În urmă cu un an, în plin lockdown, când mergeam la magazinul de la colţ cu declaraţia pe proprie răspundere în buzunar şi anulam concediu după concediu, nu-mi imaginam că în următoarele 12 luni voi călători peste 15.000 de kilometri cu avionul. Şi, dacă după ce am trecut graniţele pentru a pleca în Grecia, Austria şi Turcia, mi-am spus că mai bine de atât nu se poate pentru un an de pandemie, Kenya a venit să-mi demonstreze contrariul. Şi a făcut-o cu vârf şi îndesat.

La câteva săptămâni după întoarcerea în ţară, un prieten profesor m-a invitat să particip pe Zoom la lecţia de educaţie socială de la clasa a VI-a pentru a le povesti copiilor despre locuitorii din Kenya şi diferenţele culturale dintre poporul nostru şi al lor. Pentru moment m-am gândit că îmi va fi imposibil să rezum în cuvinte simple şi într-un timp atât de scurt toate lucrurile pe care această destinaţie le are de oferit celor dornici să îi descopere şi să îi accepte contrastele. Pentru că, aşa cum mulţi o descriu, aceasta este Kenya: o ţară a constrastelor. A locuitorilor săraci-lipiţi, dar cu zâmbetul pe buze, a mizeriei care împânzeşte fiecare colţ de stradă, dar şi a peisajelor incredibile, a legilor extreme (cum ar fi pedeapsa cu moartea), dar şi a oamenilor prietenoşi şi primitori, a tuk-tukurilor prăfuite, transportând localnici, alături de minivanuri cu aer condiţionat şi scaune de piele, pline de turişti, a corupţiei, însă, în acelaşi timp, a luptei pentru un viitor mai bun.

Din Kenya pleci încărcat de promisiuni. Că te vei întoarce, că vei fi mai mulţumitor pentru ce ai, mai răbdător, şi că vei zâmbi mai des şi mai larg. Trecerea de la pole-pole (încet-încet) la ritmul haotic al vieţii de acasă îţi va pune această răbdare la încercare, însă energia pozitivă a acestei ţări e imposibil de lăsat în urmă când te urci în avion, aşa că o vei lua cu tine pentru a da mai uşor piept cu grijile zilnice, măcar pentru o vreme.

În Kenya am ajuns cu prima cursă charter lansată spre această destinaţie, operată de Tarom în noaptea de 9 spre 10 mai, cu aterizare în Mombasa, într-o deplasare de presă organizată de Eturia, care a avut la bord în jur de 55 de turişti, jumătate din numărul total al călătorilor. În ciuda celor 9 ore de zbor fără escală (cu o scurtă oprire pentru realimentare în Egipt, dar fără posibilitatea de a părăsi aeronava), drumul a fost suportabil, iar avionul, plin de turiştii dornici de soare şi aventură. Gândul că pasagerii s-au testat în prealabil de COVID-19 îţi oferă confortul psihic necesar în vremuri ca cele pe care le trăim în prezent, în care o călătorie cu avionul (şi nu numai) e privită de mulţi ca un mare act de curaj. Pe fondul pandemiei, pe durata zborului pasagerii şi echipajul poartă mască, care poate fi dată jos doar pe timpul meselor sau pentru a bea apă. Deşi pe unele curse low-cost a fost suspendat serviciul la bord, în cazul zborurilor lungi, de linie, mesele sunt servite, ca şi până acum – atât gustări cât şi feluri principale, alături de băuturi alcoolice şi nonalcoolice, calde şi reci.

Pentru o călătorie în Kenya, turiştii români au nevoie de paşaport valabil minimum 6 luni la intrarea în ţară, viză (care se obţine online) şi rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru COVID-19, efectuat cu maximum 96 de ore înainte de sosirea la destinaţie, inclusiv de cei care deţin certificat de vaccinare contra SARS-CoV-2. De asemenea, sunt recomandate o serie de vaccinuri, precum cel contra febrei galbene, în special dacă vizitezi nordul ţării. Înainte de a pleca la drum, amintiţi-vă să luaţi în bagaj loţiuni antiţânţari, un termos, haine subţiri de in sau bumbac, în culori neutre şi, de ce nu, mici daruri pentru copiii pe care îi veţi întâlni.

Charterele, un motor pentru turism

Că locuitorii din Kenya sunt bucuroşi de oaspeţi şi plini de viaţă am descoperit încă de la aterizare, când am fost întâmpinaţi cu dansuri tradiţionale şi nuci de cocos, dar şi de jurnalişti curioşi, veniţi să imortalizeze sosirea călătorilor români – şi asta pentru că, în urma dezastrului provocat de pandemie în industrie, un avion plin cu turişti, dar mai ales o cursă directă care crează o punte rapidă spre ţara lor, înseamnă un pas înainte pentru economie. Dacă în urmă cu 5 ani vizitau Kenya aproximativ 1.300 de români, până în 2019 numărul acestora crescuse la aproximativ 3.100 de turişti, iar odată cu introducerea noului program de zbor rezultatele nu au întârziat să apară: Codrina Nechita, Consultant Product la Eturia, a declarat pentru Business MAGAZIN şi Ziarul Financiar că înainte de pandemie agenţia trimitea anual în Kenya circa 100 de turişti români; în schimb, acum, din primele două curse – operate în martie – acest număr a fost deja depăşit, iar la nivelul întregului an reprezentanţii businessului se aşteaptă să crească de cel puţin cinci ori. Exceptând zborurile operate în martie şi cele două curse din aprilie, cu ocazia sărbătorilor pascale ale bisericii catolice şi ortodoxe, Codrina Nechita spune că Eturia va organiza următoarele plecări în iunie şi august.

Kenya a fost aleasă de operatorii din turism pentru lansarea noului charter deoarece se numără printre puţinele destinaţii în care se mai poate călători în vremuri de pandemie fără restricţii severe. Dar nu acesta a fost singurul motiv. În Kenya există 56 de parcuri naţionale (inclusiv sanctuare şi rezervaţii marine). Plajele deprinse parcă din cărţile poştale şi experienţele unice pe care ţi le poate oferi un safari în parcurile naţionale întinse pe zeci de mii de kilometri pătraţi – casă a nenumărate specii de mamifere, păsări şi reptile – dar şi interesul crescut al românilor pentru vacanţe exotice sunt cele care au determinat grăbirea implementării unui zbor direct, mult mai eficient decât variantele cu escală întâlnite până acum în ofertele agenţiilor de turism.

„E o experienţă unică, de făcut o dată-n viaţă cel puţin. Trebuie să o bifezi, a devenit un fel de modă – sună bine să spui că ai fost în safari.”

Codrina Nechita, consultant product la Eturia

Potrivit Codrinei Nechita, românii aleg această destinaţie în primul rând pentru fascinaţia safariului. „E o experienţă unică, de făcut o dată-n viaţă cel puţin. Trebuie să o bifezi, a devenit un fel de modă – sună bine să spui că ai fost în safari. În plus, după pandemie încep să accepte altfel şi alte ţări. Înainte era reticenţa de a călători în Africa. Acum contează, cred, doar că e deschisă, că ne primeşte, că e sigură.”

Familiile cu copii reprezintă categoria unde se remarcă cu preponderenţă o creştere a interesului pentru călătoriile în ţări exotice, inclusiv în safari. „Safariul se recomandă copiilor peste 6-7 ani, şi asta pentru că e o vacanţă mai obositoare, care te solicită. Dar avem cerere şi din partea cuplurilor, precum şi a persoanelor care călătoresc singure. Depinde foarte mult de cât de iubitori de natură sunt.” Ea spune că majoritare sunt cuplurile – undeva la 50%, celelalte categorii împărţindu-se în procente egale, de 25%. „Depinde şi de produs. La plajă (cuplurile – n. red.) sunt primele pe listă. În acest moment avem trei produse: sejur la plajă în diverse resorturi şi diverse staţiuni de pe coasta kenyană, avem o combinaţie de safari de două nopţi în parcurile Tsavo Est şi Tsavo West şi cinci nopţi la plajă şi pachetul cu grup însoţit, cu patru nopţi în parcurile naţionale Tsavo Est, Amboseli şi Tsavo West şi trei nopţi la plajă. Diani Beach e cea mai populară staţiune de pe coasta sudică a Mombasei, dar avem şi pachete în nord, în mai multe staţiuni, printre care Malindi.” Un sejur la plajă, la patru stele cu demipensiune, pleacă de la 1.100-1.200 de euro, iar pachetul cu plajă, safari şi tour leader este 2.100-2.200 de euro.

Alături de grupul cu care am călătorit am explorat Kenya într-o variantă uşor modificată, cu o primă noapte petrecută pe plaja din Mombasa, urmată de câte o noapte în fiecare dintre cele trei parcuri naţionale şi de alte trei nopţi la plajă, în staţiunea Diani Beach. Am dedicat mare parte din prima zi unei excursii de câteva ore, cunoscută sub numele de Bush Tour, de-a lungul căreia se vizitează o şcoală şi un sat de meşteşugari. Dar cum de multe ori călătoria este la fel de interesantă ca destinaţia, de-a lungul drumului am avut ocazia să descoperim mici bucăţi din Kenya – să vedem, preţ de câteva clipe, în timp ce roţile ne purtau departe, câte un fragment din traiul localnicilor: femei care turnau, cot la cot cu bărbaţii, smoală pentru a repara şoselele, copii zburdalnici jucându-se desculţi la botul vacilor slabe, lăsate să pască în voie pe marginea străzii, case sărăcăcioase, colorate în nuanţe tari de roşu, verde, albastru, galben şi roz, tarabe neîngrijite, pline cu mărfuri de tot felul, muncitori cărând preţioasa apă în bidoane grele de plastic, biserici ortodoxe sau moschei, şi baobabi răzleţi, cu trunchiuri uriaşe. Vizita la o şcoală kenyană este cu adevărat impresionantă. Odată ajuns, uiţi pe loc de grijile tale, brusc nesemnificative în faţa realităţii care ţi se arată: elevi înghesuiţi pe bănci rudimentare de lemn, cu uniforme murdare şi picioare desculţe, într-o sală de clasă cu pereţi crăpaţi şi gratii la geam, după care se ivesc priviri timide sau zâmbete ştrengare. Uneori, turiştii aduc cu ei bomboane, culori, caiete sau mici jucării, primite cu recunoştinţă de profesori şi cu entuziasm de copii. Sunt gesturi uşor de făcut, dar care îţi aduc o bucurie chiar mai mare decât a lor. Afară, sunt sprijinite de perete mai multe plase de pânză, pe care majoritatea elevilor le folosesc pe post de ghiozdane. Învăţământul în Kenya este obligatoriu, deşi nu este gratuit, iar cursurile se ţin în engleză şi swahili. În plus faţă de acestea, în ţară se vorbesc alte 68 de dialecte.

Încărcaţi de emoţii, de aici ne-am îndreptat către satul de meşteşugari, unde trăiesc mai multe generaţii ale aceleiaşi familii. Copiii, chiar şi cei mai mici, sunt deja obişnuiţi cu turiştii care le asigură, în vremuri normale, un venit suplimentar, aşa că se strâng roată în jurul tău, îţi zâmbesc larg, chicotesc şi te analizează curioşi. Pentru aproximativ o jumătate de oră, aici vei fi iniţiat în tainele preparării diverselor băuturi din nucă de cocos, dar şi al ritualurilor făcute de şamanul satului pentru blesteme, fertilitate, boli şi alte probleme. Ca multe altele, familia din acest sat trăieşte în simplitate, în case de chirpici, ridicate cu propriile mâini, pe terenuri închiriate.

Musafir în sălbăticie

A doua zi avea să înceapă adevărata aventură: safariul, în care am plecat într-un jeep de 8 locuri. „Sunteţi primul grup de turişti pe care îl însoţesc de la începutul pandemiei. Mă bucur să vă întâlnesc pentru că asta înseamnă că suntem back in business, ne întoarcem la o nouă normalitate”, ne spune Otete Abok, şoferul-ghid care ne însoţeşte, angajat al companiei Private Safaris, la ale cărei servicii apelează în special turişti din Germania, urmaţi de cei din Europa de Est, Marea Britanie şi SUA, apoi India şi Asia. „Înainte de pandemie numărul începuse să crească şi primeam turişti din toată  lumea. Dar odată cu apariţia crizei sanitare şi a lockdownilor zborurile au fost anulate, iar turismul din Kenya, blocat.” Reprezentanţii locali din turism speră ca pe fondul revenirii treptate a industriei sfârşitul anului să aducă măcar la jumătate faţă de 2019 vânzările înregistrate la nivelul întregului sector, iar anul viitor să reuşească să le egaleze. Otete spune că au turişti de la 7 ani la 80 de ani. „Dar, în general, majoritatea clienţilor au vârste cuprinse între 25 şi 50 de ani.” Aproape 50% din traficul de turişti e reprezentat de călători care au mai vizitat deja ţara. „Pentru persoanele care au mai fost şi le-a plăcut, de exemplu, un anumit parc mai mult decât altul, putem organiza un program special unde pot sta mai mult în parcul respectiv. Unii vin când sunt copii sau tineri şi se întorc apoi în luna de miere şi, după alţi 5-10 ani, vor să vină şi cu copiii. Suntem bucuroşi că aceşti clienţi se întorc şi ne susţin.”

În safari, fiecare zi este diferită. Azi îţi va tăia calea o turmă de elefanţi sau vei întrerupe prânzul unui cuplu de girafe care îţi aruncă priviri ghiduşe din spatele frunzelor arborilor de accacia, mâine poţi avea norocul să vezi lei şi gheparzi leneşi dormind la soare sau hiene flămânde ieşite după pradă. Şi să nu uităm de zebre, flamingo, hipopotami, vulturi, antilope, bivoli africani şi multe alte specii care îţi vor încânta privirea, toate vegheate de maiestuosul munte Kilimanjaro, situat în ţara vecină Tanzania, dar vizibil şi din Kenya în zilele senine.

Pe multe dintre acestea le vei avea vecine la cină sau la micul dejun, deoarece proprietarii complexurilor de căsuţe (lodgeuri) amenajate în parcurile naţionale au exploatat la maximum ocazia de a face profit din setea de aventură a turiştilor, ridicând unităţile de cazare în preajma lacurilor în care se adună, în fiecare seară şi dimineaţă, animalele pentru a se adăpa. Otete ne spune că numărul lodgeurilor a atins limita maximă, investiţiile fiind acum direcţionate în extinderea celor existente. „Investim, de asemenea, mult în marketing, pentru ca oamenii să afle de această destinaţie. În regiune suntem lideri în ceea ce priveşte experienţa turiştilor, a măsurilor contra COVID-19. Facem tot ce e nevoie pentru a respecta recomandările OMS, spălatul mâinilor, purtarea măştilor, păstrarea distanţei de siguranţă. Sperăm ca aceste măsuri să aibă un rezultat, să atragă turiştii”, susţine el.  Într-adevăr, măsurile contra COVID-19 sunt vizibile. La aeroport bagajele sunt stropite cu dezinfectant, iar la intrarea în fiecare unitate de cazare sunt amplasate termometre digitale şi dozatoare cu dezinfectanţi. Odată intrat în parc, regula generală e să respecţi natura. „Tu eşti vizitatorul, intrusul, aşa că trebuie să respecţi animalele, astfel încât să nu apară conflicte între tine şi ele”, ne spune Otete. De la el aflăm şi că în Kenya pungile de plastic sunt interzise de trei ani. „Era o problemă majoră cu gunoiul, cu plasticul, chiar şi pe plajă şi în râuri. La început a fost greu pentru oameni să se obişnuiască, dar a fost o schimbare majoră. Următorul pas e interzicerea sticlelor de plastic. În primul rând vor fi interzise în parcurile naţionale, astfel încât animalele să fie înconjurate doar de natură, să nu simtă amprenta omului.” Şi turiştilor le este interzisă intrarea în ţară cu pungi de plastic, aşa că indicat este să folosiţi soluţii alternative.

O altă problemă întâlnită frecvent este braconajul. „Marele avantaj e că totul pentru noi e natural, nu implică efort, e lăsat de Dumnezeu: plajele, natura, animalele. Provocarea e că sunt oameni contra oameni. Noi facem tot ce putem pentru a proteja natura, pentru a promova turismul, dar alţi oameni vor să facă business omorând animalele. Acum avem ceea ce numim Kenya Wildlife Service, un program care se ocupă de această problemă, având grijă ca braconierii să fie prinşi şi aduşi în faţa justiţiei, iar natura, protejată. Vrem să îi facem pe oameni să înţeleagă că fildeşul nu are valoare când e transformat într-o bijuterie, spre exemplu. Singurul mod în care are valoare e când este ataşat de elefant.” Încă de mici, copiii din Kenya sunt aduşi în cadrul programelor şcolare să viziteze parcurile naţionale pentru a fi sensibilizaţi în faţa naturii, dar şi pentru a fi pregătiţi pentru o eventuală carieră în turism, unul dintre principalele motoare economice ale ţării, care asigură 11% din PIB şi 10% din forţa de muncă a Kenyei.

În prima zi de safari am explorat Tsavo East, unul dintre cele mai vechi şi mai întinse parcuri naţionale din Kenya, cu o suprafaţă de aproape 14.000 de kilometri pătraţi şi pământ în nuanţe de roşu aprins, datorită resurselor de fier din subteran. Nu am avut prea mult de aşteptat până am întâlnit primii locuitori ai parcului, două girafe ascunse după frunzişul arborilor care străjuiau drumul. Până seara aveau să le urmeze numeroase alte vieţuitoare ale savanei – antilope curioase, turme de elefanţi, păsări cu colorit impresionant şi zebre speriate, pe care abia reuşeai să le prinzi în cadru. Nopţile în savană nu se lasă mai prejos. Dacă ziua îţi desfeţi privirile, noaptea îţi desfeţi (sau nu) auzul cu răgetele leilor sau semnalele de avertizare ale celorlalte animale. Deşi aflate în mijlocul sălbăticiei, lodge-urile îţi oferă nu doar tot confortul de care ai nevoie, dispunând de toate facilităţile unei camere de hotel – mobilier, duşuri, electricitate – fie că sunt încăperi tipice, fie corturi cu pereţi subţiri, de pânză, care te aduc şi mai aproape de natură, ci şi un design tradiţional, care integrează cultura locului. Iar senzaţia pe care o ai dimineaţa, când deschizi uşa terasei şi vezi, dincolo de gardul electric, la câţiva paşi distanţă, animalele nestingherite de prezenţa ta, cu greu poate fi descrisă în cuvinte. Lodge-urile reprezintă şi unul dintre cele mai  bune locuri din care să vă cumpăraţi suveniruri, pentru că preţurile sunt mult mai bune decât la popasurile turistice sau în zona de plajă.

Al doilea parc vizitat a fost Amboseli, total diferit de Tsavo East, atât ca faună şi floră cât şi ca relief. Drumurile roşiatice sunt înlocuite de mlaştini de un verde intens, girafele, de miile de flamingo, struţi şi antilope gnu, iar arborii de accacia, de aşa numitele „cloud forest” (păduri de nori). În Amboseli am vizitat şi un sat al celebrilor maasai, unde ni s-a oferit un spectacol de dansuri tradiţionale, cunoscute mai ales pentru salturile înalte făcute de bărbaţii tribului, îmbrăcaţi în haine colorate, în care predomină roşul, cel care se crede că îi protejează pe războinici de animalele sălbatice şi totodată simbol al sângelui vitelor pe care le păstoresc. Am vizitat, de asemenea, casele întunecate în care locuiesc în special bătrânii satului (căci cei mai tineri s-au îndepărtat treptat de tradiţii, folosind smartphone-uri şi ducând un trai mai confortabil), ridicate din bălegar, în care nu găseşti decât o laviţă (scândură lată de lemn) folosită în loc de pat, o mică groapă în care fac focul şi câteva haine vechi aruncate în colţuri.

În Amboseli am avut parte de un apus dramatic, dar şi de un răsărit pe măsură. Tot aici am avut marele noroc de a vedea una dintre cele mai frumoase feline ale savanei: un ghepard elegant, care ne-a onorat preţ de câteva minute cu prezenţa sa, rară, dar mult râvnită de turişti.

Ultimul parc în care ne-am aventurat a fost Tsavo West, mai sălbatic, cu hăţişuri mai dese şi cu animale mai timide, dar cu un relief spectaculos, care mi-a amintit de plajele vulcanice din Santorini, datorită drumurilor acoperite, pe alocuri, de lavă. În Tsavo West se pot vizita şi izvoarele Mzima, unde ai ocazia să vezi, acompaniat de un ranger înarmat, pentru siguranţă, o mulţime  de hipopotami răcorindu-se în apele cristaline. O arie a parcului a fost împrejmuită de gard electric – un lucru neobişnuit, dar necesar în acest caz pentru a proteja populaţia de rinoceri, pe cale de dispariţie. În apropierea parcului Tsavo West se află şi resortul Taita Hills, un ansamblu de căsuţe circulare ridicate pe piloni, de la geamul cărora poţi să admiri sutele de animale (în special zebre, maimuţe şi elefanţi), adunate aici datorită unui rezervor cu apă amplasat de proprietari pentru a atrage vieţuitoarele însetate şi, odată cu ele, turiştii.

Plaje ca-n cărţile poştale

Obosiţi, după sutele de kilometri străbătuţi fără aer condiţionat pe potecile prăfuite ale parcurilor şi pe străzile, pe alocuri neasfaltate şi pline de hârtoape, care fac legătura între ele, încărcaţi de amintiri, am plecat spre zona de plajă, într-un drum de câteva ore, în care nu-ţi doreşti decât să ajungi mai repede pe malul Oceanului Indian. Staţiunea Diani, cu resorturile sale de lux şi nenumăratele activităţi acvatice pe care ţi le pune la dispoziţie, vine să completeze aventura de neuitat a safariului. O zi petrecută la snorkeling îţi aduce nu doar posibilitatea de a descoperi o lume fascinantă în adâncuri, ci şi experienţa întâlnirii cu delfinii, alături de servirea unui prânz tradiţional pe o insuliţă ruptă de civilizaţie, în care te vei spăla pe mâini cu apă din bidon şi vei savura bucate atipice bucătăriei româneşti, precum alge prăjite sau orez fiert în apă de cocos. Oceanul Indian e mărginit de plaje de pe care nu vrei să mai pleci, cu palmieri îmbietori şi nisip fin ca făina. Apele se retrag însă mare parte din zi datorită mareei puternice, aşa că cel mai bun moment pentru o baie este dimineaţa, înainte de micul dejun. Un alt loc interesant este punctul de vărsare al fluviului Congo în apele oceanului, pe care îl poţi vizita fie pe jos, dacă eşti cazat într-un resort din apropiere, fie într-o excursie cu barca.

Răsăriturile de pe plajă sunt şi ele de neratat, mai ales că unităţile de cazare se află la doi paşi de ocean. Cu greu vei sacrifica o dimineaţă pentru a dormi câteva ore în plus, ştiind că atezi spectacolul impresionant al culorilor.  

Printre românii care au ales să se bucure de un sejur în tihnă pe malul oceanului se numără şi Andreea Tohănean, angajată la o firmă de contabilitate, pe care am întâlnit-o la plecare, în aeroport, şi care a călătorit alături de soţul său, om de afaceri. „Kenya nu era pe lista noastră de călătorii anul acesta. Noi am mai avut niste vouchere de la Eturia pentru că rezervasem alte excursii care nu s-au putut ţine din cauza pandemiei: Liban, Ţările Baltice, SUA şi Hawaii. În perioada aceasta noi mergeam în Oman sau în Dubai. Nu ştiam ce să facem şi am văzut Kenya. Ne-am interesat, am văzut că e sigură, ni se părea şi o idee bună să vedem o ţară nouă, ne-a atras şi ideea că nu era pe lista galbenă şi că nu trebuie să stăm în carantină la întoarcere, dar şi faptul că se merge cu test, aşa că ne-am zis: hai să vedem cum e”, a povestit ea pentru Business MAGAZIN. Acum, este hotărâtă să se întoarcă, pentru a merge şi în safari, deoarece la prima vizită a optat pentru o vacanţă exclusiv la plajă. „Soţul a vrut să se odihnească şi e mai conservator. Trebuie să cunoască întâi ţara şi apoi vine din nou să viziteze. Stă câteva zile să experimenteze bucătăria, oamenii, siguranţa. Dacă era după mine m-aş fi dus direct în safari. Sunt foarte mulţumită de ce am găsit, de oameni, de mâncare, de climă. Nu am făcut excursii, am rămas la plajă şi am stat într-un singur resort, în staţiunea Malindi, la Diamonds Dream. Zborul mi s-a părut excelent. M-a atras şi faptul că nu aveam escală.” Andreea Tohănean spune că a fost şi Zanzibar pe listă, „dar nu ne-am mişcat suficient de repede, nu am fost suficient de hotărâţi. În plus, parcă toată lumea mergea în Zanzibar. Noi am zis că mergem în Kenya, ni se părea mai exotic. Am descoperit o ţară extrem de interesantă”. Următoarea destinaţie, adaugă ea, este tot cu cei de la Eturia, în Iordania. „Avem în program zbor cu balonul, Petra şi altele. Dacă nu se ţine, din cauza restricţiilor, avem în plan Egipt – Hurghada.” Pentru sejurul din Kenya spune că au ales zbor la business class, aşa că excursia a fost 1.700 de euro de persoană. „Am mai cheltuit, deşi a fost all inclusive, încă 300 de dolari pe suveniruri şi altele.” Mary Ngure, Product & Procurement Manager/East Africa în cadrul agenţiei Private Safaris, mi-a povestit că businessul pe care îl reprezintă are o istorie de peste 40 de ani, fiind înfiinţat în 1976. „Am început cu zona de plajă, apoi în safari. Ne-am extins ulterior în Tanzania, Uganda, Rwanda şi Etiopia. Cei mai mulţi turişti îi avem în Kenya. Colaborăm cu peste 300 de unităţi de cazare în Africa de Est, iar în Kenya cu circa jumătate – atât în zona de plajă cât şi în cea de safari. Anual, înainte de pandemie înregistram circa 10.000 de turişti, din care 35% doar în Kenya; în Tanzania, în jur de 32%, restul turiştilor în celelalte destinaţii.” Odată cu apariţia crizei sanitare însă, compania s-a bazat anul trecut pe rezidenţi, pe turismul intern. Şi personalul s-a diminuat, de la 90 la 68 de persoane. „Acum însă vom aduce înapoi o parte dintre angajaţi.” Ei organizează excursii şi în Masai Mara, o rezervaţie naturală situate în sud-vestul ţării. „În Masai Mara recomand trei zile. Preţul unui astfel de pachet are un preţ de circa 1.000 de dolari şi include un zbor de 20 de minute din Diani Beach, două nopţi de cazarea la lodge, toate mesele (fără băuturi) incluse şi două game-uri pe zi. Turiştii optează pentru acest tip de pachet în special în sezonul de vârf (iulie-august), când are loc marea migraţie.” Alte excursii se fac pe muntele Kenya, care dă şi numele ţării, sau la lacul Victoria.

La multe săptămâni de la întoarcerea din Kenya, simt încă praful tăios al savanei cum îmi biciuie faţa şi se impregnează în hainele în nuanţe de bej, kaki şi maroniu, atent alese pentru a nu trezi interesul nedorit al prădătorilor sau altor locuitori ai stepei africane. În urechi îmi răsună şi acum acordurile vesele ale cântecului Jambo Bwana şi chiuiturile ciudate, strigăte cu voci stridente de femeile maasai, înveşmântate în porturi tradiţionale, cu gleznele prinse în brăţări cusute cu migală. În memoria olfactivă păstrez mirosul înţepător al muncitorilor asudaţi sub greutatea bagajelor cărate şi izul apăsător al caselor din chirpici, luminate de un ochi de geam minuscul. Ochii îşi amintesc încă fascinaţi de grandoarea muntelui Kilimanjaro şi ale sale zăpezi veşnice sub care clocoteşte, în adâncul muntelui, lava vulcanică, şi care veghează din vremuri milenare ţinuturile ce se întind la poalele sale. Simt gustul peştelui proaspăt, al orezului parfumat, fiert în apă de cocos, şi savoarea feliilor zemoase de ananas. Deopotrivă, toate se leagă de Kenya. Sunt amintiri pe care voi încerca să le păstrez cât mai vii, la fel de vii precum culorile care înveselesc la tot pasul străzile sărace ale acestei ţări.

„Marele avantaj e că totul pentru noi e natural, nu implică efort, e lăsat de Dumnezeu: plajele, natura, animalele. Provocarea e că sunt oameni contra oameni. (…) Vrem să îi facem pe oameni să înţeleagă că fildeşul nu are valoare când e transformat într-o bijuterie, spre exemplu. Singurul mod în care are valoare e când este ataşat de elefant.”

Otete Abok, ghid Private Safaris