Vrei un concediu altfel? O familie de corporatişti din Bucureşti, sătui de agitaţia Capitalei, au construit un „sat" unde poţi merge dacă vrei să experimentezi viaţa simplă de la ţară

Postat la 12 iulie 2023 2959 afişări

La Sat are doar trei case şi niciun locatar permanent, însă îi aşteaptă pe cei care caută liniştea pentru câteva zile. Mândră Ioană, Radu Dragu şi Blândă Mărie sunt numele celor trei unităţi de cazare „mândre”, care alcătuiesc satul aflat la 100 de kilometri de Bucureşti, imaginat de Andreea Chiva şi de soţul ei.

Noi suntem doi corporatişti fără preocupări în arhitectură sau design şi nu suntem deloc pricepuţi tehnic, probabil am putea să batem un cui, dar cu greutate am face mai mult de atât”, aşa se descrie familia Chiva, care a reuşit nu doară să bată un cui, dar să facă trei case tradiţionale, însă cu ajutorul meşterilor populari. Arhitectura tradiţională nu a fost aleasă întâmplător, Andreea Chiva spune că scopul unor astfel de case a fost tocmai de a le da oamenilor impresia că timpul stă în loc, cel puţin în comuna Bertea, judeţul Prahova.

Ideea unităţilor de cazare a pornit încă din 2016, când Andreea Chiva şi soţul său au construit în aceeaşi localitate o casă pentru a veni în weekend cu copiii şi a sta la aer curat, departe de agitaţia oraşului. Ulterior, şi-au dat seama că de o astfel de casă se pot bucura şi alţii, care caută la fel ca ei aerul curat şi viaţa simplă de la sat. „Odată cu pandemia, interesul oamenilor pentru a petrece timp la ţară a crescut şi astfel şi cererile de rezervare a casei.

Atunci ne-am gândit să construim şi alte locuri de cazare în acelaşi sat. Fiecare dintre cele trei case nou construite au fost ridicate cu ajutorul unor meşteri locali pricepuţi, folosind materiale naturale precum lemn, piatră, şi au primit un nume reprezentativ pentru noi, numele copiilor noştri şi ai bunicilor, Mândră Ioană, Radu Dragu şi Blândă Mărie”, spune Andreea Chiva. Prima dintre case a fost deschisă în luna martie a acestui an, anume Mândră Ioană, pe când celelalte două au primit turiştii începând cu luna august.

Construcţia caselor a început însă anul trecut, când preţurile la materialele de construcţii nu erau majorate, însă Andreea Chiva spune că cei care ar dori să îşi deschidă o unitate de cazare să aibă încă 50% din suma bugetată iniţial pentru investiţie, pentru că pot apărea costuri neprevăzute. „Ne-am gândit multă vreme ce tip de case ne dorim să construim, tradiţionale, timeless, care îţi lasă impresia că sunt acolo din totdeauna, şi care să fie la fel de apreciate peste ani sau să construim case cu un design nou. Am ales în final un design tradiţional pentru toate cele trei case, din dragoste de sat. În toate plimbările noastre de-a lungul timpului prin ţară ne-am dat seama că iubim casele tradiţionale pentru mobila veche cu care au fost decorate, ţesături  facute manual, corpuri de iluminat unicat, cu forme atât de speciale şi specifice unei perioade demult apuse”, explică Andreea Chiva.

Ea adaugă faptul că până la a se hotărî pentru acest tip de design a mers timp de câteva luni prin ţară ca să îşi dea seama care case ar fi cele potrivite, având de ales între un stil modern şi unul tradiţional. „Am realizat că ne place modernul, dar casele tradiţionale sunt mai pe sufletul nostru, în general oferă la început o senzaţie de modestie sau, mai simplu spus, te întrebi ce o fi aşa grozav aici, însă după puţin timp, 20-30 de minute de stat în ele, dau o stare de bine”, precizează ea. Cei doi antreprenori iau în calcul ca pe viitor să mai construiască cel puţin o astfel de casă, însă momentan toată atenţia lor se concentrează pe îmbunătăţirea experienţei turiştilor prin oferirea unor activităţi pe care le pot face acolo. Andreea Chiva spune că, pe lângă meşterii locali care au ajutat la construirea celor trei case, sunt implicaţi şi alţi localnici din zonă în acest business, ajutând astfel şi comunitatea din zonă. „Avem persoane din sat cu care colaborăm pentru a ajuta turiştii să aibă parte de o experienţă cât mai autentică.

Sunt doamne în sat care pot pregăti mâncare tradiţională, folosind ingrediente fie din ogradă, fie din târguri în care vin săteni şi îşi vând produsele proprii şi pot aduce mâncare la casă. Tot în sat este o doamnă care organizează plimbări cu căruţa, calul sau poneiul, iar la sfârşitul plimbării copiii pot merge acasă la ea pentru a îngriji animalele. Mai avem persoane în sat care organizează plimbări la stâne montane sau degustări de ţuică”, adaugă ea. Andreea Chiva şi soţul ei sunt şi proprietarii paltformei de rezervări Localm, iar ea spune că deschiderea celor trei case  i-a ajutat să înţeleagă mai bine nevoile proprietarilor de unităţi de cazare. Localm este o platformă locală de turism care merge în trei direcţii, anume odihnă (cazare), bucate şi obiceiuri.

Andreea Chiva spune că această platformă se doreşte a fi un soi de punte de legătură între viaţa la sat şi oamenii de la oraş, cei care sunt în căutarea liniştii. „Am avut norocul să descoperim locuri binecuvântate cu calm, bucate sănătoaseşi meşteşugari care ştiu de la moşii lor cum se lucrează lemnul, când e mărul numai bun de cules sau cum se întoarce fânul. Ne-am dorit să le facem viaţa mai uşoară celor care ne-au primit cu drag în casele, curţile şi livezile lor. Şi ne-am dorit să le punem la îndemână şi altora asemenea descoperiri. Aşa că am pornit această platformă ca punte de legătură între ei şi cei ca noi, cei care vor să îşi amintească de copilăria petrecută cu bunicii la sat, şi să le ofere şi copiilor lor zile de poveste. Cei care vin de departe pentru că vor să descopere locuri de odihnă, bucate şi obiceiuri româneşti. Cei care vor să afle şi o altă Românie”, scrie pe site-ul Localm.

Mândră Ioană, Radu Dragu şi Blândă Mărie îşi aşteaptă în tihnă turiştii, iar Localm îi ajută pe aceştia să îşi găsească locul, dar şi experienţele, potrivite pentru nevoile lor. Atât casele, cât şi platforma reprezintă punţi de legătură între simplitatea satului şi agitaţia oraşelor.  

Mândră Ioană are o capacitate de cazare de şase locuri, adică patru adulţi şi doi copii, Radu Dragu poate acomoda opt adulţi, pe când Blândă Mărie are cinci locuri. Costul pentru o noapte de cazare variază între 500 lei şi 1.000 lei.

„Odată cu pandemia, interesul oamenilor pentru a petrece timp la ţară a crescut şi astfel şi cererile de rezervare a casei. Atunci ne-am gândit să construim şi alte locuri de cazare în acelaşi sat. Fiecare dintre cele trei case nou construite au fost ridicate cu ajutorul unor meşteri locali pricepuţi, folosind materiale naturale precum lemn, piatră, şi au primit un nume reprezentativ pentru noi, numele copiilor noştri şi ai bunicilor, Mândră Ioană, Radu Dragu şi Blândă Mărie.”

Andreea Chiva, cofondator, La Satâ

La Sat îşi propune să fie locul unde oamenii, obişnuiţi poate cu cotidianul din marile oraşe, să experimenteze chiar şi pentru câteva zile viaţa simplă din mediul rural, unde timpul are răbdare, iar natura şi omul formează un întreg armonios. Andreea Chiva se gândea să pună un ciubăr pentru turişti, însă şi-a dat seama că vrea ca oaspeţii care ajung La Sat să se bucure de lucrurile mici, din jurul lor, cât şi de o viaţă simplă. Dimineţile răcoroase, plimbarea cu căruţa, bucatele gătite de oamenii din zonă sau căpiţele de fân de pe dealurile din zare să fie experienţele care îi va determina pe turişti să se întoarcă.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.