CSR 2022. Modulul educaţional Credite Inteligente Kruk România - KRUK România

Postat la 27 decembrie 2022 33 afişări

CSR 2022. Modulul educaţional Credite Inteligente Kruk România - KRUK România

Motivaţie:

KRUK România face parte din industria de management al creanţelor, poziţie din care, spun reprezentanţii companiei, au un rol activ la înţelegerea şi percepţia corectă a noţiunii de datorie în rândul tuturor categoriilor de consumatori din România. Acestea se pot dobândi prin deprinderea unor noţiuni de bază privind gestionarea unui împrumut, care nu sunt cuprinse, ca atare, în programa educaţională din ţara noastră, astfel încât să fie asimilate în perioada de formare, cred reprezentanţii companiei. Prin urmare,  este esenţială introducerea acestor noţiuni prin exerciţii şi exemple concrete în educaţia timpurie a copiilor, pentru a seta bazele responsabilităţii faţă de ideea de datorie şi a crea astfel, pe cât posibil, un viitor echilibrat, cel puţin din punct de vedere financiar.

Descrierea proiectului:

Campania a debutat în anul 2017 şi, în prezent, se desfăşoară ediţia a cincea. Iniţiatorul şi realizatorul proiectului e Junior Achievement Romania, în parteneriat cu Mentorii KRUK, şi cuprinde peste 1.800 de unităţi de învăţământ, peste 4.700 de profesori, peste 250.000 de studenţi şi elevi şi se derulează în peste 700 de localităţi din 42 de judeţe din România. Campania se adresează elevilor şi profesorilor din programul naţional Junior Achievement Romania de educaţie financiară. Programul facilitează înţelegerea noţiunilor de bază privind accesarea şi gestionarea unui împrumut, cu ajutorul exerciţiilor şi a exemplelor concrete create special pentru dezvoltarea abilităţilor de analiză a oportunităţilor şi riscurilor financiare.

Rezultate:

Până în prezent, au beneficiat de aceste cursuri 9.185 de persoane - peste 1.500 de elevi au beneficiat de activităţile proiectului pe parcursul fiecărui an din ultimele cinci cicluri de învăţământ. Anul acesta, peste 2.200 de elevi de liceu au participat la cursurile desfăşurate online şi faţă în faţă, pentru a înţelege importanţa comportamentului financiar responsabil.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.