Astăzi, pe lista UNESCO World Heritage - ce găzduieşte cele mai frumoase sau încărcate de istorie locuri din lume - se găsesc peste 1.000 de destinaţii - de la oraşe la castele şi de la parcuri naţionale la biserici ori mănăstiri. Când a început totul, în 1978, erau doar 12 astfel de puncte de atracţie, iar două dintre ele se găseau în Polonia - centrul istoric al Cracoviei şi mina de sare Wieliczka. Între timp, lista s-a extins pentru a cuprinde aproape 20 de locuri din această ţară, în frunte cu lagărul de exteerminare Auschwitz şi cu castelul de la Malbork, dar cele două au fost şi rămân primele din toate punctele de vedere.

Polonia, cea mai dezvoltată economie din regiune, ascunde – de fapt găzduieşte – între graniţele sale o suită de oraşe colorate mai ceva ca bomboanele Skittles, castele istorice ce par să-i fi inspirat chiar pe creatorii Disney şi, pe lângă toate acestea, o istorie recentă extrem de dureroasă. Pentru a începe să descoperi câte ceva din ce are această ţară de oferit, trebuie să porneşti incursiunea de undeva din sud, nu departe de graniţa cu Cehia şi Slovacia, unde se află trinitatea – Cracovia – Auschwitz – Wieliczka.

Sunt puţini cei care nu au auzit de Cracovia. Este unul dintre cele mai frumoase oraşe din regiune şi chiar din Europa. În 2019, înainte de pandemie, se afla în top 100 cele mai vizitate oraşe din lume, într-un clasament realizat de compania de cercetare de piaţă Euromonitor, cu aproape 3 milioane de vizitatori străini. În total, 18 milioane de oameni veniseră să vadă acest oraş în anul de dinaintea pandemiei, cei mai mulţi fiind localnici. Spre comparaţie, niciun oraş din România – nici măcar Bucureştiul – nu reuşise să îşi facă loc în acest top.

Astfel, Cracovia este, fără drept de apel, perla coroanei pentru turismul polonez. Şi nu degeaba. Inima oraşului este piaţa principală, cea unde trebuie să ajungi dis-de-dimineaţă pentru a o vedea în toată splendoarea. Altfel, de cum orologiul a bătut ora 9:00, încep să apară hoardele de turişti, dar şi comercianţii care vor încerca să vândă vizitatorilor de la magneţi la flori şi de la călătorii cu caleaşca trasă de cai la covrigi. Cei mai mulţi vânzători sunt imigranţi. Localnicii spun că sunt ucraineni sau moldoveni (din Republica Moldova). Şi tot ei adaugă că localnicii nu vin în centru, nu în piaţa principală şi în arealele inundate de turişti, unde şi preţurile sunt pe măsură.

Dar ca vizitator, nu poţi să nu ajungi în piaţa principală, ce datează din secolul al XIII-lea. Nu poţi să nu admiri bazilica care se înalţă semeaţă peste toate celelalte clădiri. Nu poţi să nu bei o cafea aici, în timp ce te minunezi la arhitectura locului sau în timp ce urmăreşti oamenii care se perindă prin zonă în căutarea amintirii perfecte. Cea mai bună lumină pentru fotograţii o ai dimineaţa “pe răcoare” sau seara la apus, când o aură gălbuie inundă piaţa. Singura diferenţă e că atunci când soarele se pregăteşte să meargă la culcare, turiştii sunt mai treji ca niciodată. Ah, şi tot atunci, spaţiul e împânzit de trăsuri trase de cai îmbrăcaţi în haine de sărbătoare. Caii nu par a fi prea matinali, aşa că dimineaţa chiar şi ei lipsesc din poză.

În piaţa principală, obiectivele nu sunt doar cele pe care le vezi cu ochiul liber. Mai exact, sub piaţă se “ascunde” un muzeu ce dezvăluie câte ceva din istoria acestui loc.

“În Cracovia, tot ce există la suprafaţă, există şi sub pământ. Dacă ai trei niveluri «supraterane» ai tot atâtea şi în subteran”, explică Marcin Grodzki, un profesor polonez care m-a însoţit în această (a doua) incursiune în Cracovia.

După o plimbare agale pe străduţele din centru, unde poţi să admiri arhitectura, poţi să descoperi ceva din istoria locului sau poţi să susţii o suită de artişti autohtoni care transpun Cracovia în imagini vii, ia o pauză bine-meritată la Miod Malina (în traducere miere şi zmeură), un restaurant istoric unde mergi nu doar pentru mâncare şi atmosferă, ci şi pentru decor şi design. O experienţă similară găseşti şi la Kogel Mogel, dar cred că aici e mai bine să ajungi seara, când zecile de lumânări din local fac atmosferă.

Cu bateriile încărcate, poţi porni mai departe către castelul Wawel şi catedrala gotică din imediata apropiere. Aici, ai opţiunea să te urci în turn şi să vezi cum arată oraşul de sus sau ai şansa să faci o plimbare prin castel (care astăzi e de fapt muzeu) pentru a admira colecţia istorică de tapiţerie. Dar le poţi face şi pe amândouă, iar apoi merită să te premiezi cu o cafea.

Există multe locuri de “bifat” în Cracovia, ca de altfel în toate marile oraşe ale lumii, dar cred că cel mai bine simţi un loc atunci când mergi fără ţintă şi te pierzi pe străduţe. Un loc perfect pentru a face asta este cartierul evreiesc Kazimierz. Şi aici există locuri iconice, destinaţii must-see – muzee, sinagogi sau pieţe –, dar această zonă încărcată de istorie s-a reinventat complet astăzi. Zeci sau poate sute de artizani şi antreprenori au găsit în acest spaţiu inspiraţia pentru a-şi deschide un atelier de bijuterii, o cafenea sau un magazin cu haine vintage. Astfel, este un loc încărcat de istorie, dar care a primit şi un suflu nou.

Nu e vorba de a uita trecutul, pentru că, e de fapt imposibil să faci asta mai ales într-o ţară ca Polonia, unde cel de-al Doilea Război Mondial a lăsat cicatrici adânci. Dar e important să poţi trăi cu ele şi să mergi mai departe. E important să înveţi din ce a fost şi să nu repeţi.

Cea mai dură lecţie de istorie, dar atât de necesară, ţi-o predă Auschwitz. La mică distanţă de Cracovia din punct de vedere geografic, dar la ani lumină din punctul de vedere al impresiei pe care ţi-o lasă, se află poate cel mai cunoscut lagăr de exterminare din lume, Auschwitz-Birkenau.

E un loc apăsător, din care nu ai cum să pleci altfel decât pe gânduri. Şi totuşi, e o lecţie de istorie şi de lipsă de umanitate atât de necesară în orice moment, dar cu atât mai mult acum, când mulţi par să fi uitat ce s-a întâmplat atunci. Şi astfel, istoria riscă să se repete.

E greu să pui în cuvinte trăirile din acest loc, aşa că o să merg mai departe cu povestea, de această dată “sub pământ SRL” la Wieliczka.

Prima dată am auzit de acest loc acum vreo şase-şapte ani, în Vietnam, într-o discuţie cu doi australieni trecuţi bine de prima (chiar şi a doua) tinereţe. Vorbeam despre lume şi viaţă, despre călătorii şi locuri care au ceva special. Văzuseră în cele mai bine de şapte decenii de viaţă o bună parte din lumea asta mare. Călătoriseră din Australia şi Noua Zeelandă în diferite colţuri din Europa, iar Asia şi America păreau că nu mai păstrează niciun secret făţă de ei.

Şi totuşi, atunci când i-am întrebat ce i-a impresionat cel mai mult de-a lungul acestor peregrinări au răspuns la unison Wieliczka, o mină de sare din sudul Poloniei. 

Cu 18 biserici subterane, cu tunele mai întortocheate ca un labirint (poate e doar o senzaţia dată de faptul că te afli undeva peste 100 de metri sub pământ) şi cu o sală de evenimente la fel de somptuoasă ca a unui palat, Wieliczka este o destinaţie care pe bun motiv şi-a făcut loc pe lista UNESCO World Heritage încă de la început.

Această mină de sare, ce are o vechime de 740 de ani, este structurată pe nouă niveluri, ajungând la o adâncime de 327 de metri. Turiştii nu ajung să viziteze însă decât trei “etaje”. Sunt în total 300 de camere şi 300 de kilometri de coridoare (cam cât distanţa Cracovia-Varşovia), aşa că ai nevoie cam de nouă luni să vezi tot.

Un milion de vizitatori sunt aşteptaţi în 2021, faţă de circa două milioane înainte de pandemie. Turiştii care ajung la Wieliczka sunt întâmpinaţi de 500 de ghizi dintre care 300 vorbesc limbi străine. Ei sunt actuali sau foşti mineri, oameni de-ai locului care ştiu povestea mai bine ca oricine. Astăzi sunt încă

400 de mineri care lucrează aici în trei ture. Nu se mai extrage sare din mină din 1996, dar se produce în continuare. Cum? În subteran sunt mai multe lacuri şi ape curgătoare care topesc sarea. Apa este colectată, iar din această “saramură” se extrage sarea, în total 10.000 de tone pe an.

Mina a fost transformată astfel într-o atracţie turistică, găzduind printre altele cea mai mare capelă subterană din lume. În total sunt 18 lăcaşuri de cult aici, săpate în sare şi cu sculpturi din acelaşi material. Duminică de duminică se ţine slujbă sub pământ. Ba chiar, se pot organiza şi nunţi la 100 de metri adâncime. Tot în subteran poţi să şi dormi, minele de sare fiind cunoscute ca destinaţii pentru tratarea astmului sau a alergiilor. Pentru cei care preferă cazările convenţionale, există un hotel clasic construit la câţiva paşi de intrarea în mină. Întregul complex este deţinut de statul polonez, care dezvoltă continuu noi facilităţi, pe măsură ce destinaţia devine tot mai populară.

Cea mai înaltă cameră de la Wieliczka are 36 de meri, iar tot aici poţi vizita trei lacuri subterane. Este impresionant ce au reuşit să facă polonezii într-o mină de sare, un exemplu fiind un candelabru de şase pe trei metri, cu 3.000 de cristale. Din sare, bineînţeles.

Acest loc, inclus pe lista patrimoniului UNESCO acum 43 de ani, ce atrage anual oameni din toată lumea, are şi el o istorie zbuciumată. Relativ recent, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, evreii au fost coborâţi în mină pentru a munci. Produceau piese de aeronave pentru armata germană.

“Era locul ideal pentru asta pentru că era greu de descoperit”, spune Michal, ghidul acestei vizite în mină. El este miner încă, aşa că însoţeşte turiştii ca un job part-time.

Există puţine locuri în Polonia unde istoria să nu fie dură ori zbuciumată. Şi e bine să o cunoşti. Dar e important şi să descoperi prezentul şi să vezi ce planuri au oamenii locului pentru viitor.

La o plimbare agale pe străduţele din centru, poţi să admiri arhitectura, poţi să descoperi ceva din istoria locului sau poţi să susţii o suită de artişti autohtoni care transpun Cracovia in imagini vii.

Pentru a incepe să descoperi cate ceva din ce are Polonia de oferit, trebuie să porneşti incursiunea de undeva din sud, unde se află trinitatea – Cracovia - Auschwitz - Wieliczka.

Mina de sare Wieliczka are 18 biserici subterane, tunele mai intortocheate ca un labirint, trei lacuri subterane şi cu o sală de evenimente.