Cu ochelari şi început de chelie, recitând din Biblie, Fain, în vârstă de 54 de ani, nu arată neapărat ca un demagog sau ca un agitator, notează CNN. Însă el nu se teme de retorica puternică, chiar şi după standardele liderilor sindicalişti, atacând „clasa miliardarilor” şi „lăcomia corporaţiilor”. 

Videoclipurile sale destinate membrilor UAW îl arată aruncând la coşul de gunoi ofertele cu contracte  ale producătorilor de automobile, numindu-le „gunoaie” şi „insulte”. „Ne-am săturat cu toţii să trăim într-o lume care preţuieşte profiturile în detrimentul oamenilor. Ne-am săturat cu toţii să-i vedem pe cei bogaţi devenind din ce în ce mai bogaţi, în timp ce noi ceilalţi continuăm să supravieţuim cu ce putem. Ne-am săturat cu toţii de lăcomia corporativă şi împreună ne vom lupta ca diavolii pentru a o schimba. Suferinţa noastră se sfârşeşte pe 14 septembrie.” Producătorii de automobile şi-au exprimat indignarea faţă de unele dintre tacticile lui Fain.

Stellantis a anunţat că a fost „şocat” când Fain a anunţat că sindicatul depune acuzaţii de practici neloiale la Consiliul Naţional pentru Relaţii de Muncă, acuzând GM şi Stellantis că nu au negociat cu bună-credinţă. GM a numit acuzaţiile o „insultă”. Acesta nu e primul set de negocieri al lui Fain. A mai fost în comitetele de negociere. Dar este prima dată când o face conducând sindicatul.

La sfârşitul anului trecut, el a fost un candidat cu ultima şansă la conducerea UAW, concurând împotriva unui grup cu rădăcini vechi şi adânci, dar pătat de scandaluri, care a condus sindicatul zeci de ani. Doi dintre cei trei preşedinţi anteriori au intrat în închisoare din cauza scandalurilor, la fel ca directorii de la Fiat Chrysler care i-au mituit. Preşedintele Ray Curry nu a fost implicat.

Dar scandalurile, inclusiv deturnarea fondurilor sindicale şi luarea de bani de la oficiali de la Chrysler, au forţat sindicatul să accepte ca un monitor guvernamental să-i supravegheze operaţiunile. Şi, ca parte a acestei măsuri, UAW a fost de acord să acorde membrilor obişnuiţi vot direct pentru a alege un preşedinte, în loc ca liderul să fie stabilit la convenţiile sindicale de către oficialii aleşi.

Fain provine din Kokomo, Indiana, un oraş muncitoresc înconjurat de terenuri agricole. O serie de fabrici de acolo produc o mare parte din motoarele şi transmisiile maşinilor şi camioanelor Stellantis. Trei dintre cei patru bunici ai săi au muncit în uzine auto. Fain a fost angajat la una dintre fabricile Chrysler ca electrician în 1994.

A lucrat într-o varietate de birouri sindicale la nivel local şi a devenit negociator naţional în timpul răsunătorului şi costisitorului faliment din 2009 al grupului auto şi din nou în timpul negocierilor contractuale în 2011. În 2012, a intrat în rândurile staffului UAW. Candidatura sa de anul trecut pentru conducerea sindicatului a fost prima la nivel naţional. Fain a terminat pe locul al doilea în primul tur de alegeri, cu 38% din voturi, dar la doar 600 de voturi în spatele lui Curry, sau cu mai puţin de 1%. Întrucât Curry nu a reuşit să obţină o majoritate, a avut loc un nou tur de scrutin în primăvară. De data aceasta, Fain l-a devansat pe Curry cu mai puţin de 500 de voturi.

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL