Sri Lanka se afla pe lista mea scurtă de destinaţii de vacanţă de câţiva ani, dar pandemia, protestele violente apărute pe fondul crizei economice şi avertismentele de călătorie emise de MAE mi-au tot amânat vizita în fostul Ceylon, unul dintre cei mai mari exportatori de ceai din lume. Până acum. Iar momentul ales a fost, printr-o întâmplare, ideal, căci a coincis, în miez de primăvară, cu Anul Nou tradiţional sinhalez. Am ciocnit aşadar, în loc de ouă roşii, câte o halbă de bere rece, serbând în aceeaşi săptămână Paştele şi un al doilea Revelion. Pe plajă, sub palmieri.

„Where are you from?” a fost întrebarea întâlnită cel mai des în Sri Lanka, indiferent că era pusă de şoferii de tuk-tuk, de gazdele de la cazare, de vânzători ori de ghizii care încercau să îţi vândă un safari. Şi, ca niciodată, răspunsul, „From Romania”, trezea un interes brusc şi o sclipire în ochii lor, dat fiind că mai toată lumea de acolo are acum un prieten, un coleg ori vreo rudă venită să lucreze la noi pentru a le oferi un trai mai bun celor rămaşi acasă. Nu toţi aleg România ca destinaţie de lucru finală. Unii o folosesc ca punte pentru a ajunge în Italia, Marea Britanie sau alte state din vest. Iar mulţi nu reuşesc să ajungă nici până aici, căci costurile pentru obţinerea vizei sunt mari, iar procedurile, complicate. Aşa că pentru mulţi România rămâne doar un vis.

Aurul negru

Odată ajuns/ă în Sri Lanka înţelegi repede că perspectiva turiştilor e una total diferită de a localnicilor. Îţi mulţumesc modest când le lauzi plajele şi sunt încântaţi când le spui că ai fost într-o provincie sau alta, chiar dacă ei sunt cei care conduc epuizaţi sute de kilometri pentru a te duce de la mare la munte sau invers şi fac eforturi pentru a procura coduri QR suplimentare, care le permit să facă rost de mai mulţi litri de benzină – deloc ieftină pentru nivelul lor de trai –, necesară pentru a-şi rotunji veniturile. Căci în prezent guvernul a impus limite stricte, de 40 de litri/vehicul/săptămână în cazul maşinilor şi de 10 litri în cazul tuk-tukurilor.

Aşadar, orice metodă de economisire e importantă, şi tocmai de aceea am avut parte de coborâri surpriză cu motorul tuk-tukului oprit pe şoselele şerpuitoare ale drumurilor de munte, dar şi de negocieri îndelungate cu şoferii înscrişi în aplicaţiile de ridesharing, care preluau o cursă doar pentru a te redirecţiona către un prieten sau altul care avea drum înspre oraşul în care voiai să ajungi. „Am patru coduri QR”, ne-a recunoscut unul dintre şoferi, râzând ca un copil pus pe şotii când l-am întrebat cum de a reuşit să facă atât de multe curse în acea săptămână. Mai simplu spus, fiecare se descurcă acolo cum poate. Chiar şi aşa, costul transferurilor între oraşele în care am poposit a fost unul convenabil. Am ales să ne împărţim cele nouă zile de vacanţă în mai multe opriri, iar pentru cele cinci transferuri principale, private, însumând circa 700 de kilometri – făcute pe ruta Colombo Airport-Unawatuna (destinaţie de plajă)-Kataragama (pentru parcul naţional Yala)-Ella (în patria ceaiului)-Mirissa (cea mai celebră staţiune de plajă a Sri Lankăi)-Colombo Airport am plătit, toţi patru, în jur de 230 de euro.

Ştiaţi că?

►Œ Diferenţa de fus orar între România şi Sri Lanka e de 2,5 ore;

► Sri Lanka a fost, pe rând, colonie portugheză, olandeză şi britanică;

►Ž Până în 1972 a purtat numele de Ceylon;

► Datorită formei sale, e supranumită lacrima Indiei;

► Aici a luat naştere brandul Lipton.

Pros & Cons Sri Lanka

+

Ÿ► drumuri în stare bună

Ÿ► plaje curate

Ÿ► nivel acceptabil de limbă engleză în rândul localnicilor

Ÿ► varietate culinară

►Ÿ siguranţă

-

►Ÿ valuri mari în staţiunile sudice

►Ÿ preţuri ridicate faţă de alte ţări asiatice

►Ÿ lipsa apei calde la majoritatea cazărilor

►Ÿ neseriozitatea şoferilor cu privire la timpii de aşteptare

►Ÿ lipsa igienei personale

Când să vizitezi Sri Lanka

Prima noapte ne-am petrecut-o în staţiunea de plajă Unawatuna, foarte aproape de Galle, un fost oraş colonial fondat de portughezi, în care atracţia principală e un far olandez ce reprezintă totodată şi prima staţie de iluminat a ţării.

Aici, nisipul are o nuanţă aproape arămie, iar una dintre cele mai plăcute descoperiri a fost Dalawella, o plajă mică, intimă, mărginită de palmieri semeţi, unde vă recomand să mergeţi pentru a savura un cocktail la apus.

Deşi temerile noastre principale înainte de a pleca în vacanţă au fost legate de faptul că perioada călătoriei coincidea cu începutul sezonului ploios în sud-vestul ţării (căci în nord-est era început de sezon uscat), cele mai bogate precipitaţii de care am avut parte au fost în prima zi şi au durat nu mai mult de zece minute: o rafală binevenită pentru a răcori aerul fierbinte care învăluia străzile şi plajele.

În următoarea săptămână şi jumătate, cât am stat pe acele meleaguri, am putut admira de câteva ori fulgerele spectaculoase, însă ploile care le-au însoţit abia apucau să atingă, în treacăt, nisipul, iar dacă te adânceai în valurile oceanului nici nu le mai simţeai.

De la jumătatea lunii aprilie şi până spre finalul verii însă, adică pe durata musonului, ploile se înteţesc în zona de sud-vest, aşa că e de preferat să vă programaţi sejurul în afara acestui interval dacă vreţi să vă bucuraţi de o experienţă estivală perfectă. Temperaturile sunt, în orice caz, constante pe durata întregului an pe întreaga suprafaţă a insulei, situându-se, în medie, în intervalul 30-35 de grade. În regiunile montane însă nopţile sunt mai răcoroase, aşa că nu strică să aveţi o eşarfă sau un hanorac în bagaj - necesare, de altfel, şi în taxiuri, din cauza aerului condiţionat.

Apă pentru elefanţi

După o odihnă binemeritată la malul mării, în seara celei de-a doua zile am plecat spre Yala National Park, care se laudă cu una dintre cele mai mari rezervaţii de leoparzi din lume. Citind însă diverse articole şi recenzii postate de alţi turişti, ne-am dus cu aşteptări destul de mici, şi bine am făcut, căci leoparzii au rămas în anonimatul camuflajului oferit de natură, refuzând să ne iasă în cale.

Am negociat preţul safariului târziu în noapte, după mai multe peripeţii apărute pe drum. Pentru că l-am rezervat pe ultima sută de metri, am plătit în jur de 45 de euro/persoană, însă costul unei astfel de experienţe diferă în funcţie de mai mulţi factori, de la numărul de turişti per jeep la agenţie sau durata excursiei, noi alegând una de jumătate de zi – de la 5:30 AM la 11:30 AM.

Nefiind matinali defel, ne-am urnit cu greu spre grădină, unde ghidul ne aştepta vesel pentru a porni la drum. Vântul rece şi aspru ne-a trezit însă rapid, mai ceva ca o cafea fierbinte. După vreo 25 de minute am ajuns la intrarea în parc, unde se formase deja o coadă de maşini înţesate de turiştii care îndreptaseră camerele spre prima vedetă a zilei: un elefant sur despre care aveam să aflăm că e „de-al casei” şi că odată la câteva săptămâni îşi face apariţia acolo spre delectarea tuturor.

Următoarele ore ni le-am petrecut străbătând în viteză ori pe tăcute potecile roşiatice, bătătorite de roţile masive zi de zi, cu ochii aţintiţi spre tufişurile stufoase. Prima întâlnire a fost cu un mistreţ de savană, pe care l-am asociat pe loc cu amuzantul Pumbaa din Regele Leu.

Încântat, şoferul ne-a arătat, în continuare, nenumărate păsări colorate – un adevărat paradis pentru ornitologi –, printre care cocoşul sălbatic, simbol al ţării, dar şi numeroşi păuni – despre care a fost însă destul de dezamăgit să afle că nu reprezentau, pentru noi, nicio noutate, la fel ca şi în cazul căprioarelor ascunse după gardul viu de arbori pitici.

De departe, cel mai des ne-am întâlnit în acea zi cu numeroşi bivoli, dintre care majoritatea îşi făceau siesta în baia de nămol, ţinând pe cap câte-o egretă de un alb imaculat, contrastând puternic cu pielea lor tăbăcită.

Ne-au mai tăiat calea mici şacali, nevăstuici zglobii şi un cerb suplu, iar lacurile parcului adăposteau, în apă sau pe maluri, crocodili uriaşi. Flora era şi ea remarcabilă, de la păduri tropicale la păduri uscate, spectaculos crescute în mijlocul copacilor înverziţi.

Aproape de finalul programului ne-am oprit pentru micul dejun, procurat de ghidul nostru de la o baracă întâlnită pe drum şi servit direct din pungile de plastic în care fusese ambalat: nelipsitul chili, o porţie de sambol, un preparat tradiţional bazat pe cocos, şi câteva bucăţi rumene de pită, din care am apucat să gustăm doar puţin, căci maimuţele care pândeau atente din spatele crengilor au fost mai rapide.

Între timp, cerul se umpluse de nori apăsători, aşa că majoritatea jeepurilor au făcut cale-ntoarsă spre ieşire, ceea ce a creat cadrul perfect pentru o ultimă întâlnire: un alt elefant, care ieşise din hăţişuri pentru a prânzi nestingherit alături de un bivol african, în timp ce picăturile de ploaie le răcoreau trupurile masive. Cu acest tablou întipărit în minte am părăsit parcul, pregătiţi de noi aventuri.

Pe urmele lui Thomas Liptonâ

Pe înserate am ajuns în Ella, o mică localitate de munte în care poţi admira, cât vezi cu ochii, plantaţiile de ceai care au atras faima Sri Lankăi şi interesul comercianţilor vestici, printre care şi Thomas Lipton, fondatorul binecunoscutului brand omonim. De altfel, una dintre atracţiile principale din jurul Ellei este Lipton’s seat, locul în care cunoscutul industriaş obişnuia să stea şi să admire vastele plantaţii ale fostei colonii britanice Ceylon, nume păstrat de ţara insulară până în 1972.

În Ella am întâlnit şi cei mai prietenoşi srilankezi, ale căror zâmbete largi şi sincere, alături de plantaţiile de orez înverzite ne-au amintit de Ubud, unul dintre cele mai fascinante locuri din Bali.

Prima zi a fost şi cea mai plină, şi a început cu o drumeţie scurtă, dar intensă, spre Little Adam’s Peak, un punct de belvedere vizitat de numeroşi turişti. Pentru cei cu condiţie fizică bună există trasee de hiking mult mai solicitante, cum e Ella Rock Trail, care se întinde pe aproape 10 kilometri, având grad de dificultate ridicat.

La ora prânzului ne-am îndreptat spre Uva Halpewatte Tea Factory, una dintre cele mai mari fabrici de ceai din zonă. Am ales un tur de plantaţie, unde o culegătoare vârstnică, cu mâini zbârcite, ne-a arătat, acompaniată de explicaţiile unui traducător, cum să culegem, în coşuri mari de nuiele prinse de frunte şi de brâu, cele mai bune frunze pentru fabricarea ceaiului negru, care merge la export. Pentru noi a fost o activitate distractivă, însă în afara vizitelor turistice zilierii trudesc luni bune din an în arşiţa soarelui pentru a-şi atinge norma zilnică de

20 de kilograme, fără de care nu sunt plătiţi deloc. Majoritatea încearcă însă nu doar să culeagă această cantitate de bază, recompensată cu minimul pe economie - o sumă derizorie, ci să strângă kilograme suplimentare, pentru care sunt plătiţi în plus. Ulterior, o altă tranşă de muncitori separă frunzele de calitate superioară de celelalte, folosite pentru producţia locală.

Costul unei astfel de vizite este de 5 dolari, incuzând aici şi o degustare de final, iar pentru acelaşi preţ poţi opta, în schimb, pentru un tur de fabrică, în care ţi se explică funcţionarea fiecărei linii de producţie.

Cu mărfarul prin Asia

Unul dintre cele mai instagramabile obiective ale Sri Lankăi este Nine Arches Bridge, un viaduct construit, de asemenea, în era colonială şi străbătut de câteva ori pe zi de trenurile încărcate de călători şi mărfuri. Se spune că rutele care îl traversează oferă unele dintre cele mai pitoreşti peisaje, aşa că nu puteam să ratăm o astfel de călătorie. Şi s-a dovedit, într-adevăr, una memorabilă, deşi nu în sensul în care ne-am fi aşteptat.

Am decis să luăm trenul în sens opus celebrului obiectiv şi să poposim preţ de câteva ore într-un oraş din apropiere, pentru ca la întoarcere să îl străbatem în vagonul panoramic – căci există astfel de vagoane pentru turişti. Mulţi aleg ca destinaţie finală Kandy, o altă zonă binecunoscută a ţării, însă acest traseu implică o călătorie de peste 8 ore, fără întârzierile aferente.

Neavând la dus o destinaţie anume în minte, ne-am lăsat ghidaţi de instinct şi am coborât în Bandarawela, un oraş despre care nu găsisem prea multe informaţii. Însă tocmai acest lucru îl transforma într-un adevărat hidden gem, căci am descoperit aici trei temple superbe, unul hindus şi două budiste, care nu figurau pe nicio listă cu obiective recomandate în zonă şi pentru care intrarea era gratuită. Primul îi era închinat zeului Ganesha, cel de-al doilea – Dhowa Rock Temple – adăpostea silueta sculptată în piatră a lui Buddha, iar în ultimul, templul principal al oraşului, am descoperit o uriaşă statuie cu Buddha înclinat. Deopotrivă, pereţii erau ornaţi cu o varietate încântătoare de picturi şi simboluri realizate în cele mai vii culori, care îţi furau privirile minute bune, în timp ce călugării îmbrăcaţi în cunoscutele robe portocalii te supravegheau vigilent.

În Bandarawela am avut şi ocazia de a ne pierde pe străzi sub privirile curioase ale localnicilor, neobişnuiţi cu turiştii. Piaţa centrală îţi oferea o experienţă pe cinste asupra modului în care se desfăşura traiul lor aici, iar fructele apetisante, legumele necunoscute nouă şi condimentele cu arome exotice desăvârşeau acest tablou.

Trenul de întoarcere s-a lăsat aşteptat mult timp, aşa că ne-am îndreptat, flămânzi, spre un fel de fast-food deschis chiar în buza gării. O altă ocazie care ne-a permis să ne integrăm mai bine în cultura srilankeză şi să mâncăm, reticenţi la început, dar din ce în ce mai încântaţi pe parcurs, bucatele simple, dar delicioase, aşezate pe farfurii de plastic şi savurate de ceilalţi clienţi cu mâinile goale, totul pentru sume modice, de câţiva lei per porţie.

Şi ca să încheiem cum se cuvine acest şir de experienţe, am aşteptat apoi nerăbdători şuieratul trenului, pentru care nu mai găsiserăm bilet decât la clasa a 3-a, aşa că am călătorit, cu doar 80 de bani, înapoi spre Ella. Dacă la clasa a 2-a, de dimineaţă, am fost plăcut surprinşi de curăţenie şi scaunele confortabile, pe care le părăsiserăm însă curând pentru a sta chiar lângă uşile deschise, ce ofereau o privelişte completă asupra peisajelor din drum, clasa a 3-a era altă poveste. Pe banchete stăteau înghesuiţi unii peste alţii părinţi, copii, localnici ori turişti, geamurile larg deschise făceau loc doar valurilor de căldură de afară, iar ventilatoarele ruginite refuzau de mulţi ani să mai pornească, în timp ce în vagonul de lângă, un grup de copii întreţineau atmosfera în sunet de tarabane. Să nu mai zic că doar două-trei vagoane adăposteau călători, restul transportând mărfuri verificate atent în fiecare staţie. Pentru că şansele de a admira celebrul pod pentru care ne îmbarcasem în călătoria cu trenul dispăruseră, am coborât în staţia principală a localităţii în care eram cazaţi şi ne-am îndreptat spre Nine Arches Bridge cu tuk-tukul, reuşind să admirăm, pe înserate, spectacolul oferit de alte trenuri care l-au străbătut în viteză, în timp ce zeci de mâini ieşiseră pe geam pentru a-l fotografia.

Tips & Tricks pentru o vacanţă în Sri Lanka

►Œ Aplicaţi înainte de a pleca la drum pentru viza online – răspunsul vine, de obicei, în câteva minute;

► Cumpăraţi-vă o cartelă locală din aeroport – Dialog e o opţiune convenabilă ca preţ şi acoperire;

►Ž Luaţi-vă în bagaj adaptoare pentru prize tip D şi/sau G şi cumpăraţi-vă de acasă sau din supermarketurile locale repelenţi şi aparate anti-ţânţari;

► Fiţi atenţi la perioada călătoriei, deoarece Sri Lanka are două sezoane ploioase, unul de primăvară-vară, în S-V ţării, şi unul de toamnă-iarnă, în N-E ţării;

► Nu rataţi supele Tom Yum, curry-urile şi sambocul;

►‘ Negociaţi preţurile tuk-tukurilor şi ale transferurilor/taxiurilor, dar şi excursiile sau suvenirurile, pentru că primul preţ va fi întotdeauna unul nejustificat de mare;

►’ Anunţaţi dinainte unitatea de cazare ora la care sosiţi, deoarece e posibil să rămâneţi fără semnal în unele zone;

► Luaţi-vă marje de timp generoase deoarece lucrurile se mişcă într-un ritm foarte lent;

►" Asiguraţi-vă că aveţi scoşi bani cash şi căutaţi bancomate fără comision ori cu comision modic –  Ceylon Bank sau People’s Bank sunt două opţiuni bune;

►• Nu vă bazaţi pe aplicaţiile de ridesharing deoarece sunt folosite mai mult pentru a ademeni clienţii şi pentru a negocia în afara aplicaţiei curse cu plată cash.

Paştele şi Anul Nou: 2 în 1

Am petrecut ultimele zile ale vacanţei în Mirissa, o staţiune mică, dar foarte populară datorită plajelor întinse, a valurilor perfecte pentru sesiunile de surf şi a clublurilor de pe coastă. Am avut parte de o primire călduroasă din partea gazdei – un spaniol căsătorit cu o srilankeză, care îşi deschisese aici o mică unitate de cazare, o adevărată oază de verdeaţă, de care se ocupă alături de fiul său.

Spre deosebire de cele din Unawatuna, plajele din Mirissa sunt mărginite de palmieri, în timp ce nisipul, mult mai alb şi mai fin, este frământat în adâncurile oceanului de valurile agitate. Preţurile erau şi ele pe măsura popularităţii – mult mai mari decât în celelalte colţuri ale ţării, iar serviciile, mai slabe.

Pe înserate, şezlongurile dispăreau, strânse în grabă pentru a fi înlocuite de mese aranjate romantic sub felinare, iar în faţa fiecărei terase apărea câte o tarabă de lemn încărcată cu peşte şi fructe de mare.

Principalul punct de atracţie al staţiunii este Coconut Tree Hill, o mică ridicătură de pământ roşiatic în care o pădurice de palmieri atrage zilnic grupuri mari de turişti veniţi să obţină poza perfectă. În apropiere sunt şi câteva puncte de snorkeling, inclusiv un „turtle point”, aşa că nu uitaţi să vă luaţi de acasă echipamentul necesar!

Vizita noastră în Mirissa a coincis, după cum spuneam, cu Anul Nou, moment important pentru srilankezi, mai ales pentru că majoritatea profită de zilele libere – trei la număr, atât cât durează şi întreaga sărbătoare – pentru a petrece alături de familie, răspândită în toate colţurile ţării. În ultima zi a anului îşi întrerup orice activitate şi, după înserat, tranzacţiile de orice fel sunt, de asemenea, oprite. A doua zi iau masa împreună cu rudele, însă şi străinii sunt bineveniţi, ospitalitatea neţinând cont de resursele modeste de care dispun.

În ciuda faptului că magazinele sunt închise, turiştii nu au însă prea mult de „suferit”, căci există un număr mare de angajaţi musulmani ori creştini care ţin economia activă, aşa că restaurantele au funcţionat până târziu, iar în noaptea dintre ani a fost organizată chiar o mare petrecere pe plajă, în care un cunoscut DJ al ţării a ţinut mulţimea „în priză” pe ritmuri tehno până la răsărit. Preţul modic de intrare – în jur de 25 de lei – nu era însă unul accesibil pentru localnici, aşa că, în momentul în care am plecat, am fost înconjuraţi rapid de mai mulţi tineri care ne-au întrebat dacă le putem ceda brăţările de acces.

Nu au lipsit nici focurile de artificii, care nu au fost date însă la miezul nopţii, aşa cum suntem noi obişnuiţi, ci sporadic, de-a lungul întregii seri, trei nopţi la rând. Iar pocnitorile ne-au asurzit din zorii zilei până târziu în noapte.

Sri Lanka a fost o surpriză plăcută şi a reuşit să ne depăşească aşteptările într-un mod cât se poate de interesant, de la ceaiurile tari la curry-urile aromate, întâlniri ad-hoc cu elefanţii pe şosea şi multe asemenea. Fie că alegeţi să o descoperiţi individual sau la pachet cu exoticul Maldive, aflat la o aruncătură de băţ, ori cu sora mai mare, India, acordaţi-i un binemeritat răgaz pentru a o explora pe îndelete!