Inflaţia şi creşterile de dobânzi care au venit ca răspuns din partea băncilor centrale pentru îmblânzirea acesteia remodelează viaţa economică a oamenilor. Chiar dacă avântul inflaţiei a încetinit, există în continuare câteva puncte de presiune. Despre etapele adaptării la inflaţie, despre următoarea etapă de creştere, dar şi despre riscuri sau oportunităţi, Business MAGAZIN a discutat cu Adolfo Laurenti, economistul-şef al Visa pentru Europa.

Din păcate, dobânzile mai ridicate au un impact asupra economiei, dar cred că la finalul zilei este ceea ce trebuie făcut. Inflaţia a venit în etape şi cred că este important să înţelegem diferitele etape ale inflaţiei”, a explicat Adolfo Laurenti, economist-şef al Visa pentru Europa, într-un interviu acordat la Oradea, în cadrul Unchain Fintech Festival.

Prima etapă a inflaţiei a venit aşadar din perturbarea lanţurilor de aprovizionare cauzată de pandemie, o perturbare care s-a menţinut şi după pandemie, în contextul în care au survenit schimbări majore în economie şi în piaţa muncii.

„Pasul doi a fost reprezentat de preţurile la energie şi de război, evenimentul neaşteptat din 2022 care a încurcat revenirea econmică. Iar acum ajungem la momentul în care aceste costuri mai ridicate ale serviciilor, care reflectă parţial salariile, devin un factor de inflaţie”.

În România, inflaţia anuală a scăzut în iulie 2023 la nivelul de 9,4%, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), de la un vârf 16,8% în noiembrie 2022. Banca Naţională a României (BNR) estimează că inflaţia se va situa la 7,5% în decembrie 2023, comparativ cu o estimare anterioară de 7,1%.

Dar din ce mai vine inflaţia? Creşterile salariale din sectorul serviciilor nu reprezintă singurul element, cel puţin nu în România. Spre exemplu, un raport al BCR arată că scăderea inflaţiei la 9,44% în iulie de la 10,25% în iunie se bazează parţial pe preţuri mai ieftine la alimente şi energie electrică.

„Există încă un impact major pe preţurile alimentelor, de exemplu, în anumite ţări sunt încă cu 20% mai mari, este un mix între impactul încă resimţit pe lanţurile de aprovizionare şi impactul generat de război. Este interesant că atunci când te gândeşti la Ucraina este uşor să te gândeşti la cereale, dar sunt şi alte produse, produse chimice, îngrăşăminte, care fac parte din lanţul de aprovizionare şi generează un cost mai ridicat pentru produsul final”, a subliniat Laurenti.

Horia Cardoş, cel care conduce grupul agroalimentar Agroland, explica în acest an pentru ZF că preţurile alimentelor au rămas ridicate în prima parte a anului 2023 pentru că marii producători şi-au făcut stocuri de materii prime la preţuri mai mari încă din 2022, pentru a fi siguri că au acces la aceasta, într-o perioadă în care disponibilitatea devenea o problemă.

Astfel, companiile din industria alimentară au transmis preţurile mai departe şi au descărcat în acest an acele costuri ridicate de aprovizionare de anul trecut. Rămâne de văzut cum vor contribui în continuare preţurile alimentelor la inflaţie, întrucât sistemul agroalimentar a adunat mai multe elemente de presiune de-a lungul lanţulului.

Pornind de pe câmp, unde contextul climatic începe să capete tot mai multă greutate, anul 2023 este unul de cumpănă pentru agricultura românească, aşa cum au declarat recent reprezentanţi producătorului de inputuri organice Norofert. Fermierii români au înfiinţat culturi la un cost foarte mare al inputurilor anul trecut, însă preţurile pe care le pot obţine pe marfă au scăzut în acest an. Astfel, mulţi fermieri nu reuşesc să îşi acopere nici costurile de înfiinţare pe hectar.

La toate acestea se adaugă o presiune care vine dinspre modificările fiscale pe care le-ar pregăti guvernul şi care ar cuprinde şi eliminarea unor facilităţi fiscale, precum cele acordate abia în urmă cu un an angajaţilor din industria agroalimentară.

Companiile au transpus banii din acea facilitate fiscală direct în câştigurile angajaţilor, iar eliminarea acestei facilităţi ar genera un cost suplimentar, despre care producătorii acum că ar fi nevoiţi să îl transpună către consumatorul final. Aceste elemente ar putea genera în continuare inflaţie dinspre preţurile alimentelor.

Întorcându-ne la ce stă astăzi în spatele inflaţiei la nivel european, Adolfo Laurenti indică şi spre elemente precum criza cipurilor, care a generat întârzieri în livrare în mai multe pieţe, în special în piaţa auto, unul dintre pilonii economiei europene.

Acţiuni necesare

Pentru a stăvili inflaţia, băncile centrale se bazează pe creşterea ratei de dobândă, care este considerată „ceea ce trebuie făcut”, aşa cum a subliniat economistul-şef al Visa pentru Europa.

„Cheia pentru băncile centrale este să prevină ca aşteptarea să fie în aşa fel încât să continuăm să anticipăm inflaţie mai ridicată în viitor. Asta vor să oprească băncile centrale cu adevărat. Deci avem dobânzi mai mari, dar avem şi o comunicare care este robustă în mesaj, ca oamenii să nu creadă că inflaţia va rămâne ridicată în viitorul apropiat. Ei vor ca oamenii să aibă aşteptarea că inflaţia va scădea la un moment dat”.

Banca Centrală Europeană a majorat rata de dobândă la 3,75% pentru depozite şi 4,5, respectiv 4,25 pentru credite. În România, BNR menţine dobânda de politică monetară la 7%, cu 6% la depozite şi 8% pe creditare. Nu este clar la acest moment când se vor opri creşterile de dobânzi.

„Cred că vom vedea un punct de cotitură în unele dintre tendinţe. Un lucru la care mă uit atent este cât se cheltuie pe servicii de retail, frizerii, avocaţi, este o categorie foarte vastă şi este o categorie unde am văzut undele dintre cele mai mari creşteri salariale şi ştim că este o zonă unde este mai dificil să opreşti inflaţia. Ce sugerează datele noastre este că oamenii încep să dea înapoi. Acesta este un mecanism cheie, inflaţia distruge cererea în final. Preţurile ajung la punctul în care oamenii nu mai cumpără.”

Când preţurile ajung la punctul acesta, când poate fi observată o încetinire pe cheltuielile pe anumite elemente care au ridicat inflaţia, acesta ar putea fi un semnal că vânzătorii ajung la finalul capacităţii de a ridica preţurile pentru consumatori.

„Când clienţii nu mai cumpără înseamnă că ai mers prea departe cu preţurile. Şi atunci cred că se inversează trendul şi mergem în direcţia bună. Vedem deja acest lucru în câteva segmente, dar nu la nivelul la care să le dea încredere băncilor centrale să spună că suntem pe o traiectorie de scădere.”

Adolfo Laurenti consideră că cel mai mare risc cu care ne confruntăm vine chiar din echilibrul dobânzilor şi din dezbaterea soft landing versus hard landing.

„Soft landing înseamnă că băncile centrale pot creşte dobânzile pentru a încetini inflaţia fără o recesiune, fără să afecteze în mod semnificativ sectorul financiar sau piaţa muncii. Hard landing ar fi o recesiune sau o criză financiară”.

Până acum, el crede că „ne-am descurcat peste aşteptări”, în contextul în care creşterile succesive de dobânzi au venit, dar piaţa muncii a rămas solidă, salariile au rămas ridicate, ceea ce înseamnă că există încă posibilitatea unui soft landing.

„Dar dacă vei continua să ai creşteri de dobânzi, sunt două zone care intră sub presiune, în primul rând sustenabilitatea unor instituţii financiare. Şi am văzut câteva bănci confruntându-se cu provocări, Silicon Valley Bank în SUA şi Credit Suisse în Europa. Cumva nu a existat o contagiune de la acele situaţii, dacă ne uităm în 2008-2009, atunci au fost multe efecte în cascadă pe care nu le-am văzut până acum”.

A doua zonă pe care se pune presiune este cea a creditării, în special creditarea corporate pentru afaceri mici şi IMM-uri.

„Devine mai scump pentru ei şi ar putea avea un impact asupra a cât de mult angajează, cât de mult investesc, cât de mult dezvoltă produse noi şi în anumite moduri asta este zona la care mă uit mai atent: creditarea corporate şi în special zona

IMM-urilor”.

În ceea ce priveşte modul în care populaţia se adaptează la inflaţie, acest lucru survine în etape, după cum arată inclusiv datele Visa.

„În prima etapă, oamenii nu sunt mulţumiţi că preţurile cresc, dar nu fac nimic, doar aşteaptă să vadă ce se întâmplă. În a doua etapă, oamenii realizează că se confruntă cu un cost de trai în creştere, dar speră că acesta va fi tranzitoriu şi că nu îi va afecta. Aşa că oamenii cumpără la fel de mult, cheltuind mai mult, crezând că pot face asta. În etapa a treia, oamenii realizează că nu pot susţine presiunea pe buget şi încep să cheltuie mai puţin”.

La acestea se adaugă cheltuielile pe care oamenii le pot amâna, fie că este vorba de electronice care nu sunt esenţiale, mobilier nou sau alte bunuri.

„În aceste cazuri vedem un declin al numărului de tranzacţii, oamenii amână cheltuieile, deci şi mai puţine tranzacţii, dar şi sume mai mici. Asta îi ajută e oameni să gestioneze, pentru că în final problema este cum se descurcă oamenii cu asta.”

Un context mai amplu

Datele de la Banca Mondială arată că România avea un PIB per capita de peste 14.000 de dolari în 2021, ceea ce înseamnă că a depăşit aşa-numitul „middle income trap”, văzut până în 12.000 de dolari. Acest concept defineşte o economie care a crescut până la un punct şi a rămas pentru mai mulţi ani blocată la acel nivel.

„Cred că sunt trei blocuri când vorbim de dezvoltare. Primul este doar PIB-ul, cât de mare este economia, şi ai ţări precum China, unde PIB-ul a crescut mult, dar probabil cel mai bun indicator este PIB per capita. China a crescut mult, dar are 1,5 miliarde de oameni, deci nu este doar despre PIB, este despre cât PIB este disponibil pentru fiecare”.

Totuşi, economistul atrage atenţia că PIB sau PIB per capita sunt doar măsurători de flow, care arată câţi bani faci într-un an, dar pentru mulţi oameni este un element pe termen scurt. De aceea, este important nivelul de avere acumulat de populaţie.

„Dacă te uiţi la PIB per capita în economiile avansate, Marea Britanie, SUA, Germania, ei nu cresc foarte mult, dar sunt mult mai sus, PIB per capita este mai sus, dar este sus de mai mult timp. Deci în anumite moduri oamenii au avut o perioadă lungă să acumuleze avere şi vezi asta la investiţiile imobiliare, spre exemplu. În mod obişnuit, unele dintre lucurile în care investesc oamenii sunt imobiliarele şi educaţia copiilor, iar asta duce la acumulare de capital”.

El spune că România nu trebuie doar să fie pe această traiectorie de creştere şi dezvoltare, ci să stea pe ea cât mai mult timp, astfel încât populaţia să poată acumula capital pe care să îl ducă înspre educaţie, imobiliare sau chiar afaceri mici şi antreprenoriat.

„În România aţi trecut de middle income trap, ceea ce este foarte bine, dar trebuie să stai pe această cale pe termen mediu şi lung, ceea ce înseamnă că în 10-15 ani veţi vedea impactul. Eu am crescut în Italia. Îmi amintesc că în anii ʼ40 Italia era extrem de săracă, a fost devastată de război, era încă săracă în anii ʼ50, dar la începutul anilor ʼ60 a înceut o creştere şi am trecut prin ceva similar cu middle income trap în anii ʼ70, cu inflaţie, o schimbare a modelului economic. Au trecut zece ani şi în anii ʼ80 începeai să te simţi mai bine, dar abia pe la finalul anilor ʼ80 era palpabil că ai ajuns la un statut de economie dezvoltată”.

De aceea, România trebuie să profite de contextul creat la acest moment în jurul ei şi să vadă oportunităţile de dezvoltare, astfel încât să poată ajunge în deceniile următoare una dintre cele mai dezvoltate ţări din Europa.

„Economiile dezvoltate erau Germania şi Franţa, apoi s-a alăturat şi Italia, iar în anii ʼ90 a intrat şi Spania. Acum cred că Polonia ajunge acolo. România este următoarea în linie şi trebuie să vină ca în 10 ani de acum să nu conteze că pentru 40 de ani a fost comunism.

În anumite moduri, România poate deveni un motor de creştere, aşa cum este Polonia acum, aşa cum a fost Italia în ʼ80-ʼ90, Germania acum 50 de ani sau Marea Britanie acum un secol.”

Parte din contextul mai amplu în care ne aflăm ţine şi de contextul geopolitic, dar şi de un model economic mondial în schimbare. Există o serie de transformări legate de decarbonizare, de ţintele Acordului de la Paris şi de ţintele de dezvotare durabilă, prin care toate ţările şi companiile trebuie să schimbe modul în care operează astăzi într-unul cu adevărat mai sustenabil.

În acest context, subvenţiile aruncate în piaţă de SUA pentru a atrage investiţiile necesare tranziţiei energetice au declanşat un joc al protecţionismului la care şi Uniunea Europeană şi China se pregăteşte să vină cu un răspuns. În această cursă pentru atragerea de investiţii, forţa de muncă şi disponibilitatea acesteia va juca un rol crucial.

Realitatea crizei climatice mai arată că vor exista 1,2 miliarde de refugiaţi climatici până în 2050, conform estimărilor Băncii Mondiale. Ar putea chiar migraţia să fie răspunsul la problema forţei de muncă dacă aceasta ar fi privită ca ceva permanent, nu tranzitoriu?

„În Europa încă vedem imigraţia drept o provocare pe termen scurt, ceva de gestionat, dar mulţi dintre oameni vin pentru că ei deja resimt impactul crizei climatice şi provocarea trebuie abordată la nivel global. (...) Oamenii vin pentru că vor să facă parte din economii mai avansate, România, Ungaria sunt economii avansate astăzi, devin atractive pentru aceşti oameni şi sunt multe care pot fi făcute într-un mod sustenabil, respectând drepturile omului şi creând oportunităţi economice pentru cei care vin, dar şi pentru noi, pentru că avem o populaţie îmbătrânită, avem provocări cu care ne confruntăm, iar asta poate fi parte din soluţie.”