Sindicatul United Auto Workers a obţinut printre cele mai mari majorări salariale din istorie pentru zecile de mii de membri ai săi de la principalii constructori auto americani. Preşedintele sindicaliştilor, Shawn Fain, a devenit unul dintre cei mai puternici oameni din SUA, fiind curtat chiar şi de şeful statului, Joe Biden, şi după victoriile iniţiale – „contra salariilor de sărăcie şi executivilor lacomi” - şi-a îndreptat armele către alţi constructori auto, cum ar fi Toyota şi Tesla. Fain face istorie şi ar putea reda sindicatelor gloria de odinioară. Cum a reuşit?

În primul rând condiţiile economice şi sociale sunt ideale pentru mişcările sindicale – o inflaţie care a lovit cu o forţă nemaivăzută de generaţii, o criză a costului vieţii şi profituri record în sectorul corporate. Dar şi tactica folosită a avut ceva special. Greva orchestrată de Fain a fost prima îndreptată concomitent împotriva celor trei mari constructori auto din SUA, Ford, General Motors şi Chrysler (din cadrul Stellantis). A fost o rupere a tradiţiei. Dar şi abordarea a fost neconvenţională. Şeful de sindicat a luat la ţintă câte o fabrică a fiecărui constructor de maşini şi apoi a extins treptat greva în funcţie de ceea ce se întâmpla la masa de negocieri, scrie Bloomberg. Acest lucru i-a permis să lovească fabrici profitabile fără a consuma prea mult din fondul de grevă al sindicatului. În cele din urmă, strategia sa a adus victorii considerabile, inclusiv beneficii de pensionare mai generoase, majorări salariale care să compenseze pentru creşterea costului traiului şi eliminarea nivelurilor inferioare de salarizare. UAW a obţinut în general creşteri de salarii de 25% pe perioada mai multor ani, cu un salt de 11% în primul an. Este cea mai mare creştere obţinută de sindicat în acest secol. „Este revoluţionar, dacă nu chiar un cutremur”, spune Robert Reich, fostul secretar al muncii din SUA, despre acordul UAW cu producătorii de automobile. Salariile au stagnat, chiar dacă productivitatea a urcat substanţial, a explicat el. „Aceasta a dus la o dorinţă foarte puternică şi consolidată din partea muncitorilor – şi din partea publicului în general – de a majora salariile acestor oameni. Victoriile lui Fain sunt uimitoare şi pentru că sindicatul său are doar  380.000 de membri, faţă de 1,5 milioane în vremurile de glorie. Iar UAW nu acoperă doar industria auto. Peste un sfert dintre membri lucrează în sistemul de educaţie superior. În urmă cu un an, aproape nimeni nu auzise de Fain. El a preluat postul de preşedinte al UAW acum jumătate de an. În această toamnă, 145.000 de sindicalişti l-au urmat în mai mult de şase săptămâni de grevă. Cu ochelari şi început de chelie, recitând din Biblie, Fain, în vârstă de 54 de ani, nu arată neapărat ca un demagog sau ca un agitator, notează CNN. Însă el nu se teme de retorica puternică, chiar şi după standardele liderilor sindicalişti, atacând „clasa miliardarilor” şi „lăcomia corporaţiilor”.  Videoclipurile sale destinate membrilor UAW îl arată aruncând la coşul de gunoi ofertele cu contracte  ale producătorilor de automobile, numindu-le „gunoaie” şi „insulte”. „Ne-am săturat cu toţii să trăim într-o lume care preţuieşte profiturile în detrimentul oamenilor. Ne-am săturat cu toţii să-i vedem pe cei bogaţi devenind din ce în ce mai bogaţi, în timp ce noi ceilalţi continuăm să supravieţuim cu ce putem. Ne-am săturat cu toţii de lăcomia corporativă şi împreună ne vom lupta ca diavolii pentru a o schimba. Suferinţa noastră se sfârşeşte pe 14 septembrie.” Producătorii de automobile şi-au exprimat indignarea faţă de unele dintre tacticile lui Fain. Stellantis a anunţat că a fost „şocat” când Fain a anunţat că sindicatul depune acuzaţii de practici neloiale la Consiliul Naţional pentru Relaţii de Muncă, acuzând GM şi Stellantis că nu au negociat cu bună-credinţă. GM a numit acuzaţiile o „insultă”. Acesta nu e primul set de negocieri al lui Fain. A mai fost în comitetele de negociere. Dar este prima dată când o face conducând sindicatul.

La sfârşitul anului trecut, el a fost un candidat cu ultima şansă la conducerea UAW, concurând împotriva unui grup cu rădăcini vechi şi adânci, dar pătat de scandaluri, care a condus sindicatul zeci de ani. Doi dintre cei trei preşedinţi anteriori au intrat în închisoare din cauza scandalurilor, la fel ca directorii de la Fiat Chrysler care i-au mituit. Preşedintele Ray Curry nu a fost implicat. Dar scandalurile, inclusiv deturnarea fondurilor sindicale şi luarea de bani de la oficiali de la Chrysler, au forţat sindicatul să accepte ca un monitor guvernamental să-i supravegheze operaţiunile. Şi, ca parte a acestei măsuri, UAW a fost de acord să acorde membrilor obişnuiţi vot direct pentru a alege un preşedinte, în loc ca liderul să fie stabilit la convenţiile sindicale de către oficialii aleşi. Fain provine din Kokomo, Indiana, un oraş muncitoresc înconjurat de terenuri agricole. O serie de fabrici de acolo produc o mare parte din motoarele şi transmisiile maşinilor şi camioanelor Stellantis. Trei dintre cei patru bunici ai săi au muncit în uzine auto. Fain a fost angajat la una dintre fabricile Chrysler ca electrician în 1994. A lucrat într-o varietate de birouri sindicale la nivel local şi a devenit negociator naţional în timpul răsunătorului şi costisitorului faliment din 2009 al grupului auto şi din nou în timpul negocierilor contractuale în 2011. În 2012, a intrat în rândurile staffului UAW. Candidatura sa de anul trecut pentru conducerea sindicatului a fost prima la nivel naţional. Fain a terminat pe locul al doilea în primul tur de alegeri, cu 38% din voturi, dar la doar 600 de voturi în spatele lui Curry, sau cu mai puţin de 1%. Întrucât Curry nu a reuşit să obţină o majoritate, a avut loc un nou tur de scrutin în primăvară. De data aceasta, Fain l-a devansat pe Curry cu mai puţin de 500 de voturi.

Fain provine din Kokomo, Indiana, un oraş muncitoresc înconjurat de terenuri agricole. O serie de fabrici de acolo produc o mare parte din motoarele şi transmisiile maşinilor şi camioanelor Stellantis. Trei dintre cei patru bunici ai săi au muncit în uzine auto. Fain a fost angajat la una dintre fabricile Chrysler ca electrician în 1994. A lucrat într-o varietate de birouri sindicale la nivel local şi a devenit negociator naţional în timpul răsunătorului şi costisitorului faliment din 2009 al grupului auto şi din nou în timpul negocierilor contractuale în 2011. În 2012, a intrat în rândurile staff-ului UAW. Foto: Hepta

„A fost un şoc foarte mare când a câştigat”, povesteşte Art Wheaton, specialist în ştiinţa muncii la Şcoala de Relaţii Industriale şi de Muncă a Universităţii Cornell din Buffalo. Chiar şi cu rezultatul strâns din runda iniţială de vot, Fain a prins pe picior greşit grupul de conducere al sindicatului, a spus Wheaton. „Nu cred că erau conectaţi la membrii sindicatului, la cât de frustraţi erau oamenii atât în privinţa  companiilor, cât şi a sindicatului”, a mai spus Wheaton.

Valul de victorii al UAW vine pe un teren pregătit dinainte.

Anul trecut, peste 100.000 de lucrători feroviari au ameninţat că vor înceta munca pentru prima dată în ultimele decenii. O oprire a activităţii lor ar fi blocat livrările pentru întreprinderile din întreaga ţară, costând economia SUA miliarde de dolari, posibil ducând-o în recesiune. Greva a fost evitată când Congresul a forţat sindicatele să accepte un acord, chiar dacă unii lucrători au votat pentru respingerea acestuia pentru a obţine mai multe zile de concediu medical garantate. Totuşi, ameninţarea a fost  suficient de puternică: muncitorii au obţinut câştiguri fără precedent, inclusiv o creştere a salariului de 24% plus un bonus de 5.000 de dolari în  cinci ani şi noi reguli care garantează timp liber neîntrerupt.

De atunci, mii de muncitori americani au negociat acorduri record folosind tactici noi. În această vară, scenariştii de televiziune şi film au primit garanţii pentru creşteri salariale mai mari decât au văzut vreodată în acest secol, în parte prin utilizarea reţelelor sociale pentru a aduna sprijinul public şi pentru a ţine frontul unit. „Muncitorilor le-a ajuns cuţitul la os şi de aceea câştigăm”, a spus Adam Conover, comedian şi membru al comitetului de negociere pentru Writers Guild of America. „Este o victorie masivă.”

O poveste similară a fost şi la UPS, unde angajaţii vor primi o creştere a salariului de 10% în primul an de contract. Sean O’Brien, noul preşedinte al sindicatului Teamsters, a făcut lucrurile altfel decât predecesorul său. A început discuţiile cu şase luni înainte de expirarea contractului, în loc de un an. De asemenea, a  străbătut ţara în lung şi-n lat pentru a construi sprijin pentru o posibilă grevă şi a spus clar managementului UPS că nu va amâna greva dacă negocierile trec de termenul limită de 1 august.

La Kaiser Permanente, angajaţii din sănătate au organizat cea mai mare grevă din istoria sectorului. Circa 75.000 de oameni au oprit lucrul timp de trei zile la începutul lunii octombrie. Ei au ameninţat cu o oprire mai lungă dacă sistemul de sănătate nu este de acord să abordeze problema lipsei de personal. 10 zile mai târziu, sindicatul a câştigat un acord cu creşteri salariale mai mari decât oricând în ultimele două decenii.

Anul trecut, peste 100.000 de lucrători feroviari au ameninţat că vor înceta munca pentru prima dată în ultimele decenii. O oprire a activităţii lor ar fi blocat livrările pentru întreprinderile din întreaga ţară, costând economia SUA miliarde de dolari, posibil ducând-o în recesiune. Greva a fost evitată când Congresul a forţat sindicatele să accepte un acord, chiar dacă unii lucrători au votat pentru respingerea acestuia pentru a obţine mai multe zile de concediu medical garantate. Totuşi, ameninţarea a fost  suficient de puternică: muncitorii au obţinut câştiguri fără precedent, inclusiv o creştere a salariului de 24% plus un bonus de 5.000 de dolari în  cinci ani şi noi reguli care garantează timp liber neîntrerupt.

Liderii sindicali au avut o varietate de lucruri care au lucrat în favoarea lor la masa de negocieri. Unele ar putea să nu reziste. Oferta limitată de forţă de muncă le-a oferit angajaţilor – cu sau fără sindicat – mai multă pârghie pentru a convinge companiile să le acorde măriri. A existat şi o schimbare de sentiment. În pandemie multe dintre aceste locuri de muncă au fost considerate „esenţiale”, dar nu au fost evaluate ca atare, în ciuda faptului că companiile raportau profituri record şi câştiguri din acţiuni care au dus la plăţi uriaşe ale CEO-ului.

Anul trecut, aprobarea publică pentru sindicatele din SUA a ajuns la nivelul maxim din ultimii 57 de ani, deşi de atunci a scăzut uşor. O majoritate solidă a americanilor chestionaţi de Gallup au spus că sunt de partea scenariştilor, actorilor şi angajaţilor din sectorul auto în disputele lor. „Mergeam la cluburi de comedie din toată ţara şi deschideam spunând: «Hei, sunt în grevă », iar mulţimea îmi făcea literalmente ovaţii de 45 de secunde”, povesteşte Conover. „Oamenii de te miri unde mă opreau pe stradă şi-mi spuneau: «Hei, succes cu greva»”. Sindicatele din SUA nu mai sunt într-un „mod defensiv”, a spus Nelson Lichtenstein, directorul Centrului pentru Studiul Dreptului Muncii, Muncii şi Democraţiei de la Universitatea din California Santa Barbara. Până de curând, era mai uşor pentru liderii de afaceri să denigreze sindicatele ca fiind lacome sau corupte. „Nu au un mesaj de opoziţie în acest moment”, a spus Lichtenstein. Forţe similare duc la acţiuni sindicale record în Marea Britanie, unde în ultimul an s-au pierdut mai multe zile lucrătoare din cauza întreruperii lucrului decât oricând după 1980. În Franţa, peste un milion de oameni au ieşit în stradă în ianuarie pentru a protesta împotriva reformei sistemului de pensii a preşedintelui Emmanuel Macron. Liderii laburişti au declarat public că speră să folosească victoriile pentru a-şi creşte rândurile. De obicei muncitorii sindicalizaţi obţin cu 10% până la 20% mai mult la salarii şi beneficii mai bune decât cei care nu sunt membri de sindicat. Cu toate acestea, doar 6% dintre angajaţii din sectorul privat din SUA aparţin unui sindicat, în scădere faţă de 11% în urmă cu treizeci de ani - o pondere mult mai mică decât în Europa sau Canada, unde aproximativ un sfert din forţa de muncă este sindicalizată. O’Brien, de la Teamsters, este încrezător că în următorii patru sau cinci ani va reuşi să coaguleze şi angajaţii de la Amazon în sindicate. El foloseşte aceeaşi abordare  pe care a avut-o la UPS în negocierile pentru 5.000 de muncitori din producţie de la 12 fabrici de bere Anheuser-Busch din SUA. „Avem un impuls extraordinar”, a spus O’Brien. Între timp, Shawn Fain, încurajat de victoriile în „războiul corporaţiilor contra clasei muncitoare americane”, a promis că în 2028, când vor reîncepe negocierile contractuale, la masa discuţiilor nu vor fi doar Big Three (cei trei mari constructori auto istorici din SUA), ci Big Five sau chiar Big Six. Aceasta pentru că UAW va încerca să aducă în rândurile sale angajaţii de la Tesla, Toyota şi Honda.