Termenul de proprietate intelectuală, explică Lars Wiechen, se referă următoarele categorii: mărci, brevete, drepturi de autor şi secrete comerciale. „Cel mai valoros secret comercial este formula Coca-Cola; nu este protejată de niciun drept, este ţinută secret într-un seif din Atlanta şi există zvonuri cum că ar fi doar două persoane care au acces la formulă, iar acestea nu au voie să intre în contact, nu au voie nici să călătorească în acelaşi tren sau avion.“

În România, asigurarea protecţiei proprietăţii intelectuale se realizează, în principal, prin Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), în domeniul proprietăţii industriale, şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe.

În ziua de azi, brandul este una din cele mai importante active pe care le poate deţine o companie, explică Wiechen. Dar lucrurile nu au stat întotdeauna aşa. „Dacă ne gândim la anii ’80, de exemplu, dacă facem o analiză a bilanţurilor, putem vedea că valoarea companiilor era dată, în proporţie de 70%, de activele corporale, adică terenuri, clădiri, echipamente, stocuri şi aşa mai departe. Între timp, lucrurile s-au schimbat: dacă am face acum o analiză financiară a bilanţurilor companiilor listate, vom vedea că cel puţin 70% din valoare reprezintă active necorporale (activele necorporale reprezintă acele active care nu se regăsesc sub o formă materială - n.red). Un exemplu: gândiţi-vă la Apple, este cea mai valoroasă marcă la nivel mondial, având o valoare de aproximativ 250 de miliarde de dolari din care numai marca reprezintă 40% din valoarea companiei. E un raport impresionant“, spune Lars Wiechen.

În România sunt înregistrate anual între 10 şi 12.000 de mărci la OSIM, mai mult decât în urmă cu zece ani, dar foarte puţin comparativ cu situaţia din alte ţări europene. În Franţa, de exemplu, sunt înregistrate sute de mii de mărci pe an, oricine are o idee asigurându-se mai întâi că are brandul protejat şi abia apoi ocupându-se de dezvoltarea afacerii.

O problemă este faptul că nu avem o piaţă pentru activele necorporale, explică Wiechen. Există câţiva brokeri în Marea Britanie şi Statele Unite, dar nu putem vorbi de o piaţă activă. „Trebuie creată şi o piaţă, pentru că mărcile nu pot fi tranzacţionate pe bursă. Trebuie să înţelegem că economia, în momentul de faţă, este bazată pe conceptele de cunoaştere şi pe cel de digital. Cel mai mare retailer din lume, Alibaba, nu are niciun magazin fizic; la fel în cazul iTunes, este vorba doar de conţinut digital. Un alt exemplu foarte bun e Uber, nu deţine flotă, nu deţine nici măcar un taxi şi este totuşi cea mai mare companie de transport.“

Un prim pas, spune Lars Wiechen, este creşterea notorietăţii capitalului intelectual: „Trebuie să începem cu antreprenorii, cu IMM-urile care încă nu ştiu foarte bine ce înseamnă un drept de proprietate intelectuală sau faptul că tot ceea ce creeză poate fi protejat printr-un brevet sau prin drepturi de autor. Iar apoi trebuie să creştem notorietatea şi la finanţator, adică la bănci.“

În ce situaţii poate fi însă folosită proprietatea intelectuală pentru a garanta un împrumut bancar?

„Banca este în primul rând interesată de o garanţie pe care să o poată executa în cazul în care compania nu mai poate respecta plăţile. Băncile ezită să accepte activele necorporale ca garanţii fiindcă nu există piaţă pentru acest tip de active, nu există companii de asigurări care să preia riscul asociat acestora, iar acceptarea capitalului intelectual ca garanţie în oferirea de finanţare are un impact negativ asupra indicatorilor de performanţă a băncii, spre exemplu asupra ratei de adecvare a capitalului. Am avut anul trecut două cazuri în care am evaluat active necorporale, mai exact mărci şi software, pentru garantarea împrumutului la anumite bănci din România; şi am observat o deschidere mai mare şi din partea băncilor în a accepta această valoare rezultată din proprietatea intelectuală“, spune partenerul de la Deloitte România. „Nu este încă o practică obişnuită în România, pentru că aici suntem obişnuiţi cu garanţiile imobiliare. Un teren, o clădire de birouri sau rezidenţială, băncile angajează un evaluator, fac anumite ajustări şi decid asupra valorii împrumutului. Suntem obişnuiţi cu acest sistem, dar nu vedem că şi un teren sau o clădire reprezintă tot un drept, şi anume dreptul de a folosi bunul în cauză. La fel, brevetul este tot un drept asupra unui bun care nu este tangibil – aceasta este singura diferenţă.“

Există în România mărci extrem de valoroase, iar această valoare este de multe ori reprezentată de puterea de a recunoaşte brandul în cauză. Un exemplu în acest sens este BCR, după cum explică Lars Wiechen: „M-am ocupat de alocarea preţului de achiziţie pentru mai multe companii, printre care şi BCR la momentul vânzării către Erste“, povesteşte partenerul Deloitte. „Atunci ne-am uitat la toate activele din bilanţ, care erau la valoarea contabilă, şi le-am reevaluat; la fel şi cu datoriile. Ce am făcut în plus, pentru că nu existau în bilanţul BCR, a fost să identificăm activele necorporale. În cazul BCR, brandul a fost extrem de important: în majoritatea ţărilor numele este Erste, la noi a rămas BCR tocmai pentru că era o marcă extrem de valoroasă.“

Din totalul lucrărilor Deloitte, evaluarea activelor necorporale reprezintă între 5 şi 10%, atât la nivelul României cât şi la nivelul Europei Centrale şi de Est. „Deschiderea antreprenorilor din România este una medie, aş spune că ne situăm după Polonia şi Cehia din acest punct de vedere“, notează Lars Wiechen. El mai spune că marile companii din România nu se folosesc, în majoritatea cazurilor, de puterea brandului.

Wiechen s-a stabilit în România de 10 ani, a învăţat limba şi s-a integrat în mediul de afaceri local, devenind un specialist de referinţă în evaluarea activelor şi a afacerilor. De la sfârşitul anului 2014, Wiechen este partener pentru consultanţă financiară la Deloitte România şi coordonator al echipei specializate în proiecte de evaluare şi modelare. De-a lungul carierei sale de 14 ani în companii de consultanţă, atât în Germania cât şi în România, a construit o expertiză amplă în evaluări de active şi afaceri, studii de fezabilitate financiară, precum şi contabilitate internaţională, evaluarea litigiilor, due diligence financiar, fuziuni şi achiziţii, restructurări şi consultanţă financiară în gestionarea creditelor.