Legenda Babei Dochia nu este străină nimănui. Mai cu seamă, întipărite în minte sunt cele 12 cojoace pe care le purta ca să se protejeze de frig, pe care a început să le dea jos pe măsură ce vremea se schimba şi se încălzea. De obicei, aşa se întâmplă în perioada aceasta şi în tărâmul magic din Turcia, Cappadocia.

În luna martie temperatura în timpul zilei era, în medie, de 15℃, cu excepţia acestui an, când temperatura înregistrată a fost cu minus în faţă, a nins, iar de la o zi la alta simţeai nevoia să mai pui un cojoc pe tine. În noile haine, albe, am descoperit un loc, în percepţia mea, mai pur, poate şi fiincă încă nu era supraaglomerat de turişti.

Distanţa dintre Bucureşti şi Antalya este de aproximativ 1.300 de kilometri, dar cu avionul ajungi în mai puţin de două ore în oraşul din sudul Turciei, aflat la poalele munţilor Taurus, pe litoralul Mării Meditarane. Iar de acolo până în inima Turciei, în zona Anatolia, mai precis în Cappadocia, unde se găsesc numeroase vestigii istorice şi oraşe subterane, drumul este mai scurt de o zi pe cale rutieră. În luna martie, drumul a fost cu atât mai lin cu cât pe măsură ce înaintai stratul de zăpadă de pe munţii Taurus era mai gros. Uimirea şi bucuria, în acelaşi timp, creşteau doar gândindu-te că în Antalya a nins pentru prima dată, în 2022, după 29 de ani. Apoi, ninsoarea de dimineaţă din Cappadocia ori Nevşehir (înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO pentru districtul său Cappadocia) a creat imagini spectaculoase în locuri precum Goreme, Cavuşin ori Valea Porumbeilor, un motiv în plus pentru care a meritat să fac călătoria. Brokerul de vacanţe Destine Holidays, parte a Destine Holding, un grup de firme cu afaceri de 130 de milioane de euro, controlat de antreprenori români, are în portofoliu un circuit spre Cappadocia, care porneşte de la 314 euro de persoană în cameră dublă pentru 7 zile, se arată pe site-ul acestora. În prima zi turiştii sosesc în Antalya, în următoarea merg spre Cappadocia, unde stau trei zile, iar pentru celelalte se întorc în Antalya.

„Circuitele şi city breakurile se vând cât mai aproape de plecare, iar destinaţiile clasice sunt Turcia, Grecia, Bulgaria şi Spania”, spune Cosmin Cismaş, director de dezvoltare în cadrul Destine Holidays. Compania a luat naştere în 2018 şi astăzi are 12 sucursale la nivel naţional, dar planul reprezentanţilor companiei este să mărească de patru ori numărul lor până în 2024 şi să ajungă la 50 de sucursale. În programul circuitului oferit de Destine Holidays, în drumul spre Cappadocia, una dintre opririle turiştilor este în oraşul Konya, fosta capitală a Imperiului Selgiucid în Evul Mediu, pentru a vizita mănăstirea Mevlana. Aici se află mormântul lui Djalal al-Din Rumi, un învăţat mahomedan vestit, poreclit Mewlana (învăţătorul nostru – trad.) de către discipoli şi admiratori din ţinut, pentru că, în mijlocul haosului, în prima parte a secolului al XIII-lea, era un lider al tuturor musulmanilor. „Rumi a susţinut un jihad lăuntric, al cărui ţel era să lupţi împotriva propriului ego, nafs, şi în cele din urmă să învingi” (Elif Shafak, Cele patruzeci de legi ale iubirii, pag. 30). De altfel, Rumi a fost un poet pasionat, un mistic şi creator al dansului extatic al dervişilor rotitori, care a avut o strânsă legătură de prietenie cu un derviş pe nume Shams. Mănăstirea Mevlana este locul unde a luat fiinţă ordinul religios al dervişilor rotitori şi în prezent este un muzeu al artelor islamice –  unul dintre cele mai mari din ţară. Înainte să devină dervişi, adică sfinţi, pe vremuri, oamenii treceau prin anumite probe şi se mutau dintr-o cameră în alta. Toate acestea pot fi vizitate. Bucătăria, ultima cameră, unde ajungeau după o perioadă lungă de post, presupunea ca persoana care urmează să devină derviş să se abţină să mănânce. Aceasta este impresionantă chiar şi acum, căci în Mevlana există acum o reprezentare 1:1 a activităţii dervişilor în această cameră. Apoi, la o mică distanţă de Konya se află Sultan Han din provincia Aksaray. Acest caravanserai este un han de pe marginea drumului, din secolul al XIII-lea, unde călătorii puteau să se odihnească după o zi de călătorie. Caravanseraiul a fost construit de sultanul Selgiucid Alaeddin Keykubad I şi era o importantă oprirea de-a lungul Drumului Mătăsii. Acum, arhitectura este cea care atrage mai întâi trecătorii.

Zăpadă, ceai turcesc şi balon cu aer cald

În Turcia, un obicei vechi este ca atunci când cineva pleacă într-o călătorie să se arunce cu apă peste o oglindă ori pe drumul din spatele său, pentru a fi neted ca apa. Însă, turcilor cel mai mult le place să toarne ceai în orice moment al zilei. Ceiul turcesc, o formă de ceai negru, se serveşte într-un pahar special, de mici dimensiuni, potrivit pentru o zi friguroasă. De altfel, cu trupul încălzit, mai uşor parcurgi drumul până la Parcul Naţional Goreme, aflat în vechea Cappadocie. Acolo, ce-i drept, fiind un muzeu în aer liber, îţi îngheţa nasul oricât de corespunzător erai îmbrăcat pentru sezonul rece, însă toleranţa creştea instant văzând impresionantele fresce ale bisericilor, acoperite de zăpada ce rafina micile imperfecţiuni, precum fisurile apărute în timp. Bisericile sculptate în piatră de creştinii care au fugit din sud pentru a se ascunde de persecuţia romanilor fac parte din patrimoniul cultural UNESCO, iar în pofida lungilor cozi făcute de turişti pentru a intra în biserici, două dintre ele ar trebui neapărat vizitate: biserica Întunecată şi biserica Tokali, care este cea mai mare din vale. Apoi, nu departe de Goreme este Cavuşin, unde se află mai multe biserici şi capele, dar şi case săpate în piatră. Pe o culme înaltă din oraşul Goreme se află şi Castelul din Uchisar, o rocă în care pe vremuri au locuit oameni şi care acum este muzeu. Tot în Cappadocia se găseşte o salbă frumoasă de văi colorate, cu nume dintre cele mai diverse. Pe mine m-a „sedus” Pigeon Valley sau Valea Porumbeilor, care vine de la căsuţele acestora săpate în roca moale, ei fiind şi o sursă de fertilizare naturală, importantă la începuturi pentru producerea hranei. Apoi, fascinantă este şi Valea Cămilelor sau Valea Imaginaţiei, unde, de departe se obervă o formaţiune în formă de cămilă. În afara acesteia mai erau multe altele care lăsau loc imaginaţiei. În apropiere mai erau Valea Calugărilor, Valea Ihlara şi Valea Coşurilor de fum.

Tot în Cappadocia se află un imens atelier de ţesut covoare, cu 100 de camere unde am descoperit întregul proces de realizare a faimoaselor ţesături, începând cu producerea materialelor: bumbac, mătase şi lână, până la ţeserea produsului finit. Chiar şi Angelina Jolie l-a vizitat, după spusele reprezentanţilor şi imaginile cu ea „la locul faptei” afişate pe pereţi. Într-o altă zi am făcut o plimbare în frumosul oraş Avanos, renumit pentru arta ceramicii, unde am asistat la un atelier explicativ şi exemplificat prin producerea unui vas de ceramică pentru păstrarea vinului, specific Turciei. Interesant era că pâmântul roşu folosit provenea din Râul Roşu, iar pământul alb era adus de la muntele Avanos, după cum povesteau reprezentanţii Hitit Seramik. De asemenea, Cappadocia are mai multe oraşe subterane, utilizate de primii creştini ca locuri de refugiu înainte de acceptarea creştinismului ca religie. Pe final, am lăsat întrebarea des întâlnită „merită zborul cu balonul cu aer cald în Cappadocia?”. Da sau nu, depinde de fiecare. Un tur de o oră costa în luna martie 150 euro/persoană şi începea dimineaţa devreme, la ora 06:00. Având în vedere frigul puternic şi teama de înălţime, am lăsat această aventură pentru altă dată. Însă experienţa celorlalţi parteneri de călătorie a fost una „de poveste”, iar acest lucru m-a determinat să-mi doresc să mă întorc în Cappadocia în sezonul estival chiar şi numai pentru plimbarea cu balonul cu aer cald. La întoarcerea în Antalya, am vizitat zona veche a oraşului, am mers pe străduţele înguste din centrul istoric, am ajuns în port, unde forfota a fost sub estimările mele, iar la finalul zilei am mers la cascada Karpuzkaldiran, numită şi Lower Duden, care se varsă direct în mare. Şi dacă în oraşul Antalya am văzut magazine succesive cu bijuterii din aur, aurul din Turcia fiind considerat cel mai ieftin de pe piaţă, într-una din zile am vizitat şi o fabrică de bijuterii din aur, unde am aflat tainele din spatele podoabelor ce înfrumuseţează femei din toate colţurile lumii. Dincolo de aur, Turcia este şi un important crescător de oi şi am ajuns şi într-o fabrică de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte din piele, de unde cu greu am mai găsit ieşirea, după ce am intrat în diverse încăperi ticsite cu astfel de articole, preţ de mai bine de o oră. Preţurile erau exorbitante, de mii ori zeci de mii de euro, dar, nu e o noutate, turcilor le place foarte mult să negocieze.

Ce este de reţinut dacă mergeţi în Turcia: încercaţi din cât mai multe feluri de mâncare, dar mai ales, clasicele supă de linte roşie, shish kebap de pui, suberek, baklava, kunefe şi rahat. Neapărat, să beţi cafea turcească dimineaţa, chiar şi numai pentru a fi actori secundari în procesul de preparare a acesteia în nisip.

În Avanos se practică arta ceramicii, mai cu seamă datorită resurselor naturale disponibile: pământul alb folosit este adus chiar de la muntele Avanos, iar cel roşu provine din Râul Roşu.