În 2017, Germania a adus acasă lingouri de aur de aproape 31 de miliarde de dolari care au stat depozitate la New York şi Paris după al Doilea Război Mondial. Poate că nicio altă ţară (cu excepţia, poate, a Zimbabwelui) nu înţelege mai bine puterea lingourilor de aur de a păstra valoarea ca Germania.

Hiperinflaţia din timpul Republicii de la Weimar din anii 1920 i-a făcut pe cetăţeni să meargă cu roaba plină cu mărcile germane aproape fără valoare pentru a cumpăra doar strictul necesar. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania nazistă a jefuit aproximativ 4 tone de aur pe care l-a depozitat în Reichsbank. Dar, în 1948, aliaţii l-au recuperat şi l-au restituit proprietarilor de drept, golind de lingouri seifurile Germaniei.

Nu a trecut însă mult până când Germania a fost din nou în măsură să cumpere aur. Wirtschaftswunder – miracolul economic – din anii 1950-60 a permis Germaniei de Vest, occidentale, să acumuleze cantităţi mari de aur. În cadrul sistemului Bretton Woods al ratelor de schimb fixe, Germania putea folosi dolari, câştigaţi prin afacerile de export de succes care schimbau moneda americană cu mărci, pentru a cumpăra aur la

35 de dolari uncia.

Ţara a reuşit să acumuleze peste 1.500 de tone în deceniile care au urmat. Cu toate acestea, aurul nu a fost considerat ca fiind în siguranţă, Bundesbank, cu sediul în Frankfurt, aflându-se la doar aproximativ 100 km de Germania de Est, ţară controlată de sovietici. Prin urmare, avea sens să-şi depoziteze aurul la Paris, Londra sau New York. După căderea comunismului în 1991, această raţiune a dispărut. În 2019, alte ţări din Europa şi-au dorit aurul înapoi.

Pe fondul incertitudinii comerciale la nivel mondial, al nesiguranţei care plana asupra Uniunii Europene din cauza slăbiciunii economice continue şi a apropierii Brexitului şi al curentelor politice subterane întunecate şi naţionaliste învolburate, mai mulţi dintre cei 28 de membri puternici ai UE au considerat că aurul poate fi o garanţie.

Polonia, membră A NATO şi vecină cu Ucraina, consideră Rusia un inamic, iar aurul este văzut ca un simbol al puterii naţionale şi o ancoră a încrederii economice. Între 2017 şi 2019, Polonia şi-a sporit rezervele de aur cu 125 de tone, iar la sfârşitul lunii august 2024, avea 363 de tone de aur, reprezentând 14,7% din rezervele valutare ale ţării.

Slovacia şi Polonia au devenit primele ţări din Uniunea Europeană după Germania care au cerut repatrierea aurului lor, metalul preţios fiind depozitat în seifurile Băncii Angliei de zeci de ani. Rezervele de aur ale Poloniei şi ale altor naţiuni est-europene au fost duse la Londra când a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial, de teamă că vor cădea în mâinile naziştilor.

Prim-ministrul Slovaciei a cerut parlamentului ţării să repatrieze aurul din Marea Britanie deoarece nu se mai putea avea încredere în acea naţiune pentru a-i încredinţa metalul preţios.

„Nu poţi avea încredere nici măcar în cei mai apropiaţi aliaţi după Acordul de la München”, a spus Robert Fico, liderul partidului social-conservator Smer. „Vă garantez că, dacă se întâmplă ceva, nu vom vedea niciun gram din acest aur. Să facem repatrierea cât mai repede posibil”, a adăugat el.

Acordul de la München a fost un pact din 1938 între Regatul Unit, Franţa, Italia şi Germania care i-a permis lui Adolf Hitler să anexeze la Germania o parte din Cehoslovacia.

Comentariile lui Fico au fost rostite în aceeaşi săptămână în care Polonia a repatriat 8.000 de lingouri de aur în valoare de 4 miliarde de lire sterline  de la Londra la Varşovia într-o operaţiune ultrasecretă care a implicat avioane, elicoptere, camioane cu înaltă tehnologie şi poliţie specială, după cum a povestit Daily Mail. Opt zboruri pe timp de noapte au fost efectuate de pe un aeroport secret din Londra pe parcursul mai multor luni, transferându-se astfel 100 de tone de lingouri către locaţii şi ele secrete din Polonia.

Potrivit şefului băncii centrale a Poloniei, „Aurul simbolizează puterea ţării.” Guvernatorul Adam Glapinski a spus în urmă cu câţiva ani că cel puţin jumătate din rezervele de metal preţios ale ţării trebuie păstrate la Banca Naţională a Poloniei (NBP), iar cealaltă jumătate va rămâne în Marea Britanie. Polonia, membră a NATO,  se învecinează cu Ucraina, ţară invadată de Rusia. Pentru Polonia, Rusia este un inamic.

Polonia şi-a sporit rezervele de aur în perioada 2017-2019 cumpărând 125 de tone. În anunţul său din iulie 2019, BNP a numit aurul „rezerva absolută” dintre toate activele de rezervă şi o „ancoră a încrederii” care diversifică riscul politic.

În contextul sistemului Bretton Woods al ratelor de schimb fixe, Germania de Vest a folosit dolari câştigaţi din exporturi pentru a cumpăra aur la preţul fix de 35 de dolari pe uncie. În deceniile care au urmat, Germania a acumulat peste 1.500 de tone de aur, dar din motive de siguranţă, datorită apropierii de Germania de Est controlată de sovietici, a decis să îşi depoziteze aurul în Paris, Londra şi New York. După căderea comunismului, această raţiune a dispărut, iar în 2019 alte ţări europene şi-au dorit, la rândul lor, repatrierea aurului.

La sfârşitul lunii august 2024, Banca Naţională a Poloniei avea aproximativ 363 de tone în valoare de peste 29 de miliarde de euro. Aurul reprezinta atunci 14,7% din rezervele valutare ale Poloniei. Achiziţiile au continuat şi în septembrie. Între timp, Glapinski, sub asediul noului guvern, şi-a mărit salariul.

Ungaria nu avea aur la sfârşitul anului 2016, dar în 2019  guvernul de la Budapesta  a adus înapoi toate rezervele de aur de la Banca Angliei pentru prima dată în ultimii 31 de ani, anunţând în acelaşi timp că şi-a majorat deţinerile de metal preţios de 10 ori, de la 3,1 la 31,5 tone.

Rezervele de aur din Ungaria au atins un maxim istoric de 94 de tone în primul trimestru al anului 2021, cantitate neschimbată în primul trimestru al anului 2024, potrivit Consiliului Mondial al Aurului.

România a votat în aprilie 2019 repatrierea rezervelor de aur ale ţării; aproximativ 60% din cele 103,7 tone ale sale au fost depozitate la Banca Angliei. Noua lege prevedea că doar 5% din aurul ţării poate fi păstrat în străinătate.

În noiembrie 2019, Serbia a cumpărat  9 tone de lingouri de aur, ceea ce l-a determinat pe guvernatorul băncii centrale, Jorgovanka Tabakovic, să spună: „Serbia este mai sigură astăzi, cu 30,4 tone de aur în valoare de aproximativ 1,3 miliarde de euro”.

Rezervele de aur din Serbia au stabilit recordul istoric de 40,67 de tone în primul trimestru al acestui an. Printre alte naţiuni europene care vor să-şi repatrieze aurul de la Banca Angliei şi de la Fed New York prin băncile centrale se numără Austria, Turcia, Olanda şi Cehia.

Dar de ce şi-a dorit Europa de Est aurul înapoi? Un articol din Bloomberg din 2019 indică faptul că prim-ministrul xenofob al Ungariei Viktor Orban a sporit rezervele de aur pentru a îmbunătăţi securitatea rezervelor sale. Robert Fico a adus în discuţie detestatul Acord de la München, prin care Cehoslovacia de atunci a fost vândută naziştilor lui Hitler, ca motiv pentru repatrierea aurului. De asemenea, este menţionată dorinţa Poloniei de a-şi consolida, prin achiziţii de aur, economia de o jumătate de miliard de dolari.

Telegraph subliniază un alt motiv pentru care ţările au vrut şi doresc să-şi aducă aurul acasă din SUA. Nu este un secret faptul că există o lipsă de încredere în ceea ce priveşte asigurările Trezoreriei SUA că are 261.000.000 de uncii de aur în păstrare la Fort Knox şi în alte locaţii. În plus, rezervele oficiale de aur nu au trecut niciodată printr-un audit independent amănunţit.

În aceste exemple de repatriere băncile care păstrează aur pentru alte ţări nu au avut nicio problemă să-l returneze. Nu a fost aşa când preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a cerut Băncii Angliei să returneze rezervele substanţiale de aur venezuelean  pentru a ajuta la rezolvarea crizei economice a ţării.

Problema a fost că acest lucru ar încălca sancţiunile internaţionale impuse Venezuelei. Sancţiunile au fost o încercare de a-l priva pe Maduro de active de valoare şi de deschide accesul către ele pentru liderul opoziţiei Juan Guaido, care a ţintit preşedinţia.

În ianuarie 2019, Banca Angliei a refuzat cererea lui Maduro de a repatria aur în valoare de un miliard de dolari, o parte semnificativă din rezervele valutare venezuelene de 8 miliarde de dolari.

Pe fondul incertitudinilor comerciale şi politice globale, mai multe state europene au decis că aurul poate reprezenta o garanţie a stabilităţii. Polonia a repatriat 100 de tone de aur de la Londra într-o operaţiune ultra-secretă în 2019, iar Slovacia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la siguranţa aurului depozitat în Marea Britanie, pe fondul evenimentelor istorice din trecut, cum ar fi Acordul de la München. Aceste acţiuni reflectă o tendinţă de consolidare a rezervei de aur pe fondul incertitudinilor politice şi economice globale.

Mai târziu, Maduro a reuşit să păcălească  sancţiunile prin încărcarea a 7,4 tone de aur în valoare de 300 de milioane de dolari de la banca centrală în avioane ruseşti, care au zburat în Uganda pentru a transforma metalul în numerar.

O investigaţie a Wall Street Journal a dezvăluit modul în care a funcţionat schema: odată aurul a ajuns la aeroportul din Entebbe, acesta trece printr-o rafinărie  legală care vinde apoi companiilor din Orientul Mijlociu.

Comerţul lucrativ cu aur de pe piaţa neagră al lui Maduro i-a permis acestuia să-şi menţină regimul la putere şi să păstreze armata loială. Pentru a face rost de bani, dictatorul a vândut aproximativ 73,3 tone de lingouri evaluate la aproximativ 3 miliarde de dolari companiilor din Orientul Mijlociu şi Turciei între 2017 şi februarie 2019.

Protecţia împotriva sancţiunilor a devenit din nou importantă la începutul anului 2022, când Rusia a intrat cu armata în Ucraina. Acest eveniment este în mare parte responsabil pentru valul actual de dedolarizare, de achiziţionare de aur şi alte valute ca modalitate de diversificare faţă de puternicul dolar american şi de bonurile americane de Trezorerie.

Băncile centrale achiziţionează obligaţiuni guvernamentale americane pentru a-şi spori rezervele valutare. Ele fac aceasta mai ales în perioadele de nelinişte sau când prognozele economice sunt sumbre. Rolul aurului ca refugiu sigur este bine documentat. Desigur, şi obligaţiunile SUA sunt la fel de căutate de investitori într-o criză.

Eforturile de dedolarizare ale ţărilor nealiate cu Statele Unite care se tem că Washingtonul ar putea îngheţa activele în dolari, aşa cum a făcut cu activele ruseşti în urma invaziei Ucrainei, creşte atractivitatea aurului ca alternativă la schimbul valutar.

Multe economii emergente cumpără aur pentru că nu vor să rămână blocate în situaţia Rusiei, care are aproximativ jumătate din rezervele valutare de 640 de miliarde de dolari îngheţate de SUA şi de aliaţii lor.

Un sondaj realizat de Investco în 2023 a constatat că un număr tot mai mare de ţări îşi repatriează rezervele de aur ca protecţie împotriva sancţiunilor.

Aproape 60% dintre respondenţi – dintr-un total de 85 de fonduri suverane şi 57 de bănci centrale care au participat la studiul anual Invesco Global Sovereign Asset Management – au spus că îngheţarea activelor Rusiei a făcut aurul mai atractiv, în timp ce 68% dintre ei păstrau rezervele acasă, faţă de 50% în 2020.

De asemenea, preocupările geopolitice, combinate cu oportunităţile de pe pieţele emergente, încurajează unele bănci centrale să-şi diversifice rezervele, micşorând ponderea dolarului, potrivit Reuters. La ţările în curs de dezvoltare se observă o îndepărtare clară de dolar, dar sumele sunt atât de mici încât nu fac cu adevărat o diferenţă în rezervele globale. De aceea, se poate spune că dolarul american deocamdată nu pleacă nicăieri din postul de monedă de rezervă a lumii.

Aurul a primit statutul Tier 1. Basel I, II şi III au fost un răspuns la criza financiară din 2008. Reglementările impun băncilor să menţină rate de leverage adecvate şi să îndeplinească anumite cerinţe minime de capital. Conform vechilor reguli Basel I şi II, aurul era evaluat ca un activ de Tier (nivel) 3. Prin Basel III, Tier 3 a fost eliminat. Începând cu 29 martie 2019, lingourile de aur sunt un activ de nivel 1. Şi. lucru important, conform Basel III ponderea activelor Tier 1 ale unei bănci trebuie să crească de la 4% din activele totale la 6%.

Capitalul de nivel 1 este măsura de bază a puterii financiare a unei bănci din punctul de vedere al autorităţilor de reglementare. Comitetul de la Basel pentru Supravegherea Bancară (BCBS), creatorul cerinţelor globale de capital şi ale cărui reguli Basel III formează baza pentru reglementarea bancară globală, a făcut din aur un activ de capital bancar de nivel 1.

„Aurul a fost de-a lungul istoriei financiare clasificat ca un activ de nivel 3. Atunci când se determina câţi bani poate împrumuta o bancă, deţinerile de aur ale băncii erau în mod tradiţional reduse cu 50% faţă de valoarea de piaţă curentă. Cu valoarea redusă la jumătate, băncile au avut puţine stimulente să deţină aurul ca activ”, explică investitorul american Frank Holmes.

BCBS este un comitet al autorităţilor de supraveghere bancară înfiinţat de guvernatorii băncilor centrale din ţările din Grupul celor Zece în 1974. Membrii comitetului provin în prezent din Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Franţa, Germania, Hong Kong, India, Indonezia, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Luxemburg, Mexic, Olanda, Rusia, Arabia Saudită, Singapore, Africa de Sud, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia, Marea Britanie şi Statele Unite.

Deoarece aurul este un activ de capital de nivel 1, băncile pot opera cu mult mai puţin capital propriu decât este necesar în mod normal. Aurul este noul suport pentru datorii, valute şi capital propriu al băncilor.

Andy Schectman, preşedintele şi proprietarul Miles Franklin Precious Metals, consideră că atunci când BIS (Banca Reglementelor Internaţionale, banca centrală a băncilor centrale) a făcut din aur un activ de rang 1, a accelerat tendinţele de dedolarizare şi repatriere.

În zilele noastre, repatrierea este efectuată nu doar de ţările europene, ci şi  de cele din Orientul Mijlociu, Africa şi cele care doresc să fie membre ale BRICS - Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud.

Aurul a primit statutul de activ de capital de nivel 1 (Tier 1) conform regulilor Basel III, începând cu 29 martie 2019. Această schimbare a crescut atractivitatea aurului pentru bănci, deoarece le permite să opereze cu mai puţin capital propriu. În trecut, conform regulilor Basel I şi II, aurul era clasificat ca activ de nivel 3 şi evaluat la doar 50% din valoarea sa de piaţă, ceea ce descuraja deţinerea sa. Prin Basel III, aurul a devenit un activ de capital important pentru bănci, ceea ce a accelerat tendinţele de dedolarizare şi repatriere.

Într-un interviu pentru Kitco News, Schectman subliniază că Reserve Bank of India a cumpărat doar în primele patru luni ale acestui an de 1,5 ori cantitatea de aur pe care a achiziţionat-o anul trecut. Mai important, însă, banca centrală indiană a mutat 100 de tone de aur păstrate la Banca Angliei din 1991 înapoi acasă. Şi nu este doar India.

„Am văzut că Arabia Saudită, Egiptul şi o jumătate de duzină de ţări africane şi-au luat tot aurul înapoi de la Fed New York”, a spus el.

Tendinţa creşte pe măsură ce numărul ţărilor care se alătură BRICS creşte. Potrivit lui Vladimir Putin,  până la 34 de ţări şi-au exprimat dorinţa de a se alătura clubului marilor state emergente. Ce spune el trebuie luat cu prudenţă.

După lansarea sa în 2009, BRICS s-a extins la 9 membri, cu adăugarea Egiptului, Etiopiei, Iranului şi Emiratelor Arabe Unite (EAU). Puteau fi 11, dar Argentina s-a retras după schimbarea preşedintelui, iar statutul Arabiei Saudite este neclar. 

Membrii BRICSĂ reprezintă acum 45% din populaţia lumii, 25% din comerţul global şi 31,5% din PIB-ul global, arată Kitco.

Lista extinsă a potenţialilor membri subliniază puterea tot mai mare a blocului, care se mişcă rapid spre dedolarizare şi se concentrează pe monedele locale pentru a ajuta la creşterea economiilor lor.

„Pe fondul dezbaterilor concentrate şi al optimismului ridicat de a căpăta influenţă economică, BRICS, împreună cu noii membri şi partenerii săi (formatul de sensibilizare) aşteaptă cu nerăbdare o nouă eră a dedolarizării sistemului economic global prin introducerea unei noi monede şi, de asemenea, va anunţa un nou sistem de plăţi, cel mai probabil în timpul viitorului summit din octombrie 2024 de la Kazan, Tatarstan”, a scris Kester Kenn Klomegah, cercetător şi scriitor independent despre afacerile africane în regiunea euroasiatică şi fostele republici sovietice.

„În urmărirea definirii hotărârii colective de a atinge aceste obiective de politică economică, BRICS a analizat de-a lungul lunilor în linii mari eficacitatea şi importanţa mecanismelor sale nou concepute şi o abordare bine echilibrată pentru reconstrucţia sistemului global dominat de vest prin dolar”, a adăugat el.

Nu doar adăugarea de noi membri la BRICS reprezintă o provocare pentru ordinea economică internaţională actuală.

China este în competiţie cu Statele Unite pentru a înlocui dolarul cu yuanul, în timp ce sistemul de plată interbancară transfrontalieră al Chinei şi sistemul de transfer al mesajelor financiare din Rusia contestă ordinea economică globală condusă de Statele Unite prin SWIFT.

Schectman notează că, în ultimul an, Arabia Saudită a vândut petrol Chinei pe yuani, monedă convertibilă în aur la Bursa de Aur din Shanghai. „Vedem amplificarea extraordinară a activităţii la Shanghai Gold Exchange”, a spus el pentru Kitco News.

Un alt exemplu este Iranul, care în 2023 a încheiat un acord cu China pentru a-şi moderniza cel mai mare aeroport, plătit mai degrabă cu petrol decât cu dolari americani.

Arabia Saudită este acum membră a Proiectului mBridge, un sistem de plăţi digitale transfrontalier, care este o colaborare între Centrul de Inovare al BIS din Hong Kong, Autoritatea Monetară din Hong Kong, Banca Thailandei, Institutul de Monedă Digitală al Băncii Populare de China şi Banca Centrală a Emiratelor Arabe Unite.

mBridge Ledger serveşte ca platformă pentru implementarea plăţilor transfrontaliere multi-valută în monedele digitale ale băncii centrale.

Schectman observă că mBridge a făcut două tranzacţii de probă în 2023: în primul rând, China a folosit yuanul digital pentru a cumpăra petrol din Emiratele Arabe Unite; şi în al doilea rând, tranzacţionarea transfrontalieră de yuani digitali contra aur.

„Când aruncaţi o privire la ceea ce reprezintă aurul şi la cantitatea masivă de aur acumulată de către emisfera sudică şi la convertibilitatea aurului în yuani la bursa de aur din Shanghai, toate aceste lucruri se unesc în ceea c ear purea fi o furtună perfectă...”, a explicat el. „Mărfurile deschid drumul şi aceste ţări se află într-o cursă de a acumula lent, metodic, mărfuri fără să atragă prea multă atenţie.”

El a dat exemplul vânzării de titluri de Trezorerie de către China, unde rezervele

sale de 3.000 de miliarde de dolari de obligaţiuni americane au fost reduse la 700 de miliarde de dolari, în timp ce deţinerile de aur au crescut timp de 19 luni consecutiv.

Un alt instrument de dedolarizare este BRICS Bridge, introdus în iulie. După cum a raportat Kitco, BRICS Bridge va oferi ţărilor în

curs de dezvoltare, în special din sudul global, capacitatea de a-şi limita sau restricţiona dependenţa de dolarul american prin promovarea propriilor monede naţionale pentru reglementările comerciale.

Între timp, băncile centrale au devenit cei mai mari cumpărători de aur. Jucătorii momentului sunt banca naţională a Poloniei şi cea a Indiei.