Povestea unui orăşel mic din România care reuşeşte să facă ce marile oraşe nu reuşesc. Aici pensiunile şi hotelurile primesc astăzi de 250 de ori mai mulţi vizitatori decât la începutul anilor 2000 - GALERIE FOTO

Postat la 06 iunie 2023 72217 afişări

Râşnov, un oraş micuţ şi cochet, aflat la intersecţia dintre Bran, Poiana Braşov, Braşov şi Predeal, adună, în fiecare an, peste jumătate de milion de turişti, care îl aleg fie ca destinaţie predilectă, fie secundară. Turismul a explodat pur şi simplu în micul oraş transilvănean în ultimii 20 de ani, iar pensiunile şi hotelurile din localitate primesc astăzi de 250 de ori mai mulţi vizitatori decât la începutul anilor 2000. Un succes fabulos, în vreme ce potenţialul altor zone turistice rămâne neexploatat. Reţeta? Un mix de investiţii publice şi private.

Ne bucurăm că Râşnov a fost în atenţia turiştilor şi în 2022. Anul 2023 rămâne însă un an al incertitudinilor, iar turismul local poate fi influenţat atât de factori externi precum situaţia războiului, starea financiară generală a ţării, salarii, inflaţie, vouchere de vacanţă, dar şi de factori locali ca situaţia parcărilor, finalizarea procesului de renovare a Cetăţii Râşnov, completarea portofoliului Dino Parc cu alte oferte şi atracţii din zonă”, spune Adrian Apostu, managerul Dino Parc, una dintre principalele atracţii ale oraşului şi un contributor activ „la creşterea turismului din zonă pentru al şaptelea an consecutiv”.

Renăscut în două decenii

Anii 2000 au prins cetatea Râşnov şi oraşul în general în paragină. „Mă ducea taică-meu la cetate, undeva prin anii 2000. Abia aşteptam, dar era o ruină. Accesul era liber şi intrau diverşi indivizi care distrugeau vestigiul”, povesteşte Bogdan, fost locuitor al Râşnovului, în vârstă de 30 de ani. Însă, dacă alte regiuni din România se plafonează, deşi au un potenţial turistic uriaş, Râşnovul a înflorit în ultimii 20 de ani, cu toate că atuurile nu erau prea multe.

La începutul anilor 2000, aşa cum arată datele statistice, Râşnovul avea uneori chiar şi sub 2.000 de turişti. În 2021, cele mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că numărul de turişti a ajuns la peste 75.000, de 250 de ori mai mulţi decât acum 20 de ani. De asemenea, în paralel cu evoluţia numărului de vizitatori a înflorit şi numărul de pensiuni, hoteluri sau moteluri, de la circa 130 în 2001, la peste 1.400 în 2021.

Investiţiile publice şi private în obiectivele turistice au fost principalul motiv pentru creşterea spectaculoasă a turismului local, sunt de părere localnicii. Şi poziţia localităţii a jucat un rol, fiind la confluenţa mai multor zone preferate de turiştii din toată ţara, dar şi de cei străini.

Cetatea Râşnovului, principalul obiectiv al oraşului, a fost restaurată după ce a fost preluată de primăria din localitate şi în 2021 a reînceput un proces de restructurare, în acest moment fiind închisă pentru renovare.

Rădăcini neolitice

Deşi obiectivul-fanion al Râşnovului este cetatea medievală, a cărei primă menţiune istorică merge înapoi cu 700 de ani, istoria localităţii nu începe aici. Astăzi staţiune turistică, aşezarea a fost unul dintre primele centre urbane de pe actualul teritoriu al României, încă din perioada Neoliticului, adică acum 7.000 de ani. Ulterior, dacii au construit pe teritoriul Râşnovului o aşezare numită Cumidava. Despre acest lucru a scris celebrul geograf Ptolemeu şi a amintit Cumidava drept unul dintre cele mai însemnate oraşe dacice, conform volumului „Istoria României în texte”, coordonat de istoricul Bogdan Murgescu.


Un aport important din mediul privat

Investiţiile publice în turism au jucat un rol important şi au adus investiţii masive şi în sectorul privat. În perioada 2014-2016, centrul oraşului, devenit acum staţiune turistică de interes naţional, a fost restaurat complet. Tot centrul a devenit zonă pietonală şi, sub aceasta, a fost construită o parcare subterană. De asemenea, anterior, în zona de nord-est a oraşului fusese amenajată Promenada Sissi, o zonă pietonală la marginea pădurii, frecventată de turişti şi localnici.

Însă, de departe, cea mai importantă investiţie privată este cea de la Dino Parc, un muzeu în aer liber de 3,5 hectare, care şi-a deschis porţile în 2015, după o investiţie de 5 milioane de euro, realizată în proporţie de 70% din fonduri europene. În 2022, Dino Parc a avut afaceri de 19,2 milioane de lei, în creştere cu 11% faţă de 2021 şi a primit 455.000 de turişti, majoritatea familii cu copii. Dino Parc are peste 100 de dinozauri în mărime naturală, inclusiv celebrul T-Rex sau Seismosaurus, gigantul de 45 de metri care genera câte un mic seism la fiecare pas. 

Poziţia Râşnovului a fost la rândul său un atu care a completat potenţialul turistic al oraşului. Staţiunea se află la 15-20 de minute de Castelul Bran, oraşul Braşov, Poiana Braşov sau Predeal, ceea ce face din Râşnov un punct de atracţie indiferent de anotimp. Pentru un turist care vrea să schieze în Poiană şi să nu dea o mică avere pe cazare, Râşnovul poate fi soluţia.

stem”, pentru că turiştii care vin din Bucureşti, cel mai mare bazin de turişti pentru regiune, trebuie să treacă prin traficul, de multe ori de coşmar, de pe Valea Prahovei. Pe de altă parte, odată ajunşi în Buşteni sau Sinaia, mulţi turişti vizitează şi Râşnovul.

Pe cărări de munte

Dincolo de obiectivele mainstream, Râşnovul are şi atracţii mai puţin cunoscute de turişti, dar foarte populare în rândul localnicilor. Un exemplu este traseul Râşnov-Bisericuţa Păgânilor – Stânca Belvedere. Plecarea pe traseu, care este unul uşor spre mediu, se poate face inclusiv din Valea Cetăţii, de unde se urcă la cetate sau la Dino Parc. Este un traseu marcat care, într-un final, ajunge în Poiana Braşov. Până la Bisericuţa Păgânilor, un ansamblu de stânci, traseul durează o oră şi un sfert la pas relaxat şi pe drum se poate vizita şi Peştera Râşnoavei, o peşteră sălbatică. De acolo, în 5 minute se ajunge la Stânca Belvedere, de pe care, aşa cum îi spune şi numele, se văd pe o rază de aproape 360 de grade numai vârfuri de arbori şi Bucegii.

„Traseul în sine este spectaculos şi, deşi destul de aproape de oraş, îţi dă senzaţia că eşti undeva în mijlocul naturii, departe de civilizaţie. Ai pădure deasă, pajişti montane, stânci, o peşteră, dar care nu este amenajată pentru turism. Este un loc foarte mişto unde poţi să petreci câteva ore de care să nu îţi pară rău”, spune S.F., angajat în domeniul IT la o multinaţională cu sediul în Braşov.

De asemenea, zona Cheile Râşnoavei, care se află pe drumul spre Predeal, este şi ea ideală pentru o plimbare relaxată între stânci. În zonă se practică şi alpinismul şi se poate practica bungee-jumping.

Dacă 2022 a fost la rândul său un an foarte bun pentru turismul din România în general, potrivit jucătorilor din piaţă, deşi încă nu au fost publicate date statistice detaliate, anul acesta a adus însă mai multe incertitudini pentru turism în general, însă Adrian Apostu este de părere că anul turistic, cel puţin pentru Râşnov şi Dino Parc, va fi la acelaşi nivel. „Noi vedem potenţialul de creştere a zonei Râşnovului şi vom face tot ce ne stă în putinţă să ajutăm la atingerea acestui obiectiv. Per total, estimăm că va fi un an destul de asemănător cu anul trecut, cu multe incertitudini, dar şi cu o nevoie reală de opţiuni atractive când vine vorba de petrecerea timpului liber şi explorare în natură pentru familii şi copii”, încheie Apostu.  

Dino Parc, cel mai mare parc cu dinozauri din Europa de Sud-Est

„Turismul local poate fi influenţat atât de factori externi precum situaţia războiului, starea financiară generală a ţării, salarii, inflaţie, vouchere de vacanţă, dar şi de factori locali ca situaţia parcărilor, finalizarea procesului de renovare a Cetăţii Râşnov şi completarea portofoliului Dino Parc cu alte oferte şi atracţii din zonă.”

Adrian Apostu, manager Dino Parc


Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.