Producători români sau străini, cu zeci, sute sau chiar mii de salariaţi fiecare, şi‑au împărţit strategic harta României. „Pantofarii” s-au înghesuit în vestul ţării, în judeţe precum Bihor, pariind pe apropierea de Occident şi pe salariile mici din zonă. La polul opus, producătorii de îmbrăcăminte s-au concentrat pe estul ţării şi pe zona de sud, atraşi de forţa de muncă experimentată, de salariile mici şi de lipsa de investiţii din zonă.

Regiunea istorică a Moldovei este „cenuşăreasă“ în materie de investiţii străine atrase în ultimele două decenii şi jumătate, având în vedere că sumele totale aduse de investitorii străini la capitalul companiilor pe care le-au înfiinţat în România au fost de două-trei ori mai mici decât cele din Transilvania şi Muntenia şi de zece ori mai mici faţă de cele din regiunea Bucureşti-Ilfov.

În acest context, în oraşe precum Focşani sau Botoşani producţia de îmbrăcăminte este cea mai importantă industrie, fabricile de aici fiind cele care au ţinut în viaţă atât centrele urbane, cât şi satele aflate pe o rază de până la 60-100 de kilomentri. Aici, angajaţii din industria textilă aleg fie să plece în străinătate să muncească, fie să croiască şi să coasă haine pe un salariu care de multe ori nu depăşeşte pragul de 1.000 de lei net.

„În Focşani, industria textilă este cea mai importantă. Sunt producători mici care lucrează cu clienţi mass market (şi nu pot plăti salarii mai mari - n.red.), de aceea noi trebuie să fim atenţi cu politica salarială pentru a păstra în Focşani industria aceasta”, spunea recent Bernard Cheere, CEO al Artifex, unul dintre cei mai mari producători locali de textile. Producătorul de textile Artifex realizează în Focşani haine pentru unele dintre cele mai importante branduri de modă din lume precum Hugo Boss, Massimo Dutti, Lacoste Premium sau COS.

Artifex are peste 1.300 de salariaţi, iar peste 50% dintre aceştia locuiesc în afara Focşaniului, unii venind de la 60 de kilometri distanţă. Oficialii companiei nu dau detalii despre salariile pe care le plătesc, afirmând doar că sunt în linie cu piaţa. Salariul mediu brut în industriile de textile, îmbrăcăminte şi încălţăminte a ajuns anul trecut la 1.610 lei, fiind în continuare cu circa 30% sub media pe economie. Joburile de croitor şi cusător sunt printre cele mai prost plătite în România, alături de cele de casier în magazine şi de menajeră în HoReCa.

Dacă fabricile mari plătesc salarii ce pot ajunge la 2.000 de lei brut, există şi companii care plătesc salariaţii cu minimul pe economie. „Salariile din industria locală de textile şi încălţăminte vor creşte, ne aliniem treptat standardelor din Europa. Nu cred că această situaţie va afecta piaţa locală, România beneficiind de două avantaje majore – poziţia geografică şi experienţa forţei de muncă”, spune Raul Poruţiu, managing director al companiei YKK România, filială a grupului japonez cu acelaşi nume. Japonezii au vân-dut anul trecut 26 de milioane de fermoare către mai mult de 400 de producători locali de textile, pantofi şi accesorii auto. România este aşezată aproape de Occident, unde îşi au sediile şi centrele de distribuţie cele mai mari companii de modă din lume. Astfel, costurile de transport sunt reduse, la fel şi timpul necesar livrării. Contextul este favorabil dat fiind şi că Asia pierde teren. „Din Asia se întorc o serie de comenzi în România. Nici nordul Africii nu mai este mirajul de acum câţiva ani. Cred astfel că majorarea salariilor nu se va reflecta în numărul de comenzi, care nu vor scădea, dar nici nu vor creşte. Va avea loc o stabilizare a pieţei”, explică Poruţiu.

De aceeaşi părere este şi şeful Artifex, al 12-lea cel mai mare producător local de haine şi încălţăminte. El afirmă că salariile din România vor creşte, însă Artifex va rămâne aici pentru că are planuri de investiţii pe termen lung în România. Economiile vestice îşi mută fabricile, iar nordul Africii este o destinaţie pentru producţia de haine pentru zi. Europa de Est, unde România şi Bulgaria sunt cele mai mari pieţe, primeşte comenzile mai complicate, potrivit lui. El explică faptul că Ungaria şi Cehia nu mai sunt competitive în ceea ce priveşte salariile, de aceea fabricile subcontractează producători din România şi din alte ţări. Pe termen lung însă, aceasta nu este o soluţie.