După un concediu mult râvnit, anulat de pandemie, alţi doi ani de aşteptare pentru a primi undă verde pentru un bilet spre Indonezia şi un zbor obositor, cu popasuri toride în sufocantul Dubai şi efervescentul Kuala Lumpur, am aterizat în Insula Zeilor plină de curiozitate, întrebându-mă dacă celebra destinaţie e, în realitate, un paradis sau o destinaţie supraevaluată, îmbătată de turism. Dar Bali, cu tărâmurile sale roditoare, plajele ca-n cărţi poştale, o fascinantă lume subacvatică, oameni autentici şi tradiţii fascinante nu m-a dezamăgit nicicum, ba din contră. Niciodată despărţirea nu a fost mai grea.

Am petrecut în Bali ultimele două săptămâni de vară, două săptămâni presărate cu aventură, contraste, deconectare şi reconectare, cu un amalgam de emoţii şi trăiri, de fascinaţie şi bucurie pură. Ca după fiecare călătorie de neuitat, încerc să rememorez cu toate simţurile experienţa indoneziană: mirosul apetisant al peştelui fript şi aroma greoaie a regelui fructelor, durianul, sunetul molcom al valurilor şi ţipetele ascuţite, din miez de noapte, ale şopârlelor gecko strecurate în acoperişul de paie al bungalow-ului, carapacea alunecoasă a ţestoaselor gigant şi stropii de gheaţă ai cascadelor din vârf de munte, priveliştea firelor plăpânde de orez pictate în verde crud şi a lianelor încâlcite din jungla sălbatică, aroma puternică a cafelei Luwak şi gustul dulceag al clătitelor de banane savurate la răsărit, pe malul Oceanului Indian.

Dolce far niente în Insula Zeilor

Mi-am luat mai multe perechi de încălţăminte în bagajul pentru Bali. Dar am stat mai mult în şlapi şi în picioarele goale, căci în multe locuri, fie ele magazine, cafenele sau centre medicale, intrai desculţ. Când ajungi în paradis îţi dai seama că nu mai ai nevoie de make-up, de ondulatorul de păr, de bijuteriile cărate mii de kilometri. Vrei să te simţi liber. Şi cum ai putea altfel, când te afli pe o insulă înconjurat(ă) de plaje, palmieri şi simplitate, pe care nu există maşini şi în care mijloacele de transport sunt per pedes, cu bicicleta, cu căruţa ori, în foarte puţine cazuri, cu scuterul electric, iar tot ce ai de făcut e să trăieşti clipa? E cazul arhipelagului Gili, cu ale sale insule Air, Meno şi Trawangan, vecine cu Bali, şi pe care le străbaţi, la pas, în doar câteva zeci de minute.

Mănâncă, roagă-te, iubeşte

Bali e locul în care celebrul titlu al la fel de celebrei producţii în urma căreia a şi devenit mai mult cunoscută mica insulă de la capătul lumii capătă un înţeles deplin. Indonezienii fac mâncare simplă, sănătoasă şi apetisantă, servită pe frunze proaspete de bambus, la preţuri mici, dar aranjată ca la restaurantele de lux. Când te plictiseşti de tradiţionalele Nasi Goreng şi Mie Goreng (preparate cu orez sau tăiţei, carne de pui şi sos de alune) ai la dispoziţie o paletă largă de opţiuni europene. Cel mai bine am mâncat însă într-o piaţă de noapte plină de forfot, pierdută într-un amalgam de localnici flămânzi şi turişti curioşi, îmbătaţi de aromele peştelui proaspăt, al creveţilor mânjiţi generos cu usturoi şi al frigăruilor de legume colorate, coapte pe foc.

În viaţa balinezilor religia e foarte importantă. Majoritar hinduşi, aşează conştiincioşi mici ofrande pe treptele magazinelor, pe balcoanele caselor, pe bordul maşinilor şi pe altarele multitudinii de temple aflate la tot pasul. Am avut şansa să asistăm şi la una dintre cele mai importante ceremonii, Ngaben, dedicată celor decedaţi, în care o procesiune spectacu­loasă, însoţită de cântece acompaniate de tobe şi alte instrumente, e urmată de o incinerare menită să elibereze sufletele morţilor pentru a se putea reîncarna. O experienţă memorabilă.

Balinezii, cei mai modeşti şi prietenoşi oameni pe care i-am întâlnit, te învaţă să iubeşti viaţa şi să fii mulţumitor pentru ce ai. Să iubeşti simplitatea şi liniştea, să te deconectezi de tehnologie şi să te conectezi cu oceanul, cu natura, cu oamenii. Iubirea prinde noi nuanţe în Insula Zeilor.

Veni, vidi, mansi (Am venit, am văzut, am rămas)

În cele două săptămâni petrecute în Bali am întâlnit nomazi digitali pe toate drumurile, de la grădina hotelului în care eram cazaţi, la pub-ul irlandez înţesat de glasuri în care ne-am oprit să urmărim, cu multe întreruperi, cursa de F1 din Belgia. Ba chiar şi la piscina de tip infinity cu vedere spre junglă. Stăteau cuminţi cu laptopul în braţe şi, când, în final, terminau lucrul, se recompensau cu o baie revigorantă şi un cocktail apetisant. Dar mulţi vin şi nici nu mai părăsesc insula. Investesc în case, în afaceri. Aşa cum e cazul lui Lost LeBlanc, un travel vlogger cu peste 2 milioane de urmăritori pe YouTube, care s-a îndrăgostit de Bali şi acum îşi construieşte acolo o casă din care va conduce şcoala de creatori de conţinut Lost Creator Academy.

„From zero to hero”

E deviza lui Rudi, proprietarul unui mic şir de bungalow-uri din Gili Trawangan. Ne-a povestit cu ochi trişti dar cumva încrezători cum, odată cu cutremurul de aproape 7 grade din vara anului 2018, care a avut loc în insula vulcanică Lombok, din vecinătatea celei pe care ne aflam, proprietatea sa a fost devastată, iar la întoarcere, după evacuarea grăbită, nu a mai găsit nimic. „Aveam rezervări toată vara, dar a trebuit să sun agenţiile şi să anulez tot. Nu mai aveam unde să primesc turiştii.” A luat-o de la capăt, dar apoi a venit pandemia, care a adâncit criza în care se aflau el şi toţi ceilalţi locuitori care depindeau de turism. Pentru a supravieţui, a început să pescuiască, iar acum, odată cu ridicarea restricţiilor, e din nou plin de speranţă, a reînceput să investească banii în renovarea căsuţelor şi aşteaptă să ajungă iar la nivelul precriză.

Tot cu pescuitul s-a ocupat, în anii pandemici, şi Marissa. Am întâlnit-o într-un magazin de suveniuri, ascunsă de un voal, alb ca şi dreamcatch-urile de toate mărimile agăţate de tavanul buticului în care aştepta clienţi alături de soţul şi fiica sa de vreo patru ani. Şi ea avea ochi mari şi trişti. Mi-a povesit într-o engleză stâlcită că pentru un dream catcher de dimensiuni mari munceşte o zi şi că tot ce văd în magazin e făcut de mâinile sale, cu puţin ajutor din partea soţului şi a unui muncitor. Dar, cât a durat criza COVID a stat cu lacătul pe uşă şi a depins de peştele vândut altor localnici.

Impresionantă e şi povestea lui Yan Kacret, pe care l-am avut şofer-ghid timp de o zi şi pe care, în timpul excursiei, l-am invitat să ni se alăture pentru masa de prânz. Ruşinos şi modest, ca aproape toţi balinezii, a acceptat cu greu, dar a fost o companie plăcută şi ne-a împărtăşit multe din experienţele de zi cu zi. Ne-a spus şi că a supravieţuit, în anii de criză, cu nici trei dolari pe zi, el, cei doi copii şi soţia. Pentru a avea un venit, a lucrat ca sculptor, mode-lând cranii de bivol pe care le transforma, cu mâini iscusite, dar şi cu riscuri importante (aduse de lipsa echipamentelor de protecţie şi inhalarea particulelor de os), în decoraţiuni artizanale trimise la export.

„We foght for survive” (am luptat pentru a supravieţui - n. red.), ne-a povestit şi şoferul care ne-a condus, la plecare, la aeroport – un tip versat, care lucrase pe vase de croazieră şi vizitase numeroase ţări de pe mai multe continente, spre deosebire de alţi localnici care ne spuseseră că pentru a-şi permite un concediu ca noi ar trebui să lucreze zece ani şi care ne povestiseră că cel mai îndepărat loc de Bali în care au ajuns a fost insula Lombok, aflată la circa 3 ore de mers cu feribotul.

Am citit, chiar nespuse, poveşti asemănătoare în ochii multor altor localnici întâlniţi. Copii care se alergau vioi prin lanul de orez necopt, fără jucării sofisticate, adolescenţi care îşi ajutau deja familia, vânzând clătite în zilele toride, femei purtând pe cap ligheane mari pline cu dulciuri pe care le vindeau în port ori pe marginea drumului, încălţate în papuci rupţi, bărbaţi asudaţi, îngenunchiaţi pe şantierul unui nou resort de lux.

Sunt poveşti mai presus de speakerii motivaţionali îmbrăcaţi la costum, care umplu săli. Poveştile unor supravieţuitori care nu ies cu nimic în evidenţă, dar totuşi sunt eroi. Nu pentru mulţimi, ci pentru familiile lor. Şi asta e de-ajuns.  ■

Foto: Andra Stroe

Cât costă?

1. Cazarea: O vilă cu piscină privată şi curte cu vegetaţie luxuriantă, două dormitoare, fiecare cu baie proprie, bucătărie şi spaţiu comun de dining costă în jur de 250 de lei/noapte în Ubud, una dintre cele mai frumoase şi turistice zone din Bali. Pe insulele Gili, un bungalow fără pretenţii, cu mic dejun inclus (omletă sau clătită cu banane, fresh din fructe exotice/platou de fructe şi cafea), în jur de 100 de lei/noapte/cuplu.

2. Atracţiile turistice: Intrările la obiective costă, în medie, 15 lei.

3. Mâncare: Un preparat tradiţional cu aspect de fine dining, cam 25 de lei. Un fel de mâncare (de pildă burger cu cartofi prăjiţi) la un restaurant fără pretenţii, numit adesea warung, cam 9 lei.

4. Băutură: Cappuccino la o terasă cu vedere panoramică, 12 lei, un fresh, 5-10 lei. O bere, 7,5-10 lei la magazin şi 12-16 lei la restaurant. Cocktailurile sunt ceva mai scumpe, cu excepţii, şi nu sunt foarte gustoase. Nu le-aş recomanda, în special pentru că e indicat să nu consumi gheaţă în Bali.

5. Transport: Biletul de avion, 700-1.400 de euro, închiriatul unui scuter, cam 20 de lei/zi, închiriatul unei maşini cu şofer şi benzină inclusă, circa 230 de lei/zi (12 ore)/patru persoane, închirierea bicicletei, aprox. 10-15 lei/zi.

6. Activităţi:

O sesiune de rafting, cca. 75 lei/persoană, negociată la faţa locului, iar o cursă prin junglă cu ATV-ul, 110 lei.

7. Extra: Un masaj balinez full body, pe plajă, în sunetul valurilor, aprox. 30 de lei; Serviciile de curăţătorie şi călcat pentru un pachet de 5 kg. de haine, în jur de 35 de lei. O cartelă cu trafic de date, luată din aeroport, circa 75 de lei.

Ce să pui pe listă?

1. Dedică măcar şapte zile Ubudului, un sat tradiţional în care vei descoperi Bali-ul autentic şi de unde ai acces facil în orice parte a insulei;

2. Arhipelagul Gili, cu cele trei insule: Trawangan pentru party şi sporturi acvatice, inclusiv înotul cu ţestoase/paddeling etc.; Meno pentru linişte şi o sesiune spectaculoasă de snorkeling deasupra unui cunoscut şirag subacvatic de statui înlănţuite, iar Air, pentru apusuri spectaculoase, focuri de tabără pe plajă şi cine cu muzică live – definiţia perfectă a lui „dolce far niente”.

3. Templele Tirta Empul, Tirta Gangga, Pura Ulun Danu Beratan şi Tanah Lot;

4. Cascadele Tukad Cepung şi Banyu Wana Amertha;

5. Terasa de orez Tegalalang pentru mic dejun şi plantaţia de cafea Bali Pulina, pentru a degusta celebra cafea Luwak;

6. O zi de relaxare la infinity pool-ul de la Jungle Fish – fără taxă de acces şi consumaţie minimă;

7. O plimbare prin Pădurea maimuţelor (dar lasă acasă orice obiect atractiv – vei fi furat ca-n codru – de maimuţe, bineînţeles);

8. Câteva ore de adrenalină cu o sesiune de rafting pe apele calde ale râului Ayung, străbătând canioanele „decorate” cu zeităţi săpate în stâncă şi udate de apele reci ale cascadelor, într-o şerpuire verde de floră tropicală, cu palmieri şi liane sălbatice,  şi o cursă cu ATV-urile prin jungle;

9. Dacă ai timp, poţi să faci şi o drumeţie matinală pe muntele Batur;

10. În sud se recomandă zona Uluwatu, iar dacă practici surf, dedică câteva zile staţiunilor de pe coasta vestică;

11. Spectaculoase sunt şi insulele Nusa (Penida, Ceningan, Lembongan), dar şi vulcanica insulă Lombok;

12. Fă-ţi timp, de asemenea, să vizitezi şi instagramabilele cafenele, să stai de vorbă cu localnicii, să negociezi (cu bun simţ) un superb sarong sau alte suveniruri, să îţi afunzi tălpile în solul umed al plantaţiilor de orez şi să admiri verdele crud al bananierilor semeţi.

Când să mergi?

Vara. Deşi în multe ţări din Asia sezonul de uscat este iarna, în Indonezia (şi Malaezia) lucrurile stau invers, aşa că cel mai indicat e să îţi fixezi vizita în intervalul iunie-septembrie.

Ce acte sunt necesare?

Sunt de ajuns două doze de vaccin anti-COVID-19, iar aplicaţia Penduli Lindungi, implementată de guvernul indonezian, nu mai este verificată. Asigură-te, de asemenea, că ai paşaportul valabil minim şase luni la data călătoriei.

Ce să nu-ţi lipsească din bagaj?

Echipamentul de snorkeling, bateria externă, o cameră subacvatică, articole de igienă intimă, medicamente uzuale, protecţie anti-ţânţari.

Ce vaccinuri sunt obligatorii?

Nu sunt. Cel mai mare pericol e febra dengue, care se transmite prin ţânţari, dar pentru asta nu există vaccin, aşa că nu uita să închei asigurare medicală şi de călătorie. Îţi va salva bugetul în caz că ai ghinion. Recomandate sunt şi vaccinurile pentru hepatita A, poliomielită, febră galbenă şi antitetanos.

Terasele de orez Tegalalang, un paradis verde

Plajele pustii din Gili Meno

Marissa are în STAŢIUNEA SEMINYAK DIN Bali un butic cu suveniruri pe care le fabrică singură, trimiţându-le, în mare parte, la export, cumpărate de Grecia, Spania, Italia şi vândute cu adaos mare. Pe timpul pandemiei, pentru a supravieţui în perioada în care turismul a fost pus „pe hold”, s-a ocupat cu pescuitul.