Fabrica realizată în urma unei investiţii de 600 de milioane de euro, construită de un gigant finlandez la Oradea, este aproape gata. Aici vor lucra sute de români şi va produce anual milioane de produse
La mai bine de doi ani de la începutul războiului în Ucraina şi decizia celor de la Nokian Tyres de a se retrage de acolo, producătorul finlandez de anvelope a finalizat construcţia unei noi fabrici la Oradea, o investiţie de peste 600 de milioane de euro care va ajunge să producă 6 milioane de anvelope anual cu ajutorul a 550 de salariaţi.
Proximitatea faţă de vest, conexiunea pe autostradă alături de nodurile intermodale dintre rutier, feroviar şi aerian alături de disponibilitatea terenurilor şi deschiderea autorităţilor locale susţinute de la Bucureşti au făcut din Oradea în ultimii ani cel mai fierbinte punct de pe harta investiţiilor atrase de România. Viorel Opaiţ, business development director în cadrul companiei de consultanţă JLL, în prezent iO Partners, şi care a fost implicat direct în investiţia celor de la Nokian Tyres, explica în 2022 faptul că o astfel de investiţie merge la Oradea datorită unui cumul de factori, primul fiind infrastructura. „Merge (Nokian Tyres – n.red.) datorită terenului care are putere instalată, gaz, canalizare şi apă curentă. Sunt oameni locali, dincolo de primarul Florin Birta şi Ilie Bolojan, precum Alina Silaghi de la ADLO sau Mihai Jurca, city managerul care ne-au oferit informaţiile necesare. Când analizezi 150 de terenuri micile diferenţe se adună“, explica în urmă cu doi ani Viorel Opaiţ. Mai mult deja, judeţul Bihor are cea mai mare creştere a cifrei de afaceri dintre primele zece cele mai puternice judeţe din businessul românesc.
Politica de investiţii a municipiului Oradea a început în 2008, odată cu deschiderea primului parc industrial pe o suprafaţă de 80 de hectare, iar în 2022 cele patru parcuri industriale ajungeau la 250 ha. Mulţi primari la nivel naţional se plâng că muncipalităţile nu mai deţin terenuri iar investitorii trebuie să apeleze la piaţa liberă unde de multe ori tranzacţiile sunt îngreunate de speculanţi care cresc artificial preţurile, profitând de fragmentarea terenurilor. În 2022, după decizia celor de la Nokian Tyres de a se retrage din Rusia şi de a construi o nouă fabrică în UE, Oradea a reuşit performanţa de a atrage investiţia de 650 mil. euro în producţie, fiind soluţia identificată de finlandezi după ce alte 40 de locuri au fost analizate. Mai mult, finlandezii au reuşit performanţa de a face din noua fabrică, prima producătoare de anvelope din lume cu zero emisii de dioxid de carbon – care nu utilizează combustibili fosili. În trecut fabricile de anvelope nu erau cele mai atractive proiecte deoarece dincolo de mediul de lucru mai neprietenos, veneau la pachet şi cu emisii de gaze de seră alături de altele care poluează atmosfera. Adrian Kaczmarczyk, SVP, supply operations, Nokian Tyres, explică faptul că întreg planul pentru noua fabrică a fost conceput atunci când a fost adoptată decizia şi într-un context dificil – componentele electronice erau mai greu de găsit, materiile prime marcau creşteri record din cauza războiului din Ucraina, iar decizia nu a venit după ani de analiză, ci după o perioadă mult mai scurtă.
„Nu am pregătit nimic înainte de a lua decizia de a construi o nouă fabrică. Asta a fost foarte important pentru noi pentru a folosi procesul de construcţie. Secretul nostru? Managementul proiectului. Am avut o abordare Agile a proiectului ce a permis oferirea unor răspunsuri rapide. Mai mult, am avut un proces de gestiune a riscului prin care am monitorizat proiectul. Acum, Oradea va fi a treia cea mai mare după fabrica din Nokia, Finlanda, şi cea din Dayton, Statele Unite. Noi am extins producţia şi în fabricile existente pentru a acoperi închiderea celei din Rusia, iar presiunea pe volume este oricum alta deoarece noi nu mai vindem în Rusia”, a spus Adrian Kaczmarczyk.
„Acum, fabrica din Oradea va fi a treia cea mai mare după fabrica din Nokia, Finlanda, şi cea din Dayton, Statele Unite. Noi am extins producţia şi în fabricile existente pentru a acoperi închiderea celei din Rusia, iar presiunea pe volume este oricum alta deoarece noi nu mai vindem în Rusia.” Adrian Kaczmarczyk, VP, supply operations, Nokian Tyres
Cu ce mai vin autorităţile? Orice fabrică are nevoie pe termen lung de un flux constant de forţă de muncă, atât pentru producţia directă, cât şi pentru furnizorii săi. Din acest motiv, primăria Oradea investeşte într-un nou campus dual şi mizează inclusiv pe Universitatea din Oradea pentru a colabora cu noul investitor. „Noi am deschis un campus dual. Chiar acum două săptămâni a fost inaugurarea acestui nou campus dual. Este primul din România care a fost finanţat din cele 29 de campusuri finanţate prin PNRR. El va funcţiona începând din anul acesta, iar bineînţeles când cei de la Nokian vor fi pregătiţi, vor putea accesa o clasă prin care să-şi pregătească forţa de muncă încă din şcoală. Suntem deshişi la astfel de parteneriate inclusiv prin învăţământul universitar care poate fi parte a unor proiecte de inginerie”, a explicat Florin Birta, primarul municipiului Oradea.
Miza? Potrivit consultanţilor din piaţă, în funcţie de evoluţia producţiei dar şi a cererii de anvelope din piaţă, investiţia de la Oradea poate ajunge spre 1,5 mld. de euro în trei faze.
România poate intra din 2025 în top 10 mondial exportatori de anvelope odată cu demararea producţiei Nokian Tyres la Oradea. Michelin, Pirelli şi Continental au exportat anvelope de peste 2,2 miliarde de dolari în 2022 cu ajutorul fabricilor deja prezente pe plan local. Odată cu creşterea producţiei Michelin în 2024 şi cu noua fabrică Nokian Tires, România poate intra în top zece începând cu 2025.
În total, anul trecut Continental, Pirelli şi Michelin au rulat în 2023 afaceri de peste 14,3 miliarde de lei, în creştere cu 2,5% faţă de 2022, iar francezii de la Michelin sunt şi cel mai important jucător, cu business de peste 5,3 mld. lei şi producţie şi de cord metalic pentru anvelope, pe lângă anvelopele propriu-zise.
Dacă pe partea de anvelope România este la un pas de top 10, în 2023 la nivel mondial piaţa locală ocupa locul 21 mondial la producţia de autoturisme, potrivit OICA, fiind la cel puţin doi producători auto distanţă de top zece. În ultimii zece ani Ungaria a atras producţia de automobile - Audi, BMW şi Mercedes-Benz, iar România producţia de subansambluri.
Nokian Tyres a ales Oradea, în nord-vestul României, ca locaţie pentru noua sa fabrică de anvelope, în urma unei evaluări riguroase care a inclus peste 40 de locaţii din diverse ţări europene. Printre criteriile care au susţinut decizia s-au numărat forţa de muncă, mediul de afaceri, infrastructura, imobiliarele şi utilităţile, costurile operaţionale şi riscu
„Producătorii de autoturisme atrag producători de subansamble pentru a scurta lanţurile de aprovizionare şi a reuşi să menţină un cost de producţie şi transport competitiv. Am putea spune că România este încă într-o poziţie bună în regiune în ceea ce priveşte numărul de autovehicule produse anual. În 2023 am reuşit pentru al doilea an consecutiv să ne menţinem la peste jumătate de milion de autoturisme produse. Însă la nivel valoric suntem sub Ungaria, de pildă, care produce marginal mai puţine unităţi decât noi, dar valoric unitatea este considerabil mai scumpă. Relocarea Nokian în România este un avantaj pentru economia de export a României şi întotdeauna un producător care aduce valoare adăugată este un plus pentru economie“, a subliniat Szabolcs Nemes - managing partner, Roland Berger România.
Astfel, la mijlocul lunii septembrie, Nokian Tyres a inaugurat oficial fabrica de la Oradea la două luni de la prima anvelopă produsă acolo şi merge astfel în linie dreptă spre producţia de serie, programată în 2025.
Fabrica funcţionează fără a utiliza energie din combustibili fosili, fiind astfel, prima fabrică de anvelope din lume cu zero emisii de dioxid de carbon. Inaugurarea fabricii marchează finalizarea cu succes a unui proiect care a durat doi ani şi pune bazele pentru producţia comercială ce va demara la începutul anului 2025.
„Suntem foarte încântaţi să inaugurăm astăzi fabrica noastră din Oradea. Aceasta ne va consolida capacitatea de a deservi clienţii din Europa Centrală şi dincolo de aceasta, va sprijini creşterea noastră conform planului, către o cifră de afaceri de 2 miliarde de euro. Datorită noii noastre fabrici de anvelope cu zero emisii de dioxid de carbon suntem pregătiţi să fim liderii industriei şi să stabilim un nou standard pentru producţia sustenabilă de anvelope”, a declarat Jukka Moisio, preşedinte şi CEO al Nokian Tyres. „Întregul proces de construcţie a fost extrem de eficient şi aş dori să mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă această realizare”, a adăugat el.
Fabrica Nokian Tyres din Oradea nu utilizează energie generată din combustibili fosili, ceea ce permite funcţionarea întregii fabrici cu zero emisii de dioxid de carbon, realizare datorată unei combinaţii de soluţii.
„Noua fabrica de la Oradea este un nou exemplu al Nokian Tyres în industria anvelopelor. Electricitatea utilizată în fabrica din Oradea este, în totalitate, fără emisii de dioxid de carbon. O parte din electricitate este generată de unităţile solare instalate la faţa locului. Aburul folosit pentru vulcanizarea anvelopelor este generat de boilere electrice care folosesc electricitate fără emisii de dioxid de carbon, în locul combustibililor fosili obişnuiţi, cum ar fi cărbunele sau gazul. În plus, procesul de fabricare a anvelopelor este foarte eficient din punct de vedere energetic, deoarece utilizăm doar tehnologie şi utilaje de ultimă generaţie. Cu noua noastră fabrică din Oradea, demonstrăm cu adevărat angajamentul nostru faţă de sustenabilitate”, a declarat Adrian Kaczmarczyk.
Proiectul este în curs de extindere către o capacitate anuală de 6 milioane de anvelope, cu potenţial de dezvoltare în viitor. Fabrica se va concentra pe producţia de anvelope pentru autoturisme, care vor fi vândute, în principal, pe piaţa din Europa Centrală, ea fiind situată strategic, pentru clientii din această regiune.
Suprafaţa totală a fabricii este de aproximativ 54 de hectare. Facilităţile includ unitatea de producţie, un centru pentru depozitarea şi distribuţia anvelopelor, precum şi clădiri pentru amestecare, utilităţi şi administrative. Suprafaţa construită totalizează aproximativ 100.000 de metri pătraţi.
Nokian Tyres a ales Oradea, în nord-vestul României, ca locaţie pentru noua sa fabrică de anvelope, în urma unei evaluări riguroase care a inclus peste 40 de locaţii din diverse ţări europene. Printre criteriile care au susţinut decizia s-au numărat forţa de muncă, mediul de afaceri, infrastructura, imobiliarele şi utilităţile, costurile operaţionale şi riscuri.
„Munca desfăşurată în ultimii ani are scopul de a ne aduce mai aproape de clienţii noştri, creând o bază solidă pentru creşterea sustenabilă, în viitor. Oradea este acum casa noastră şi suntem angajaţi să fim un bun vecin, sprijinind comunitatea, economia regională şi pe fiecare membru al echipei noastre”, a declarat Susanna Tusa, director general şi vicepreşedinte al Nokian Tyres România.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 650 de milioane de euro, ceea ce poziţionează compania finlandeză printre cei mai mari investitori străini din România din ultimii ani. Pentru a finanţa investiţia sa în producţia de anvelope sustenabilă, Nokian Tyres va primi un ajutor de stat din partea guvernului român în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro şi un împrumut de investiţii din partea Băncii Europene de Investiţii, în valoare de 150 de milioane de euro.
În paralel cu lucrările de construcţie, Nokian Tyres a desfăşurat o campanie de recrutare pentru atragerea angajaţilor calificaţi, cu un accent special pe forţa de muncă locală, din judeţul Bihor. Numărul planificat de angajaţi pentru fabrica din Oradea este de aproximativ 500 de persoane. Până la sfârşitul anului 2024, se asteaptă ca numărul acestora să ajungă la 300, iar procesul de recrutare va continua în 2025.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro