În ce mai speră piaţa auto?

Autor: Alecu Postat la 11 noiembrie 2011 53 afişări

Trimestrul al treilea s-a încheiat pe plus şi vânzătorii de maşini ar putea fi un pic mai optimişti. În schimb, cu toţii se aşteaptă la noi scăderi pe fondul unui program Rabla devenit tot mai puţin vizibil pentru dealeri.

La sfârşitul lunii octombrie 2010 dealerii auto vânduseră deja prin programul "Rabla" aproape 52.000 de maşini noi, din care 22.800 reprezentau automobile marca Dacia; anul acesta Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a contabilizat numai 25.549 de maşini noi, din care mai puţin de 8.000 au reprezentat modele asamblate la Mioveni. Astfel, în acelaşi interval, programul nu a avut decât jumătate din efectul de anul trecut, iar Dacia a vândut chiar cu aproape două treimi mai puţine maşini. Numai una din trei maşini vândute pe piaţa locală în acest an a fost achiziţionată în cadrul programului de reînnoire a parcului auto cu o lună înaintea încheierii acestuia, potrivit calculelor BUSINESS Magazin. "Efectul rematului scade din ce în ce mai mult", spune Bogdan Florea, brand manager Volksagen autoturisme în cadrul Porsche România, importatorul mărcii pe piaţa locală. În cazul său, criza a fost mai blândă, în condiţiile în care Volkswagen a ajuns la peste 10% cotă de piaţă, cea mai ridicată de până acum.

În timp ce piaţa auto în primele nouă luni ale acestui an continuă scăderea de peste 10% faţă de perioada similară a anului trecut, un singur segment continuă să sfideze trendul - piaţa de leasing operaţional, care continuă creşterea faţă de anul trecut şi va încheia 2011 cu un avans undeva între 15 şi 20%. În acelaşi timp, programul "Rabla", cel care ar trebui să încurajeze vânzările de maşini către persoane fizice, aproape a îngheţat, cu toate că intră pe ultima sută de metri. "În a doua jumătate a anului nu putem spune că am simţit o schimbare în ceea ce priveşte vânzările. Doar faptul că este o diferenţă tot mai mare între vânzările către persoane fizice şi cele juridice. Dar noi avem noroc că există mulţi clienţi care cumpără flote Volkswagen. Şi anul viitor tot pe flote ne vom baza deoarece nu vedem o revigorare a cererii din partea clienţilor privaţi", explică Bogdan Florea.

Un al doilea segment care creşte este cel al maşinilor premium - cu cel puţin 25%, la fel şi vânzările de vehicule comerciale, ambele fiind susţinute, ca şi piaţa totală, de achiziţiile realizate de firme. "Noi suntem în continuare numărul unu pe piaţa premium şi acesta este targetul nostru. Vedem că şi Mercedes-Benz şi Audi au făcut o treabă bună şi că au început să se apropie. Segmentul premium creşte, chiar şi pe o piaţă care continuă să scadă. Sunt mulţi cei care acum au un Opel sau un Volkswagen sau chiar o Dacia şi care vor să urce în segmentul premium", spune Marco Schulz, directorul general al BMW Group România, importatorul mărcilor BMW şi MINI pe piaţa locală.

În primele nouă luni ale acestui an vânzările BMW pe piaţa locală au crescut cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, la aproape 1.300 de unităţi, în timp ce Audi a avansat cu 36%, la puţin peste 1.200. Dacă BMW a avut în 2010 cea mai mare creştere, anul acesta Mercedes-Benz a crescut cel mai mult - cu peste 50%, dar la 1.127 de maşini. "După ce am fost cunoscuţi pentru volumele ridicate pe piaţa SUV-urilor, acum, odată cu lansarea noilor Seria 1 şi Seria 3, dorim să creştem şi pe aceste segmente mai accesibile unde până acum concurenţii noştri au avut volume mai ridicate. În prezent, 70% din vânzările noastre reprezintă maşini cu tracţiune integrală, iar 60% sunt SUV-uri", a subliniat Schulz.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
auto,
piata,
analiza,
tendinte
/analize/transporturi/in-ce-mai-spera-piata-auto-8963162
8963162
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.