De la vaccinuri expirate, panseluţe, borduri şi coşuri de gunoi exorbitante sau şepci imprimate cu sigla companiei, la abonamente la sală plătite pe un an şi folosite pentru doar trei şedinţe sau tone de alimente aruncate (1,3 milioane/an în România, conform ONU), un lucru e cert: ne-am obişnuit să pierdem bani. Şi nu vorbesc doar de români. Să nu uităm de recenta petrecere în metavers, de sute de mii de euro, cu o mână de participanţi, organizată de Comisia Europeană.

Ori de americanii care cheluie, în medie, 18.000 de dolari anual/persoană pe lucruri neesenţiale (potrivit USA Today). De ce, totuşi, pierdem banii? Personal, am identificat câteva motive, dar lista cred că poate continua mult. În primul rând, vorbim de intenţia iniţială, foarte puternică, pe care cu toţii o avem când proiectăm în mintea noastră un anumit rezultat. O euforie de moment, care se stinge repede, ca mersul la sală doar în luna ianuarie. Apoi, suntem bombardaţi de promoţiile care ne iau ochii, venite la pachet cu iluzia preţului mic. Fericit că ai găsit un pachet de servicii la un preţ imbatabil, te „înhami” la un abonament pe tot anul – de sală, de audiobookuri, de livrare. Da, matematic vorbind „ieşi” mai ieftin dacă achiţi un serviciu pe termen lung, dar dacă în final ajungi să nu îl foloseşti la capacitate maximă, costul ajunge să fie mai mare decât dacă ai fi plătit individual. Vorbim totodată şi de lipsa corelării cu ceilalţi factori.

Tot ceea ce facem se interconectează. Dacă vrei să mergi la sală, dar nu vrei să renunţi la prăjituri şi shaorma, poate ar fi indicat să mergi la o şedinţă-două înainte de a plăti 30. Dacă vrei să înveţi mandarină, dar nu ştii sigur că îţi va plăcea/folosi sau că vei avea răbdarea necesară, nu plăti un curs întreg de limbi străine. Un alt factor din cauza căruia pierdem bani l-am numit „cumpărăturile wishful thinking”.

Câţi nu ne-am cumpărat o chitară cu gândul că vom învăţa cândva să cântăm la ea, o haină prea mică, doar pentru că nu am găsit mărimea potrivită, plănuind să slăbim pentru a o purta sau un set de bartending, gândindu-ne că vom învăţa să facem nişte cocktailuri mai bune decât la barul preferat. În plus, ne place să procrastinăm. Să amânăm, de exemplu, plata unei amenzi până în ultima zi, când intervine o urgenţă şi apoi plătim penalităţi. La fel, plătim servicii la care nu apelăm, de la asigurări de telefoane la abonamente medicale, fie că ne pierdem în termeni şi condiţii sau că problema nu suportă amânare, până când furnizorul x sau y ne programează pentru a o rezolva, şi nu numai. Apoi, de ce nu, lipsa greutăţilor. E mai uşor să pierzi bani pe nimicuri când ştii că ai de unde. Deşi, dacă e să îi ascultăm pe speakerii motivaţionali sau pe alţi coaches financiari, i-ai putea înmulţi, dacă tot îi ai. Şi există aici şi reversul medaliei. Prea multe greutăţi, şi disperarea de a te îmbogăţi „peste noapte”, din care se nasc mulţi dintre clienţii loteriilor/caselor de pariuri sportive/cazinourilor. Dar dacă e să tragem linie şi să înglobăm toate aceste motive într-unul singur, acesta poartă un nume clar: lipsa educaţiei financiare. România e pe ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul „educaţie financiară”, conform ARB (Asociaţia Română a Băncilor). Tot la coadă suntem şi dacă e să ne uităm doar la regiune.

Un studiu al OECD arată că România a obţinut un scor de „alfabetism” financiar de 53% la o medie făcută între cunoştinţele financiare (49%), comportamentul financiar (56%) şi atitudinea financiară (55%), faţă de media regiunii SEE: 57% (cu valori de 58%, 57%, respectiv 55% a criteriilor menţionate), în care au fost incluse date şi din Muntenegru, Macedonia de Nord, Georgia, Bulgaria, Croaţia şi Republica Moldova. Cât despre companii, voi ştiţi cel mai bine pe ce pierdeţi banii, că o fi vorba de prea mult personal, pentru că aveţi sau sunteţi un lider care nu ştie cum să renunţe la angajaţii care nu aduc plusvaloare, de personalizarea pixurilor cu numele brandului, crezând că veţi fideliza angajaţii/clienţii dacă văd numele companiei când semnează o hârtie, plata vreunei amenzi pentru că un control inoportun v-a găsit în neregulă ori marketingul rămas fără ecou. Ultimii ani se pare că ne-au mai deschis totuşi ochii. Un sondaj recent al BestJobs ne arată că, determinaţi de fluctuaţiile economice şi de creşterea inflaţiei, 69% dintre angajaţi spun că pun bani deoparte, în încercarea de a se proteja de un viitor economic incert. Jumătate dintre ei reuşesc să îşi menţină regulat obiceiul de a economisi, în timp ce restul redirecţionează doar uneori bani către economii. Şi, dacă e să-i ascultăm pe specialiştii citaţi în „ghidul de criză” pe care îl puteţi descoperi în paginile următoare, economisirea a devenit cât se poate de necesară, pentru că viitorul apropiat nu pare tocmai roz. 

Andra Stroe, jurnalist, BUSINESS Magazin

(andra.stroe@businessmagazin.ro)