Medicamente made in Romania. Cine sunt marii producatori?

Autor: Razvan Muresan Postat la 26 ianuarie 2011 3168 afişări

Romania a devenit in ultimii ani un punct de atractie pentru multinationalele producatoare de medicamente. Desi mai e loc pentru granzi, afacerile celor care au ales Romania prospera, iar exporturile cresc in fiecare an. BUSINESS Magazin a cautat sa afle cine sunt cei care fabrica medicamente in tara noastra si care e potentialul dezvoltarii unor astfel de afaceri in anii urmatori.

"Acum 20-30 de ani, Elena Ceausescu impartea fabricile, ce sa produca si unde: fostul Sicomed se ocupa de injectabile si perfuzabile, despre Antibiotice e clar, iar Terapia medicamente solide orale din zona cardiovascular, Biofarm se ocupa de brandurile cunoscute." Am ajuns in 2011, iar configuratia producatorilor de medicamente din Romania s-a schimbat. Ce amintea mai sus Dragos Damian, seful Terapia-Ranbaxy, a fost dat uitarii, cat timp multinationalele au achizitionat vechile fabrici romanesti, le-au modernizat si, fireste, au diversificat portofoliul de medicamente produse.

Branduri precum Ciocolax sau Rinofug au disparut complet, in timp ce altele continua sa ramana in mintea pacientilor, cu succes pentru producatorii autohtoni. "In trusa de prim ajutor a sovieticilor era batrana folie de plastic de Faringosept. A ramas traditia si de aceea cea mai mare parte a exportului companiei, circa 13 milioane de euro din totalul de 15, au plecat in 2010 inspre Rusia si Ucraina", sustine CEO-ul Terapia-Ranbaxy, parte a grupului Daiichi-Sankyo.

Producatorii de medicamente generice sunt in majoritatea lor companii internationale cu importante facilitati de productie in Romania. In tarile Uniunii Europene, in special in cele ale Europei Centrale si de Est care se confrunta cu acelasi tip de probleme financiare, producatorii de generice sunt parteneri strategici ai sistemelor publice de sanatate si ai economiei nationale. Schimbarea cadrului de reglementare din 2010 pune bazele unui parteneriat intre autoritati si mediul de afaceri specific, pentru prima data si in Romania, dupa ce mecanismul de compensare avantajeaza medicamentele generice pentru economisirea de bani la bugetul de stat.

"Pana in 2012 se asteapta intrarea in uz a inca cel putin 15 molecule generice, la preturi accesibile, ce vizeaza cele mai importante arii terapeutice din sfera aparatului cardio-vascular, a sistemului nervos central, a bolilor reumatice, ale tractului digestiv, precum si a cancerului", spune Dragos Damian, care este si presedintele Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania. El estimeaza ca in 2011 valoarea cumulata a economiilor realizate la bugetul alocat cheltuielilor cu medicamente va totaliza un miliard de lei. Investitiile producatorilor romani de generice, cifrate pana acum la peste doua miliarde de euro, vor continua si in 2011. Introducerea in fabricatie a moleculelor originale a caror perioada de protectie sub patent a expirat, dezvoltarea facilitatilor de productie autohtone sau investitiile in forta de munca sunt chestiuni ce se vor afla in continuare pe agenda companiilor farmaceutice locale.

In total, investitii care vor cumula cel putin 50 milioane de lei la nivelul membrilor APMGR, care inglobeaza companii precum Actavis, Antibiotice, Biofarm, Gedeon-Richter, Labormed, Sandoz, Terapia-Ranbaxy si Zentiva, cu o cifra de afaceri cumulata de 1,5 miliarde de lei in 2009. Cele opt companii creeaza peste 7.500 de locuri de munca. Daca in 2009 la nivelul asociatiei au fost disponibilizati aproximativ 500 de angajati si s-au inregistrat peste o mie de ore de somaj tehnic, in 2011 se anticipeaza ca la nivelul APMGR se vor infiinta cel putin 250 noi locuri de munca, iar numarul angajatilor din industriile conexe se va majora cu un factor de multiplicare de opt ori.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/industrie/medicamente-made-in-romania-cine-sunt-marii-producatori-7909061
7909061
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.