Se mai poate citi azi, cand se tot constata reculul lecturii, un roman de peste 500 de pagini? Romanul “Vocile lui Pamano” al scriitorului catalan Jaume Cabré sprijina un raspuns afirmativ.
Axul vertebral al cartii lui Cabré (traducere din catalana de Jana Balacciu Matei) este cautarea, incapatanata, la inceput de mileniu III, a adevarului despre invatatorul unui sat adanc divizat intre sustinatorii franchismului si inamicii lui. Invatatorul a ramas in memoria satului ca un monstruos membru al Falangei franchiste, impuscat in 1944 de partizani. O imagine pastrata de putinii martori ai mortii lui cu o obstinatie dusa pana la absurdul sanctificarii lui, in 2001, si pe care va incerca sa o darame o alta invatatoare, care a gasit, intamplator, o lunga epistola a personajului catre presupusa lui fiica.
“Vocile lui Pamano” sunt cele ale raului din Pirinei, Pamano, ale memoriei; ele vorbesc despre impactul dictaturii franchiste asupra destinelor oamenilor si ale comunitatilor si mai ales despre nevoia de adevar, despre refuzul falsificarii memoriei istorice. Romanul il poarta pe cititor prin avatarurile Spaniei franchiste, o lume in care ura, dragoste, ticalosie, noblete, hipertrofiate intr-o perioada istorica revelatoare existential, sunt atat de ingemanate, incat recuperarea ei cere un adevarat montaj cinematografic, unde aproape niciun capitol, nici o pagina nu reda o unica perspectiva asupra unui fapt. Intr-un cuvant, un roman scris cu talent si inteligenta artistica, cu incredere in inteligenta si gustul cititorului.
Nu degeaba, asa cum aflam de pe coperta
a IV-a, aceasta “carte a Targului de la Frankfurt” din 2007 s-a vandut si se vinde in Germania in zeci de mii de exemplare, iar traducerile ei in mai multe limbi europene au aparut aproape concomitent.
Jaume Cabré - “Vocile lui Pamano”,
Editura Meronia, Bucuresti, 2008
Noutati
Mama mea, actrita
In preambulul cartii, naratorul-personaj Gilles Hector afirma: “Nu stiu nimic despre originile mele. M-am nascut la Paris, din mama necunoscuta, iar tatal meu fotografia eroinele din filme. Cu putin inainte sa moara, mi-a marturisit ca existenta mea se datora unui sarut de cinema”. Cautarea originilor si scormonirea in biografia parintelui sau artist se transforma treptat intr-o povestire plina de pacle nostalgice, elanuri lirice si evocari duioase. Cand Gilles ajunge la convingerea ca mama sa a fost actrita, ne sunt puse in fata momentele-cheie ale Noului Val din cinematografia franceza, cautarile regizorale si izbanzile in materie de primenire a limbajului cinematografic, dar si figuri emblematice precum Romy Schneider, Anouk Aimée, Catherine Deneuve, Jeanne Moreau.
Eric Fottorino - “Sarutari de cinema”,
Editura Trei, Bucuresti, 2008
Intamplari dintr-un ev intunecat
Thriller-ul istoric al Arianei Franklin nu se osteneste cu detalii inutile. Suntem introdusi intr-o atmosfera ca a “Povestilor din Canterbury”: pelerini medievali, stareti, cavaleri intorsi din cruciade, in Anglia anului 1170. O serie de crime comise asupra unor copii sporeste nelinistea din urbea Cambridge-ului, iar clerul gaseste de cuviinta sa-i faca tapi ispasitori pe evreii locului. Regele Henric al II-lea se hotaraste sa angajeze niste experti ca sa desluseasca misterul. Dintre toti cei care isi ofera serviciile, cea mai priceputa pare a fi femeia-medic Vesuvia Adelia Rachel Ortese Aguilar. Investigatiile ei ulterioare o poarta pe niste drumuri intunecate care o duc pana in preajma criminalului.
Ariana Franklin - “Maestra in arta mortii”,
Editura Nemira, 2008