Profil de investitor: Pe bursă câştigi sau înveţi

Autor: Tibi Oprea Postat la 19 decembrie 2022 194 afişări

Investitori mici şi mari, profesionişti şi debutanţi deopotrivă, care activează în domenii dintre cele mai diverse, pun pe tapet strategii de investiţii şi lecţii învăţate în timp pentru a întări zicala „bursa este pentru toţi” şi a mări rândurile investitorilor din piaţa locală. Toate sfaturile sunt adunate în seria de materiale „Profil de investitor” găzduită de Business MAGAZIN.


Investiţiile la bursă pot oferi investitorilor câştiguri care pe termen lung au menirea de a le asigura independenţa financiară, însă alegerile mai puţin inspirate sau informate aduc pierderi în portofoliile lor. Totuşi, chiar şi aceste pierderi ne învaţă câte ceva. Ce anume, ne spune Andrei Mihăescu, programator care investeşte la BVB din 2015.

„Am început să investesc în 2015 cu scopul de a-mi proteja economiile de inflaţie. Între timp, scopul investiţiilor a devenit independenţa financiară. Îmi amintesc că brokerul cerea atunci o sumă minimă pentru deschiderea contului, aproximativ 4.000 de lei, iar primele achiziţii cred că au fost Conpet şi Banca Transilvania”, povesteşte Andrei Mihăescu, inginer software în vârstă de 40 de ani.

În ceea ce priveşte deschiderea contului de tranzacţionare, Andrei susţine că a trecut prin experienţe diferite în urmă cu şapte ani, când a devenit investitor şi anul trecut, când soţia lui şi-a deschis de asemenea un cont. Ce poate spune este că totul a devenit mult mai accesibil după pandemia de coronavirus.

„Tehnologia a făcut procesul investiţional din ce în ce mai uşor, a ajuns să fie la un click distanţă. Soţia mea a deschis un cont anul trecut şi mi s-a părut totul foarte uşor, mai ales comparat cu procesul prin care am trecut eu când am deschis contul sau cu momentul în care a trebuit să transfer acţiunile la alt broker, deoarece brokerul la care eram a decis să părăsească piaţa din România”, afirmă investitorul.

Născut în Craiova, Andrei a studiat la Facultatea de Matematică şi Informatică, secţia Informatică şi are un master în Marketing şi Comunicare în Afaceri la Institutul de Studii Economice (ISE). În 2006 s-a mutat în Bucureşti, unde în prezent ocupă funcţia de manager de proiect informatic la Automatic Data Processing (ADP) Romania, lider global în furnizarea de servicii de management al resurselor umane şi cei care dau estimările pe piaţa forţei de muncă în SUA, printre altele.


Andrei Mihăescu, 40 de ani

PROFESIE: inginer software

OCUPAŢIE: manager de proiect

INVESTEŞTE: pentru independenţă financiară


De când investeşte, Andrei a marcat mai multe pierderi, din mai multe motive. Prima dată s-a întâmplat din cauza împrejurărilor. Dat fiind faptul că a avut nevoie de bani ca urmare a unui eveniment neprevăzut, a fost nevoit să-şi lichideze tot portofoliul, inclusiv o deţinere cu un randament negativ.

„Din fericire, câştigul pe celelalte deţineri a acoperit acea pierderea, însă randamentul a fost mult diminuat. Această întâmplare a venit însă cu o lecţie şi anume că ar trebui să existe un fond de siguranţă pentru evenimentele neprevăzute”, adaugă el.

Ulterior, pe măsură ce strategia sa a devenit mai sofisticată, a mai marcat pierderi pentru optimizare fiscală, cât şi în câteva situaţii în care teza iniţială a investiţiei a fost invalidată. Unele dintre aceste situaţii au fost de natură să-l descurajeze, însă nu a luat decizia de a renunţa la investiţii.

Samuel Smiles, autor britanic şi reformator guvernamental supranumit „Biblia liberalismului mijlociu victorian”, a spus că „cine nu a greşit niciodată, nu a făcut niciodată o descoperire”. Fără erori nu am şti niciodată ce trebuie să îmbunătăţim sau ce să schimbăm. Poate cele mai bune lecţii vin din cele mai mari greşeli. Ba chiar adevărata greşeală ar fi să nu încerci din nou, zic eu. Pe acest principiu merge şi Andrei.

„Bineînţeles că au fost momente în care am vrut să părăsesc ringul bursier, nu cred că există investitori care să nu fi trecut prin asta. Am fost nesigur pe anumite investiţii şi o parte din acele riscuri s-au materializat. Uneori câştigi, alteori înveţi”, mărturiseşte el, înlocuind deliberat cuvânt „a pierde“ cu „a învăţa“.

În ultima perioadă, Andrei Mihăescu recunoaşte că a alocat mai puţin timp decât de obicei activităţii investiţionale, dar au existat şi câteva cauze. A trecut prin câteva schimbări pe plan personal şi profesional, dar este hotărât să continue şi să ajungă din nou la timpul pe care îl acorda în trecut investiţiilor.

Portofoliul lui este format majoritar din acţiuni, însă au fost momente când ponderea obligaţiunilor era mai mare. Pe lângă acţiuni şi bonduri, investitorul a mai tranzacţionat ETF-ul listat la BVB care urmăreşte indicele principal BET, produse structurate cu activ suport aurul (EBGLD), cât şi ETF-uri şi acţiuni pe pieţele din SUA şi Europa de Vest.

„Am avut şi o investiţie imobiliară, la care am renunţat recent. Nu aş investi în imobiliare. Nu am nici cea mai mică idee despre direcţia în care va merge piaţa, este doar un feeling”, continuă el.

Cele mai mari investiţii ale lui sunt la producătorul de vinuri Purcari Wineries PLC (26%), unicul producător local de petrol şi gaze OMV Petrom (23%), producătorul şi furnizorul de gaze naturale Romgaz (15%), compania de brokeraj în asigurări Transilvania Broker de Asigurare (13%) şi Fondul Proprietatea (7,5%), restul (15%) fiind alte deţineri mai mici.

Valoarea portofoliului său la Bursa de Valori Bucureşti este de circa 9.000 de euro, iar investiţiile pe pieţele externe se ridică la aproape 2.000 de euro. La ce se uită Andrei atunci când îşi alege companiile în care investeşte?

„Pentru mine contează foarte mult, pe lângă performanţa financiară, avantajul competitiv al companiei şi credibilitatea echipei de management. Dividendele sunt şi ele importante, mai ales pentru că pe piaţa din România procentul de companii care oferă dividend este destul de important. În procesul investiţional, analizez indicatori consacrati şi aplic recurent un model de analiză – Dividend Discount şi/sau DCF – pentru a determina daca teza iniţială a investiţiei se menţine sau nu”, spune acesta.

Anul 2021 i-a adus investitorului un randament de 26%, datorat în mare parte câştigurilor din investiţiile în producătorul de materiale de construcţii TeraPlast Bistriţa şi în producătorul de inputuri organice Norofert. Criza din sănătate l-a prins investit aproape integral, fără prea mult cash, astfel că nu a putut profita decât limitat de scăderile de la începutul pandemiei. Perioada actuală însă l-a prins ceva mai pregătit. Totuşi, nu atât de pregătit pe cât şi-ar fi dorit.


„Pentru mine contează foarte mult, pe lângă performanţa financiară, avantajul competitiv al companiei şi credibilitatea echipei de management. Dividendele sunt şi ele importante, mai ales pentru că pe piaţa din România procentul de companii care oferă dividend este destul de important.”


„Am început-o cu 30% cash, deoarece a fost o perioadă în care nu am făcut nicio achiziţie din lipsă de timp şi decisesem anterior să lichidez câteva deţineri. Momentan, mai am aproximativ 10% cash. Am profitat şi o să încerc să profit în continuare de eventualele scăderi. Pentru mine, scăderile din 2022 au fost acoperite în mare parte de dividendele încasate. Randamentul nu este nici pe departe egal cu cel din 2021, dar sunt încrezător în structura actuală a portofoliului meu, indiferent de ce condiţii economice vom avea în anii care urmează”, afirmă investitorul.

Andrei Mihăescu se consideră un value investor. Nu cunoaşte aproape deloc analiza tehnică, ci ia în calcul doar analiza fundamentală. Strategia sa? „Buy & hold as long it makes sense.” (Cumpără şi păstrează atât timp cât are sens.)

Celor care se gândesc să-şi direcţioneze economiile pe bursă, investitorul le recomandă să înceapă cu sume mici şi să investească mult timp în educaţie. Uitându-se în urmă, are o singură părere de rău. „Regret că nu am început mai devreme”, conchide Andrei Mihăescu.  

DICŢIONARUL INVESTITORULUI

1. Optimizarea fiscală se referă la orice măsură care reduce costurile fiscale ale unei firme sau în cazul unei operaţiuni/tranzacţii, dar în limita legii. În caz contrar, se numeşte evaziune fiscală. În cazul investitorilor, prin optimizare se înţelege maximizarea profiturilor prin reducerea bazei de impozitare.

2. Dividend Discount Model (DDM) este o metodă cantitativă de evaluare utilizată pentru prezicerea preţului acţiunii unei companii care ia în calcul costul capitalului, dividendul curent şi rata estimată de creştere a acestuia pentru a calcula dividendul estimat pentru anul următor. Pe baza acestuia se stabileşte preţul „corect” al acţiunii în cauză, iar dacă acesta este mai mare decât preţul curent, acţiunea este considerată subevaluată. Invers, acţiunea este supraevaluată. Raţiunea din spatele modelului de evaluare este că investitorii plătesc acum pentru recompensele viitoare, iar dividendele pot fi folosite pentru a estima aceste recompense.

3. Discounted Cash Flow (DCF) este o metodă de evaluare care estimează valoarea unei investiţii folosind fluxurile de numerar viitoare aşteptate. DCF oferă o perspectivă de evaluare a profiturilor viitoare ale unei societăţi. Este folosită de asemenea, printre alte metode, de cei care se gândesc să cumpere o companie sau de manageri şi antreprenori pentru a lua decizii privind bugetul de venituri şi cheltuieli. Aceasta cea mai răspândită formă de analiză fundamentală.

ÎN CE MAI INVESTIM

Vinificaţie

Purcari Wineries Public Limited Company (simbol bursier WINE) este unul dintre principalii producători  de vinuri şi brandy din regiunea Europei Centrale şi de Est, care gestionează aproximativ 1.450 de hectare de podgorii şi operează şapte platforme de producţie în România, Moldova şi Bulgaria. Purcari Wineries este lider pe segmentul vinurilor Premium din România cu o cotă de 30% şi cel mai mare exportator de vin din Moldova, livrând în peste 40 de ţări.

Fondat în 1827, grupul este listat la Bursa de Valori Bucureşti din februarie 2018, având în prezent o valoare bursieră de aproximativ 354 de milioane de lei, după ce acţiunile au scăzut cu circa 41% de la începutul acestui an. În ultimele şase luni, acţiunile WINE înregistrează o scădere de 3,7%, conform datelor BVB.

Purcari este condus de  fondatorul Victor Bostan din poziţia de Director Executiv şi are în acţionariat investitori instituţionali precum Horizon Capital, Fiera Capital, Conseq, East Capital, Franklin Templeton şi Norges Bank.

În primele nouă luni din 2022, Purcari a raportat un profit net de 25,4 milioane de lei, în scădere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, la venituri de aproape 200 de milioane de lei, în urcare cu 20%. Marja EBITDA şi marja venitului net din T3/2022 au ajuns la 29%, respectiv la 19%.

La nivelul trimestrului trei, profitul net s-a diminuat cu 25% faţă de T3/2021, până la 14,4 milioane de lei, în timp ce veniturile au marcat o creştere de 27% de la an la an, ajungând la 75,8 milioane de lei. Pe piaţa din România, veniturile au urcat în primele nouă luni cu 11% de la an la an şi cu 17% de la trimestru la trimestru.

În luna aprilie 2022, acţionarii Purcari au aprobat în unanimitate distribuirea unui dividend de 0,51 de lei din profiturile acumulate, reprezentând aproximativ 20,5 milioane de lei, conform calculelor realizate de ZF.

Oferta de valoare a grupului, în formula de „lux accesibil”, a demonstrat rezilienţă faţă de presiunile inflaţioniste, economice şi geopolitice, brandurile Purcari, marca de întâietate a companiei şi Bardar, marca de brandy premium, crescând la rate de două cifre.

În octombrie 2022, Purcari a făcut încă un pas spre consolidarea poziţiei de lider al vinificaţiei în CEE, prin achiziţia unui pachet majoritar de 76% din Angel’s Estate, o cramă cu ciclu complet din Bulgaria cu 100 de hectare de vii proprii şi o capacitate anuală de producţie de peste 1 milion de sticle. Alte branduri de sub umbrela grupului sunt Crama Ceptura, Bostavan şi Domeniile Cuza.

„A fost un an de recoltă record pentru Grupul nostru şi împreună cu achiziţiile de struguri din surse terţe, suntem pregătiţi să beneficiem de o structură de costuri competitivă în 2023. Acest fapt este unul important, având în vedere presiunile inflaţioniste continue, mai ales după sezonul agricol dificil din 2021. Suntem foarte optimişti cu privire la 2023”, 

Victor Bostan, Director Executiv, Purcari Wineries PLC


Acesta este un material informativ şi nu reprezintă o recomandare sau o ofertă de investiţie. Performanţele anterioare nu reprezintă o garanţie a realizărilor viitoare. Este recomandată documentarea temeinică înainte de a investi.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.