Povestea unuia dintre primii executivi români care a plecat din ţară. Cum a ajuns el să conducă o mare companie pe două pieţe vestice

Autor: Cristina Roşca Postat la 05 august 2021 619 afişări

Andrei Hareţ este astăzi unul dintre cei mai puternici expaţi români, fiind în prezent managing director pentru Franţa şi Olanda în cadrul producătorului de bere Asahi din Japonia. El este totodată unul dintre primii executivi români care au plecat din ţară pentru a-şi construi o carieră internaţională. Au trecut de atunci două decenii, iar povestea carierei sale continuă să se scrie.

Prima dată am plecat din ţară în 2001, în Dubai, fiind la acea vreme unul dintre primii expaţi români”, îşi aminteşte Andrei Hareţ. A stat în Emirate doi ani, ca angajat al producătorului de ţigarete BAT, lucrând cu oameni diferiţi, veniţi din toate colţurile lumii. Erau în total peste 60 de naţionalităţi.

„Atunci am apreciat, pentru prima dată, valoarea inestimabilă a diversităţii umane.”

S-a întors ulterior în ţară, a schimbat compania, făcând pasul spre industria berii, la SAB Miller (actualul Asahi), şi şi-a împlinit visul de la acea vreme, respectiv acela de a deveni director financiar.

Şapte ani mai târziu, în 2010, a fost promovat managing director şi s-a mutat în Ungaria. Iar de şase ani locuieşte în Olanda. Cea mai mare parte a carierei, executivul român şi-a petrecut-o în industria berii, unde activează şi astăzi. O perioadă - între 1997 şi 2003 - a lucrat însă şi pentru producătorul de ţigarete BAT.

„Sunt ca formaţie profesională om de finanţe. Sunt mândru că am parcurs toate treptele ierarhice din domeniul financiar – de la contabil pentru mici firme private, la director financiar pentru o mare companie multinaţională.”

Uitându-se în urmă, Andrei Hareţ spune că nu a sărit niciun pas. A avansat însă repede, a acumulat cunoştinţe şi experienţă într-un mod sustenabil şi trainic.

„Apoi, mi s-a oferit şansa de a fi director de vânzări, eu care nu vândusem nimic până atunci.” Descrie perioada aceea ca o experienţă extraordinară, de ieşire totală din zona de confort. „Am făcut lucrurile bine, având rezultate notabile în acea poziţie.”

Pe această bază a fost promovat ca managing director iniţial în Ungaria, timp de patru ani, iar apoi pentru Olanda, alţi şase. De circa un an coordonează două ţări – Olanda şi Franţa – ca managing director în cadrul producătorului de bere Asahi din Japonia.

„Mă împart între Franţa şi Olanda, cele două operaţiuni pe care le coordonez. O fac cu pasiune şi dedicaţie, ocupându-mă de la aspectele operaţionale din producţie şi logistică, până la cele aferente sferei comerciale.”

Spune însă că jobul său îl vede în primul rând ca pe unul unde interacţiunea cu oamenii este esenţială.

„Scopul meu este acela de a crea un mediu în care fiecare să fie o sursă de inspiraţie şi motivaţie pentru ceilalţi. În opinia mea, aceasta e reţeta unui leadership adevărat şi, nu în ultimul rând, al construcţiei unei organizaţii a viitorului.”

Andrei Hareţ crede că pandemia a fost o lecţie de viaţă şi de business, iar un lucru este sigur, companiile vor acorda mai multă atenţie în a crea condiţii mai confortabile de muncă pentru angajaţii lor. Pe lângă altele, asta înseamnă şi flexibilitate la locul de muncă.

„Acest lucru va genera o creştere a diversităţii – cel puţin de gen – în domeniul recrutării, transformând joburi care nu ar fi fost niciodată considerate de anumite categorii de potenţiali angajaţi drept oportunităţi demne de a fi luate în calcul.”

Executivul român e de părere că orice încurajează diversitatea la locul de muncă este un bun câştigat.

Tot în ceea ce priveşte lecţiile pe care le-a predat pandemia, Andrei Hareţ spune că este mândru că în tot acest timp a reuşit să ţină sus moralul şi motivaţia colegilor, în pofida vremurilor solicitante prin care am trecut cu toţii.

„Prin natura activităţii noastre, suntem foarte expuşi la tot ce înseamnă industria HoReCa, segment închis complet timp de mai multe luni atât în Olanda, cât şi în Franţa.”

Spre deosebire de România, unde industria restaurantelor şi cafenelelor a funcţionat parţial, cu restricţii, în Franţa localurile s-au redeschis abia la începutul acestei veri. Pe plan local, prin comparaţie, terasele au putut funcţiona.

„Am învăţat (în pandemie – n.red.) să fim mai agili şi să renunţăm la unele practici oarecum complexe, pe care le aveam în anumite procese decizionale.”

Totodată, în această perioadă marcată de pandemia de Covid-19, executivul român spune că Asahi, spre deosebire de alţi jucători, a continuat să investească în brandurile grupului, ba chiar a majorat investiţiile, dovadă că „sustenabilitatea operaţiunilor a fost, este şi va fi o prioritate strategică.”

Grupul japonez Asahi a fost fondat acum mai bine de un secol, în 1889, având în portofoliu astăzi bere, whisky şi o serie de produse alimentare. În Europa, gigantul a început să se dezvolte mult mai recent, în urmă cu circa cinci ani, având un portofoliu de 50 de branduri printre care Pilsner Urquell, Peroni Nastro Azzurro sau Grolsch.

Pe Bătrânul Continent japonezii au început să se extindă în 2016-2017, odată cu achiziţia operaţiunilor producătorului de bere SAB Miller într-o tranzacţie de 7,3 mld. euro. Parte a acestui deal a fost şi producătorul român de bere Ursus, liderul pieţei de profil din România, companie ce are în portofoliu branduri istorice precum Timişoreana, Ciucaş sau Ursus.

Andrei Hareţ a lucrat şi el pentru producătorul român de bere timp de şapte ani, ultima poziţie fiind cea de vicepreşedinte vânzări şi distribuţie şi membru în board. Apoi a plecat în Ungaria ca managing director pentru SAB Miller.

„Eu vin foarte des în România, aşa că menţin un contact permanent cu ţara. Chiar în momentul în care scriu aceste rânduri mă aflu în maşină (pe locul din dreapta), întorcându-mă cu familia de la mare, unde am mers în weekend.” Îi place foarte mult pe litoral şi se întoarce la mare ori de câte ori are ocazia.

Adoră totodată şi mâncarea românească şi se declară recunoscător că venind des în ţară are ocazia frecvent şi regulat să o deguste.

Şi totuşi, nu se gândeşte neapărat să se întoarcă în România definitiv. Sau, mai bine zis, nu îşi face din asta un ţel. „Pentru mine, locul unde activez şi trăiesc nu este foarte relevant. Deşi îmi iubesc enorm ţara, mă consider un cetăţean european şi, în ceea ce priveşte viitorii paşi în viaţă, locul din punct de vedere geografic contează mai puţin.”

Se defineşte ca o persoană orientată către oportunităţi mai degrabă decât către un anume stil de viaţă sau către un loc. Aşa că nu exclude nimic, nici să rămână angajat, nici să devină antreprenor ori investitor.

În prezent, Andrei Hareţ locuieşte în Enschede, un oraş de circa 150.000 de locuitori, amplasat în estul Olandei, la cinci kilometri de graniţa cu Germania.

„Aici traficul este ok, dar pentru cei veşnic nemulţumiţi, îi invit la orele de vârf pe centura din Utrecht (unul dintre oraşele importante din Olanda – n.red.) să vadă ce înseamnă trafic pe o autostradă cu patru benzi pe sens.”

Afirmaţiile sale vin în contextul în care, recunoaşte el, sunt oameni care vorbesc exagerat de critic despre orice aspect legat de România. E vorba, de regulă, de cei care cunosc relativ puţin alte ţări.

„Am fost în multe locuri din lumea asta, pe toate continentele, şi vă asigur că nu e aşa; sigur că avem multe lucruri de îmbunătăţit, dar România este în faţa multor ţări în multe privinţe.”

El crede că trebuie să găsim o sursă de inspiraţie ca naţiune, ceva în jurul căruia să ne solidarizăm, să ne motivăm unii pe ceilalţi şi să găsim o nouă paradigmă de a merge mai departe. „Avem un potenţial imens, atât economic, cât şi social, insuficient utilizat”, conchide executivul român.

SCURT CV Andrei Hareţ, 51 de ani

♦ este managing director pentru Franţa şi Olanda, Asahi

♦ deţine funcţia actuală de aproape un an

♦ locuieşte în Olanda de circa şase ani

♦ a plecat pentru prima dată din ţară ca expat acum circa două decenii

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
expati,
financiar,
Andrei Hareţ,
bere,
Asahi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.