La inceputul romanului, Jacob Jankowski are 90 sau 93 de ani, nici el nu isi aminteste bine, si sta intr-un azil de batrani. Are toti dintii in gura, ca un armasar bine intretinut, si o memorie care ii revine in salturi, scotan-du-l din toropeala. In aceste momente de limpezime, isi reviziteaza trecutul, incarcat de stranii peripetii, de tragedii marunte, de tulburatoare povesti de dragoste, intersectate cu pasaje picante. Ne aflam in America anilor 1929-1930, in vremea Marii Crize, iar el, tanarul Jacob, tocmai si-a ispravit studiile de medicina veterinara. Parintii i-au murit, lasandu-l fara niciun sprijin moral sau financiar. Cum in America acelor ani trenurile micutelor circuri ambulante brazdau tara in lung si-n lat, orfanul se suie in convoiul fratilor Benzini (care dadeau „cel mai mare spectacol din lume”) si se angajeaza ca ingrijitor de animale. Calatoria lui in lumea paietelor si a butaforiei incepe sub semnul fascinatiei, dar treptat coboara intr-un univers sordid si violent, in care legea o face cel mai puternic. Precum in „Clovnii” lui Fellini (alaturarea nu este intamplatoare, pentru ca volumul lui Sara Gruen va fi in curand ecranizat), intram nu doar in vertijul arenei, ci mai ales in culisele circului, unde oameni, cimpanzei, lei, zebre si elefanti sunt laolalta maltratati si umiliti. Aici, unde alcoolul isi face loc prin plasa prohibitiei, unde prostitutia domneste, printre paiele putrede din custile animalelor, isi fac loc figuri stenice, luminoase precum Marlene, frumoasa calareata, sau elefantita Rosie, cea pe care nimeni nu reusise s-o imblanzeasca. Spre a spori forta evocatoare a volumului, editorul a anexat printre paginile povestii o suita de fotografii de epoca, in alb-negru, care reinvie atmosfera anilor ’30 si atractia lumii circului.

 

 

 

 

Despre „Fata mosneagului si fata babei” se poate scrie si altfel, chiar si in zilele noastre. Imaginati-va: fata mosneagului e o tanara ziarista care lucreaza la o televiziune, ca reporter de investigatii, si cu reportajele sale ajuta cativa copii ai strazii sa-si gaseasca un adapost si sa lucreze intr-o mica firma de confectii. Are o sora vitrega, frumoasa si la fel de isteata - fata babei - care o invidiaza pentru gloria obtinuta prin audiovizual si care ar face orice pentru a-i sta in cale. Mai apare un barbat, iubit al fetei mosneagului, pe care fata babei incearca fara succes sa-l vrajeasca. Si multe intamplari si incercari prin care fata mosnegului trebuie sa treaca pentru a-si pastra iubirea. Ca intr-un roman politist sau intr-un film de actiune. Sau ca intr-o poveste de iubire pe care fata se pare ca o scrie. „Arunc-o pe sora-mea din tren” nu e o carte pentru copii - declara autorul intr-un interviu -, desi o pot citi si copiii. “Mi-au placut si-mi plac povestile. In orice carte urmaresc povestea.”

 

 

 

 

Inca un volum cu solutii „magice” pentru viata de zi cu zi ne ofera Joe Vitale. Ai crede, dupa decenii intregi de proliferare a unei astfel de literaturi motivationale, dupa rafturi intregi de lucrari despre optimismul netemperat si despre credinta nestramutata in solutii infailibile de succes personal, ca imaginatia autorilor a secat. Ei bine nu, ne spune plin de convingere Joe Vitale, hipnotizandu-ne cu promisiunea ca aceasta carte ofera accesul la o intreaga lume de posibilitati. Va raspunde la intrebari sacaitoare cum ar fi „de ce nu ati ajuns la bunastarea pe care stiti ca o meritati”, dar mai ales va oferi strategii practice de actiune. De fapt aceasta e partea demna de interes a demersului sau: multimea de exemple luate din viata si indreptate spre viata, care ii ilustreaza indemnurile.