Unele persoane încep să investească pentru a-şi pune în practică abilităţile deprinse în facultate sau la locul de muncă. Acesta este şi cazul lui Adrian Netea, care a decis să-şi deschidă cont de tranzacţionare pentru că a considerat identificarea oportunităţilor de investiţii ca fiind o provocare motivantă şi un test real al propriilor capacităţi de analiză şi evaluare a unei afaceri pe care le aplică în industria de private equity.

„În 2014 lucram la E&Y în departamentul de evaluare şi modelare financiară. M-am ocupat la acel moment de evaluarea companiilor din portofoliul fondului de investiţii american NCH Capital, care deţine în România, printre altele, şi compania Vel Pitar, înţelegând astfel piaţa de panificaţie, perspectivele industriei şi marjele de profit”, povesteşte Adrian Netea, economist în vârstă de 34 de ani.

El spune că Boromir, al doilea cel mai mare jucător din această piaţă, se tranzacţiona la acel moment pe Bursa de Valori Bucureşti la multipli de trei ori mai mici decât fusese evaluată Vel Pitar de către Ernst & Young. Astfel, a decis să cumpăre la Boromir acţiuni de circa 1.600 de euro, sumă care reprezenta pe atunci salariul său pe două luni.

„În următorii doi ani investiţia mea s-a dublat. Am înţeles atunci că folosindu-mă de cunoştinţele de evaluare de companii pot găsi astfel oportunităţi pe bursă care mi-ar putea aduce randamente peste media pieţei. Consider că îţi câştigi titulatura de profesionist de investiţii atunci când realizezi randamente foarte bune atât în mediul profesional în care activezi, cât şi în nume propriu”, adaugă investitorul.

Adrian şi-a petrecut mare parte din copilărie în oraşul Ţicleni de lângă Târgu Jiu, dar locuieşte de 15 ani în Bucureşti, unde a venit la facultate. Are un master în Contabilitate în limba engleză în cadrul Academiei de Studii Economice şi un Executive Master în Financial Strategy la Universitatea Oxford. În domeniul investiţiilor corporate lucrează de aproximativ 12 ani, iar din 2019 este manager de investiţii în cadrul fondului de private equity Morphosis Capital, care investeşte între 5 şi 10 milioane de euro în companii antreprenoriale româneşti.

„O tranzacţie de private equity este destul de complexă, durează aproximativ 6-12 luni, timp în care se analizează industria, competiţia, se discută cu experţi, se evaluează compania, se negociază structurarea investiţiei, se face un business plan agreat cu antreprenorul. Asta îmi oferă mie perspectiva investitorului, cât şi a antreprenorului, fiind totodată expus către multe industrii din România”, spune el.

NUME: Adrian Netea

VÂRSTĂ: 34 de ani

PROFESIE: economist

OCUPAŢIE: manager de investiţii

INVESTEŞTE: pe termen mediu, de 2-5 ani

Adrian Netea se consideră un value investor şi investeşte în general pe termen mediu, de doi-cinci ani. Îşi plasează banii în companii cu potenţial semnificativ de creştere, care se tranzacţionează sub valoarea reală sau a perspectivelor pe termen mediu de unu-doi ani, listate doar la bursa românească.

„Caut acele companii pe care le pot analiza, le pot evalua şi unde cred că pot înţelege particularităţile industriei şi riscurile specifice. În general, investesc cam în trei-patru companii pe an, care consider că au şansele cele mai mari din cele analizate de mine să înregistreze o performanţă financiară foarte bună şi a căror capitalizare de piaţă este sub potenţialul lor”, afirmă el.

Totuşi, rareori se întâmplă ca o companie cu perspective foarte bune şi un management solid să fie subevaluată. De aceea, uneori Adrian urmăreşte o companie chiar şi un an de zile, până când preţul acţiunii ajunge într-un teritoriu care-i oferă un randament potenţial suficient cât să justifice riscul.

„O companie cu perspective foarte bune nu înseamnă că este o investiţie bună, dacă preţul sau valoarea ei pe bursă nu oferă nicio marjă de siguranţă”, susţine el.

Temeiul pentru care stă exclusiv pe BVB este faptul că lucrează în industria de private equity de la noi, activitate care-i oferă expunere la multe industrii locale şi, totodată, oportunitatea de a discuta cu mulţi antreprenori români. Dar motivele nu se opresc aici.

„În primul rând, este mult mai uşor de analizat o companie şi o industrie din România. În al doilea rând, există mult mai puţini investitori care analizează şi evaluează în detaliu companiile din România, mai ales cele de pe segmentul AeRO, comparativ cu o companie din Statele Unite, de exemplu”, explică el.

Investitorul are în prezent 65% din portofoliu în trei companii antreprenoriale româneşti – Simtel Team, DN Agrar şi AROBS Transilvania. Simtel reprezintă 33% din total, DN Agrar are o pondere de 20%, iar AROBS înseamnă 11% din portofoliu. Alte deţineri sunt Banca Transilvania (10%), MedLife (10%), Holde Agri Invest (4%), One United Properties (3%) şi altele (13%).

„Simtel cred că va beneficia de cererea de panouri fotovoltaice din piaţă, mai ales în actualul context legat de creşterea preţului electricităţii. DN Agrar, cel mai mare producător de lapte din România, consider că va profita din plin de creşterea cu 30% a preţului laptelui în 2022 faţă de 2021, compania fiind integrată pe verticală, având astfel şi un control asupra costurilor, ceea ce ar trebui să se reflecte într-o creştere consistentă a marjelor de profit. AROBS, o companie stabilă din sectorul tehnologic, însă cu un plan ambiţios de creştere în 2022, în special prin M&A, realizând trei achiziţii în prima parte a anului la multipli de evaluare considerabil sub multiplii la care este evaluată AROBS pe piaţa de capital”, îşi explică el alegerile.

În cazul Simtel, Adrian a participat la plasamentul privat care a precedat listarea. Astfel, compania a devenit cea mai mare deţinere a lui, ba chiar şi-a majorat poziţia când preţul acţiunilor a scăzut în prima parte a anului 2022 sub 23 de lei. A mai participat şi la plasamentul privat de la Softbinator, însă mărturiseşte că a lichidat între timp deţinerea cu un profit modest de 12%.

„Softbinator nu are un model de business predictibil, iar mai mult de jumătate din venituri depind de trei clienţi cheie. Aşadar, am considerat că profilul de risc al companiei nu este reflectat în evaluarea de piaţă”, spune el.

Sunt mai multe companii antreprenoriale româneşti pe care i-ar plăcea să le vadă la Bursa de Valori Bucureşti, cum ar fi dezvoltatorul de software Fortech din Cluj, lanţul de farmacii Tei care deţine şi magazinele Bebe Tei sau lanţul de magazine de optică Lensa, iar lista ar putea continua cu multe alte exemple.

„Sectorul de servicii medicale şi industria de energie regenerabilă au potenţial semnificativ în România şi mi-ar plăcea să vedem astfel de companii atragând mai mult capital pentru expansiune atât din partea fondurilor de investiţii, cât şi de pe piaţa de capital”, adaugă el.

Evaluarea businessului

Adrian analizează o companie exact ca un fond de private equity. De regulă foloseşte pentru evaluare multiplul de EBITDA, metoda principală utilizată de fondurile de private equity, folosindu-şi astfel cunoştinţele şi metodologiile aplicate la locul de muncă şi în ceea ce priveşte investiţiile personale.

„Înţeleg performanţa operaţională a companiei şi sunt nevoit să mă uit atent pe situaţiile financiare, să analizez şi situaţia creditelor, înţelegând astfel cât de îndatorată este compania, şi situaţia cashflow-ului”, completează el.

Unul dintre criteriile principale este să aibă o marjă de siguranţă cât mai mare. Asta înseamnă să identifice acele companii a căror valoare reală este cu cel puţin 50% mai mare decât capitalizarea de piaţă. Cu cât este mai sigur de analiza şi evaluarea făcută şi cu cât marja de siguranţă este mai mare, cu atât alocă mai mult din totalul portofoliului pe compania respectivă. Pentru Adrian sursa primară pentru a înţelege performanţa companiei, riscurile şi planurile pe termen mediu sunt rapoartele anuale, pe care le parcurge cu minuţiozitate. Citeşte cu foarte mare atenţie şi explicaţiile managementului atunci când există variaţii faţă de buget, pentru că de cele mai multe ori reflectă profesionalismul şi caracterul managerului.

„Îmi plac companiile cu un model de business cât mai predictibil, având astfel şanse mai mari să estimez în mod realist perspectivele companiei pe termen mediu şi implicit să evaluez corect compania. Între o companie cu creştere agresivă şi una cu creştere mai mică, dar sigură, o prefer pe a doua”, spune investitorul.

Œ►Multiplul EBITDA este una dintre cele mai folosite metode de evaluare a unei afaceri, cu obiectivul de a o compara cu evaluarea altor companii similare din sector. EV la EBITDA se calculează împărţind valoarea întreprinderii (capitalizare Ă datorii – numerar şi echivalente numerar) la EBITDA (câştiguri înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare). O valoare mai mică decât media pieţei indică faptul că societatea ar putea fi subevaluată şi ar putea creşte în viitor.

►Metoda DCA (dollar cost averaging) este o strategie simplă de investiţii care constă în investirea unei sume fixe de bani în mod constant – săptămânal, lunar sau trimestrial – indiferent ce evoluţie are bursa şi în funcţie de propriile preferinţe, în acelaşi activ. Pin aplicarea şi respectarea ei, un investitor reduce riscurile vizavi de momentul întrării în piaţă, obţinând un preţ mediu de achiziţie şi este mai disciplinat în legătură cu propriile investiţii.

Ž►Stock picking este atunci când un analist sau un investitor foloseşte o formă de analiză sistematică pentru a-şi da seama dacă o anumită acţiune reprezintă o investiţie bună şi ar trebui adăugată în portofoliu. Mai este cunoscut şi sub numele de management activ. Stock pinking-ul poate fi realizat atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt, însă este o activitate laborioasă în care investitorii studiază situaţiile financiare şi indicatorii financiari ai unei companii, dar şi sectorul din care face parte.