Porniti ca o tornada asupra celor 3 milioane de potentiali contributori la sistemul de pensii private obligatorii, cei peste 220.000 de agenti de marketing autorizati incearca sa convinga cu argumente din cele mai variate ca fondul pentru care lucreaza e „cel mai cel“. Rezultatele acestui asalt n-au intarziat sa se vada la data primei raportari facute de companii: dupa mai putin de doua saptamani de la startul campaniei de vanzare, la Casa Nationala de Pensii si Asigurari Sociale (CNPAS) au fost validate peste 450.000 de adeziuni. Al doilea moment de validare, 15 octombrie, va aduce cel mai probabil si mai multe acte de adeziune, dat fiind ca administratorii au avut mai mult timp pentru a-si trece toate contractele semnate prin intreaga procedura de validare (destul de greoaie, de altfel). Cel putin pana in prezent, distributia contractelor validate temporar intre cei 17 administratori autorizati este extrem de inegala: primul clasat detine mai bine de jumatate, iar primii cinci strang aproape 90% din total.

In incercarea de a strange cat mai multi contributori pentru fondul pe care il promoveaza, fiecare dintre cei 17 administratori activi mizeaza, in mesajele de marketing, pe atuuri „esentiale pentru o companie de pensii“. Conteaza, spun unii dintre ei, experienta indelungata in domeniul administrarii de pensii; ba mai mult, spun altii, conteaza certitudinea ca administratorul respectiv va fi pe piata si „maine“ sau ca are o bogata experienta in administrarea investitiilor. Sau, de ce nu, ca este activa in domeniul pensiilor private in 5-7-10 alte tari (numarul nici nu mai conteaza prea mult) sau ca in actionariatul companiei participa si institutii financiare europene recunoscute. Si tot asa, criteriul cel mai important pentru cel ce isi alege un administrator de pensii privare difera in functie de compania al carei agent incearca sa vanda. Nimic rau in asta, pana la urma, dar ce conteaza de fapt si de drept pentru un angajat care incearca acum sa isi aleaga administratorul care sa ii stranga (si investeasca) timp de 20-30 de ani banii de pensie?

In esenta, cel mai important lucru pe care trebuie sa il aiba in vedere un angajat cu varsta de maxim 35 de ani este, pana la urma, faptul ca are obligativitatea de a adera la un fond sau altul. In cazul in care, dupa cele patru luni, cat dureaza campania de aderare (pana pe 17 ianuarie, mai precis), nu a facut nicio optiune, atunci el va fi automat redistribuit spre o companie sau alta, aleator si proportional cu cota de piata detinuta deja de fiecare fond. Lipsa unei optiuni, asadar, lasa la voia intamplarii spre ce fond de pensii vor pleca cele 2 procente din CAS care vor fi virate anul viitor obligatoriu spre o companie sau alta, procent ce va creste progresiv cu 0,5% in fiecare an si va ajunge in 2013 la 6%. Si atat timp cat redistribuirea se face aleator, iar in acest proces sunt luati in calcul toti cei 17 administratori functionali (18, probabil, pana la momentul respectiv, in conditiile in care de curand si Zepter Fond de Pensii a fost autorizat ca administrator), sansele unui contributor de a nimeri exact acolo unde nu si-ar fi dorit exista (cel putin, daca nu sunt chiar considerabile). Pericolul de a ajunge la „loterie“ este la fel de mare si pentru cei ce vor semna cu mai multi administratori - pentru ca, in cazul in care exista mai multe adeziuni facute de acelasi contributor, acesta are toate sansele sa fie distribuit, dupa 17 ianuarie, aleator.

Cat de mult conteaza insa optiunea facuta acum pentru un fond sau altul, atat timp cat, pana la urma, nimeni nu va ramane „pe dinafara“? In esenta, fondurile seamana foarte mult unul cu celalalt, marea majoritate avand ca strategie de investitii un risc moderat si comisioane la maximele permise de lege. Exceptii fac, in privinta strategiei de investitii, Generali (care administreaza un fond cu risc ridicat) si, in privinta comisioanelor, Aviva si Interamerican (ce au anuntat, pe o perioada promotionala, ca percep comisioane mai mici). Dar, trecand peste aceste mici diferente, toate fondurile seamana intre ele; ce difera insa este experienta si renumele administratorului. Mai precis, increderea pe care o inspira (plecand de la un istoric existent sau nu pe piata romaneasca, sau, de ce nu, de la cea de pe pietele internationale) o companie sau alta. Pe de alta parte, fondurile de pensii nu pot da faliment, conform legislatiei in vigoare, astfel incat pericolul nu pare a fi foarte mare nici din aceasta directie. La fel de adevarat este ca, in timp, multi dintre administratorii mici vor ajunge sa-si vanda portofoliile catre marii jucatori - iar pentru cei ce nu vor sa ajunga sa fie „mutati“ dintr-o parte in alta, o analiza la momentul „zero“ poate ajuta.

„Dimensiunea“ administratorului (practic numarul de clienti si activele administrare) pot insa sa conteze atunci cand vine vorba despre strategiile de plasare a contributiilor. Portofolii mai mari inseamna si active mai importante si, pe masura, posibilitatea de a face economii de scala - pe care, sub presiunea concurentei, administratorii vor opta (poate) sa le transmita (si) clientilor. Dar discutiile despre plasamente sunt inca premature, in conditiile in care primele contributii vor ajunge la administratori abia in martie-aprilie anul viitor, iar despre plasamente concrete, randamente, castiguri, economii de scala se va putea vorbi doar mult mai incolo - peste 8-10-12 luni, cel mai probabil. Acesta este, de fapt si de drept, primul moment in care, pe rezultate concrete, se va putea evalua corectitudinea unei alegeri facuta acum pentru un administrator sau altul.