Eugen Anicescu este director general al AON România, filiala locală a unuia dintre cele mai mari grupuri de asigurări şi management al riscului din lume. De la terminarea ASE, în 1999, a rămas mereu fidel domeniului asigurărilor, trecând printre altele pe la Generali, COFACE şi acum AON. Totuşi, el nu elimină varianta unei viitoare intrări în antreprenoriat. 

Text: Roxana Roşu, interviu: Cristian Hostiuc 

Ai terminat ASE şi până acum ai schimbat doar patru companii. Şi ai stat doar în industria de asigurare şi reasigurare. Ai regrete că ai rămas într-o singură industrie? 

Nu, nu-mi pare rău. Industria asigurărilor poate că nu are cel mai atrăgător nume şi chiar observăm că tinerii nu mai vin atât de uşor, nu cred că au venit vreodată uşor, dar parcă vin chiar mai greu în ultimii ani. Dar este una extrem de provocatoare, volatilă, aduce multe elemente de noutate. Este în prima linie a digitalizării. Deci nu aş spune că îmi pare rău, dar am uneori nostalgia lucrurilor tangibile. Pentru că atunci când lucrezi în industrie, din mâna ta iese ceva, când lucrezi în construcţii la fel.

Şi am uneori nostalgia că lucrez cu lucruri intangibile. Altfel nu am regrete absolut deloc.

A meritat din punct de vedere financiar? Merită pentru cei care vin din spate? 

În continuare industria financiară, şi aici se încadrează şi industria de asigurări, este undeva în topul veniturilor. Nu aş spune că alegerea industriei asigurări ar fi mult mai lucrativă financiar decât alte industrii, dar este un domeniu care remunerează bine atunci când devii un expert, atunci când devii valoros. Iar când eşti un expert bun în România, eşti un expert bun în industria de asigurări europeană. Sunt mulţi oameni care au plecat din România şi ocupă poziţii de frunte în industria europeană de asigurări. Este o catapultă bună dacă eşti dispus să investeşti în tine şi să creşti. Eu  am ajuns cumva întâmplător în domeniul asigurărilor. Am terminat ASE în 1999, am mers în armată, m-am întors în Bucureşti, am luat ziarul. Mă uitam ce era disponibil şi mergeam la poştă, de unde trimiteam faxuri. Astăzi lucrurile astea par anacronice. Am ajuns la interviu la o companie de asigurări foarte mică, se numea Croma şi era deţinută de Mircea Lucescu. Am prins un job extrem de interesant, pe reasigurări. Am învăţat din bibliografii, din discuţii cu reasigurători şi asta mi-a dat de la început foarte mult curaj. Poate că dacă aş fi nimerit într-o companie foarte mare, în care m-aş fi pierdut, aş fi luat-o pe un drum, poate că nu aş fi avut curaj apoi toată cariera să intru în orice provocare care mi-a apărut.

În 2001 ai plecat la Generali. A fost o recrutare directă sau ţi-ai depus un CV?

A fost o recomandare din partea unui coleg. Am stat acolo şase ani. Am evoluat, am avut şansa să lucrez cu partenerii internaţionali, să intru în anumite proiecte pe zona de risc financiar. A fost o şcoală foarte bună. 

Te-ai gândit vreodată că poate ar fi mai bine să fii antreprenor? 

Pe măsură ce m-am dezvoltat profesional, poate. Cred că puţini corporatişti nu au fantazat cu gândul acesta - ce ar fi dacă mi-aş folosi expertiza pe care am dobândit-o pentru a deveni antreprenor? Dar e greu să-ţi faci un business în reasigurări în România. Nu aveam ceva vandabil pentru piaţa din România.

N-ai avut curajul, n-ai avut o idee sau în momentul în care intri într-o multinaţională devii burghez? 

E o combinaţie de mai multe lucruri. Cred că termenul „burghezie” exprimă destul de bine ce se întâmplă în momentul în care ajungi la un anumit nivel profesional. A fost confort, dar a fost şi şansa de a avea un job extrem de interesant la COFACE, de a evolua în permanenţă.

Când îţi este bine, când simţi că evoluezi, atunci gândul antreprenoriatului poate că nu persistă mult. 

O bună parte sau cea mai mare parte din cariera ai petrecut-o la COFACE. Ce-ai învăţat acolo? 

Enorm. Cum spuneam, am stat 25 de ani în asigurări. Însă cred că perioada de 15 ani din COFACE a fost realmente o perioadă deosebită. Este o companie la confluenţa dintre asigurări, consultanţă, financiar, bancar. Asta îţi dă şansa nu doar să faci asigurări, ci să stai de vorbă în fiecare zi cu antreprenori, cu companii. E o poziţie privilegiată şi mi-a permis să înţeleg ce se întâmplă în mediul economic. În cei 15 ani am trecut acolo prin nişte crize. Criza subprime, criza datoriilor suverane, pandemie. Companiile au devenit mai reziliente, au învăţat să facă lucrurile diferit, să-şi gestioneze resursele financiare, să lucreze cu oameni, să-şi păstreze oamenii în echipă, să investească. 

În momentul în care ai trecut de la COFACE la AON, a fost o ofertă financiară şi o poziţie de nerefuzat? 

N-aş spune că a fost vorba despre asta. A fost vorba despre 15 ani într-un singur loc. Şi despre nevoia mea personală de a schimba. Eu cred că dacă faci lucrurile cum trebuie, la un moment dat devii inutil într-o organizaţie. Organizaţia poate să meargă mai departe şi fără tine. Poate chiar e mai bine să aibă ceva prospeţime. După 15 ani, simţeam nevoia unei schimbări. Mă apropiam de 50 de ani şi am avut gândul acesta, dacă nu acum, atunci când?  

Ce defecte trebuie să ai în calitate de CEO, ca să fii un CEO de succes? 

Aş spune că orice CEO este o sumă de calităţi şi defecte. Un defect pe care cred că trebuie să îl ai este să fii suficient de încăpăţânat. Încăpăţânarea este, în principiu, un defect. Dar ca să fii perseverent, să treci prin situaţii, să fii omul care tragi o organizaţie, care oferă energie, trebuie să ai şi un gen de încăpăţânare. Însă cred că defectul trebuie să fie cuplat cu o calitate. De exemplu, poţi să fii încăpăţânat, dar trebuie să fii capabil să-i asculţi pe alţii, trebuie să fii capabil să acorzi încredere şi trebuie să ai gândire critică.  

Care sunt calităţile pe care crezi că le ai şi care te-au adus în această poziţie? 

Cred că sunt un om echilibrat şi asta îmi permite să iau nişte decizii corecte. Cred că sunt suficient de ambiţios, caut mereu oportunităţile. Cred că sunt orientat către strategie. Cred că am suficient curaj. Pentru că am descoperit, şi cred că o ştiu şi antreprenorii, o ştiu şi oamenii din multinaţionale, orice succes este rezultatul unui proces de trial-and-error. Uneori reuşeşti, uneori nu reuşeşti, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să încerci. Mi-a plăcut mult ce spunea unul dintre CEO cu care am lucrat de-a lungul timpului: greşiţi rapid, greşiţi mic şi mergeţi mai departe. Adică încercaţi, nu vă limitaţi, dar nu te arunca cu capul în zid ca să faci greşeli critice. Dar dacă nu încerci, nu ai cum să reuşeşti.

Te-ai întâlnit cu foarte mulţi antreprenori români.  Ce-ai învăţat de la ei?

Au fost într-adevăr multe întâlniri şi multe surprize, şi aş spune multe surprize plăcute. Uneori omul te impresionează prin anumite calităţi, într-o întâlnire poate de o jumătate de oră, o oră, şi înţelegi de ce are succes. Vezi o gândire sănătoasă. Am văzut businessuri care erau la limită şi oamenii au reuşit să salveze situaţia. După cum am văzut şi situaţii în care nu au reuşit. Şi ceea ce am văzut atunci când au reuşit a fost o perseverenţă, dar nu încăpăţânare, ci abilitatea de a găsi soluţii. 

De ce eşuează unele businessuri româneşti?  

Aş spune că cele mai multe au eşuat din cauza deciziilor greşite. Şi nu o decizie greşită, ci poate un lanţ de decizii greşite. De exemplu investesc pe termen lung, cu fonduri pe termen scurt. Asta este o greşeală clasică.

Ai fost vreodată în burnout profesional?

Nu. Nu mi s-a întâmplat. Pentru că am reuşit în permanenţă să echilibrez şi întotdeauna m-am bazat pe cei din jurul meu. Viziunea mea ca manager, ca lider, este să avem rezultate într-o atmosferă bună. Întotdeauna mi-a plăcut să fac lucrurile în mod consecvent. Adică muncim în fiecare zi, muncim toţi din echipă. Şi când se întâmplă ceva, rezultatele vin şi presiunea este distribuită.

Ai avut oferte pe care le-ai refuzat de job? 

Da. Au fost situaţii. Nu foarte multe. Pentru că cred că am o rată inegalabilă. Cred că sunt undeva la patru joburi cu patru interviuri. În general nu mi-am dorit să fac schimbări. Şi când mi-am dorit să fac schimbarea, am fost un norocos.

Ai refuzat vreodată o carieră internaţională? Sau ai fi vrut să ai o carieră internaţională şi nu ai avut această şansă? 

Am avut oportunitatea să fac la un moment dat pasul către internaţional. Am avut o perioadă şi responsabilitate regională, adică am fost responsabil şi de Bulgaria, şi asta m-a ajutat să văd puţin ce înseamnă cariera internaţională fără să fie nevoie să mă expatriez. Dar în momentul în care am avut ocazia unei cariere internaţionale, nu am mai considerat că este necesar. Eram destul de confortabil cu mine şi foarte confortabil cu familia pe care o am aici.

Decizia asta de expatriere nu este doar a ta, este a familiei, este şi a soţiei, şi a copiilor, şi a familiei extinse. Mie mi-a plăcut ce aveam aici. Iar acum dacă mă uit la ce înseamnă azi România, cred că a devenit o variantă extrem de ofertantă pentru cei care sunt aici şi cred că lucrurile astea încep să fie înţelese şi în exterior. 

Care e cea mai bună decizie pe care ai luat-o în carieră? 

Cred că a fost o decizie extrem de bună să mă duc la COFACE. 

Dacă ar fi să dai timpul înapoi? Cu toate lucrurile pe care le-ai văzut, le ştii că s-au întâmplat. Ai fi vrut să fii mai degrabă un antreprenor? Ai fi vrut să fii un executiv? Să fi schimbat industria? 

Cred că dacă era să fiu un antreprenor care pleacă de la zero, ceea ce înseamnă mult efort, ar fi trebuit să o fac mai devreme. Şi cred că şi România a oferit nişte oportunităţi foarte bune. Cred că mi-ar plăcut să fi luat decizia de antreprenoriat într-unul din momentele acelea în care fantazam. Şi ştiind ce ştiu astăzi, cred că ar fi fost o decizie bună. Dar nu regret.

Altfel, cred că după o anumită vârstă, când ai tipul meu de background, sunt mulţi oameni care tranzitează către consultanţă. Asta rămâne o chestie deschisă, până la urmă. Vârsta de pensionare este înaintată în România. 

Ce şcoală ai fi vrut să faci şi nu ai făcut? 

Poate că au fost momente în care cochetam cu ideea unui MBA. Şi acum poate mai cochetez cu ideea unui MBA. Realitatea este că modul meu de învăţat este unul practic, din business. Mi-a plăcut ideea de calificare la locul de muncă. Am avut şansa să învăţ şi probabil că am simţit că este suficient. Dar cred că un MBA rămâne o idee extrem de bună, pentru că, dacă îl faci când trebuie şi apoi îl foloseşti cum trebuie, este o şansă mare pentru cariera cuiva. Deci aş recomanda oricui să se gândească la subiectul acesta.    

Care a fost primul tău salariu la Croma? 

2.500.000 de lei. Cred că era la timpul respectiv însemna cam 120 de dolari. 

În momentul în care ai luat acest salariu, te-ai gândit vreodată cum vei evolua de-a lungul anilor? 

Nu sunt un om cu planuri pe termen lung. Îmi place să fiu surprins. Aveam atunci un gând, când o să ajung la 400 de dolari, ce bine o să fie! Mi se părea mie că ar fi un nivel salarial bun.

Dacă ar fi să scrii o carte despre cariera ta şi să fie o „moştenire” sau sfaturile tale către copilul tău, ce titlu ai pune?

Teamplayer.

„Viaţa ta e un business”, 17 februarie 2025. Invitat: Eugen Anicescu